Edgar Papu despre protocronism („Prolog catre viitor”)
PROLOG CĂTRE VIITOR
Către sfîrşit de veac
Edgar Papu
Secolele au şi ele vîrsta lor, asemenea unor organisme vii, care se nasc, cresc, îmbătrînesc şi mor. Orice veac, cînd vede întreaga sa viaţă dinainte, începe cu mari promisiuni şi speranţe, cu aspiraţii de expansiune a spiritului, cu entuziasm juvenil. Dimpotrivă, către miezul şi, mai cu seamă către sfîrşitul său, conştiinţele apar mai aşezate, mai lucide, mai trecute bătrîneşte prin varii experienţe şi, deci, mai reflectate. Aş crede că pe mai multe planuri s-ar arăta valabilă o asemenea vedere. N-am avut, însă, prilejul şi nici răgazul să verific acest fapt decît în domeniul creaţiei literare. Voi folosi cîteva ilustrări.
În plină Renaştere, începutul secolului al XVI-lea se vede dominat de veselia colorată a lui Ariosto sau, puţin după aceea, de rîsul pantagruelic şi de exuberanţa verbală a lui Rabelais. Sfîrşeşte, însă, cu reprimarea unor asemenea izbucniri, aşa cum arată, bunăoară, cumpăna sceptică a lui Montaigne şi interiorizata melancolie a lui Tasso. Secolul al XVII-lea începe cu fantezia, adesea cu fantasmagoria barocă, şi se încheie cu ponderea clasică. Dar chiar şi înlăuntrul clasicismului se deosebesc incipientele elanuri generoase ale lui Corneille de matura luciditate analitică a lui Racine, care moare aproape odată cu secolul (1699). Veacul al XVIII-lea debutează cu optimismul ideologic iluminist şi expiră cu grava reticenţă neoclasică (André Chénier) şi mai ales neoumanistă (Goethe din faza sa finiseculară, cu Ifigenia, cu Elegiile romane, cu Hermann şi Dorothea). Secolul al XIX-lea se dezlănţuie la început furtunos cu idealismul romantic şi se consumă în final cu decepţia şi lipsa de iluzie a naturalismului. La noi, în acelaşi secol, apare evidentă deosebirea de fizionomie a vîrstei între generaţia care a pregătit anul 1848 şi criticismul matur al „Junimii”, care anunţă un sfîrşit de veac.
Este interesant de stabilit cînd s-au născut, au debutat şi au sfîrşit cei mai mari scriitori şi poeţi ai lumii, un Dante, un Shakespeare, un Cervantes, un Goethe, un Tolstoi. Toţi se ivesc la cîte un sfîrşit de secol, căruia îi creează sinteza sau summa, anunţînd, totodată, şi aurora secolului următor în care ei pătrund şi îşi continuă creaţia. Eminescu, care la noi urma să îndeplinească aceeaşi funcţiune, i-a ajuns numai cu geniul, dar nu şi cu viaţa. Nici unul din cei mari amintiţi mai sus n-a trăit mai puţin de cincizeci de ani, apucînd şi veacul următor naşterii lor, aşa cum n-a izbutit poetul nostru.
Toată seria de procese pe care am evocat-o – pentru moment numai pe plan literar – s-a petrecut în mod natural de-a lungul vremilor, fără nimic dirijat în acest sens, şi chiar fără conştiinţa unei asemenea ordini de succesiune a lucrurilor. Astăzi, însă, cînd, poate pentru prima dată, ştim că există o vîrstă organică a secolelor, putem pătrunde mai viu caracterul sfîrşitului de veac pe care îl trăim pentru a ne orienta în cele ce avem de făcut, şi pentru a vedea ce anume corespunde momentului nostru, care se îndreaptă către al treilea mileniu. Desigur că sîntem încă înconjuraţi de necunoscut. Ţinînd, însă, seama de faptul cert al vîrstei înaintate de veac. nu putem ignora felul grav şi cumpănit în care se cere să ne comportăm şi să acţionăm.
Este timpul maturizării depline, în măsură să pună capăt acelei serii nesfîrşite de şocuri cu care a fost, pînă de curînd, încercată omenirea. Trei sferturi din secolul nostru – adică tot ceea ce cunoaştem dintr-însul – s-a dirijat violent către afară, prin ţîşniri, prin izbucniri, prin explozii. Acest din urmă termen a ajuns chiar la modă. Se vorbeşte de o „explozie demografică”, de o „explozie tehnică”, de o „explozie monetară” etc. Totul intră în caracterul spectaculos al acestui secol tentacular şi aventurier, înlăuntrul căruia nimic nu ne mai poate uimi. Omenirea se simte încă saturată şi copleşită de atîta desfăşurare în afară.
Iluzia unei tinereţi prea prelungite poate deveni dăunătoare nu numai pentru indivizi, ci şi pentru secole. Este timpul să se treacă de la vîrsta aventurilor şi a „exploziilor” la aceea a înţelepciunii. Domeniul interior, în sensul adîncurilor sale, a rămas uneori singur şi părăsit. Sau chiar dacă i s-a acordat atenţie, nu de fiecare dată el a putut echilibra împrejurările din afară. La vîrsta actuală a secolului s-a ajuns la exigenţa unei operaţii opuse. Viaţa lăuntrică a omului trebuie, în sfîrşit, să ajungă suverană, să nu se mai vadă, neîncetat, la discreţia „situaţiei date”, bineînţeles nocive.
În zilele noastre planeta apare încă dominată de Ananké, cumplita zeiţă a nevoii. Să nu fi ajuns, oare, omul la putinţa de a se elibera din lanţurile ei? Trecută de „păcatele tinereţii”, săvîrşite în trecutul nevîrstnic al secolului XX, omenirea se cere să descopere cel mai preţios dar al vieţii în propria ei conştiinţă. Deoarece adîncul acestei conştiinţe omeneşti cuprinde. în stare matură, comori mai bogate decît tot aurul lumii, valorile lăuntrice sînt chemate să comande şi asupra „situaţiei date”, şi asupra „nevoii”, pe care sfîrşitul de veac le impune, în pragul unui nou mileniu. România este pe cale de-a răspunde unei asemenea cerinţe. Ea dă exemplul unei ţări mici, dar al unui spirit mare, care a învins „imposibilul”. Este încununarea unei calităţi de totdeauna a poporului nostru. Împrejurările istorice au concurat ca el să-şi însuşească vocaţia maturităţii. În ciuda faptului că ni s-a frînt mereu firul creaţiilor, trebuind să îndeplinim iarăşi şi iarăşi rolul de începători, noi ne-am manifestat invariabil ca maturi, ca oameni trecuţi prin experienţa marilor dificultăţi ale istoriei şi vieţii.
Funcţiunea de sinteză între cele două Europe, care ne luminează fenomenul atît de frecvent al protocronismului românesc, se vede puternic stimulată de spiritul acestei continue maturităţi.
Pe planul literar, cercetat în cartea de faţă, am evocat numai figuri de clasici români, fără a depăşi perioada dintre cele două războaie, dat fiind că anticipările pe plan universal nu pot fi înregistrate decît retrospectiv. Ultimele două sau trei decenii, începînd de la strălucita „generaţie a lui Labiş” – poate chiar de mai-nainte – sînt prea recente pentru a permite urmărirea unor expresii protocronice în rîndul ei. Cu atît mai puţin putem vorbi, în acest sens, de următoarele două decenii, încă inexistente, din veacul XX.
Ne aflăm, aşadar, în imposibilitatea materială de a examina, pentru moment, o continuare a protocronismului românesc. Această interdicţie există, însă, numai în ceea ce priveşte identificarea precisă a exemplelor, dar nu şi în identificarea la fel de precisă a unor premise certe. Către încercatul nostru sfîrşit de secol lumea întreagă simte, mai mult decît oricînd, nevoia de maturitate. Este tocmai ceea ce noi ne-am însuşit de milenii. Iar literatura ştim iarăşi că nu va rămînea în afară. De pe acum în toate genurile literare putem prevedea, venind de la noi, un mesaj de maturitate, de aşezare, de echilibru adînc. Vîrsta înaintată a secolului, prefinalui său. ne stimulează puternic o asemenea vocaţie protocronică, destinată să anticipe atîtea înfăptuiri din alte regiuni ale globului.
Ţinînd, totodată, seama de copleşitorul elan făuritor care ne călăuzeşte, poate că acum, după un întreg secol ce ne desparte de Eminescu. un nou Eminescu, la fel de matur, dar mai norocos, s-a şi născut la noi. Nu este exclus ca de-aci să se conceapă, odată cu sinteza veacului XX. Şi premisele veacului XXI.
[1979]
-
Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX
___________________________ DE CITIT : CREATII ŞI ANALIZE RECENTE -scriitori importanti, atitudini incendiare>>aici>>>> ___________________________Adrese de corespondenţă:
- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com
- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com ________________________________________________ NR. 9/2011 ________________________ ISSN 1844 - 0002 ________________________
CE ESTE „LUCEAFĂRUL ROMÂNESC“?
