MODELE – Andrei Vartic: „Petru Ursache, sau lupta periferiei pentru zidirea centrului unic“

Îi suntem datori profesorului ieşean Petru Ursache cu o întârziată, dar înaltă, preţuire academică. Fiindcă a re-descoperit, re-dimensionat şi re-definit, dar pentru condiţiile Globalizării, uriaşa forţă a tradiţiei româneşti. Într-o Europă în care folclorul a murit pe la 1900, inclusiv ca domeniu al cercetării, iar tradiţia nu este mai veche decât tiparul lui Gutenberg, redescoperirea vivacităţii tradiţiei româneşti, şi încă a unei tradiţii care se „manifestă acum” (Saeculum, nr. 2, 2006, p. 45) nu doar în planul distracţiei rurale sau orăşăneşti, ci şi în cel al politicului (vezi „Mihai Eminescu, Doina”, ediţie îngrijită de Magda Ursache şi Petru Ursache, Timpul,
2000), al etnosofiei, etnomoralei si etnoesteticului („Etnosofia”, Institutul European, 1998), al filocaliei (Ursache, P., Mic tratat de estetică teologică, Junimea, 1999) şi antropologiei (carte în curs de apariţie), iată o faptă academică admirabilă. >>>>>>

MEMENTO: „Un poet din Tibet“ de Gheorghe Tomozei

O mica antologie de poeme cu o prezentare de Cleopatra Lorintiu  

Gheorghe Tomozei , ultima carte
 Cum poate fi Tibetul? Inaccesibil, misterios, arid, dificil, sec, esenţializat .
De ce Gheorghe Tomozei a ales acest titlu , „Un poet din Tibet” pentru a sa carte ultimă, atât de ultimă încât o presimţise, o ştiuse, ba chiar o spusese?
De ce Gheorghe Tomozei, prolificul, exuberantul, baladescul, prinţul în catifea , adorator al întorsăturilor de limbă şi al poemelor dantelate a ales această „ ieşire din scenă” : maximă economie de limbaj, esenţializare, asceză, încifrare?
Criticii vor fi decodat sensuri, vor fi analizat în amănunţime aceste depeşe sângerânde dintr-un timp al unui rămas bun pe care nimeni aproape nu l-a înţeles.
Ultima carte a poetului Tomozei, aş zice cvasi-necunoscută din cauza tirajului şi-a momentului în care a apărut, în plină indiferenţă a unei lumi sălbatece, este şi cea mai ciudată, de parcă autorul ar fi extras numai aurul şi restul să fie abandonat la mormanul cu steril al arhivelor. >Cleopatra Lorintiu >>

Ionuţ Caragea: „Analfabetism literar (veni, vidi, vici)“

activiştii anulează
arta aristocraţiei
arogând alambicarea
aprobând atelierul
aduc alte argumente
aprioric alandala
adnotând aleatoriu
avangarda agonistă
bănuitele biserici
başca boşii boierimii
boicotează baliverne
blocând bunele bravade
bosumflatele boeme
binemeritând brevete
beau batjocorind beleaua
belesc bine bidineaua
cabalinele cadâne
cerşesc calme comentarii
crapă capetele care
cârcotesc condamnatoriu
craii caselor celeste >>>>>

Emilian Marcu: „Doamna noastră limbă românească“

DOR DE EMINESCU
Biblie limbii române este Eminescu astăzi,
Constelaţie vegheată de singurătatea sa;
Eminescu este carte de citire dusă-n braţe,
Este moartea şi-nvierea, este lacrimă şi stea.
Dor de Eminescu-mi este zilnic, dor de Eminescu
 Veşnic tânăr şi ferice este el acolo-n cer?
Duce-o lacrimă pe gură şi e zeu şi cine ştie
Dacă nu ciopleşte-n taină ramă de cuvinte-n ger!
 Biblie limbii române este astăzi Eminescu,
Singur prinţ pierdut în zodii,de zăpadă învelit
Este astăzi Eminescu, dorul nostru de zidire,
Temelie pentru limba ce l-a smuls spre infinit.
Ca pe-o roată de lumină este tras fără-ncetare
Domnul nostru Eminescu,care după cum se ştie
A turnat limba română în frumoasele tipare, >>>>>

Angela Nache-Mamier: „Inedite“

ELITRE DE SINGE
Sub nervurile pielii

Femeile mame ,împârâtesele

Simturile,melodioasele lor

Inspiratii celeste

Tes pe gura bârbatilor

Flâcârile dorintei

In vîrful degetelor fierbinti>>>>>

FARA MENAJAMENTE – Adrian Botez: „O lighioană anti-eminesciană“

…Un preşedinte care are consilieri pe nişte imbecili precum dl Cristi Preda, care afirmă că „Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect” – nu poate fi decât un preşedinte ignorant şi blestemat să băltească în veşnică ignoranţă…Şi, prin urmare, să devină cel mai distructiv agent, în zona spiritualităţii României – căci, îl informăm pe dl preşedinte: cultura şi învăţământul ar trebui să însemne ucenicie întru ale Spiritului! E drept că, de când a izbucnit chestia aceea din decembrie, învăţământul românesc a avut parte doar de demolatori – cu excepţia lui Andrei Marga, care a fost un asasin get-beget al spiritualităţii româneşti, prin acceptarea (sub comanda „factorilor” deznaţionalizatori ai SUA-UE) a diversiunii manualelor alternative.
În Dilema Veche, din ianuarie 2008, dl Gâgă/Cristi Preda se dă inteligent, precum „inteligenţii” din celebrul număr „dilematic”, din 1999, în care se făcea caz de păroşenia lui Eminescu…Şi cum o face? >>>Adrian Botez>>>

O carte neobişnuită: Ştefan Dumitrescu – „Delirul” vol. II

Atât în literatura română cât şi în cea universală există acest obicei de a continua o carte, o idee în maniera autorului prim. În 1947 avea loc premiera piesei lui Mihail Sebastian (mort în urma unui tragic accident de automobile la 29 mai 1945), “Insula”, dramă al cărui act al treilea fusese scris de regizorul spectacolului, Mircea Şeptilici. Pentru autorul „Utimei ore”, „Jocul de-a vacanţa” sau „Steaua fără nume”, „timpul nu a mai avut răbdare”. Neterminat rămăsese şi „Ciocoii vechi şi noi”, publicat în 1862-63, căci în 1865, în plină forţă creatoare Nicolae Filimon era răpus de ftizie la nici 46 de ani împliniţi. Aproape peste un veac jumătate îl va continua un alt vâlcean, Dinu Săraru, în „Ciocoii noi cu bodyguard”. În continuarea celor 154 de sonete rămas de la Shachespeare de la începutul secolului al XVII-lea, Vasile Voiculescu a găsit cu cale nimerite alte 90, cu elemente formale asemănătoare (triunghiul pasional, luciditatea disperată, lamentaţii suave, etc) însă independente faţă de model prin tensiunea spiritului. „Ultimele sonete închipuite ale lui Shachespeare în traducere imaginară de Vasile Voiculescu” apar după moartea autorului, sub îngrijirea lui Perpessicius, în 1964, şi se constituie>>> >>