LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Veronica Balaj: „Poeme în civil”

Prozatoare cu un semnificativ exerci ţiu al construcţiei romaneşti, Veronica Balaj izbândeşte, deopotrivă, în propria poezie, într-o încercare în care experienţa şi deprinderile omului de litere sunt solicitate pe paliere şi în registre de sensibilitate în care prima importanţă au nu raportările livreşti, ci autencitatea, trăitul, caracterul de document existenţial. Aş reţine de aceea în versurile acestui volum odată cu simbolurile mitologice (Pan, Mercur, Iov, etc.), cu scenariile şi plăcerea asumării „rolurilor”, regimul afectiv al confesiunii, rememorările care vorbesc, aici şi acum, despre un traseu printr-un univers lipsit de refugii protectoare dar, parcurs la limită cu o aspră nostalgie a începuturilor, a unor limanuri edenice.

Lucian Alexiu

despre volumul de versuri – Poeme în civil

Aniversare şi tăiere de noroc

soseşte jonglerul

cu rol principal

– îmi sărbătoresc,

toate zilele de naştere

deodată

şi stau

înrămată

între flăcările

ieşite din mâinile lui

spectacol de grădină

cu tăiere de noroc

şi gustul cuvintelor

rodite

într-un gutui

şi-un măr

cu sămânţa picată

din Eden

taman în pătratul meu

existenţial

colorată, flutură

la o adică

partea de frică

bună de mestecat

în singurătate

invitaţii, cu dogoare în gesturi

şi pantofi jucăuşi,

se-nghesuie, cântă, mimează

un tablou mişcător, izbutit /

scheunatul unor pisoi

zgârie carnea nopţii

în căutare de mâncare

secundele vin, desfrânate

laolaltă

din mai multe direcţii

se veselesc

ce noapte ! ce viaţă

arzând !

Cu liane de apă înfăşurată

liane ofilite,

minunăţiile nopţii

înoată prin

apa dimineţii

fostul domn Mărgeanu,

plecat în ceruri

şi / coborât o clipă

mă-ndeamnă să nu renunţ

la proba de-a echilibru

între linia de apă

şi linia de foc;

nici la proba

de sărituri cu prăjina

prin viaţă

îl ascult /

de fiecare dată

mă pomenesc lată

la pământ

vorbe şi priviri desfrânate

se-abat ca şobolanii

îmi râd perfide

mă gâdilă

în râsul meu fugar

se fandosesc

sar iepureşte peste gură,

peste văz;

o bufonerie absurdă

m’atacă

iritată / frâng linia

dintre apă şi foc

resping prietenii

reneg vreo trei duhovnici,

divorţez de iubiri

mă-nfăşor

în liane de apă

şi, sfidătoare

trec printre toate

pe tocuri înalte

şi ascuţite

foarte.

Poemul, poemul

În memoria lui Doni

brusc, te-au luat îngerii

să le vindeci şi lor

aripa bolnavă

precum făceai

cu oamenii /

arunc strigăt

şi lacrimă / pe calea îngerească

recompun

partea de cer vătămată

căzută,

ca un porţelan spart

în capul meu;

ecouri de poem, trăite

ţăndări albastre /

subţiată lumină,

cioburi de infinit,

cu avariţie, mi le asum

la o adică,

nu le merit

şi / nici nu ştiu

să înţeleg

primejdioasa lor pendulare

între zilele de joi

şi ploaie / mereu o plecare

mereu o chemare

vânturată în mine

îmi atacă simţămintele

mă-mbată

ca un vin vechi

singur treaz

în mine, urlând,

(slobodă fiară)

cu zgarda muşcată,

dorul

pândeşte momentul când

îşi va înfige colţii din nou

în beregata cerului

Poemul, poemul

În memoria lui Doni

brusc, te-au luat îngerii

să le vindeci şi lor

aripa bolnavă

precum făceai

cu oamenii /

arunc strigăt

şi lacrimă / pe calea îngerească

recompun

partea de cer vătămată

căzută,

ca un porţelan spart

în capul meu;

ecouri de poem, trăite

ţăndări albastre /

subţiată lumină,

cioburi de infinit,

cu avariţie, mi le asum

la o adică,

nu le merit

şi / nici nu ştiu

să înţeleg

primejdioasa lor pendulare

între zilele de joi

şi ploaie / mereu o plecare

mereu o chemare

vânturată în mine

îmi atacă simţămintele

mă-mbată

ca un vin vechi

singur treaz

în mine, urlând,

(slobodă fiară)

cu zgarda muşcată,

dorul

pândeşte momentul când

îşi va înfige colţii din nou

în beregata cerului

Anunțuri