LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Maria-Eugenia Olaru: Poeme

DIMINEŢI STRANII

Ţipătul dimineţii,

zbor stins, alergând prin turnuri.

Îngustimi reci,

lunecând pe pragul tăcerii

şi gândurile pipăind

cele câteva ceasuri ucise.

Treaptă sub tălpi

rotunjită-ntristarea.

Sub aceleaşi ceruri Lună şi Soare

şi atâtea lucruri care se plătesc.

Peste limpezimi de ape balauri ucişi.

Tăcere era şi fii-va Lumină!

Maria-Eugenia Olaru
_______________

AMIAZĂ I
Nesfârşită cursă amiaza,

aerul doarme

şi tropot sună ploaia pe drum.

Spulberată trecere,

semn de întrebare

despovărat de răspuns.

_______________

PEISAJ INTERIOR

Toamnele lungi s-au adunat

în prag de seară şi mă cheamă,

să mi le prind buchet la brâu

la balul iernilor de seamă.

Nu vin acum mândre crăiese!

Pe frunte mai am de scris primăveri,

şi nu-i decât o zi trecută de ieri.

Nu vin acum, mândre crăiese!

Pe frunte-mi vin să se aşeze azi fluturi,

cândva preschimba-se-vor în amarnice scuturi,

la balul tăcutelor ierni.

Degeaba în horă rea vă adunaţi

şi rând pe rând ocol îmi daţi!

Mai am de înflorit pomii în vară

şi-s multe poveşti de spus în pragul de seară,

mai am zâne multe prin lume de căutat

şi-atâtea lucruri de schimbat.

Nu vin acum mândre crăiese!

Simt păianjenul cum pânza îşi ţese.

Unde te-ascunzi? întreabă dintre fire.

Iar eu, alerg să mă ascund în Iubire.

Maria-Eugenia Olaru
_______________

CLEPSIDRA

Cum se scurg orele pe cadrane!

Nepăsător trece timpul, convoi,

împrăştiind în jur banale gropi de noroi

în care se scaldă-n ruină

castele măreţe ţesute în noi,

din larg fuior de lumină.

Între clipa aceasta care bate

şi cealaltă ce va veni

se-opresc corăbii mari întunecate

sosite-n port la ceasuri prea târzii.

Ţipătul pescăruşilor

lovit aprig de cer şi de stânci

căzând din înălţimi, uşor,

în taina valurilor negre şi adânci.

Apoi, lumina clepsidrei din suflet,

contopindu-se cu piatra din mal,

dansează un balet

fantastic şi mut, ireal.

_______________

GLOSSĂ

Azi mă opresc din drum şi mă întorc

copil prea obosit de anotimpuri,

pe care jucăriile-l gonesc

şi fruntea îl arde de gânduri.

Bătând cu pasul obosit deşerturi

de toamne care ard mocnit,

sperând neîntâlnitul capăt

de vis prea alb şi împlinit,

rătăcitoare printre porţi străine

şi printre sute de oglinzi ce mint,

mă sfâşie pumnalul toamnei

de ursitoare azi tocmit.

Şi caut…

Ca un copil cu tălpile arse

de-atâta mers prin praf lunar,

mi s-au ascuns scântei în orbite

şi stele-mi ard în buzunar.

Şi caut…

O poartă străjuind la capăt de singurătate

unde să adun iubirile toate.

_______________

PEISAJ
Gândurile toate, la porţi de cetate,

cu ziduri amare, în nopţi negre, lungi

bat nedesluşit.

Pe umeri de case lumina se pierde,

fluturi albi de noapte se împrăştie

în raze, în bizare şoapte.

gânduri nerostite la porţi de tăcere

vin să joace-n horă,

şiruri lungi dansează gândurile noastre.

_______________

ARABESC

Din abisuri albastre

coboară nedesluşit, uneori,

melodii de păsări astrale…

Se aşează lin peste noi,

ca o toamnă peste clapele frunzelor,

sorbind avid din cupele verzi ale verii.

Vârtejuri de frunze ne învăluie

în lungul suspin al căutării iubirii de Soare;

Pluteşte împrejur un fel de victorie

asupra timpului trecător, pulsând ritmic

precum o inimă într-un pământ nemuritor.

_______________

PESCUIT ÎMPĂRĂTESC

Din adâncul profund,

către cerul albastru,

lin barca peste talazuri sălta.

Chiar Domnul pe corăbii umbla!

Cuvânt dumnezeiesc El era.

Pânzele înălţate,

albastru de mare,

albastru de nori,

mireasmă de flori

şi ţipăt de paseri.

Arcadă,

cupola cerească

pe soare şi lună şezând,

Cuvânt lângă Cuvânt.

Peştii la prova săltau,

pescăruşii ţipau.

Oceanul înălţa către cer

braţe de alge marine,

chiote şi suspine,

povesteau despre dor,

şi aşteptare,

despre tăcerea cea mare,

despre bărcile cu pescari

ascunse de  zare.

Ardeau focurile

pe nisipul fierbinte,

pe pietre înalte

turte de făină coceau

şi femeile  aşteptau.

Ca un ocean erau.

Cu braţele înălţate spre zare

ascultau o tainică chemare.

Năframele, ce aprins fluturau

şi copii alergau şi cântau!

Cuvânt dumnezeiesc ei erau.

Şi dintr-odată

un chiot care venea,

năframa  albă ce se înălţa

şi băiatul striga: Vin!

Si copii strigau: Vinnn!

Şi femeile înălţau capetele senin.

Chiar Domnul de pe corăbii venea!

Cuvânt dumnezeiesc  El  era.

24 septembrie 2007

_______________

FRUNZA

Frunza care cade,

ce sunet trist şi ciudat!

Să fie un strigăt de împărat,

să fie o tăcere mare

sau vântul ce vine pe cale!

Să fie soarele fierbinte

sau susurul de izvor,

să fie doar somnul uşor

pe care-l doarme poetul!

Să fie tăcut interpretul,

sau poate laolaltă toate

Cuvintele,

Cuvintele,

Cuvintele

tăcute şi grăitoare

călătorind

spre Cuvântul cel Mare.

24 septembrie 2007

MARIA-EUGENIA OLARU

Anunțuri