LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~„Vacanţa românească“

23 Iulie-10 Septembrie, 2007 

In  23 Iulie plec in vacanta.

Plec cu sentimente de indoiala si regret.Indoiala priveste ,mai ales, rostul acestui drum si teama ca noua vacanta „romaneasca” sa nu devina un esec. 

Zborul de la Detoir la Amsterdam si apoi de la Amsterdam la Bucuresti a fost fara peripetii.

La Bucuresti ma asteapta,cu bucurie si entuziasm,Larissa.Imi pvesteste despre sederea ei in Ciuguzel si mai ales,cu mare bucurie,despre completarea reparaturilor la casa din Ciuguzel si la terminarea unei bai.Micile detalii ale unor incapacitati de intelegere a sorei ei nu au importanta in context.Pozitiv imi pare ca a pus,finalmente,capat stari de subordonare  afectiva ,mereu la limita de a se fi lasat santajata afectiv.Aceasta stare s-a terminat.Ca si „inrudirea” continua,(nepoti,neveste de nepoti,copii lor,socrii lor.)

In Bucuresti este o caldura opresiva.Peste 45 de grade Celsius,efectiv  in zona mortala.

Vad pe Tanti Miky,complet devastata fizic si psihic,probabil in faza finala.Uica Cori si el mult deteriorat in rau la cei aproape 92 de ani pe care ii are.(Mici remarci ostile,privind prezenta mea in casa Boldea,le trec cu vederea desi ma irita mult.)Otilia fantazeaza despre o eventuala transportare a  lui Tanti Miky la Borloveni,”aerul o va intrema”.Pur si simplu Otilia se afla in starea de „denial”,tagaduire, a realitatii.

Beba este sanatoasa tun si in practica vechilor modele de enervare a celor din jur.Mult contribuie,la o atmosfera cat de cat decenta, prezenta Mariei Stoian.O femeie vrednica si eminamente pozitiva.

A doua zi,Miercuri 25 Iulie,merg cu Larissa la Patriarhie spre a venera moastele Sfantului Dumitru cel Nou(Basarabov) si la Biserica „Zlatari” spre a venera moastele Sfantului Mare Mucenic Ciprian.

Colindam prin oras si pranzim la restaurantul „Sylva”.

Orasul este curat si prosper dar diferenta dintre saraci si avuti devine obscena.Dar nu poate fi tagaduit progresul si faptul ca s-a alcatuit o solida clasa de mijloc.

Joi in 26 Iulie,la pranz,plecam spre Ciuguzel.

Un tren civilizat, „intercity”,ne duce pana la Teius.Acolo un tazi ne duce in circa  patruzeci de minute la Ciuguzel unde se afla mama Larissei(Sana) si ea mult deteriorata (ramolita).

Reparaturile facute sunt excelente iar prezenta baii si apei curente da intregii case o alta dimensiune.Bucuria si mandria Larissei sunt complet justificate.Un alt dar pe care si-l face singura prin mila lui Dumnezeu. 

In Ciuguzel am partede zile placute,cateva foarte calduroase.Oamenii sunt interesanti si captivanti.”Tarania” ardeleana este superba in tot ce are si mai ales prin faptul ca dovedeste o vitalitate tonica si o capacitate de adaptare si conservare, a modelului autentic, uluitoare. 

Cu Parintele Valer Gherghel facem o lunga plimbare prin padurea „Asanipului”.Un codru frumos in care  vietuiesc jivine de tot felul .Cainele care ne insoteste se comporta cu vitejie desi spre sfarsitul excusiei era macinat de sete. 

La Aiud trec din nou prin „cetate” unde este superba Biserica unitariana(evident fost catolica) zidita in veacul al XIII-lea. Este un mic petec de cultura exclusiv maghiara.(Sunt si doua basoreliefuri ale unor „grofi” locali din veacul al XVII-lea, care contin toate   stereotipurile ce insotesc ideea de „grof” ungur.)Ma gandesc la diferenta dintre „cultura” occidentala(asociata cu aceasta catedrala) si cultura romaneasca.Diferenta nu este de detaliu ci de esenta,de intelegere a rostului vietii.Cultura occidentala trebuie sa etaleze,sa arate,cea romaneasca cauta doar sa ascunda,sa conserve esenta intima.Cultura occidentala se „faleste”,este ostentativa,cea romaneasca uneste modestia cu eleganta .