„ Luceafărul Romanesc" în ediţie on-line este o publicaţie de literatură, destinată tuturor scriitorilor români. În această înfăţişare, ea este o premieră însă izvorul acestei iniţiative stă în tradiţia publicaţiilor cu acelaşi nume afirmate periodic în această cultură. >>detalii aici >>> ____________________ Redacţia LUCEAFĂRUL ROMÂNESC - Director: ION MARIN ALMĂJAN * Colegiul editorial: ALEXANDRU NEMOIANU (SUA), DIMITRIE GRAMA (Danemarca), IOAN MICLĂU (Australia), NICOLAE GEORGESCU * Secretar General de Redacţie: GABRIELA CHIRCEA * Revista este un proiect experimental aparţinând de Asociaţia Scriitorilor Creştini din România, creată prin voluntariat împreună cu ARP - Asociaţia Română pentru Patrimoniu. ______________________ Responsabilitatea asupra textelor publicate aparţine autorilor. Opiniile acestora nu sunt întotdeauna şi opiniile redacţiei. ______________________AUTORI, TEME, CĂRŢI
- ►ATITUDINI
- *DE CITIT : CREATII ŞI ANALIZE RECENTE -scriitori importanti, atitudini incendiare
- ~”Antologia băgatului în vorbă” – Iarăşi Cărtărescu…
- ~”Nichita văzut de Rachieru”
- ~”Scrinul negru” într-o interpretare teatrală – un comentariu de prof. dr. Viorel Roman (Germania)
- ~Adrian Botez: „Câteva gânduri despre Mioriţa”
- ~Adrian Botez: „Fac parte dintr-o generaţie…”
- ~Adrian Botez: Scrisoare deschisă domnului Mircea Dinescu („…nu scuipaţi peste harul lui Dumnezeu, Poete!!!”)
- ~Alexandru Husar: „Pe studenţii mei nu i-am trădat niciodată”
- ~Alexandru Nemoianu: „Talanţii”
- ~Andrei Vartic – Despre gloria naţională a lui Mihai Eminescu
- ~Andrei Vartic: „Mesia de la Voroneţ“
- ~Aurel Anghel: „Eu nu zic că viaţa mea este un roman, dar sigur este, ca a fiecăruia dintre noi”
- ~Cleopatra Lorinţiu: „Alegerea lui Eliot”
- ~Constantin Frosin: „Despre traduceri şi Diaspora”
- ~CONTRA – EDITORIAL de Artur Silvestri
- ~Dimitrie Grama: „Lasă neică, ştim noi“
- ~Elisabeta Bogăţan: „Unde sunt criticii de direcţie?“
- ~Ioana Stuparu: Dumitru Bălăeţ – ,,filosofie‘‘ şi ,,mitologie‘‘
- ~Ion Coja: „Anti-comunismul ca expresie artistică a neruşinării”
- ~Lucia Olaru Nenati: „Coliva de acasă”
- ~Lucreţia Berzintu: „In memoriam Mihai Eminescu“
- ~Mircea Micu: „Adevărul despre Marin Preda“
- ~Mircea Micu: „Toţi miniştrii culturii de la PLEŞU la IORGULESCU (actualul), n-au făcut altceva decât să-şi cultive prieteniile de gaşcă sau interesele politice şi să cheltuie banii publici în proiecte aiuristice
- ~Nicolae Rotaru: „Contraste“
- ~Nicolae Rotaru: „Manualul“
- ~O tânără scriitoare se revoltă: „În anul de graţie 2007, a spune ,,sunt român’’ este considerat drept o ruşine! „
- ~Petre Bucinschi: „Poetul”
- ~Petre Bucinschi: „Spiritul critic, atitudine de derapaj”
- ~Scandalul unei cărţi contra-făcute
- ~Th. Codreanu: Adrian Voica – „Grădinile altora”
- ~UN INTERVIU SENZAŢIONAL – Ion Coja: „Îl provoc la duel pe Mircea Cărtărescu“
- ~Vasile Tărâţeanu: „Întru pomenirea lui din neam în neam”
- ~Victor Martin: „De la România virtuală la percepţia deformată a imaginarului”
- ~Vlad Protopopescu, Australia: „Eminescu sau poetul în cetate”
- ►ACTUALITATEA ” IN RASPAR ”
- ~ Adrian Botez : Despre „nigers” de provincie si ” albineti de metropola ”
- ~Adrian Botez: „Quousque tandem abutere, Manolescule, patientia nostra?“
- ~Emilian Marcu: „Oglinda retrovizoare“
- ~Ervino Curtis (Italia) – Scrisoare deschisă: „Asistăm la un regres cultural lent, dar inexorabil, al României“
- ~Nicolae Rotaru : ” Scriitor ”
- ~Theodor Damian: „Visând globalizarea literaturii române“
- ~Victor Martin: „Aisbergul întors pe dos“
- ~Victor Martin: „Inflaţie de idei“
- ~Victor Martin: „Punct critic levantin“
- Constantin Frosin: „Reflecţii la Centenarul Eliade“
- Corneliu Florea , Canada : ” Despre Generatia Expirata ”
- Corneliu Florea : ” Ciobanul si Mircea Cartarescu ”
- Corneliu Florea : ” Falsa elegie despre Eminescu ”
- Corneliu Florea : „Patibularul Patapievici e o nevoie ”
- Corneliu Florea: ” Cei doisprezece magnifici autohtoni”
- Dan Culcer , Franta : ” Reciclarea miturilor si crizele identitare ”
- Dimitrie Grama , Danemarca : ” Un ministru al Inculturii ”
- Dimitrie Grama: „Reflecţii cu privire la Uniunea Scriitorilor”
- Florentin Smarandache ,SUA : ” Traficul international de influenta in cultura ”
- Ioan Miclau , Australia – „Noua Desteptare ”
- Ion Măldărescu: Mircea Cărtărescu şi „falimentul moral al românilor”
- Nicolae Georgescu : ” Actualitatea curentului cultural al haretismului ”
- O carte trecuta sub tacere : „Razboiul impotriva culturii romane”
- Regele si Liiceanu
- Theodor Codreanu : ” Apusul mitului Eminescu?”
- Theodor Codreanu: „Alte aberaţii despre Eminescu”
- Viorel Roman , Germania – „Cultura Razboiului Rece ” in viziunea lui M.Ungheanu
- ►ALTFEL DESPRE EMINESCU – o rubrica de Nicolae Georgescu
- ►ANALIZE , OPTIUNI , REFLECTII
- ~ Constantin Frosin: „Brâncuşi – Întemeietorul de esenţe”
- ~ George Mirea: „Lamento”
- ~ George Mirea: „Un debut ignorat prin culpă naţională”
- ~Adrian Botez: „O lighioană anti-eminesciană“
- ~Adrian Botez: „Specificul ELITELOR ALBE, în sec. XX-XXI“
- ~Adrian Botez: „Sugestii macabre“
- ~Adrian Botez: „Un hadâmb“
- ~Al. Florin Ţene: „Criticul de poezie un parazit al sentimentului uman?“
- ~Alexandru Husar: „Zoe Dumitrescu Buşulenga – o preoteasă a culturii“
- ~Alexandru Nemoianu: „Un loc“
- ~Anca Scarlat: „Farmecul fabulosului Eminescian“
- ~Andrei Milcă: „Mihai Eminescu versus Turcescu, Rogozanu…“
- ~Antonia Iliescu: „Cugetări“
- ~Ben Todică: „Dragul meu poet“
- ~Dan Brudaşcu: „Ştiu că am iubit cartea de când mă ştiu”
- ~Elena Buică: „Puncte de vedere“
- ~Felix Sima: „Declaraţie pe propria-mi răspundere“
- ~Florian Roatiş: „Horia-Roman Patapievici sau despre insuportabila absenţă a dialogului“
- ~Ioan Miclău: „Despre bogăţie“
- ~Ioan Miclău: O propunere – Institutul Cultural „Eminescu“
- ~Isabela Vasiliu-Scraba: „Eliade şi Culianu“
- ~Mircea Micu: „Caligraful imnelor“
- ~Nicolae Rotaru: „Eminescu e mort! Trăiască Luceafărul!“
- ~Olga Morar: „Literatura pentru copii – câteva completari“
- ~Olga Morar: „Un deliciu literar: cartea şi revista pentru copii“
- ~Petre Bucinschi: „Experimente literare“
- ~Teofil Răchiţeanu: „Muntele – un destin“
- ~Titu Popescu – „Poetica post-paradoxismului“
- ~Un gand la plecarea unui scriitor : Dumitru Pricop
- ~Victor Martin: „Administratorii de bloc ai culturii“
- A.I. Brumaru : ” Intrarea hotarata in lucrare „
- Adrian Botez: „Satul românesc eminescian ca dispoziţie de transcendere“
- Aurelia Satcau ( Australia ) -” Cate ceva despre arhetipuri , popoare , constiinta si ” marginile imperiului ”
- Florin Rotaru – ” Biblioteca virtuala a literaturii romane ”
- Gelu Voican Voiculescu : ” Despre ezoterism” (V-VI)
- Gelu Voican Voiculescu :”Despre ezoterism ” (I-II)
- Gelu Voican Voiculescu :”Despre ezoterism ” (III-IV)
- Grigore Arbore : ” Reteaua fanfaroana ”
- Ioan Miclau :”Ce ne poate spune un proverb ?”
