LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Nr. 45 – Creaţie, opinii, cărţi şi autori

  • Adrian Botez: „Luceafărul exemplar şi proliferarea hyperionică“
  • Cezarina Adamescu: „Efigii contemporane. Un patriarh al muzicii simfonice. Pascal Bentoiu – oficiind la sanctuarele muzicii“
  • George Anca ne vorbeşte despre Artur Silvestri
  • Corneliu Stoica: „Restituiri – Ioan Neniţescu, un poet al neatârnării“
  • Maria-Eugenia Olaru: „Strada, un spaţiu societal care suferă de alienare“
  • Mircea Micu: Poemă
  • Sorin Cerin: „Revelaţii“
  • Mircea Micu: „Adevărul despre Marin Preda (IX)
  • Emilian Marcu: „Vremea nesimţiţilor“
  • Maria Vaida: „Poezia lui Gheorghe Pituţ“
  • Constantin Ghiniţă: O nouă carte scrisă de Cezarina Adamescu: „Ultima logodnă“ – 333 se sonete, Editura Arionda, Galaţi, octombrie 2008
  • Ioana Stuparu: „Întâlnire cu scriitori“
  • Ioana Stuparu: „Comori din cuvinte“
  • Adrian Porcescu: „Mărturisirea de credinţă literară“, Ed. Carpathia Press, Buc, 2008
  • Anunțuri

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Nr. 45 – Creaţie, opinii, cărţi şi autori

    Adrian Botez: „Luceafărul exemplar şi proliferarea hyperionică“

    adrian-botezTraseul hyperionic (Porni luceafărul) este, de fapt, simularea traseului Spiritului, amprentator al haosului, întru expresia-Logos: depăşeşte vălurile Māyei (ciclicitatea) şi ajunge la punctul initium, când şi unde Ormuzd şi Ahriman (alternanţe-conflicte ale logicii sinelui prin Fiinţă) erau gemeni (şi consubstanţiali). Confruntarea dintre ei este o apocatastază mascată, dar şi o împăcare în esenţă.

    După modul cum şi locul unde îl numeşte Eminescu, în poemul său – dar şi după funcţia îndeplinită, Luceafărul (sinonimul Spiritului) are diverse ranguri de activitate sacră (sinonime cu transpunerea / vs/ refuzul transpunerii Spiritului în Logos):

    I. este Hyperion, ca deitate (Gottheit), identic cu Divinitatea Ademiurgică, Spirit Pur şi Impasibil (Neimplicat) – penultima parte, I-134: Noi nu avem nici timp, nici loc / Şi nu cunoaştem moarte. Dincolo de sugestia sintezei contrariilor (coincidentia oppositorum), pluralul noi devine, în această ipostază mistică-sintetică (unde E un adânc asemene / Uitării celei oarbe), pluralul majestăţii divine. Iar tu, Hyperion*, rămâi / Oriunde ai apune – adică esenţa ta, ca arhetip mistic al tuturor lumilor posibile (dar blocate în stadiul anterior Proiectului-de-Fiinţă), rămâne în afara frământării posibilităţilor de activare, în fenomenalitate, a lumilor. >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Adrian Botez: „Luceafărul exemplar şi proliferarea hyperionică“

    Cezarina Adamescu: „Efigii contemporane. Un patriarh al muzicii simfonice. Pascal Bentoiu – oficiind la sanctuarele muzicii“

    pascal-bentoiu„Muzica înaintea tuturor lucrurilor” – spune francezul acordând întâietate absolută acestui mirific gen de artă, în stare să transpună sonor natura şi oamenii, cerul şi pământul, Divinitatea şi cetele îngereşti care o înconjoară, în chipul cel mai plăcut şi sublim. Cine nu a beneficiat de efectul terapeutic al muzicii? Creaţiile muzicale, în diferitele lor aspecte şi cezarina-adamescu-9genuri, sunt adevărate sărbători ale sufletului, clipe binecuvântate în care poate coborî Dumnezeu în inima omului, săvârşind acolo purificarea şi înălţarea spirituală. De aceea, aceste creaţii trebuie ascultate cucernic, ca pe nişte slujbe religioase.

    Cei care o creează, o cultivă şi o slujesc cu devoţiune trebuie admiraţi fără rezerve, pentru că, într-adevăr, aceşti oameni îşi închină viaţa unei singure cauze : aceea de a ne face nouă, prin creaţiile lor, existenţa mai frumoasă, mai suportabilă. Şi acest efort şi sacrificiu din partea lor, merită tot respectul.

    „Cea mai nobilă mărturie a vieţii este opera de artă” – spunea Cella Delavrancea, în noiembrie 1943. „Muzica – această literatură a simţurilor şi a inimii” – (G.W.Leibnitz), nu poate fi astăzi concepută fără numele străluciţilor ei reprezentanţi români : George Enescu, Mihail Jora, Pascal Bentoiu şi mulţi alţii care, dintre pleiadele de artişti străluciţi ai ţării, şi-au înscris numele cu majuscule în împărăţia Eutherpei.

    Personalitate muzicală marcantă a muzicii româneşti şi universale, Pascal Bentoiu a împlinit în luna aprilie 2007, venerabila vârstă de 80 de ani. Prin creaţia sa a atins de mult pragul deplinei împliniri artistice, slujind muzica de peste şase decenii. Dovadă a harului său artistic, Pascal Bentoiu s-a distins nu numai prin viaţa dedicată în întregime artei, dar şi prin scrierile despre teorie şi estetică muzicală, lucrări ce au fost traduse şi în limba franceză de Annie Bentoiu, aşa cum e volumul „L’image et le sens”, apărută la Editura Muzicală în 1979. Strălucita sa evoluţie ulterioară avea să confirme primele începuturi. >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Cezarina Adamescu: „Efigii contemporane. Un patriarh al muzicii simfonice. Pascal Bentoiu – oficiind la sanctuarele muzicii“

    George Anca ne vorbeşte despre Artur Silvestri

    Artur Silvestri, de două ori ocult(at) artur-silvestri

    george-anca-2Ocultul literar, are, sub comunismul târziu, un “cuptor alchimistic” în scriitura lui Artur Silvestri, republicat, în multe cărţi, după 1989, la Carpathia Press, cu minime addenda, dublat şi de proza imobiliarului, un jurnalism literar arborat în avangarda tranziţiei prelungite. Clăditul parcă nu se putea să nu se prelungească în publicaţii virtuale, reconciliind, odată în plus, vechea “zicere de coduri” cu “eseismul” noii scriituri specializate, amintindu-i scriitorului şi afaceristului/bussinesman (“eu nu câştig din cărţi ci din afacere”) de Vlădica Antonie Plămădeală, “socotit de biserică prea literat şi de literaţi prea bisericesc”.