In momentul actual modul dezgustator in care „stapanirea” intoarce proprietati catre cei ce au asuprit Neamul Romanesc este dezgustatoare.Sunt intoarse pana si proprietatile „optantilor”unguri.Este o actiune care are de scop marginalizarea economica a Romanilor si eventuala lor desfintare  semnificativa,distrugerea identitatii lor. 

Este enervanta o anume tendinta de vaicareala.Dar aceasta vaicareala incepe sa se restranga la  categoria sociala care,probabil involuntar, a ramas singura care mai duce mentalitile „socialiste”,numarul enorm al pensionarilor.Oameni care de la 50 de ani,sau chiar mai putin, nu mai fac nimic si doar se vaita si privesc cu invidie la restul populatiei care se separa tot mai mult in crestere verticala.Aceasta categorie(pensionarii)foloseste,constient ori ba,  formularea lui Rica Venturiano,”ori toti sa traim,ori toti sa muriti”.In chip absolut acest lucru l-a ilustrat un batran dobitoc(„veteran de razboi”) intalnit in trenul Bucuresti-Teius.Batranul natarau agasa pe toata lumea cu nesfarsite si nesuferite povestiri,in care ,constant, chiar neghiobul vetust era personaj central.Ultima lui remarca,”ne rad gainile.Este vremea sa punem piciorul in prag si sa ne apucam de treaba”,a fost primita cu hohote de ras si cu intrebarea,”cam cine sa puna piciorul in prag si cam cine sa se apuce de treaba?”. 

Sederea in Ciuguzel a fost placuta si folositoare. 

Asa trec de fapt clipele,intotdeauna avand in ele incarcatura de farmec si amaraciune.Masura acestora doua ,cel mai adesea,o da  intelegerea limpede a faptului ca fiecare  traire este si taramul unei optiuni,constinta ca fiecare traire contine in sine o  posibila „criza”,o conditie care ne poate inalta sau cobora.

In clipele de cumpana  cei mai multi uita susrsa fericirii si se multumesc sa se vaite si autocaineze,incapabili sa isi asume responsabilitate pentru ce fac si niciodata pentru ce au facut.Dar in clipele de cumpana cei care au o minimala adancime sufleteasca vor sti sa apeleze la sfatul,fara gres,al strabunilor si vor sti sa se increada in sfatul  familiilor vechi in care dainuie constinta si amintirea a ceeace este drept si a ceeace este cuvincios.Pentru Neamul Romanesc  aceasta vechime de traire si intelegere salasuieste in neamurile boieresti si in egal stravechile neamuri taranesti,copiii pamantului, asa cum a fost el lasat de la Facere.

Aceaste intelegeri si marturisitorii lor sunt parte  a „statorniciei firii”,cea care tine lumea in rostul ei vesnic. 

Marti in 31 August am plecat spre Borloveni. 

Am plecat in zorii zilei ,cu un taxi manat de catre soferul ungur,Zoltan ,un om pozitiv si foarte prietenos.La sase dimineata am avut  acces la un tren accelerat,destul de curat,care mergea de la Iasi la Timisoara.Drumul de la Aiud la Lugoj a fost fara evenimente si conform prgramului.(In general am ramas surprins de cat de exact merg trenurile in Romania.).

La Lugoj era destul de racoare si  toata dimineata  au fost ploi intermitente.

Orasul  din nou ni s-a aratat ca frumos,elegant si sigur pe identitatea lui.Exista cladiri monumentale si asezaminte care fac din Lugoj un  demn oras central european cu o identitate romaneasca incontestabila.Am mancat la „sala” Dacia,eleganta la limita intimidarii.

La ora doua dupa amiaza am plecat spre Baile Herculane cu un rapid.

Drumul a durat cam o ora si jumatate Am trecut prin superba zona muntoasa Domasnea,Cornea,Teregova si incet,incet am intrat in zona „mea”.La Baile Herculane ne-a asteptat Parintele Gheorghe Vlasie intr-o „Dacie” vetusta si in stare tehnica absolut patetica.Dupa un ceas,cu o scurta oprire pentru aprovizionare cu salamuri  si vegetale,am ajuns la Borloveni.Ca intotdeauna intalnirea cu „casa Boldea” a fost,pentru mine, coplesitoare.