- ►EDITORIALE de ION MARIN ALMAJAN
- „Ce-i de facut ? „
- „Uriasul Bun „-se dedica marelui actor Vladimir Jurascu,cu prilejul implinirii a 80 de ani de viata
- „Un om, un symbol“ (In honorem magistri Ivan Evseev)
- ~”Cu minte, ori fără minte”
- ~„Cum poate fi oprit tăvălugul globalizării?“
- ~„Viermii născuţi şi hrăniţi de puterea comunistă… “
- ~Despre „bănăţenism“
- ~Marea defăimare
- Scrisoare catre cei de aceiasi credinta
- Ubi bene , ibi patria !
- ►PAGINI DE ISTORIE LITERARA OCULTATA
- „Cazul Traian Filip” de Serban Andronescu
- ~Radu Mihai Crişan: „Mihai Eminescu deţinut politic?”
- ~Vlad Pohilă – Un eseu despre N. Stănescu la Chişinău
- Ana Blandiana,Vladimir Tismaneanu,Nicolae Manolescu-expusi la Muzeul Comunismului/un documentar CIVIC MEDIA
- INEDIT : O convorbire dintre Traian Filip si Al.Caprariu/1987
- ►PORTRETE SI DESTAINURI
- „Pare paradoxal, dar abia de acum încolo prin structurile europene vom fi cunoscuţi mai bine în ceea ce avem noi particular“
- ~ Interviu cu Andrei CriŞan: “Din calendarul vieţii mele lipsesc 6 ani şi 4 luni pe care i-am petrecut, pe nedrept, în temniţele comuniste”
- ~”Cezar Ivanescu – un biruitor” de Artur Silvestri
- ~”Emblema timpului” – interviu inedit cu Mitropolitul Antonie Plămădeală de Elisabeta Iosif
- ~Adrian Botez: „Cea mai scârboasă lepră/plagă a spiritului românesc contemporan este trădarea (nonşalantă…) de Neam şi semeni şi fraţi şi crezuri”
- ~Adrian Botez: „Pantagruel şi Arhanghelul (in memoriam Dumitru Pricop – 1943-2007)“
- ~Alex Cetăţeanu: „Ultimele zile din viaţa maestrului Cezar Ivănescu“
- ~Andrei Vartic: „La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 75 de ani“
- ~Andrei Vartic: „Petru Ursache, sau lupta periferiei pentru zidirea centrului unic“
- ~Aurel Pop: „Dorul de casă mistuie… Eu mai cred în spusele lui Blaga“ (un interviu de Adrian Botez)
- ~Cleopatra Lorinţiu: „Un talent uriaş“
- ~Elena Armenescu: „Aleasa Cale“
- ~George Filip: „Adio, Cezar Ivănescu! Tocmai îl gelozeam pe poet“
- ~Grigore Georgiu: „Melosul lui inimitabil, de tragedie antică“
- ~Grigore Ilisei: „85 de trepte“
- ~Ioan Barbu: „Eminescu să-i judece pe netrebnici“
- ~Ion Murgeanu: „Cezar (o evocare post-mortem a poetului Cezar Ivănescu)“
- ~Lucian Marina: „Ultimul omagiu poetului Olimpiu Baloş din Serbia“
- ~Mircea Micu : ” Lebada neagra „
- ~Mircea Micu implineste 70 de ani : o ” laudatio” de Artur Silvestri
- ~Mircea Micu: „Doi dictatori“
- ~Mircea Micu: „Îngerul cu o carte în mâini“
- ~Mircea Micu: „Lupul singuratic“
- ~Mircea Micu: Întâmplări cu scriitori – „Jur că nu sunt ministrul“
- ~Mircea Micu: Întâmplări cu scriitori – „O intervenţie cu efect invers“
- ~Mircea Micu: Ultimul „boiar“ al literaturii române
- ~Ovidiu Vuia: „Traian Chelariu – Viaţa lui sau despre calvarul nostru cel de toate zilele“
- ~Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: „Mitropolitul Antonie Plămădeală“
- ~Restituiri de Cleopatra Lorinţiu: Ion Vlasiu
- ~Un interviu incendiar cu Radu Cârneci – „E cert, NOI VOM FI ÎNCĂ CEL PUŢIN …50 DE ANI COLONIE EUROPEANĂ DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE”
- ~Vasile Tărâîeanu: „La judecata lui Eminescu: An nou cu Bădiţa Grigore“
- ~Violeta Ionescu: „Mărturii inedite despre Eminescu ale acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga“
- ~Vlad Pohila (Chisinau ): „Să ne apropiem de Eminescu mereu, cu dragoste,dar şi cu recunoştinţa pe care le merită…”
- Lucia Olaru Nenati: Să ne rugăm pentru sora Benedicta – Recviem Zoe Dumitrescu Buşulenga
- Mircea Micu: Întâmplări cu scriitori – „Căzut în patima pescuitului“
- Misterele Destinului-DESTĂINUIRILE UNUI BOIER DE VIŢĂ VECHE (interviu cu Dan Nasta,realizat de Elisabeta Iosif)
- Vasile Tărâţeanu: „Oameni care au fost: Vasile Levitchi”
- Vasile Târâţeanu: „Scriitorul nu poate exista în afara cetăţii” (interviu de Emanoil Toma)
- ►RECITIRI
- ~ Doina Drăguţ: Traiectoria lui G. Călinescu
- ~ Octavian Dărmănescu: „Febrele lui Ioan Alexandru”
- ~ Octavian Dărmănescu: „Marin Sorescu – monograful Bulzeştiului”
- ~Adrian Boeru: „De ce Blaga?“
- ~Adrian Botez: „Arcane, revelaţii, transfigurări – în Baltagul lui Mihail Sadoveanu” – analiză mito-poetică
- ~Adrian Botez: „Les Trois Grâces”
- ~Adrian Botez: „Scandalul Slavici”
- ~Adrian Botez: „Violenţa metafizică şi crucea – În romanele lui Liviu Rebreanu”
- ~Adrian Botez: „Eminescianismul lui Goga“
- ~Adrian Botez: „Moştenirea lui Octavian Goga“
- ~Adrian Botez: „Nouăsprezece trandafiri“, de Mircea Eliade – studiu hermeneutic
- ~Adrian Botez: „Preliminarii spiritual-ideatice “
- ~Adrian Botez: „Taina aceasta este mare…“. Mesaje sacre, în romanul-sinteză „Noaptea de Sânziene“, de Mircea Eliade
- ~Adrian Botez: Complicitatea eurilor, în complotul transcenderii: „Fachir”, de Emil Botta
- ~Adrian Botez: Mihail Sadoveanu – Hanu Ancuţei: Cartea iniţierii totale
- ~Al. Florin Ţene: „Fenomenele naturale ca fatalitate în poezia lui Nichita Stănescu, Valeriu Bârgău şi Ion Cristofor – asemănări şi deosebiri“
- ~Ana Dobre: „Plutonic şi Neptunic în dimensiune eminesciană“
- ~Anca Negru: Teoria „paradoxiilor” la Lucian Blaga în Eonul dogmatic
- ~Const. Miu: „Fabulosul de sorginte populară la Galaction şi Caragiale“
- ~Const. Miu: „Logodna contemolaţiei noetice“ (în Ultimele sonete…)*
- ~Const. Miu: „Thanatosul de sorginte bacoviană la Cezar Ivănescu“
- ~Const. Miu: „Tipologia feminină în proza lui Marin Preda“
- ~Constantin Cubleşan: „Goga şi criticii săi (Dan Brudaşcu)“
- ~Constantin Frosin: „Eliade văzut de pairii săi”
- ~Constantin Miu: Autocomunicare şi comuniune
- ~Corneliu Florea: „Pamfil Şeicaru şi curentul său”
- ~Dan Brudaşcu: „De la epigonismul eminescian la poeta vates”
- ~Doina Drăguţ: „Arghezi, între teluric şi celest“
- ~Ion Istrate: „Goga şi criticii săi (Dan Brudaşcu)“
- ~Maria Vaida: „Aria de suflet“
- ~Maria Vaida: „Dimensiunea blagiană a liricii lui Gheorghe Pituţ“
- ~Maria Vaida: „Dimensiunea religioasă a poeziei lui Gheorghe Pituţ“
- ~Maria Vaida: „Ochiul şi noaptea în lirica lui Gheorghe Pituţ“
- ~Mircea Micu: „Singur printre steme“
- ~Prof. dr. Const. Miu: „Motivul Îngerului în poezia interbelică de inspiraţie religioasă „
- ~Simona Maria Pop: „Intelectualul român în străinătate“
- ~Valeriu Sofronie: „Tulburarea apelor” a lui Lucian Blaga
- Al. Florin Ţene: „Nostalgia istoriei” în opera lui Mihai Sadoveanu
- Daniel Dragomirescu: „Lucian Blaga şi receptarea sa critică”
- Daniel Dragomirescu:”Spiritualitatea morală a poporului român” de Stelian Baboi
- Ion Pachia Tatomirescu: Virgil Teodorescu – „Heraldica“ suprarealismului
- Un best-seller de altădată – “Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe” – şi autorul lui
- Z.Carlugea – ” Nichita si cultul LUCEAFARULUI ”
- ►RECURS LA DOSARE NE-ELUCIDATE
- ►IDEI
- ►ARHIVA DE IDEI LITERARE
- ~Alexandru Florin Ţene – „Noul curent literar: Proglobmodernul „
- Adrian Botez – „Loja Johanică”
- Alexandru Cristian Milos – ” Gandirea Cosmica ”
- Florentin Smarandache – ” Paradoxismul ”
- Nicolae Dabija – ” Al treilea Ochi ”
- Stefan Dumitrescu : „Poezia Psihoterapeutica ”
- Traian Filip – ” Turnul de veghe ” -de la „sociometrie ” la miracol
- ►FIINTA ROMANEASCA
- „Inca o seara „/un text de Paul Anghel , cenzurat acum aproape 20 de ani
- ~ Păr. Justin Pârvu: „Pământul – baza existenţei naţiei”
- ~Daniela Gifu: „Problematica Postului Paştelui“
- Calinic Argatu: ” Traditia datatoare de intelepciune ”
- Dumitru Staniloae: ” Ganduri despre sfinti”
- Edgar Papu despre protocronism („Prolog catre viitor”)
- Edgar Papu: Eminescu şi năzuinţa creştină
- Mihai Cimpoi: „Vatra noastră arhetipală”
- Paul Anghel : ” Obarsie si perenitate „
- ►SEMNELE VREMII – o rubrica de Alexandru Nemoianu
- ” Pangarirea Ceahlaului ”
- ” Un trup „
- „Pentru ca sa putem fi Una ! ”
- ~ Povete şi câteva gânduri despre „Loc”
- ~”Un cuib de vulturi românesc: Mehadia”
- ~„Scene cu prihori“
- ~„Vacanţa românească“
- ~Alexandru Nemoianu: „Cronică de familie“
- ~De ce mai fac oamenii astia umbra pamantului ?