    De o parte, arhetipul călugărilor sciţi, originismul, renaşterea isihastă, brâncovenismul literar, reconquista profetică etc., de altă parte, retrocedarea secolului, România în anul 2010, exerciţii de exorcism social, ţara consultanţilor cu pistolul la brâu, şase blocuri de 40 de etaje în Herăstrău, în locul Muzeului Satului etc. Rămânem, poate, între cele două istorii – a ocupantului, a autohtonului -, fluturându-ne “înfăţişasrea Caesarului ocult, a protectorului tainic din vremea de dincolo de istorie”, dar ne şi retrocedăm, dintre “incendiatorii semidocţi”, retroculturii, “tradiţie a blestemului antropologic”, sau “românitate de Ahasver”. Ne va fi unind “patologia neîncrederii”. “Suntem în spaţiul fenomenului horal”, în Cucuteni, cu Mircea Vulcănescu şi Romulus Vulcănescu (acesta răspunzând, la îndemnul lui Gusti, spaţiului mioritic al lui Blaga cu fenomenul horal). Şi cu Petrus Diaconus, “personalitate enigmatică”, şi cu Petre Diaconu, de la Păcui-Vicina. >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la George Anca ne vorbeşte despre Artur Silvestri

    Corneliu Stoica: „Restituiri – Ioan Neniţescu, un poet al neatârnării“

    in1_ioan_nenitescu_foto_din_10-22_aug_1873Ioan Neniţescu este un poet aproape necunoscut generaţiilor tinere. Deşi imnurile „Pui de lei” şi „Voinţa neamului” au devenit unele dintre cele mai cunoscute cântece patriotice româneşti, făcând parte din fondul de aur al muzicii noastre corale, puţini sunt astăzi cei care, intonându-le sau numai ascultându-le, ştiu că versurile aparţin lui Ioan Neniţescu, poet-ostaş, care a luptat în Războiul pentru Independenţă de la 1877-1878, intelectual de aleasă cultură, doctor în filozofie cu o teză despre modul în care Spinoza a văzut afectele („Die Affectenlehre Spinoza’s”). De-a lungul timpului, despre el şi despre creaţia lui s-a scris în general puţin. A avut totuşi parte de unele contribuţii semnate de G. Călinescu, Şerban Cioculescu, G. G. Ursu, D. D. Şoitu, Rodica Florea, Teodor Vârgolici, Maria Donose.

    Contemporan cu Alecsandri şi Eminescu, Neniţescu nu a avut harul şi vigoarea artistică a acestora. in3_elena_nenitescu_foto_din_bucuresti Poeziile sale nu sunt rodul unor elaborări îndelungate, unele au fost scrise pe câmpul de luptă, altele în spital, iar atunci când tunurile au încetat să mai bată, poetul nu a căutat să smulgă lirei sale sunetele cele mai cristaline. În tot ce are însă mai valoros, creaţia sa este străbătută de un vibrant patriotism, tinzând să răspundă comandamentelor civice şi morale ale epocii în care a trăit. Poeziile sale inspirate din Războiul pentru Independenţă, împreună cu cele de evocare istorică, în centrul cărora se află figurile legendare ale lui Decebal şi Traia, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Petru Rareş, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir ş.a. alcătuiesc o adevărată frescă a unui trecut zbuciumat, în care idealul neatârnării a constituit visul dintotdeauna al românilor. >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Corneliu Stoica: „Restituiri – Ioan Neniţescu, un poet al neatârnării“

    Maria-Eugenia Olaru: „Strada, un spaţiu societal care suferă de alienare“

    maria-eugenia-olaru-1

    Unul dintre plăcutele obiceiuri ale locuitorilor din oraşe, obicei de altfel sănătos, reducând riscul infarctului miocardic, riscul obezităţii şi mai ales al alienării sociale, este acela al plimbării.

    Plimbarea de după-masă, obicei recomandat de medicina modernă pentru menţinerea tonusului vital şi al unei sănătăţi constante, a dispărut din obiceiurile zilnice. Dacă cercetăm motivul acestei bizare dispariţii vom constata că strada, şoseaua, parcul sau locurile de plimbare şi recreere, au devenit spaţii agresive, care induc temeri şi stări de stres. Motivele acestor sentimente neplăcute, care alungă plimbarea din programul zilnic al orăşanului sunt multe, printre care:

    a) unul din principalele motive este lipsa de eleganţă, armonie, lipsa de amenajare cromatică şi de formă, a spaţiilor în care zilnic ne petrecem viaţa. Culorile plăcute ochiului, au dispărut fiind deseori înlocuite cu cenuşiul asfaltului sau al pavajului, cenuşiul murdar al faţadelor de blocuri, de altfel utile, pentru că marea noastră majoritate locuim la bloc, chiar dajcă acest lucru nu reprezintă dorinţa şi opţiunea individuală, ci numai o stare de oglindire a unei mentalităţi de comuniune, de reducere a spaţiului vital la un minim costisitor şi de multe ori generator de stres, apartamentul de bloc. Totuşi, deşi marea majoritate lucrăm, şi după mulţi ani am dobândit specializări profesionale, salariile românilor au rămas atât de mici încât, pornind de la generaţia 80, prea puţini dintre noi şi-au permis achiziţionarea unui apartament proprietate personală, după bunul plac. Iar cei care şi-au permis, cu mari sacrificii, nu au reuşi să-l redecoreze conform noilor principii sau să-l remobileze conform dorinţelor personale. >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Maria-Eugenia Olaru: „Strada, un spaţiu societal care suferă de alienare“

    Mircea Micu: Poemă

    foto-mircea-micuthumbnailPASAREA DE ACASA

    Ea vine seara si n-o chem.

    Si de venirea ei ma tem.

    Si ma prefac ca-s mort si surd

    Cand pe la geamuri o aud.

    Ea n-are trup,ea e un fel

    De crin cu aerul in el,

    Ea n-are ochi si-n doua parti

    Poarta inele mari de morti…

    Prelunga ca o frunza grea

    Se-aseaza incet pe fruntea mea.

    Apoi coboara mai in jos

    Spre-al tamplei vulnerabil os,

    Apoi spre coaste, pana cand

    O simt cu ghiarele strangand.

    Si tace atat de mult si greu

    Ca aud cum plange Dumnezeu… >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | beletristica | Comentarii închise la Mircea Micu: Poemă

    Sorin Cerin: „Revelaţii“

    REVELATII

    Lumea de apoi

    Şi dacă murim uitând totul,

    Înseamnă că nici viaţa aceasta nu există.

    Ca viaţa să existe are nevoie neaparată de o lume de apoi,

    De unde să poată fi văzută.

    Dacă această lume de apoi nu există iar noi nu ne vom mai aduce aminte niciodată de viaţă,

    Înseamnă că aceasta este ca şi cum nu ar fi fost niciodată.

    Şi chiar dacă ar fi fost nu este nicidecum pentru noi.sorin-cerin-flip

    De aceea lumea de apoi este aceea care naşte viaţa din propria sa moarte.

    In lipsa amintirii totul se şterge cu buretele.

    Chiar şi viaţa cu întreaga sa lume.
    _____________

    INFINIT SI LACRIMA

    Ce poate fi o lacrima ?

    Comparata cu infinitul?

    Decat un alt infinit?

    Fiindca in lacrima se afla propriul sau infinit,

    Precum orice are propriul sau infinit,

    Dar niciodata propriul sau infinit de lacrima a unei anume iubiri.

