Traianus: „Poeme“

CÎNTEC DE DOR DE ILINCA

La ora cinci urcăm în Dumnezeu,

Păşi-vom lin,am să  te-aştept în soartă.

Poeţi sunt mulţi,dar clinchet ca al meu

Nu va cunoaşte  nimeni niciodată.

Ia-mă de braţ,jură-mi că vei mai fi,

Să-ţi spun că-n zori,furînd din zei misterul,

De dincolo de lumi te voi iubi

Cum am iubit doar îngerii şi cerul.

Femeia dansînd

Dansatoarea pe flăcări scria  cu pasii ei lini

Poemul de neşters al clipelor nopţii.

Săltam din lumină,alergînd printre spini

Spre Patria de întuneric ninsă–a Morţii.

Femeia se dezbrăca sub lună  şi dansa,

Femeia,lepădîndu-şi tainele,cînta,

Ştiuse cînd să se nască  şi cum mă privea

Am înţeles că în pieptul ei mai bătea inima mea.

Femeia se depărta de mine plîngînd,

Cerul o-nămeţea în roiuri de stele

Şi nu ştiam că ea  era veşnicia dansînd

Pe nisipul fierbinte-al memoriei mele.

_______________
REGELE ÎNVINS

În noaptea cînd te-am confundat c-o stea,

Am fost oprit de frumuseţea ta,

Umbre valsau în ochii tăi  şi noi

Ne adunam din amintiri şi ploi,

O lume-ntreagă ne înconjura,

Luna cu razele-i ne-mbrăţişa

Şi eu,de strălucirea ta rănit,

Eram ca cerbul singur,hăituit.

Rănire dulce,boală de noroc

Purtam în ochii negri,prinşi  în joc

Şi să mă vindec nu visam în veci.

Rege naiv,cum nu ştiam că pleci

Şi eu,sub cerul fără nici o stea,

Muream învins de frumuseţea ta.

_______________

MAMA

Cînd o să te întorci din moarte

Amurgul o să-mi fie zori,

Trezit de cîntecele mele

Te voi întîmpina cu flori.

Cînd o să-mi baţi uşor la uşă,

Teama –mi va luneca în nori,

La braţ cu cîntecele mele,

Te voi întîmpina cu flori.

Ne vom îmbrăţişa-n odaie,

Cum o făceam adeseori

Şi moartea o să-mi dea de veste

Că nu vei mai putea să  mori.

Şi-atunci blajin de tot,cum este,

Într-o şaretă,prin ninsori,

Iisus veni-va din poveste

Şi-l vom întîmpina cu flori.

_______________

CÎNTEC DE VÎNT

/Mamei/

De cînd te-ai dus în veşnicie

Am devenit mai întristat,

Îmi vine-n ospeţie vîntul

Şi-mi şterge chipul lăcrimat.

A înflorit durerea-n mine

Şi am crescut ca un nebun,

Care bea-nsingurarea lumii

Şi plînge-n plopii din cătun,

Cu frunzele se ia la ceartă,

Nu are leac–-s-a lămurit

Şi-n orice an cănd moare toamna

E necăjit că n-a murit.

De cănd te-ai dus sunt disperare,

Cîntec de vînt,apus de zi,

Ninge în mine cu uitare

Şi nu ştiu dacă vei veni.

***

Cînd mă va vizita pustia,

Am să observ,bătrîn cocor,

Că n-am vecie să-ţi spun: Zare,

N-am vreo tăcere să-ţi spun :Nor.

Dacă-aş fi Dumnezeu ,din lacrimi

Mi te-aş crea din nou să vii

Prin crîngul vieţii mele-apuse,

Ducînd în palme ciocîrlii.

Maică-a tristeţilor din mine,

Se lasă-n lucruri tot mai frig.

Să tac nu mai găsesc cuvinte

Şi n-am tăceri să te mai strig.
_______________
CÎNTEC ÎNBISERICIT

/Tot mamei/

În zori de-amurg te-ai dus,înlăcrimată,

Şi dacă ai să vii–şi n-ai să vii!,

Găsi-vei uşa inimii-ncuiată

Şi geamul ferecat cu ciocîrlii.

Mie-mi trimit mereu condoleanţe

Şi dacă ai să vezi—şi n-ai să vezi!,

Armii de mierle-sfinte alianţe

Ducîndu-ţi pururi tronu-n care şezi,

Prin viaţa mea e viaţa ta eternă

Şi dacă vrei să crezi–şi n-ai să crezi!,

Sufletul meu a coborît în bernă

Peste-ale deznădejdilor livezi

Şi-atît mai ştiu din cît mi se cuvine:

Să nu mă uit,Iisus te-a dat pe tine!
_______________

ZAPIS

Te mai iubesc şi-acum ,deşi e vreme,

Sub prăbuşiri de ziduri şi neant.

M-am regăsit ca un pumnal uitat,

Monedă veche-adăpostind toteme,

Sunt un obiect ciudat şi fără  nume,

Herald bolnav de-o patimă  antumă,

Hai,strînge-mă,lipeşte-mă  şi du-mă

La fonduri monetare cu renume,

Pus pe cîntar şi fără  îndurare,

Vor căuta procentul de valoare

Şi ţie mă vor da în folosinţă,

În urma ta,zăcînd în nefiinţă,

N-ai să mă crezi,transfigurat privirii,

Un semn din eşafoadele Iubirii.
_______________

OSPĂŢ CU ZEI

Mi-am pierdut inelul,a căzut în nea,

De-acum nu mai este nimeni să mi-l dea,

Ce ruşine-mi pare,ce-am să-i spun femeii?

M-am aflat o vreme în ospăţ cu zeii

Şi o fată tristă cum e numai luna

Mi-a furat iubirea pentru totdeauna.

Doar pe tine,drago,floare de pădure,

N-au putut din mine-atunci să mi te fure.

Căci te am zidită-n gînduri cu toţi vecii,

Nu pătrund acolo strîmbii şi zevzecii.

Numai visu-mi singur,cum e Domnu-n nouri,

Bate-n uşi de cîntec,aşteptînd ecouri

Şi tu dormi,căinţă,sfîntă  şi păgînă,

Iar eu rămîn piatră  cu garoafe-n mînă.
_______________

ALT CÎNTEC PENTRU ANDREEA

Te voi citi,Andreea,ca pe-o carte

În care este scris sufletul meu,

Atunci cînd vii regretele-s departe

Şi fericit e-n ceruri Dumnezeu.

Eu teiubesc mai mult decît o viaţă,

Eşti mai presus decît oricare vis,

Atunci cînd pleci îmi plîng tristeţi pe faţă

Şi sunt canarul de priviri ucis.

Te voi citi,Andreea,ca pe-o carte,

La rugul soarelui ,căzut pe spate,

Doinit de triluri  de privighetori.

Eşti condamnată să  nu poţi să mori

Şi chiar cînd îmi lipseşti puţin din toate

În mine-i cerul tău prin care zbori.

TRAIANUS