- Despre „miturile creatoare“; Balada lui John Henry
- Ganduri la ” Renasterea Daciei ”
- Ispita unanimitatii
- O neghiobie indecenta
- O noua versiune a Bibliei in limba romana: ” Biblia lui Bartolomeu”
- ►ARHIVA DE IDEI LITERARE
- ►IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI
- ~Adrian Botez: „Artur Silvestri – o personalitate enciclopedică în România contemporană“ (fragmente)
- ~Adrian Botez: „Artur Silvestri – grădinarul dăruit“
- ~Adrian Botez: „O personalitate enciclopedică, în românia contemporană: Artur Silvestri“
- ~Adrian Dinu Rachieru: „Artur Silvestri – un enciclopedist fantast“
- ~Al. Florin Ţene: „Artur Silvestri. Din nou printre noi“
- ~Al. Florin Ţene: „O candelă aprinsă pentru Artur Silvestri“
- ~Angela Nache Mamier: „In memoriam“
- ~Aurel Anghel: „Sentimentul misiunii“
- ~Cezarina Adamescu: „O carte ziditoare de catedrale în suflete“
- ~Cezarina Adamescu: „Regăsire la Pasărea – meditaţie de seară“
- ~Const. Miu: „Artur Silvestri, intelectualul renascentist“
- ~Cristian Neagu: „Artur Silvestri, înălţatu-s-a-nălţat… “
- ~Daniel Dragomirescu: „Artur Silvestri ne-a arătat Calea Damascului“
- ~Elena Buică: „Cutezanţa noului: literatura imobiliarului“
- ~Elisabeta Bogăţan: „Modelul Artur Silvestri, directorul de conştiinţe“ (fragmente)
- ~Ervino Curtis: „Ne-am cunoscut, am corespondat cu stimă, afectiune şi amicitie reciprocă pe internet, domeniu în care am admirat aptitudinile manageriale ale lui Artur Silvestri“
- ~Eugen Dorcescu: „Perpetuum mobile“ sau despre enigmă în opera lui Artur Silvestri
- ~Ion C. Hiru: „Se sting coloşii“
- ~Ion Marin Almăjan: „O mare conştiinţă întru veşnicia cuvântului scris şi biruinţa faptei – Câteva gânduri despre regretatul cărturar şi scriitor Artur Silvestri“
- ~Maria Ciornei: „Lacrimi şi flori pentru robul lui D-zeu, Artur“
- ~Maria Vaida: „Amintiri din România Tainică – Omul faptelor sau O clipă de taină“
- ~Nastasia Maniu: „O zi cu spiritul lui ARTUR SILVESTRI sau Lansarea a două cărţi memorabile“
- ~Nastasia Maniu: „Până şi cuvintele plâng“
- ~Nastasia Maniu: „Un buchet de cântece sacre“
- ~Nicolae Nicoară-Horia: „Cuvintele, lacrimile ochilor săi“
- ~Nicolae Rotaru: „Exerciţiu de admiraţie“
- ~Olga Alexandra Diaconu: „La Iaşi: o zi de literatură, tristeţe alinată şi comuniune în amintirea mentorului Artur Silvestri“
- ~Teodora Mîndru: „ARTUR SILVESTRI la Librăria «M. Sadoveanu» Bucureşti“
- ~Valentin Văran: „«Calfe şi zidari» au lăcrimat la Iaşi în amintirea unui meşter cunoscut, Artur Silvestri, Manole al zidirilor în cuvânt“
- ~Viorel Roman: „Omagiu lui Artur Silvestri“
- Artur Silvestri la Gaudeamus Timişoara
- ►LITERATURĂ
- ~Adrian Munteanu: „Un volum de sonete în fiecare an”
- ~Grigore Arbore, un mare scriitor român din Italia, vorbeşte despre cea mai recentă carte a lui
- ~Hanna Bota: „Tabla de şah“, un comentariu de Daniela Gifu
- ~O carte neobişnuită: Ştefan Dumitrescu – „Delirul” vol. II
- ~O nouă carte de Theodor Codreanu
- ►AMINTIRI DIN ALTE VREMURI LITERARE
- ►ANTOLOGIA DE ESEURI
- -Artur Silvestri : Totem si Cuvant
- ~ Iulian Gavriluţă: „Cunoaşte-te pe tine însuţi !”
- ~ Mircea Radu Iacoban: „Mistuirea”
- ~„Lumea monahilor“, un eseu de Cornel Constantin Ciomâzgă
- ~Al. Florin Ţene: Universul lui Bergson – „maşină de făurit zei“
- ~Ana Dobre: „Epoca foiletonistică“
- ~Antonia Iliescu: „Douãspreece cugetãri de vineri”
- ~Aurel Anghel: „Puberul Divin“, eseu despre poezia lui Gheorghe Istrate
- ~Dimitrie Grama: „Conceptul democratic“
- ~Dumitru Buhai: „Întâlnirea cu Destinul“
- ~Elena Buică- Pickering: „Buna creştere“
- ~Emilian Marcu: „Oglinda retrovizoare. În Ţara lui Hă, Hă, Hă“
- ~Florin Contrea: „Divanul sau controversa autorului cu personajele şi criticii săi“
- ~George Anca: „Cromozomul Calcutta“
- ~Ioan Miclău: „Cartea şi valoarea ei“
- ~Lucia Olaru Nenati: Ordinul Ortomanilor, un eseu despre „Mioriţa”
- ~Mircea Micu: „Valul care-a plâns pe glezna ta…“
- ~Nicolae Dan Fruntelată: „Biografia sufletului“
- ~Theodor Damian: „Timpul între imanent şi transcendent Chronos şi Kairos la Eminescu“
- ~Victor Martin: „Filozoful sub apă“
- A . I . Brumaru – ” Scenariul si Amagirea ”
- Alexandru Stanciulescu – Barda – „Pasii lui Dumnezeu ”
- Alexandru Stanciulescu – Barda :”Poveste despre un calugar pribeag”
- Alexandru Stanciulescu – Barda :”Unde baba face, dracul nu desface „
- Antonia Iliescu : „In lumea lui Rob Goncalves „
- Ion Coja – „Turner, da! Da’ Picasso?… „
- Victor Martin: „Sindromul Cioran“
- ►ANTOLOGIA DE POEME
- ~ Anne Marie Bejliu -„Cerul ascuns în noi”
- ~ Aurel Anghel: „Seară cu greieri”
- ~ Dumitru Bălăeţ: „Plângerea Îngerilor”
- ~ Iosif Băcilă: „Cuvinte, pietre, oglinzi”
- ~ Victoria Milescu: „Flacăra nevăzută”
- ~Adrian Botez: „Săptămâna Patimilor“
- ~Adrian Munteanu: „Cinci sonete de dragoste“
- ~Adrian Munteanu: „Ferestre în cetate“
- ~Adrian Munteanu: „Sonet de Crăciun“