    Oare atunci cand seaca lacrima,

    Seaca si infinitul sau de lacrima?

    Sau acesta ramane in inima amintirii pentru totdeauna,

    Batand la orologiul Destinului durerea fiintei,

    Care zvacneste intre murii reci ai nefiintei

    Cu gandurile sale iluzorii? >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Sorin Cerin: „Revelaţii“

    Mircea Micu: „Adevărul despre Marin Preda (IX)

    mircea-micu-2L-am întâlnit imediat după ce a apărut „Cel mai iubit dintre pământeni”. Nu-l văzusem o vreme, se răciseră rela]iile în urma faptului că se certase cu Fănuş.

    Eram la Intercontinental împreună cu Mihail Cârciog, pe vremea aceea cel care făcea machetele Almanahului literar. A acceptat greu dialogul cu mine dar, după câteva pahare de coniac fin, Martel după câte îmi amintesc, a răspuns invita]iei noastre la cină.

    Am servit numai… bunătă]i, Preda era un fin cunoscător de mâncăruri şi după ce l-am asigurat că-l vom duce cu maşina până la Mogoşoaia (eu mă mutasem după cutremur de acolo) am comandat trei sticle de Cabernet de Sâmbureşti şi am plecat spre Casa de crea]ie.

    Preda era bine dispus, trăia din plin triumful ultimului roman şi, odată ajunşi, ne-am aşezat la masa unde stătusem de atâtea ori odinioară.

    În noaptea aceea moncherul a fost extrem de volubil şi de… duios, aş zice, după mul]i ani de răceală şi indiferen]ă.

    Era o noapte de iarnă frumoasă şieu aveam o căciulă de iepure, flocoasă şi cu două urechi uriaşe care fluturau până sub bărbie.

    Preda era preocupat de căciulă şi din două în două minute mi-o lua de pe creştet şi-o trântea de podea înso]ind gestul de binecunoscutul: he,he, he, râsul lui caracteristic.

    Gestul era înso]it de o un „Mă, Passos mă! Mă, Passos, mă!”: a repetat obsesiv cu o notă de duioşie.

    La un moment dat, şocat şi iritat de gesturile stereotipe repetate cu ostenta]ie, am zis cu voce hotărâtă: „Gata moncher! Gata cu gluma asta!” >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Mircea Micu: „Adevărul despre Marin Preda (IX)

    Emilian Marcu: „Vremea nesimţiţilor“

    emilian-marcu-2foto-jpgAflăm, şi mult ne mai minunăm, că acum, la începutul celui de-al treilea mileniu, România se află în plin fanariotism. Se lasă unii păcăliţi cum că doar guvernarea actuală ar fi vinovată de marele jaf ce se derulează în agenţiile şi regiile statului, în instituţiile în care o groază de guşteri, pe bază de carnet de partid sau de certificat de căsătorie ori de naştere jupoaie, cu sârg şi pe întrecute, acest popor care îşi târâie existenţa de pe o zi pe alta la limita cea mai de jos a subzistenţei, chiar a sărăcii lucii am putea spune fără să greşim. Nu. Toate guvernările care s-au perindat din 1989 încoace au procedat la fel. Toate guvernările au avut ,au şi vor avea guşterii ascunşi sub frunzele mari ale nesimţirii şi vor mulge cu ambele mâini din ugerul acestei vaci costelive. Există într-o piesă de teatru a unui dramaturg clasic un dialog de o actualitate năucitoare. |l redau doar ca idee şi nu în detaliu. Dacă Valpone nu va face testamentul său pe numele unui om bogat, spune un anume personaj, va fi o mare greşeală. Ar ajunge toată averea sa pe mâna săracilor care oricum nu ar şti ce să facă cu banii. Ar fi doar un bogat mai puţin şi nu un număr mai mare de săraci deveniţi bogaţi. Iată mentaliatea după care se ghidează guvernanţii noştri mai mari, şi mai ales, cei mai mici. Aşa că aşa zişii oameni de afaceri români adună sume pe care nu le-ar putea cheltui nici în o sută de vieţi, numai şi numai ca să jupoaie cât mai bine oaia. Nero revoltat pe cei din anturajul său i-a îndemnat la prudenţă spunându-le : ‘’V-am dat această oaie să o tundeţi şi nu să o jupuiţi’’. Din nefericire, guvenanţii noştri, aceşti guşteri cu carnete de partid, jupoaie oaia şi merg pe principiul aproape diavolesc: După noi potopul. E parcă o întrecere socialistă, ca pe vremuri când duceam la şcoală sticle şi borcane dar şi maculatură, între cei ce se perindă prin scaunele puterii. Circula pe vremuri o zicere: vin ai noştri pleacă-ai noştri, noi trăim mereu ca proştii’’. >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Emilian Marcu: „Vremea nesimţiţilor“

    Maria Vaida: „Poezia lui Gheorghe Pituţ“

    maria-vaidaMoto: „Cartea aceea mi-a salvat viaţa. Scrisul e o introspecţie îndelungată, o călătorie către grotele cele mai ascunse ale conştiinţei, o meditaţie lentă. Scriu pipăind tăcerea, descoperind particule de adevăr, mici cristale care-mi cad în palmă şi-mi justifică trecerea prin această lume.”[1]

    gheorghe-pitut-2Creator liric al veacului său din România comunistă, Gheorghe Pituţ caută perseverent un univers compensatoriu care să-l smulgă dintr-o realitate deficitară şi uneori degradantă în raport cu aspiraţiile sale. Acest univers ia mai multe înfăţişări, dovadă stau volumele de versuri şi proză în care el stabileşte o ordine privilegiată a lumii pe care o creează demiurgic. Pentru că „unui semn negativ într-o ordine comună îi corespundea simetric şi simplist, dacă nu chiar tautologic, un semn pozitiv într-o ordine privilegiată.”[2] Această ordine o reprezintă creaţia, unde poetul deţine puteri absolute, în plan celest şi teluric, iar conflictele cotidiene par derizorii în raport cu starea poetică de graţie plenară ce se opune acestora, fie că sunt în vis, în somn sau în starea de veghe, atât de specifică lui Pituţ. Răul se află de obicei în planul realului, în schimb, imaginarul şi fantezia creatoare este luminoasă şi benefică spiritului poetic, indiferent de epoci sau orânduiri. Este şi cazul poetului Gheoghe Pituţ, în a cărui operă visul-coşmar se proiecteză spre visul apoteotic de multe ori, aşa cum se manifestă în feeria Călătorie în Uriaş, volumul postum din 2002[3]. Pentru Pituţ, poezia „este cel mai puternic şi sofisticat instrument de explorare a realităţii (interioare şi exterioare a omului).”[4] Provenind dintr-un topos transilvan, poetul aduce cu sine mitologia şi zestrea simbolică specifice zonei Beiuşului şi introduce în structurile imaginarului său un bestiar şi embleme consacrate ale unui mental marcat de influenţe celtice pe care le poartă ca un faun vânjos prin lume. >>>>


    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Maria Vaida: „Poezia lui Gheorghe Pituţ“