In primul rand este constinta vremurilor trecute,salbateca melancolie a amintirii vremilor „fericite”.Care au apus pentru totdeauna si nimic nu le mai poate intoarce si mereu sunt vii in suflarea noastra.Dar apoi este imprejurarea ca  locul este viu si responsabilitatea lui ne revine fara putinta de tagada.Un loc pretentios si foarte hotarat.In general sentimentul este ca reintru intr-un prezent  in continua expansiune.Chiar si oamenii,copiii celor cu care am copilarit, par replici ale  stramosilor,membrii ai aceluiasi rand de oameni.Senzatia de ratacire in timp este mereu acuta.Inca  mai vartos in zone fara varsta,padure,pasune, culme de deal,unde miscarile sunt  aceleasi si ritmul acelas de la inceputul vremiilor.

Prezenta Larissei acolo si in acele prime momente de reluare a contactului imi da tarie si siguranta,imi verifica si confirma starea de  existenta vie.

Actiunile domestice imediate,despachetat,aranjarea in „camere”,cina,conversatia cu vecinii reajeaza viata in fagas si fac lina continuitatea . 

Primul „drum”  a fost,ca intotdeauna,pana la mormintele stramosilor,unde duce o scurta carare din gradina „mica”.Crucile sunt in loc si primirea ce o am este prietenoasa chiar daca nu cordiala.Deci lucrurile sunt in „regula”.

A doua zi  intram in rutina.

Larissa curata zdravan un frigider intoxicat si eu merg prin sat dupa „noutati”.Le aflu la micul si elegantul „cafe” tinut de Gheorghita, unde beau foarte bun „expresso”.

In sat ritmul stavechi continua in  anume forma noua.Preschimbarile sunt de decor,multiple dar nu in rau.Esenta si miezul tare al satului sunt aceleasi.Nu cred ca poate fi vorba de pericol existential chiar si in imprejurarea ca numarul locuitorilor scade.(Dar nu trebuie uitat ca mobilitatea lor de deplasare creste si deci mutarea unor copii,sa zicem,la Resita sau Timisoara,nu mai inseamna  iesirea din „hotar”, atata vreme cat distanta se acopera in  doua,trei ceasuri.). 

Oamenii de varsta mea sunt azi batranii satului.Frecvent primesc instiintarea,”domnul cu parul alb”.O primesc cu amestec de surprindere,tagaduire,resemnare,tristete. 

Fac cu Larissa un drum la Bozovici,capitala Almajulului.Sat mandru,intins cu enorma  personalitate.Nici aici schimbarile nu altereaza identitatea.Ne intoarcem parte din drum pe jos si parte in masina daramata a unui tigan din Rudaria. 

Una dintre caracteristicile graniceresti era ca accesul la averea comunitara era strict pe linie barbateasca.Exceptie faceau femeile vaduve pe durata vaduviei.Burse de studii primeau doar fii de graniceri,

Pretul unui lot de pamant se socotea ca fiind  valoarea a sapte recolte produse de acel lot. 

In Epistola catre Romani,9 in care Sfantul Pavel vorbeste despre cei sub „fagaduinta”,si fals interpretat ca  fiind un text despre „predestinare,in fapt se demonstreaza limpede falsitatea credintei in „predestinare”.Demonstratia este impotriva celor care se socotesc ca „alesi” si „predestinati(specific Evreii) si a caror falsa incredintare sta in „faptele” legii.Ei cad, caci cauta sa inlocuiasca singura nadejde,mantuirea prin Iisus Hristos,”piatra de poticnire”.Prin credinta in Iisus avem singura nadejde de mantuire si aceasta credinta ne da starea de „alesi”,”noul Israel”,”Israelul ceresc”. 

Monahismul de opereta,scos din context,lipsit de smerenie si cunostinta,se refugiaza in manierism steril si vorba goala.Este samanatorism de prost gust. 

Dinamica grupurilor mici,marginale este patetica.Isi creaza standarde si valori care nu au legatura si nu pot avea legatura cu lumea reala.Mereu  aceste „valori” sunt infirmate si rezultatul este ca  penibilul grup devine tot mai „jignit” si  tot mai marginalizat,pana la disparitie.Sinistru amestec de cretinism,incapatanare si neputinta. 

Cu Larissa facem o vizita invatatorului din Patas,azi pensionar,Vasile (Vasilica) Popovici si sotiei sale Doamna Lina,bucovineanca din Storojinet.

Amandoi sunt oameni admirabili,intrupare a duhului carturarilor satesti ardealo-banatici. 

In casa din Borloveni dulapurile curateniei exemplare au devenit locasuri ale mizeriei. 