- ~Adrian Munteanu: „Sonete experimentale“
- ~Adriana Vidroiu Stanca: Trei poeme
- ~Al. Florin Ţene: „Măduva Limbii Române“
- ~Al. Florin Ţene: „Poeme de Crăciun“
- ~Al. Florin Ţene: Cinci poeme noi
- ~Ana Moldovan: „Tot ce era de spus“
- ~Angela Baciu: „Poem de octombrie”
- ~Angela Baciu: „Scrisoare pentru mama“
- ~Angela Nache-Mamier: „Braşov în trei poeme“
- ~Angela Nache-Mamier: „Dolor“ (fragmente)
- ~Angela Nache-Mamier: „Inedite“
- ~Anne Marie Bejliu: „Cerul ascuns în noi”
- ~Aurel Anghel: Haiku
- ~Baki Ymeri: Poezii de dragoste
- ~Camelia Radu: Poeme
- ~Cezarina Adamescu: „Eminesciana 120“
- ~Cezarina Adamescu: Colinde pentru sfânta naştere
- ~Cleopatra Lorinţiu: „Despre ţara de azi“
- ~Cleopatra Lorinţiu: Poeme
- ~Const. Miu: „Poeme“
- ~Constanţa Marcu: Poeme
- ~Daniela Parvu: Dedicaţie
- ~Doina Drăguţ: Poeme
- ~Doina Drăguţ: Poeme
- ~Dona Tudor: Poeme
- ~Elena Armenescu: „Căluşarii“
- ~Elisabeta Bogăţan: Poeme
- ~Emilian Marcu: „Doamna noastră limbă românească“
- ~Emilian Marcu: „Efigii sub lanul de rouă“
- ~Emilian Marcu: Poeme noi
- ~Eugen Dorcescu: „Cele mai frumoase poezii“
- ~Eugen Dorcescu: „The ashes man“
- ~Flora Mărgărit Stănescu: „Eminesciene“
- ~George Anca: „Cenuşa lui Eliade“
- ~Grigore Vieru: „Pictează-mi o mirişte”
- ~Hanna Bota: „Ars poetica” şi alte poeme
- ~Hanna Bota: 7 poeme de dragoste
- ~Hanna Bota: Cele mai frumoase poezii
- ~Ioan Miclau: Versuri
- ~Ioan Miclău: „Idilisme şi moderne“
- ~Ioan Petraş: Poemă
- ~Ioana Trică: „Primul răsărit de la facerea lumii“
- ~Ionuţ Caragea (Canada): „trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine”
- ~Ionuţ Caragea (Canada): Poezie nouă
- ~Ionuţ Caragea: „Analfabetism literar (veni, vidi, vici)“
- ~Lucia Olaru Nenati: „Mănînc pîine şi mă gîndesc la grîu… „
- ~Maria-Eugenia Olaru: Poeme
- ~Mariana Eftimie Kabbout: „Atingeri Divine”
- ~Mariana Eftimie Kabbout: „Dor şi alte poeme noi“
- ~Mariana Pandaru-Bârgău: „Către Bertha“
- ~Marin Toma: „Poeme neterminate“
- ~Memento: „Un poet din Tibet“ de Gheorghe Tomozei
- ~Mircea Micu: „La Răşinari“
- ~Mircea Micu: Antologie poetică
- ~Mircea Micu: Cele mai frumoase poezii
- ~Mircea Micu: Poemă
- ~Mircea Micu: Poeme pentru mama
- ~Monica Ilaş: „Din vol. PLOAIE ALBASTRĂ”
- ~N.N. Negulescu: „Tată Logos“
- ~Nastasia Maniu: „Bilet de intrare în Paradis“
- ~Nastasia Maniu: „Visând într-o călimară“
- ~Nichita STĂNESCU, într-o poezie inedită comunicată de Vlad Pohilă (Chişinău)
- ~Nicolae Rotaru – Poeme
- ~Nuşa Ilisie: „Noaptea ca o pădure”
- ~Paul Abucean: „Ferice“
- ~Poezii de Sandu Tudor, iniţiatorul mişcării spirituale Rugul Aprins
- ~Rodica Elena Lupu: „Spiralele vieţii”
- ~Sonete de Adrian Munteanu
- ~Ştefania Oproescu: „Potcoave de catifea“
- ~Ştefania Oproescu: Poeme
- ~Valentina Bisog: „Acolo unde timpul – îşi află hotarul“
- ~Victor Martin: „Sub prun”
- ~Victor Martin: „Sub prun”
- ~Victoria Milescu: „Eminescu“
- Adrian Botez: „Neamul Metafizic“
- Carnet de poet: Eugen Evu
- Dimitrie Grama : ” Bastian , si alte confidente ”
- Elisabeta Bogatan – „Mirarea lui Janus ”
- Grigore Vieru: Lucian Blaga
- Ionut Tene – „Adolescenti pe mare ”
- Mariana Gurza: „Cele două lumi”
- Monica Ilaş: „Icoane de aer”
- Monica Ilaş: „Zăpezi abstracte”
- Nuşa Ilisie – Poeme
- Teofil Rachiteanu : ” Alizeul de Dor ”
- Theodor Damian
- Traianus: „Poeme“
- Veronica Balaj: „Poeme în civil”
- ►ANTOLOGIA DE PROZA
- ~ Elena Armenescu: „Localitatea Afară”
- ~ Loredana A. Ştirbu: „Grădina japoneză”
- ~Antonia Iliescu (Belgia): „Regele neaşteptatului“
- ~Antonia Iliescu: „Bãtrânul de dincolo de tablou”
- ~Artur Silvestri :”Ora de cafea cu lapte”
- ~Aurel David: „Luceafarul de ziuă”
- ~Elena Armenescu: „Visele din zori”
- ~Gheorghe Neagu: „Roiul”
- ~Gheorghe Neagu: „Manolică“
- ~Ioana Stuparu: „Roata dorinţelor“
- ~Loredana A. Stirbu: „Jocul”
- ~Loredana A. Ştirbu: „Musafirul”
- ~Lucia Olaru Nenati: „Taifas la umbra arborelui cu perfuzii“
- ~Mariana Brăescu: „Raiul pierdut”
- ~Melania Cuc: „Graal“
- ~Nicolae Rotaru: „O zi metafizică”
- ~Victor Martin: „Aforisme”
- ~Victor Martin: „Oameni goi pe străzi”
- Al. Stănciulescu-Bârda: „Închinăciunea turcului”
- Antonia Iliescu – ” Universul din palaria de dantela ”
- Antonia Iliescu:”Tisa si pestisorul de aur. Mitul Cascadei (I) „
- Aurel Anghel: „Păcală“
- Camelia Radu :Dacă îi întâlniți
- Dimitrie Grama ,Danemarca:”O lume noua ”
- Dimitrie Grama : ” Dialog cu A.”
- Dimitrie Grama: ” Umbra Soarelui „
- Dimitrie Grama: „Biblioteci ale cerului”
- Dimitrie Grama:”Sarpele”
- Elena Armenescu: „Apa din fântâna noastră „
- Florentin Smarandache: „Maica vitregă, Rusia”
- Ion Marin Almajan : ” Scorpionul de jad „
- Loredana A. Stirbu : ” Agatha ”
- Lucia Olaru Nenati:”Tabloul de cer”
- Mariana Braescu – ” Grecoaica ”
- Mariana Braescu – ” Ofelia si seara ”
- Nusa Ilisie :”Intimitatea unei pasiuni”
- ►ARHIVA
- Alexandru Nemoianu: „Pentru ca sa putem fi una!”