    Constantin Ghiniţă: O nouă carte scrisă de Cezarina Adamescu: „Ultima logodnă“ – 333 se sonete, Editura Arionda, Galaţi, octombrie 2008

    constantin-ghinitaA avea curajul de a pretinde, cronicăreşte vorbind, că parcurgând o carte nouă ai şi reuşit să descoperi ceea ce autorul a sădit în ea cu trudă, cu migală şi cu multă dragoste seminţe ce vor încolţi în sufletele cititorilor ei, nu înseamnă altceva decât o neiertătoare trufie. Iată că mie, şi cu toată responsabilitatea o spun, această nouă carte a Cezarinei Adamescu mi-a creat atâtea iluminate stări ce nu pot fi spuse decât întro altă carte de aceeaşi dimensiune. Pentru că, până la urmă, nu aceasta este marea satisfacţie a muncii tale când Măria Sa Cititorul are posibilitatea să recreieze el însuşi alte şi alte poeme conform sufletului lui însetat de Bine şi de Frumos ? Eu, care am primit pe rând sonetele, încă de la coacerea lor, pe care le-am citit şi recitit în taină cu încântare dar şi cu acea nădejde că prin lectura lor mă voi ridica spre curăţirea faptelor mele, pentru că această senzaţie te cuprinde o dată intrat în Marele Imperiu al Cuvântului din care autoarea a primit har să culeagă cuvinte pentru noi,

    ei bine, eu, mă simt înruşinat de o neputinţă amară în faţa încercării de esenţializare, când vrei să spui cât mai multe întro pagină ce aş vrea-o îndumnezeită aşa cum sunt sonetele Cezarinei Adamescu.

    E, mai ales în aceste circumstanţe onorante, destul de greu ca după o călătorie prin pajiştile solare ale poemelor să decizi tu asupra lor. Cu atât mai mult când este vorba de nemuritorul Sonet, binecunoscut ca destul de pretenţios între formele fixe ale Poeziei. Intri şi când dai să ieşi realizezi că întâi trebuie să te acomodezi cu lumina pământeană după baia de lumină lină a cerurilor din poezia autoarei. Te simţi înveşmântat în hainele de gală ale Cuvântului Prim, te simţi mai bun, mai iertător, mai frumos şi mai cu uşa deschisă spre Iisus care abia aşteaptă să găsească loc de casă în inima ta. >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Constantin Ghiniţă: O nouă carte scrisă de Cezarina Adamescu: „Ultima logodnă“ – 333 se sonete, Editura Arionda, Galaţi, octombrie 2008

    Ioana Stuparu: „Întâlnire cu scriitori“

    dsc047771,,Marin Codreanu scrie o literatură de frontieră‘‘

    Aşa după cum ne-am obişnuit, în ultima zi de luni din fiecare lună, ne întâlnim cu scriitori de toate vârstele la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, unde are loc o nouă ,,Întâlnire cu scriitori‘‘, acţiune organizată de poeta Victoria Milescu. Invitatul special de data aceasta este scriitorul Marin Codreanu, despre a cărui creaţie literară vorbesc, în primul rând, volumele aşezate într-o microexpoziţie pe rafturile bibliotecii din sala ,,Mircea Eliade‘‘: cărţi de poezie, cărţi bibliofile, cărţi pentru copii, cărţi de memorialistică etc.

    Sărbătoritului Marin Codreanu îi stau alături: prof. univ. Adrian Mihalache, poetul şi publicistul Ioan Liviu Stoiciu, profesorul şi romancierul Gheorghe Stroe, dar şi alte personalităţi ale vieţii noastre scriitoriceşti: Florentin Popescu, Ion Horea, Ion Lazu, Dumitru Bălăeţ, Grigore Mărăşanu, Iuliu Raţiu şi mulţi alţii.

    ,,Domnul Marin Codreanu are un profil de scriitor complet, începe prezentarea poeta Victoria Milescu. Este poet, prozator, critic, journalist. Are o creaţie bogată, iar prin cărţile de memorialistică dovedeşte colegialitate şi respect pentru breasla căreia îi aparţine. A îndeplinit diverse funcţii, între care: redactor la câteva reviste, director economic la Editura Cartea Românească, director editorial la Editura Vinea, redactor de carte la Editura Muzeul Literaturii Române, în prezent fiind redactor-şef la revista Euromuseum‘‘. >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ioana Stuparu: „Întâlnire cu scriitori“

    Ioana Stuparu: „Comori din cuvinte“

    ioana-stuparuthumbnailComori din cuvinte

    Nu căuta sălaş pe stâncă moartă

    Când soră ţi-e tristeţea

    Mai bine clocotul de viaţă

    Fă-ţi-l frate

    Auzi şi mai ales ascultă

    Magia cântecului

    Ce vine dinlăuntrul stâncii

    Contopeşte-ţi şira spinării

    Cu tulpina Bradului

    Ce săgetează văzduhul

    Sau ia în stăpânire pajiştea

    Pe care înfloresc cuvintele

    Culege câte îţi sunt de trebuinţă

    Şi le împleteşte în trei

    În şase în o mie una

    Atunci vei şti cum

    Se nasc comori din cuvinte

    Fă-te stăpânul celor patru zări

    Şi împodobeşte-le cu comorile tale

    Spre armonia lumii

    Aminteşte-le tuturor

    Că şi « tristeţea naşte comori » >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ioana Stuparu: „Comori din cuvinte“

    Adrian Porcescu: „Mărturisirea de credinţă literară“, Ed. Carpathia Press, Buc, 2008

    marturisirea-de-credinta-litararaÎntr-un remarcabil studiu publicat în 1949, criticul Cristopher Hill arăta că religia acoperea în secolul XVII „un domeniu mult mai vast decât cel pe care-l acoperă astăzi”. Biserica călăuzea toate mişcările oamenilor, de la botez până la înmormântare, fiind totodată poarta spre viaţa viitoare. Biserica îi educa pe copii. În parohiile rurale, Biserica era o unitate importantă a Administraţiei locale, ea apăra viaţa enoriaşilor şi însăşi emanciparea treptată a ştiinţei şi filosofiei este un proces desfăşurat, până la un punct, înăuntrul religiei.

    Este cunoscută poziţia lui Descartes, care afirma că „spiritul omenesc nu poate cunoaşte nimic cu mai multă evidenţă şi certitudine decât existenţa lui Dumnezeu” şi vedea în raţiune atributul suprem al divinităţii omului.

    Până şi Hobbes, cel mai materialist dintre filosofii epocii, făcea apel la noţiunea de Dumnezeu. Şi exemplele se pot multiplica la nesfârşit.

    Lumea însăşi îndreptăţea un asemenea mod de gândire care avea nu numai prestigiul unei tradiţii milenare, dar şi darul de a-i linişti pe oameni, de a le apăra echilibrul sufletesc, zdruncinat de numeroasele schimbări, în bine şi în rău, petrecute în jurul lor. Spiritul religios, singurul consistent, avea o autoritate reală asupra oamenilor.

    Un personaj reprezentativ pentru epocă este medicul Thomas Browne (1605-1682), care credea în Dumnezeu şi rezuma, atât în gândirea cât şi în stilul său, ambiguitatea fundamentală a epocii, o epocă de tranziţie între evul mediu şi era modernă. >>>>

    Noiembrie 24, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Adrian Porcescu: „Mărturisirea de credinţă literară“, Ed. Carpathia Press, Buc, 2008

    Nr. 44 – Creaţie, opinii, cărţi şi autori

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Nr. 44 – Creaţie, opinii, cărţi şi autori

    Eugen Dorcescu: „Conştiinţa de sine a fiinţei“

    Însemnările ce urmează (şi care nu au nici o pretenţie de „critică literară”, eu nefiind, câtuşi de puţin, critic literar) mi-au fost sugerate de eugen-dorcescu, o carte de proză scurtă, apărută în 2005, la Editura Carpathia Press, Bucureşti, şi semnată de doamna Mariana Brăescu.

    Pornesc, în modestul meu comentariu, de la două premise, de la două concluzii (ce nu au, Doamne fereşte, pretenţia de a fi, neapărat, originale), spre care, de-a lungul timpului, m-au condus, simultan, pe de o parte, experienţa trăirii „în lume”, în lumea contingenţelor, în ceea ce se numeşte, în general, şi eronat, realitate, iar, pe de altă parte, experienţa contactului, destul de strâns şi de prelungit, cu lumea semnelor – în înţelesul larg, şi, poate, fundamental, al acestei sintagme. Iată, aşadar, amintitele premise. Cea dintâi ar suna cam aşa: Valoarea unei anume opere de artă stă în cantitatea de fiinţă pe care opera în discuţie o conţine, nicidecum în manevre formale meşteşugite, în performanţe stilistice, în „tehnica exterioară” (deşi, fireşte, acestea au rolul şi rostul lor – un rol şi un rost secundare, însă, fiindcă noi tindem a fi artişti, nu acrobaţi). Şi a doua: A existat, există şi va exista, mereu, o elită, aşa-zicând intangibilă, nu neapărat elita intelectuală sau cea artistică, nici cea socială sau economică, ci o elită strict spirituală (ce poate fi, desigur, şi intelectuală, şi artistică). Pentru componenţii unei atare elite, tribulaţiile imanenţei nu au prea mare importanţă, oricum nu au importanţă în sine, ci doar în măsura în care ele îndreaptă gândul, emoţia, închipuirea, simţământul spre ceea ce este şi rămâne esenţial, impalpabil. >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Eugen Dorcescu: „Conştiinţa de sine a fiinţei“

    Adrian Botez: Folclor sacral românesc şi eminescologie/ ”crengologie” în… hierogamie/ cosmogonie/ theogonie: Nunta Zamfirei, de George Coşbuc

    adrian-botezthumbnailAvând în vedere faptul că, dintotdeauna, manualele şcolare l-au tratat pe George Coşbuc superficial, doar ca „poetul ţărănimii” (uitându-se că este şi un mare şi profund înţelegător cărturar, chiar dacă autodidact! – traducătorul Sakuntalei lui Kalidasa, al Divinei comedii, a lui Dante, a Eneidei, lui Vergilius, traducere încununată cu Marele Premiu al Academiei, „Năsturel”1897, etc…) – iar manualele „modern-contemporane” îl ignorează, aproape complet!!! – am găsit de cuviinţă să semnalăm, doar, că, în poemul care l-a consacrat pe Coşbuc, în literatura română, Nunta Zamfirei (citită de Coşbuc, la 4 februarie 1890, la şedinţa Junimii, în Bucureşti), avem de-a face cu o foarte subtilă şi savantă hierogamie.

    La nivelul onomasticii, Coşbuc se dovedeşte un maestru al disimulării mitologice: Tatăl este „SĂGEATĂ” – trimiţând, clar, la simbolismul solar (a se vedea, aceeaşi simbolistică, în cazul, mult mai cunoscut, al lui Păsări-Lăţi-Lungilă, al lui Creangă, din Povestea lui Harap Alb, „pocitanie de om care umbla cu arcul dupa vânat de paseri” – adică, anunţându-l heraldic, prin stăpânirea absolut-arhanghelică, asupra îngerilor-păsări, pe însuşi Soarele-ÎMPĂRATUL ROŞ…); deci, Fiica nu poate să nu aparţină de zona celestă! „Icoană-ntr-un altar s-o pui/La închinat” – trimite, firesc, la mitul eminescian al hieratismului cosmic al Fetei de Împărat-Luna-Maica Domnului: „Şi era una la părinţi/Şi mândră-n toate cele,/Cum e Fecioara între sfinţi/Şi luna între stele”… Zamfir” înseamnă, în vorbirea populară, “SAFIR” – PIATRA CERULUI (simbol al neprihănirii şi al puterii cereşti!!!). Zamfira-Fecioara >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Adrian Botez: Folclor sacral românesc şi eminescologie/ ”crengologie” în… hierogamie/ cosmogonie/ theogonie: Nunta Zamfirei, de George Coşbuc

    O CARTE MARE – „Patriarhul Ardelean“

    (Documentar iniţiat şi îngrijit de Artur Silvestri)

    Cei care l-au cunoscut pe Raoul Şorban,printre care mă număr şi eu,au avut şi am avut bucuria să ne tangenţiem cu istoria adevărată a ultimilor ani din secolul trecut.raoul-sorban-patriarhul-ardelean-micsorata

    Iniţiativa scriitorului şi filozofului Artur Silvestri de a strânge în volum,studii,eseuri şi evocări despre Patriarhul Ardelean(Editura INTERMUNDUS,2008),cum l-au” botezat”cei care i-au cunoscut opera şi întreaga activitate,este mai mult decât meritorie,deoarece perpetuează memoria “lui Raoul Şorban în această evocare colectivă asemănătoare unei liturghii laice este cum nu se poate mai potrivit,căci şi el a fost,şi va trebui socotit şi mai stăruitor odată cu vremurile nedesluşite ce vor veni,un adevărat Părinte al Patriei.(Artur Silvestri-O carte De afinităţi şi De model).

    Volumul cuprinde,aşa cum se stipulează în sub titlu,studii,evocări şi eseuri despre viaţa şi opera lui Raoul Şorban semnate de :Niceta Blazquez(Spania),Corneliu Florea(Canada),Ilie Rad,M.Ungheanu,Adrian Păunescu,Ioan Miclău(Australia),Dan Brudaşcu,Viorel Roman(Germania),Michael R.Popescu(Suedia),Elisabeta Bogăţan,Anton Lixăndroiu(SUA),Tudor Păcuraru,Vlad Pohilă(Chişinău),Vasile T.Suciu,Episcop Virgil Bercea,Petre Ţurlea,Dimitrie Grama(Danemarca),Aurel Lăpuşan,Dorin Suciu,Ion Marin Almăşan,Irina Airinei,Grigore Arbore(Italia),Luchian Deaconu,Octavian Mihăescu(Germania),Constantin Mustaţă,Angela Bârsan,ambasador Eliezer Palmor(Israel),Mircea Popa,Alexandru Nemoianu(SUA) şi Adrian Rizea.Cartea închizându-se cu o,bine meritată,Bio-Bibliografia autorilor semnată de Artur Silvestri,în care subliniază:că Patriarhul ardelean trebuie să fie o carte de reacţie dar,mai întâi de toate,de afirmaţie şi de model. >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la O CARTE MARE – „Patriarhul Ardelean“

    REMEMORĂRI – Mircea Micu: „Adevărul despre Marin Preda (VIII)

    În noaptea săvârşirii sale, la Arad fiind cu Gheorghe Tomozei şi Nicolae Oancea, l-am de evocat până târziu, fără un motiv anume, povestind întâmplări despre el care pendulau îmircea-micu-2ntre legende şi adevăr.