- Florin Rotaru: “Fortele binelui”
- Grigore Vieru: „Cateva cuvinte din amintire si din tot timpul”
- Revista Revistelor: “Panza de fapte mari”
- Teofil Rachiteanu: Poeme
- Theodor Codreanu: „Lectia de umanism”
- Tudor Nedelcea: Cartile “romanilor uitati”
- Vasile Tarateanu: „Scrisoare de fratie de la Cernauti”
- ►ATELIERUL DE PROZA -carti in santier
- ~Angela Bîrsan: „Timpul în care femeile singure n-au loc“
- ~Antonia Iliescu: „Copăcel“
- ~Antonia Iliescu: „Inger gonit“
- ~Antonia Iliescu: „Lacul de piatră“
- ~Aurel David: „Parlamentari”
- ~Aurel David: „La Beleaua“
- ~Aurel David: „Tropotind prin Paris“
- ~Claudiu Soare: „Cînd floarea carnivoră muşcă“
- ~Constantin Roşu Pucu – „Colivarul”
- ~Corneliu Florea: „Risipirea“
- ~Dimitrie Grama: „Dialog cu Dumnezeu“
- ~Dimitrie Grama: „Reîntoarcerea“
- ~Elena Buică: „Magia cuvintelor“
- ~Elena Buică: „Sărbăptoarea Sfintelor Paşti (icoane vechi)“
- ~Fănuş Neagu: „Dropia magică“
- ~Hanna Bota: „Identitate declinată sau un altfel de jurnal „
- ~Violeta Ionescu: „Poarta de aur“
- Dinu Bălan: „On line”
- Elena Armenescu -” Seara in Capitala ”
- Elena Calugaru Baciu – ” Ursul ”
- Elisabeta Iosif – ” Globul de cristal ”
- Ileana Stanka Vicic : ” Lumina din neprevazut „
- ►CARTI CE SE NASC ACUM
- „PATRIARHUL ARDELEAN . Ganduri si evocari despre Raoul Sorban ” -articole de M.Ungheanu , Petre Turlea,Adrian Paunescu,Mircea Popa, Corneliu Florea , Dan Brudascu, Vlad Pohila ,Ilie Rad
- ~ Radu Căjvăneanu: „Pe drum de război în Moldova”
- ~„Marele Învăţător“ – Pagini despre opera lui Antonie Plămădeala; publicăm aici o evocare de Pr. Gheorghe Naghi (SUA)
- ~„Un schivnic şi un franctiror“ – Dialoguri peste Ocean între Corneliu Florea şi Artur Silvestri
- ~„Vocile Niagarei“, o carte de Maia Cristea-Vieru
- ~A.I. Brumaru: „În văzul criticii“
- ~A.I. Brumaru: „Între litere şi filosofie“
- ~Adrian Botez: „Generaţie şi creaţie“
- ~Al. Florin Ţene: „Ideea naţională“ sau „Transformarea sufletească a României“
- ~Al. Florin Ţene: „Dorul de pământul natal“
- ~Al. Florin Ţene: Mariana Pândaru: „După căderea nopţii“
- ~Cleopatra Lorinţiu: „Poezie şi traducere, frumuseţea demersului*“
- ~Gabriela Mocănaşu: „Legea conservării scaunului în «cutia neagră» (III). Romanul ca artă poetică“
- ~Ion Marin Almăjan se întoarce cu o mărturisire târzie
- ~Ion Pachia Tatomirescu: „Istoria literaturii ca ecritură a disperării şi a iubirii de semeni“
- ~Maia Cristea Vieru: „Neamul Basarabilor“
- ~O carte în pregătire: „Poruncile lui Aurel Pop”
- ~Svetlana Paleologu-Matta: „Râul Zero şi plopul fără soţ“
- ~Victor Martin: „Literaţi şi sefişti – O confruntare de mentalităţi“
- A.I. Brumaru: „Povestirile din Postumia“
- Olimpia Berca: „O nouă lucrare de lexicografie literar-culturală“
- Se anunţă o nouă carte: „Athanor (I). Cărţi ce puteau sănu fie” de Artur Silvestri
- SE ANUNŢĂ O NOUĂ CARTE: „Călătorie în Regatul Cuvintelor Cameleon“ de Loredana A. Ştirbu
- Veronica Balaj : ” Intre noi , soarele nordic ”
- ►CRITICA LITERARA IN IMEDIAT
- „Belgia sau Regatul poeţilor” (Editura Napoca Star, 2007)- citita de Ionuţ Ţene
- ~A.I. Brumaru: „Pelerin spre absolut“
- ~Al. Florin Ţene: „Cristalizarea hazardului“
- ~Al. Florin Ţene: „Prilej de încântare şi iluminare culturală“
- ~Al. Florin Ţene: „Teofil Răchiţeanu – Efulguraţii“
- ~Biblioteca esenţială -„Destin deturnat. Schiţă monografică Mihai Arsene” (Editura KronArt, Braşov, 2007)
- ~Cleopatra Lorinţiu: „Note de spunere şi de lectură“
- ~Dan BRUDAŞCU: „Revolta fondului neconsumat. Cazul Zaharia Stancu“
- ~Ion Pachia Tatomirescu: „Cronică la «Radiografia spiritului creol – Cazul Miron Radu Paraschivescu»de Artur Silvestri“
- ~Lirica unui „bătrân ursuz“ – comentarii de Constantin Miu
- ~Melania Cuc: Cronică la o carte nouă a Suzanei Deac
- ~Nae Antonescu: „Calvarul cuvintelor”
- ~SE ANUNŢĂ O NOUĂ CARTE: „Întemeierea textului“ de Aurel Anghel – o prefaţă de Gheorghe Ene
- ~Un prolog la o carte nouă de Corneliu Florea: „Polemos“
- ~Valeria Manta Tăicuţu: „Un poet”
- ~Vol. „Metaintarsii“ de Virgil Bulat citit de Daniela Gîfu
- A.I. Brumaru: „Excurs pe aripile demonului“
- Aurel Pop: „Oare nici Bucovina nu mai înseamnă ceva?“ Se pare că pentru unii nu
- Cărţile lui Petru Bucinschi văzute de A.I. Brumaru
- ►CRONICA LITERARĂ de Artur Silvestri
- ►MARTURISIREA DE CREDINTA LITERARA
- Adrian Botez: „Mărturisirea mea de credinţă literară“
- Constantin Ciopraga : ” Ascult vocea lucrurilor ”
- Corneliu Florea :” Ce urmaresc prin scrisele mele catre semenii mei „
- Emil Poenaru – „Vremea vremuieste ”
- Grigore Vieru – ” Cateva cuvinte din amintire si din tot timpul ”
- Ion Pachia Tatomirescu – ” Sunt un resurecţional modernist „
- Ion Rotaru – ” Elogiu Cartii ”
- Mircea Motrici:”Ikebana de cuvinte „
- Miron Scorobete : ” Eu vin din preistorie ”
- Nicolae Danciu Petniceanu: „Spovedania mea“
- Nicolae Grigore Mărăşanu: „Eterna Creangă de Aur”
- ►MODELE SI REPERE
- ►NOUA GEOGRAFIE LITERARA
- ►RECURS LA ISTORIA LITERARA
- ►REPUBLICA LITERELOR -scriitori despre scriitori
- ~”Întâmpinarea autorului” – Marcel Mureşeanu: „Adina şi Cartea”
- ~Cezarina Adamescu: „Boemul trist care surâde. Mircea Micu şi ale sale întâmplări cu scriitori“
- ~Elena Buică despre Gabriela Căluţiu Sonnenberg
- Alexandru Nemoianu despre Dimitrie Grama
- Alexandru Stanciulescu – Barda despre Ioan Miclau
- Aurel Anghel despre Gheorghe Iova : ” O lume a textului in care am intrat ”
- Ben Todica despre Ioan Miclau
- Vasile Tarateanu despre Grigore Vieru
- Veronica Balaj despre Adrian Dinu Rachieru
- ►REVISTA REVISTELOR LITERARE : ” Panza de fapte mari ”
- ►SPECII LITERARE CONTEMPORANE : ” ESEUL – REPORTAJ „
- Cărţi din realitatea paralelă: Janet Nica: „NĂSTRUŞNICITELNIC“
- Cezarina Adamescu: „Boemul trist care surâde. Mircea Micu şi ale sale întâmplări cu scriitori“
- REDACTIA
- Adina Ungur: Poeme
- Adrian Dinu Rachieru : ” Detractorii lui Eminescu „
- Adrian Lesenciuc : „Despre Fiinta Muzicala ”
- Alexandru Nemoianu: „Un text mai puţin cunoscut al părintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia”
- Antonia Iliescu: „Singurătatea şi Monada”
- Constantin Noica: Cugetări
- Daniel Dragomirescu: „Urmaşul marelui grădinar”
- Dimitrie Grama: „Biblioteca cerului”
- Gheorghe Dobre – Poezii
- Horia Ion Groza: „Permanenţa poeziei de substanţă”
- Ion Marin Almăjan: „Sunt ortodox şi iubesc Ortodoxia. Un gând smerit în pragul Sfintelor Paşte”
- IOSIF BĂCILĂ: „ÎN ALMĂJ, S-A NĂSCUT ÎN MINE DORINŢA DE A DEVENI SCRIITOR…” -de vorbă cu scriitorul Ion Marin Almăjan
- Lucia Olaru Nenati: „Imaginea lui Eminescu”
- Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: „Omul şi Proverbul”
- Theodor Codreanu: Edgar Papu şi minoratul culturii româneşti
- ►ATITUDINI
ARHIVA
- noiembrie 2011
- septembrie 2011
- august 2011
- iulie 2011
- mai 2011
- aprilie 2011
- martie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- noiembrie 2010
- septembrie 2010
- august 2010
- iulie 2010
- iunie 2010
- aprilie 2010
- martie 2010
- februarie 2010
- ianuarie 2010
- decembrie 2009
- noiembrie 2009
- octombrie 2009
- septembrie 2009
- august 2009
- iulie 2009
- iunie 2009
- mai 2009
- aprilie 2009
- martie 2009
- februarie 2009
- ianuarie 2009
- decembrie 2008
- noiembrie 2008
- octombrie 2008
- septembrie 2008
- august 2008
- iulie 2008
- iunie 2008
- mai 2008
- aprilie 2008
- martie 2008
- februarie 2008
- ianuarie 2008
- decembrie 2007
- noiembrie 2007
- septembrie 2007
- august 2007
- iunie 2007
- mai 2007
- martie 2007
- februarie 2007
- decembrie 2006
Panou
ARTUR SILVESTRI Director Fondator LUCEAFĂRUL ROMÂNESC
ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV
______________________Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV
______________________ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>
______________________ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>
______________________Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>
______________________CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI
„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>
______________________
______________________Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>
______________________Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf
______________________Radiografia spiritului creol>>>>.pdf
______________________Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>
Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>
______________________ ______________________Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.
Mariana Brăescu Silvestri
______________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> ______________________-
______________________ • Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde... >>>> ______________________ >>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>> ______________________ ECOURI _______________________
______________________
• Albumul Frumuseţea lumii cunoscute - de Artur Silvestri. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.