    Apoi l-am visat îmbrăcat soldat, echipat de război, cu puşcă şi raniţă în spate, pedalând pe o bicicletă ciudată, prin mijlocul oraşului.

    Lumea se oprise pe trotuare, recunoscându-l şi eu l-am fost strigat „moncher”, „moncher”, de câteva ori, vrând să-l avertizez fie despre ridicolul situaţiei, fie despre faptul că se apropia de un zid răsărit brusc în faţa sa, pe care mi-am dat seama că nu-l poate evita fiindcă avea ghidonul bicicleteti… fix!

    N-am povestit multă vreme nimănui acest vis ciudat şi nu-i accord nici o semnificaţie premonitorie sau mistică. A fost pur şi simplu un vis provocat, probabil, de discuţiile de dinaintea somnului.

    Am pornit dimineaţa spre Bucureşti, am ajuns nopatea târziu, de fapt dimineaţa pe la 3 şi după câteva ore de somn, să fi fost pe la prânz, soţia mea a deschis uşa şi mi-a spus abrupt „a murit Marin Preda”. >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la REMEMORĂRI – Mircea Micu: „Adevărul despre Marin Preda (VIII)

    RECENZIE – Maria Daniela Pănăzan: „Sacrul în poezia românească“

    Sacrul în poezia românească. Studii şi articole (coord. AUREL PANTEA), Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007
    O frumoasă şi foarte valoroasă antologie de studii şi articole despre tema sacrului în lirica românească ne-a oferit-o recent renumitul scriitor albaiulian Aurel Pantea, coordonator al lucrării de faţă. Exegezele publicate „surprind întâlnirile spiritului poetic, în metamorfozele sale, cu dimensiunea religioasă a existenţei”, fiind „scrise de critici şi istorici literari de vârste diferite”, astfel încât „fiecare are potenţialul să configureze ideea unicităţii şi ireductibilităţii relaţiei cu divinul, în cele mai semnificative vârste ale poeziei româneşti” (am citat din Introducere la acest volum). Autorii studiilor publicate sunt (alfabetic): Lucian Vasile Bâgiu, Mircea Braga, Diana Câmpan, Gabriela Chiciudean, Dumitru Chioaru, Alexandru Cistelecan, Ioana-Maria Cistelecan, Ileana Ghemeş, Carmina de Leeuw, Cornel Moraru, Aurel Pantea, Maria-Daniela Pănăzan, Vigil Podoabă, Ion Pop.

    Aşa cum se cuvine unei incursiuni atât de vaste, prezentările sunt cronologice, primul studiu fiind dedicat unui mare cărturar, Mitropolitul Dosoftei, a cărei traducere a Psalmilor rămâne „autohtonizarea expresiei poetice a sacrului” (Lucian Vasile Bâgiu). Sunt evocate apoi câteva metamorfoze ale sacrului în lirica paşoptistă (Gabriela Chiciudean), culminând cu asumarea şi transcenderea sacrului în lirica lui Mihai Eminescu (articol semnat de Diana Câmpan). >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la RECENZIE – Maria Daniela Pănăzan: „Sacrul în poezia românească“

    Olga Morar: „Literatura pentru copii – o literatură specială?!“

    Pornind de la această premisă vom încerca să aducem câteva lămuriri necesare, considerăm noi, dar în acelaşi timp să încercăm să argumentăm, convingându-i şi pe acei critici, care se îndoiesc de existenţa acestei literaturi ca gen (o includ în marea literatură), însă ea este piatra de temelie a edificiului viitorului cititor.

    Discuţia pleacă de la un articol, apărut în 1997, al distinsului profesor şi critic literar Nicolae Manolescu, care pune sub semnul întrebării acest gen. Argumentele domniei sale pleacă de la manualele şcolare (coordonate de I.Hobana şi respectiv Octavia Costea), aflate în uz prin liceele cu profil pedagogic. Se observă, conform părerii autorului, că titlul conţinutului manualelor şi programelor pe care acestea se bazează nu corespund, făcându-se, practic, o confuzie, neregăsindu-se textele care ilustrează genurile şi speciile literaturii pentru copii, cu excepţia unor versuri.

    Conform părerii autorului, există, de fapt, în aceste manuale, numite Literatură pentru copii, trei feluri de literatură: una care se adresează copiilor sau adolescenţilor (folclorul, jocul copiilor, proză de aventură, versuri pentru cei mici), o a doua care se adresează şi adulţilor, respectiv basmele (băsmuitorii clasici gen Perrault, Grimm, Andersen, care nu şi-au destinat creaţia doar copiilor) şi în al treilea rând o literatură care nu are de-a face (nu-i are în vedere) nici pe copii, nici pe adolescenţi (majoritatea textelor menţionate în cele două manuale). >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Olga Morar: „Literatura pentru copii – o literatură specială?!“

    CĂRŢI ŞI AUTORI – Ion Manea: „Cezarina Adamescu la a 50-a carte!“

    „VÂRSTELE SPIRITULUI” DUC SPRE DUMNEZEU

    cezarina-adamescu-varstele-spiritului„Viaţa Liberă” Anul XIX, nr. 5765 – Vineri, 3 oct.2008
    Nu o întâlneşti mai niciodată pe la întrunirile literare, la cenacluri, lansări de carte, simpozioane, e mai tot
    timpul la masa de scris, în turnul dumneaei de fildeş, acolo unde pritoceşte la poezia, proza, eseistica, memorialistica sa. Aşa se face că prin recentul volum de versuri „Vârstele spiritului”, Cezarina Adamescu a ajuns la a 50-a carte tipărită. Un segment de bibliotecă deloc de neglijat, un record în literatura feminină a judeţului, poate şi a ţării, la urma urmei o comoară a unei vieţi dedicate în exclusivitate scrisului.

    Apărut la Editura Arionda, noul volum poartă un titlu semnificativ pentru a 50-a carte, el cuprinzând poeme scrise începând cu anul 1983.