______________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ______________________ În curs de apariţie, în aceeaşi colecţie, Pro memoriam ARTUR SILVESTRI:
• ARTUR SILVESTRI - Editorul sau grădinarul dăruit
• ARTUR SILVESTRI - Aşa cum l-am cunoscut
____________________Noutăţi despre Artur Silvestri evenimente ecouri
aici >>>>Mai multe despre Artur Silvestri găseşti aici:
______________________ARTUR SILVESTRI – OPERA
- A. ISTORIA CULTURII ŞI ESEISTICA
- 01.SEMNE ŞI PECEŢI. Şapte lecţii despre “originism”
- 02.ARHETIPUL “CĂLUGĂRILOR SCIŢI”. Eseuri despre “Bizanţul paralel”
- 03.NU SUNTEM SINGURI!. Şapte convorbiri de azi şi două de altădată înregistrate de Ilie Purcaru, Elisabeta Iosif, Radu Căjvăneanu, Veronica Balaj, Elvira Irşal, Anca Bărbulescu, Vasile Tomoiaga, Carmen Marinescu, Cristina Stuparu
- 04.MEMORIA CA UN CONCERT BAROC. Povestiri reale şi imaginare din Lumea-de-Nicăieri - vol. I
- 05.MEMORIA CA UN CONCERT BAROC. Ofrandă aproape fără grai - vol. II
- 06.MEMORIA CA UN CONCERT BAROC. Tablou imaginar de familie - vol. III
- 07.MODELUL “OMULUI MARE”. Zece “Convorbiri de amurg” cu ANTONIE PLĂMĂDEALĂ urmate de “Douăzeci şi opt de scrisori de altădată”
- 08.VREMEA SENIORILOR. Scrisori de altădată de la ierarhi şi cărturari bisericeşti - vol. I
- 09.”BIZANŢ ÎNAINTE DE BIZANŢ”. Mitropolitul Nestor Vornicescu şi ideea de “literatură străromână”
- 10.MODELUL ŞI MEMORIA. Mitropolitul Antonie Plămădeală în efigie
- 11.RADIOGRAFIA “SPIRITULUI CREOL”. Cazul Miron Radu Paraschiveascu
- 12.REVOLTA “FONDULUI NECONSUMAT”. “Cazul Zaharia Stancu”
- 13.INTERMUNDII. Vise despre forme şi culori
- 14.ARHEOLOGIA UNEI ORE. 1886, de Sfinţii Voievozi * Eminescu la Mănăstirea Neamţ
- 15.SECRETUL “RUGULUI APRINS”. Pornind de la câteva documente despre Mitropolitul Tit Simedrea
- 16. ATHANOR. Cărţi ce puteau să nu fie - vol. I
- 17. OPERA NON GRATA. Eseuri despre „geografia jafului“, ocupaţie şi „neo-migratori“
- 18. MODELUL OMULUI MARE - Zece „Convorbiri de amurg“ CU Antonie Plămădeală urmate de „Douăzeci şi opt de scrisori de altădată“ • Modelul şi memoria – Mitropolitul Antonie Plămădeală în efigie (ediţia a II-a)
- 19. ORFEUL PERPETUU. Trei eseuri de „istorie apocrifă a literaturilor“
- 20. Athanor. Din „Caietul Bunului Grădinar“, vol. II
- 21. FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE: ZILE DE NEUITAT – Jurnal-album, primul volum postum, îngrijit si coordonat de Mariana Brăescu Silvestri
- B. PROZA
- C.ANALIZA SI PROGNOZA IMOBILIARA
- 01.EXERCIŢII DE EXORCISM SOCIAL. “Hazard dirijat, lichidatorism şi vremea Ducăi-Vodă”
- 02.APOGEUL DERUTEI. Zece eseuri despre Vremea ne-aşezată
- 03.DECENIUL STRANIU. Oraşe variabile, sanctuare şi mituri imobiliare
- 04.EFECTUL “THALES DIN MILET”. Eseu despre manipulatorii de bani
- 05.ROMÂNIA ÎN ANUL 2010. O prognoză de piaţă imobiliară
- 06.APOLOGIA HAZARDULUI. “Mic îndreptar anual de plasamente” şi câteva “Scene cu neo-migratori”
- 07.MEGAPOLIS VALAH. O sută de principii doctrinare
- 08. SFÂRŞITUL ILUZIEI - O prognoză imobiliară: România în primul an european
- 09.ROMÂNIA IMOBILIARĂ - Neo-babelism, lux de Dâmboviţa, „des-proprietărire“
- 10.LOC ŞI PERSOANĂ - „Eseuri despre geografia tainică“
- 11. PROSTOLOGHIKON - Vremea clownilor: cum se fabrică suprarealitatea de ziar
__________________
- A. ISTORIA CULTURII ŞI ESEISTICA
Reviste literare
Scriitori contemporani
VOCI ŞI ATITUDINI
- Eminentul cărturar THEODOR CODREANU.
o voce profundă în exegeză românească de azi, o personalitate ce va fi preţuită mai mult în viitor decât de contemporanii neînţelegători: ” “Alte aberaţii despre Eminescu ”>>>aici>>>
Cărturarul Nicolae Georgescu, unul dintre puţinii cercetători cu o doctrină culturală constituită, semnalează şi propune: "Actualitatea curentului cultural al haretismului" >>aici>>> ____________________
Adrian Dinu Rachieru, un istoric literar redutabil, cu opera ce se cunoaşte încă de azi şi se apreciază pe măsură, identifică şi veştejeşte pe "Detractorii lui Eminescu" >>aici>> _____________________ Creaţii recente ale marelui scriitor Teofil Răchiţeanu, o prezenţă stranie în
literatura română de azi, cel care a făcut din Munţii Apuseni un spaţiu mitic de însemnătatea geografiilor literare de sanctuar: "Poeme" >>> aici >>> ___________________
Neobişnuita proză scrisă de Antonia Iliescu (Belgia), unde emoţia ia forme de o putere sugestivă remarcabilă, la limita fantasticului: „Regele neaşteptatului">>aici>>>> __________________
Eposul din prozele unei cărţi importante - "Îmi amintesc şi îmi imaginez", de Mariana Brăescu, o lume a memoriei fascinate de mituri: "Raiul pierdut">>aici>>>> ___________________
____________________________
___________________________
____________________________
- Eminentul cărturar THEODOR CODREANU.
„MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ LITERARĂ“
INSCRIPŢII _______________________Grigore Vieru: "Lucian Blaga"
Numele-acest / are ceva în el / care sună nespus de frumos / E ca şi cum / boabele copiilor semănându-se de Anul Nou / s-ar lovi de trupul unei viori. / Numele-acest / are ceva nespus de limpede-n el – / E ca şi cum / te-ai uita la o stea prin altă stea. // Numele-acest / are în el ceva ameţitor de adânc – / E ca şi cum te-ai uita / în oglinda unei fântâni / prin altă fântână. // Numele-acest / e ca streaşina casei noastre – / pe fiecare litera a lui / rândunica îşi poate clădi / cuiburi de lut: / Lucian Blaga.>>>>>
_________________________________________________ MIHAI CIMPOI: VATRA NOASTRĂ ARHETIPALĂToţi românii au pogorât din Maramureş, spune undeva Eminescu, pecetluind un adevăr cu aer de legendă şi totodată de realitate concretă. Dacă avea doar mărturia documentară a pogorârii lui Dragoş şi Bogdan, care se suprapun şi se identifică de altfel într-un proiect de dramă eminesciană de tinereţe (Bogdan-Dragoş), ar fi suficient pentru a ne convinge că venim dintr-acolo, dintr-un leagăn şi dintr-o matrice peste care s-a exercitat doar influenţa culturală a imperiului roman, invaziile ulterioare ale străinilor nesupunând românii ce populează aci., Maramureşul este, astfel, o cetate naturală, un simbol al rezistenţei, continuităţii şi demnităţii, un palladium al românismului originar care a ridicat blazonul nobleţei sub formă de munţi numiţi cu străvechi nume de felul Toroioaga, Peceal sau Farcău ca o adevărată armură a zeiţei Pallas Atena.. Spunea tot Eminescu, citat de Slavici, că nu există popor român, ci numai>>>>> Mihai Cimpoi ______________________ OVIDIU VUIA DESPRE EMINESCU ______________________
: Nici Kant, nici Schopenhauer, nici Vedele, nici Plotin si nici chiar marii poeti, pe care îi iubeste si din care traduce sau învata pe dinafara fragmente, de la Byron la Shakespeare, de la Schiller la Hugo, nu vor înabusi vreodata în el interesul avut, chiar gelos pentru tot ceea ce inteligenta, fantezia, afectivitatea poporului sau a putut sä creeze sau sä asimileze si sä transmita prin cuceririle întunecate si difidle ale istoriei lui. Doar astfei, îsi scrie Rosa del Conte, cu litere mari randurile: "Eminescu a ajuns sä reprezinte o sinteza si devine cea mai înalta întruchipare a inteligentei românesti". în Timpul din 8 Mai 1880 Eminescu adaogâ: "Dar o adevarata literatura trainica, care sä ne placa noua si sä fie originala si pentru altii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe traditiile, obiceiurile si istoria lui, pe geniul lui." _______________________