    S-a scurs un sfert de veac de atunci şi „” se simt, altele şi mai aproape de senectute; cu cât se înaintează în timp. „Aproape de mirare” se numeşte „vârsta” din 1983. Iată ce scria Cezarina atunci: „Selene/ răneşte cu secera/ pruncii nenăscuţi/ ai făgăduinţei” („Dincotro?”). Următorul grupaj, ”Dialectica emoţiei”, datează din 1986. Poeta se vede „Dincolo de toate acestea/ eu/ treaptă cu treaptă străbătând/ dialectica emoţiei…” Din 1987, Cezarina Adamescu selectează alte poeme, sub titlul de altă nuanţă, „Iubiri necesare”. Iată, în întregime, scurtisima „Tu”: „Cât mă uimeşti/ Fără să simt/ mă locuieşti”.

    Se face apoi saltul în timp, cu un titlu de nuanţă mistică, „Acoperiş pentru rugă”, cuprinzând poeme din 1994. „Vârstele spiritului”, care dă şi titlul cărţii, este un grupaj de poeme datând din 1991. Se face, deci, o reîntoarcere în timp, după care ajungem în 1995, cu titlul eminamente liric: „Aşa cum se deschide un crin”, poem în care autoarea scrie: „Cămaşa care îmi eşti/ pe pielea mea înfloreşte timid/ aşa cum se deschide un crin”. >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la CĂRŢI ŞI AUTORI – Ion Manea: „Cezarina Adamescu la a 50-a carte!“

    INTERVIU – „Mircea Micu, între iubirea de literatură şi revolta împotriva violenţei“

    Interviu de Veronica Marinescu

    Poetul, scriitorul, dramaturgul şi jurnalistul Mircea Micu şi-a lansat, zilele trecute, a doua ediţie a volumului de povestiri „mircea-micu-secretul-doamnei-de-zapada” – o „sinteză” a sufletului său dominat, învăluit, îmbibat în iubirea de literatură. Prilej, pentru noi, de a reciti (pentru unii de a citi, în premieră) „Enigma”, „Mutu”, „Elefantul albastru”, „Într-o gară mică”, „Secretul Doamnei de zăpadă”, dar şi de a măsura „temperatura” unei stări de spirit a poetului şi omului de cultură Mircea Micu.

    – Cum percepe scriitorul Mircea Micu realitatea culturală şi literară românească?

    – Eu sunt dezamăgit de evoluţia cultural-spirituală a României din ultima vreme. Există o stare de neglijenţă totală, nu numai din partea acestui guvern. În general, guvernele care s-au perindat, dar cu predilecţie ultimul, au dovedit că interesul lor faţă de cultură este pe „linia a doua”. Nu se acordă nici banii necesari şi nici interesul pe aşa-numitele proiecte. Mă gândesc, de pildă, la faptul că s-a desfiinţat o modalitate de a difuza cartea, de a ajunge până în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Dintr-o idee stupidă de descentralizare, s-a renunţat la acel „centru de librării”. Ce era de fapt un centru de librării? Exista în Bucureşti un centru care sintetiza, de fapt, producţiile editoriale ale unui an. >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la INTERVIU – „Mircea Micu, între iubirea de literatură şi revolta împotriva violenţei“

    Cezarina Adamescu: „Duh tainic într-un rotund numit sufletul român“

    cezarina-adamescu-9Dr. Artur Silvestri, Cuvinte pentru urmaşi. Vol. I. cuvinte-pentru-urmasi, Editura Carpathia Press, 2005.
    Pentru ce scrie omul? Pentru cele ce s-au întâmplat în trecut? Pentru toţi cei plecaţi demult? Nicidecum. Pentru prezent? Dacă prezentul acesta continuu este capabil să rezoneze la cuvintele lui. De obicei, mesajul scriitorului, în chip deosebit, al celui creştin, nu e recepţionat, ori este recepţionat deformat, dacă nu chiar respins.

    Atunci? Ceea ce NE RĂMÂNE e viitorul. Un mâine devenit azi, care se va preface în ieri, într-o clipită.

    Şi speranţa vădită, sau numai presimţită că mesajele noastre, uneori scrise cu sudoare şi lacrimi (nu vreau să par patetică – dar uneori cu jertfe de sânge!) vor fi recepţionate în viitor. De către urmaşi.

    Acesta este mesajul generos al cărţii – de excepţională valoare documentară pentru istoria literaturii: „Cuvinte pentru urmaşi…”,alcătuită de distinsul cărturar Dr. Artur Silvestri.

    Dar oare nu lăsase Ştefan cel mare şi Sfânt un Cuvânt-Testament drept moştenire urmaşilor, privitor la Moldova, care nu aparţinea atât trecutului ori prezentului, ci, în chip deosebit, viitorului, „urmaşilor urmaşilor voştri, în vecii vecilor!”

    Aceasta obligă în conştiinţă. Responsabilizează. Să păstrăm cu sfinţenie – ceea ce avem. Şi nu numai să păstrăm, dar să şi transmitem mai departte. Şi CUVÂNTUL va rezona în inimi şi se va întoarce la noi îmbogăţit, înmulţit, precum talantul dăruit de Dumnezeu, fiecăruia. >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Cezarina Adamescu: „Duh tainic într-un rotund numit sufletul român“

    AI. Brumaru: Doi poeţi

    ai-brumaru2Debutând de timpuriu (a fost descoperit, în anii 70, ca elev – era atunci sfios şi neajutorat în treburile lumeşti, vivant însă şi inspirat – de venerabilul Gherghinescu Vania, scriitorul emblematic al Braşovului, şi ocrotit sub aripa villonescului George Boitor), Ion Stanciu nu tipăreşte totuşi, până la pasul în vârsta a doua, ca om la casa lui, tată de copii şi profesor de Filosofie la Buzău, mai mult de trei volume, între care doar două cărţi de poezie, e drept că prima, Despre uimire (Editura Cartea Românească, 1975), va fi premiată de Uniunea Scriitorilor, cea de a doua (Fiinţa concretă) urmându-i destul de repede, în 1979. Apoi poetul a tăcut mai mult de două decenii, până la eseul amplu, Mihai Eminescu. Un sistem de filosofie politică românească (Editura Rafet, 2000). Despre lirica lui Ion Stanciu s-au exprimat, în epocă, de regulă laudativ, poeţii Dinu Flămând şi Petru M.Haş, criticii N. Steinhardt, Laurenţiu Ulici, N.Ciobanu i-au dedicat cuvinte de apreciere în reviste şi în culegeri de cronici. Astfel, i se vor remarca vecinătatea cu esenţele („În jurul muntelui şi-au aşezat tabăra lor sobră esenţele…”), apelul la „luciditatea conştiinţei poetice”, salvarea, în „poeme de o tăietură modernă”, a unor teme „aparent desuete” (Petru M.Haş), „o poezie inteligentă, de subtilă sensibilitate, poezie de poet cultivat” (Dinu Flămând), „uimirea adolescentină” sublimată „în act conştient de contemplare şi meditaţie” (N.Ciobanu), „graţiile unui câmpenesc discret şi cu toate fulgerele unei viziuni dionisiace şi nefăţarnice a lumii” (N.Steinhardt), în fine, Ion Stanciu, scrie Laurenţiu Ulici în Prima Verba I (1978), e „o mare promisiune a generaţiei tinere”. La rându-mi, observam, în revista „Astra” din noiembrie 1979, „percepţia originarului”,”telurismul gros şi expresia biruitoare, alimentate de un crez neclinitit în forţa generatoare şi în principiul de fecunditate absolută a naturii”, considerând Despre uimire drept un „imn al nesfârşirii”. >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la AI. Brumaru: Doi poeţi

    POEME – Maria Ciornei: „În vântul vremii“

    maria-ciorneiDUMINICI

    Sărbători

    De izvoare

    Hergheliile-n

    Vânt

    Bătălii

    În

    Cuvânt.