TEME ŞI CAMPANII
POEZII " LA STEMA " - Adrian Botez: „Neamul Metafizic“
Sfânt rob, tu ştii: prin vine curge-acelaşi sânge, Vorbeşti aceeaşi limbă – plângi aceiaşi morţi... – Aceeaşi dimineaţă pentru-amândoi se frânge: E trupul Pâinii, strai ce-i tras la sorti>>>>
======================== CENTENAR MIRCEA ELIADE(în fotografie -un portret al savantului, opera lui Teodor Bogoi) - "Încă o seară"/un text de Paul Anghel, cenzurat acum aproape 20 de ani>>aici>>> ___________________________
PAGINI DE ISTORIE LITERARĂ OCULTATĂ
- ~ "Cazul Traian Filip" de Şerban Andronescu>>aici>>
- ~Ana Blandiana, Vladimir Tismăneanu, Nicolae Manolescu - expuşi la Muzeul Comunismului / un documentar CIVIC MEDIA>>aici>>
- ~INEDIT: O convorbire dintre Traian Filip şi Al. Căprariu/1987>>aici >>
- ~Radu Mihai Crişan: "Mihai Eminescu deţinut politic?">>aici>>
REFERINŢE/click pe tema preferată
-
ARP-reviste si edituri
- ~Analize şi Fapte
- ~Boabe de grâu - revista patrimoniului în pericol
- ~Caiete de protocronism românesc
- ~Daco-Romanica - revista literaturii străromâne
- ~Editura Carpathia Press
- ~Editura Intermundus
- ~Editura Kogaion Editions
- ~Floarea Darurilor - comentarii despre cărţi
- ~Neamul Românesc
- ~Revista “Semănătorul “
- ~Revista „Cărţi noi“
- ~Revista „Ecoul“
- ~Revista „Epoca“
- ~Revista „Luceafărul Românesc“
- ~Revista „Monitor Cultural“
- ~Revista „Noua Arhivă Românească“
- ~Revista „O carte pe zi“ - comentarii despre cărţi
- ~Revista „Tânărul Scriitor“
- ~Revista „Universul Cărţilor“
- ~Revista „Universul Literar“
- ~Revista Dacologica
- ~Revista Română de Studii Etnoistorice
-
Asociatii si organizatii
- ~Altermedia
- ~Asociatia Scriitorilor Crestini din Romania
- ~Asociaţia „Biblioteci pentru sate“
- ~Asociaţia „Civic Media“
- ~Asociaţia „Pro Vita“
- ~Asociaţia Bibliotecarilor din România
- ~Asociaţia Română pentru Patrimoniu - ARP
- ~Centrul de studii pentru monografii locale
- ~Dacia Revival, SUA
- ~Fundaţia Sf. Daniil Sihastrul
- ~Fundaţia Tismana
- ~GID-Romania
- ~Grupul Civic Bucureşti
-
Biblioteca Virtuala
- ~Antologia de nuvele
- ~Biblioteca On-Line
- ~Biblioteca on-line: „Autori către cititori“
- ~Biblioteca on-line: „Cărţile lui Artur Silvestri“
- ~Biblioteca românească virtuală
- ~Biblioteca virtuală a literaturii române
- ~Compendium - Biblioteca ortodoxă, Los Angeles, SUA
- ~Livres Roumaines
- ~Magazinul de reviste (biblioteca on-line de presa culturala)
- ~Muzee din România
- ~Noul Orfeu * antologie de poezie românească de azi
- ~Romanian Library
- ~Vulpea Academiciană - o poveste pentru toţi copii
-
Efigii
-
Lecturi utile
- ~Abecedar de cuget românesc
- ~Ceahlăul - istorii din Muntele Sfânt
- ~Compendiu de literatura romana pentru elevi
- ~Creştin Ortodox
- ~Cărticica românească pentru copii
- ~Enciclopedia Dacica
- ~Francis Dessart, Belgia
- ~Hipeboreea * amintirea Paradisului
- ~Mari Danii: Colecţia de artă „Marieta şi Bucur Chiriac“
- ~Mânăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus
- ~Monitor Imobiliar
- ~Ovidiu Vuia
- ~Patriarhul Teoctist - evocări si amintiri
- ~Soarele - „Modele şi exemple“
- ~Teologie pentru azi
- ~Viorel Roman, Germania
- ~Vlad Muşatescu - un mare umorist român
-
Programul Intermundus - pune romanii in legatura
- ~„Romanian Global News“ - agenţia de ştiri a românilor din toată lumea
- ~Clipa, SUA
- ~Curierul Românesc, Suedia
- ~Dacia Magazin
- ~Euro - Observator, Germania
- ~Foaia Românească, Ungaria
- ~Intermundus Media
- ~Nou Horizont, revista romanilor din Spania
- ~Observatorul, Canada
- ~Oglinda Literară
- ~Pagini Româneşti, Noua Zeelandă
- ~Povestea Vorbei , Rm. Valcea, editie on-line
- ~Presa Alternativă
- ~Revista „Almăjana“, Bozovici, ediţia on-line
- ~Revista „Contraatac“, Adjud, ediţia on-line
- ~Revista „Eminescu“, Timisoara, ediţia on-line
- ~Revista „Helis“, Slobozia
- ~Revista „Iosif Vulcan“, Cringilla, Australia, ediţia on-line
- ~Revista „Luminatorul“, Chişinău, ediţia on-line
- ~Revista „Murmur“
- ~Revista „Rod“, Drăgăneşti de Vlaşca, prima revistă literară on-line din mediul rural
- ~Revista „Sarmis“
- ~Revista „Scrisoare Pastorală“, parohia Malovăţ, jud. Mehedinţi, ediţia on-line
- ~Revista „Studii Româno-Americane“, ediţie on-line -Romanian-American Heritage Center, SUA
- ~Revista „Suflet Nou“, Comlosu-Mic, ediţia on-line
- ~Revista „Viaţa de pretutindeni“, Arad, ediţia on-line
- ~Revista”Literatorul”, editie on-line
- ~Revista”Vestea” , Mehadia, editie on-line
- ~Spirit Românesc, Sydney, Australia
- ~Timpul, Chişinău
- ~Viaţa Creştină, Los Angeles, SUA
- ~Vocea Basarabiei, Chişinău
-
Programul"România europeana"
-
Scriitori de azi
- ~”Scriitori români contemporani - Dicţionar elementar”
- ~A.I. Brumaru
- ~Adrian Botez
- ~Adrian Dinu Rachieru
- ~Alexandru Husar
- ~Alexandru Nemoianu, SUA
- ~Alexandru Stănciulescu-Bârda
- ~Antonia Iliescu, Belgia
- ~Artur Silvestri
- ~Aurelia Satcau,Australia
- ~Cleopatra Lorinţiu
- ~Constantin Ciopraga
- ~Corneliu Florea, Canada
- ~Dan Zamfirescu
- ~Dimitrie Grama, Danemarca
- ~Emil Poenaru
- ~Florentin Smarandache, SUA
- ~Grigore Arbore, Italia
- ~Grigore Vieru
- ~Ioan Miclău, Australia
- ~Ion Hangiu
- ~Ion Marin Almăjan
- ~Lucia Olaru Nenati
- ~Mariana Brăescu
- ~Mircea Micu
- ~Napoleon Săvescu, SUA
- ~Nicolae Dabija
- ~Theodor Codreanu
- ~Theodor Damian, SUA
-
Televiziune alternativa on-line
-
-
Cele mai noi articole
- NR. 9/2011
- Mariana Brăescu: „A fost un proiect, a rămas un vis“
- Artur Silvestri: „Actualitatea călinescianismului“
- Veronica Balaj: „Viaţa ca o cutie care sună a dor“
- Lucian Gruia: „Adrian Marino – un hiperlucid“
- N.N. Negulescu: „Darurile serii“
- Răzvan Ducan: „Remember Adrian Păunescu – la un an de la plecarea la cele veşnice“
- Florin Contrea: „Despre o amintire interzisă a lui Mihail Dragomirescu“
- Lucian Gruia: „Pentru o definiţie a specificului românesc (Crestomaţie de Gabriel Stănescu)
- Mariana Gurza: „Gânduri tomnatice“
- Adrian Botez: „Mă-ntreabă strămoşii“
- Adrian Botez: „Poemele întunecării“
- Nina Negru: „Omul care călătorea singur – 95 de ani de la naşterea lui Constantin Virgil Gheorghiu“
- Dan Brudascu: „Mircea Cărtărescu în viziunea criticii literare suedeze“
- Cezarina Adamescu: „Taina – leoaică flămândă care dă tărcoale (recenzie la cartea Melaniei Cuc, «Vara Leoaicei»“
Articole preferate
- ~O carte neobişnuită: Ştefan Dumitrescu - "Delirul" vol. II
- ~ Constantin Frosin: "Brâncuşi – Întemeietorul de esenţe"
- "PATRIARHUL ARDELEAN . Ganduri si evocari despre Raoul Sorban " -articole de M.Ungheanu , Petre Turlea,Adrian Paunescu,Mircea Popa, Corneliu Florea , Dan Brudascu, Vlad Pohila ,Ilie Rad
- Elisabeta Iosif : " Semne si simboluri "
- Vasile Târâţeanu: "Scriitorul nu poate exista în afara cetăţii" (interviu de Emanoil Toma)
- Daniel Dragomirescu: "Lucian Blaga şi receptarea sa critică"
- ~Prof. dr. Const. Miu: "Motivul Îngerului în poezia interbelică de inspiraţie religioasă "
- ~Mircea Micu: Cele mai frumoase poezii
- ~Olga Morar: „Un deliciu literar: cartea şi revista pentru copii“
- ~Poezii de Sandu Tudor, iniţiatorul mişcării spirituale Rugul Aprins
martie 2023 L M M J V S D 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31