    Le caut,

    Le silesc

    Rugăminte

    Şoptesc

    Nu

    Mă las

    Biruit

    Caut

    Taina

    Pentru care

    Mulţi

    Au murit

    _____________

    CRÂMPEIE DE AUR

    Lin

    Şi

    Uşor

    Coboară

    Pe obrajii

    De rouă

    Mireasmă

    De pace.

    Drumuri

    Se aprind

    Pentru

    Lutul

    Ce zace, >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la POEME – Maria Ciornei: „În vântul vremii“

    ANTOLOGIE LIRICĂ – Mircea Micu: Poeme

    foto-mircea-micuthumbnailA FI…

    A fi,peste mormantul verii

    Sedus de viaţa ca cde-un dor,

    Mînz tînar degustînd lumina

    Salbatec si nerabdător.

    Să stii ca nu exista moarte

    Că morţii sunt numai un fel

    De fluturi adormiţi de muzici

    Si_nchişi în bile de oţel.

    Sa ştii rîzînd, că sînul tandru

    Rotit în porţelan etern

    Se surpă-n el pîna devine

    Mormînt al laptelui matern,

    A fi pe-un cîmp uitat de lume

    De smog uitat si de maşini,

    Tu singur, duelînd în aer

    Cu săbiile unor crini. >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la ANTOLOGIE LIRICĂ – Mircea Micu: Poeme

    Sorin Cerin: Fragment din „Revelaţii 21 decembrie 2012“

    sorin_cerinPROLOG

    Mulţumesc Sfinxului din Bucegi şi Luminii Divine pentru inspiraţia pe care mi-au dat-o pentru a scrie această carte.În septembrie am realizat un film la Sfinx cu intenţia de a scrie Revelaţii pe care l-am postat pe Youtube.

    Azi această carte este gata.Atunci nu ştiam cum va arăta, doar faptul că se va numi Revelaţii şi că va trata problematica viitorului omenirii.Acum realizez că viitorul va consta în trecerea omului în virtual,dar cel mai important lucru privind viitorul nu sunt războaiele şi nici vre-o anume hartă administrativă,ci noi înşine.Viitorul constă în modul de a ne înţelege pe noi,deoarece lumea suntem noi.Am realizat că viitorul nostru stă în iubire,destin,absurd,adevăr şi atâtea alte şi alte teme,care fac parte din indicele alfabetic ce întregeşte cuprinsul acestei cărţi.

    Am început să scriu această carte pe 21 octombrie 2008 iar azi 7 noiembrie 2008 este gata.În prima săptămână am scris în medie 16 pagini pe zi,urmând ca să mai adaug alte şi alte pagini în celelalte zile până azi când am considerat cartea terminată.Nu credeam că Revelaţii va fi scrisă sub forma unor maxime sau cugetări.

    Pe 2 septembrie 2008 când eram la Sfinx îmi imaginam o carte în care să povestesc cum mi-aş imagina eu Apocalipsa. >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Sorin Cerin: Fragment din „Revelaţii 21 decembrie 2012“

    Nastasia Maniu: Poeme

    Din ciclul FEMEIE INCHISA IN NEGRELE SERTARE (Un manuscris bagat la inchisoare)

    CATREN IN CUSCAnastasia-maniu
    Tu vrei vrei poemul meu descult
    in contra lumii sa-l asmuti,
    dar el nu latra, el nu musca,
    el s-a indragostit de cusca.

    (1977)

    ______________
    FEMEIE INCHISA IN NEGRELE SERTARE
    (Un manuscris bagat la inchisoare)
    Ce inger derizoriu am devenit,
    scuipat de toti, mintit, batjocorit,
    in tara-n care, vai, m-am ratacit,
    si-n loc de om, iluzii am iubit;
    in tara-n care semenii n-au chip,
    au doar imagine inselatoare,
    trasa la xerox pe ecranul mic,
    daca o-nlaturi, dai doar de nimic,
    in tara-n care raul nu mai doare,
    caci binele a decedat de mic.
    >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Nastasia Maniu: Poeme

    Ioana Stuparu: „Întâlnire cu scriitori. Seara Ion Murgeanu“

    ioana-stuparuthumbnail,,…N-a ruginit frunza din vii…, doar rândunelele-au plecat!‘‘

    E 2008, şi e septembrie, Răpciune, şi e ziua a douăzecişinoua, zi frumoasă şi liniştită precum sufletele noastre, ale celor care ne îndreptăm către strada Take Ionescu nr. 4, la sediul Bibliotecii Metropolitane ,,Mihail Sadoveanu‘‘, Bucureşti, unde are loc o nouă ,,Întâlnire cu scriitori‘‘, eveniment organizat de poeta Victoria Milescu, în ultima zi de luni din fiecare lună.

    Invitatul special este scriitorul Ion Murgeanu.

    I s-au alăturat prieteni, colegi, cunoscuţi, necunoscuţi, cu toţii având aceleaşi idealuri: ,,îmbogăţirea literaturii române prin creaţii de valoare‘‘. Printre participanţi se află condeieri de seamă: Radu Cârneci, Gheorghe Istrate, Ion Lazu, Mariana Ionescu, Iuliu Raţiu, Dumitru Bălăeţ, Crina Bocşan Decusară, Monica Mureşan şi mulţi alţii. Cei trei, poetul Ion Murgeanu, ,,sărbătoritul‘‘, Gheorghe Istrate şi Ion Lazu, ca vechi prieteni formează o adevărată tripletă de aur a prieteniei, a literaturii, fiind cunoscuţi şi ca ,,Grupul de la Neptun‘‘.

    Prietenia lor care şi-a păstrat strălucirea, chiar dacă peste ea a vremuit vremea, aduce o notă intimă, aproape de familie.

    ,,Debutând în ,,Flacăra Iaşiului‘‘ la vârsta de 19 ani (1959), iar botezul literar făcându-i-l marele George Călinescu în anul 1962 – spune poeta Victoria Milescu –, scriitorul Ion Murgeanu are o activitate literară diversă şi bogată. A participant direct la evenimentele din 21-22 decembrie 1989, fiind arestat, torturat alături de alţi revoluţionari, iar dintre scriitori alături de Florin Iaru şi Alecu Ivan Ghilia. Cartea sa reprezentativă este Turnul Onoarei, şi dacă există un cuvânt potrivit pentru întreaga sa operă şi activitate acela ar fi onoare. Este scriitorul şi jurnalistul incomod pentru unii, dar iubit şi preţuit de mulţi alţii‘‘. >>>>

    Noiembrie 15, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ioana Stuparu: „Întâlnire cu scriitori. Seara Ion Murgeanu“