Corespondenta din anii 50 ai veacului al douazecelea purtata de „generatia Taica”(Romulus Boldea),generatia nascuta  in ultimul sfert al veacului al XIX-lea, arata politete,amabilitate,eleganta,caracter.Epistolele ocoleau aspectele detestabile ,dezagreabile, ale vietii imediate dar aratau credinta,nadejde si dragoste fara sovaire.Necazurile erau ale umilintelor zilnice si vietii de mizerie iar grija era pentru cresterea sanatoasa a generatieii viitoare.Acea corespondenta reprezinta poate ultima manifestare plenara a generatiei pozitiviste. 

In cursul drumurilor la rau,la „Balta Neagra”,imi vad chipul reflectat in acelasi geam care exista si in vremea copilariei mele.Ma gandesc cum „oglinda” a ramas aceiasi iar infatisarea mea s-a schimbat radical megand spre moarte. 

Pe acelasi drum exista „moara taraneasca”.Acea moara macina „pe stanga” ,deci acolo se pot face vraji. 

„Doamne,Doamne spita rotii/noaptea joaca toti narozii”.

„Ori vorbeste cum ti-e portul,ori te poarta cum ti-e vorba”.

„Cat traiesc fura si cand mor  se fac muroni”. 

La Sfanta Maria Mare merg la praznic la Ion Banus.

Vasile Ienea batjocoreste cu cruzime starea de „ginere-n casa”. 

Patru Borchescu,”pocaitu” este un personaj ciudat,mereu agitat ,in cautare entuziasta.Lumea nu este suficienta pentru el.Ca mic copil era foarte frumos si gingas. 

Impreuna cu Pupu facem un drum in Baile Herculane.Superba bijuterie a turismului din „dubla monarhie”.Cladirile vechi(hoteluri din 1890-1910) sunt devastate.Aflu ca stucatura originara a fost furata iar apartamentul „Imparatesei”(Elisabeth, a fost devastat.

Totusi asezarea isi pastreaza farmecul chiar si in conditiile in care exista  un soi de „universitate” avnd  faima ca „vii turist si pleci jurist”.

Mancam intr-un spledid restaurant pe malul Cernei.La unicul „internet cafe” imi verific posta electronica.Tot acolo,un barbat si o femeie  de circa treizeci de ani, „inspecteaza” site-uri pornigrafice si comenteaza tehnic..Revenim cu taximetristul Gogu,oltean asezat in Luncavita. 

La Bozovici targul este  tiganesc.Dar satul este prosper si mandru de identitatea lui almajana. 

In Prigor platim impozitul pe proprietate,majorat prin neplata in 2006 si 2007 datorata incompetentei . 

Puiu Zamela isi potcoveste un cal prin „covaciul” Climenta Iovu.Om rubicond,extrem de puternic si pozitiv. 

Violeta continua traficul cu fete ,majoritatea  apartind „etniei rrom” si cateva dintre ele evident retardate. 

Zaria Imbrescu si primarul Valusescu vin si propun cumpararea unui lot  din pamantul „casei Boldea”.Il refuz categoric spunand,”la batranete ma apuc de plugarie” si apoi formal(avand totatul asentiment al coprorietarei,”Tanti”,Miky) „pentru noi acest pamant are o valoare afectiva fara pret si il consideram ca fiind in custodie,apartinand neamului nostru,din trecut si viitor”. 

Batranul „Zgaiba” este un personaj anacronic care intruneste toate tristele semne ale nesimtirii batranetii.Peste masura de enervanta este negativitatea senila,continuul refuz si negatie  a evidentei.In ciuda  fagaduintelor ce mi le-am facut  sfarsesc prin a imi pierde rabdarea si a spune adevaruri dureroase.Intentioneaza sa pescuiasca si rosteste,”clocotesc de idei”. 

Steluta ,o vecina de origine basarabeana al carei nume este Natalia.isi scranteste mana.Iii este „trasa” de catre baba Ana din Prigor care stie sa vindece asa cum stia mosul Ion Banus si Valsanescu din Borloveni.”Casta” lecuitorilor”. 

Primesc cu bucurie vizita vrednicului Profesor Pavel Panduru,directorul scolilor din Prigor,din care a facut adevarate asezaminte de carte si promotie almajana.Imi spune ca in Borloveni caminul cultural va primi numele „Pavel Boldea”(desi  anume membrii ai consiliului comunal se opun,banuiesc ca Zaria Imbrescu-Tapineu).(In Septembrie ,2007 aflu ca numirea  „caminului” a fost aprobata.)

Dar din nou  se dovedeste ca esentiala este cinstirea acelui om bun in casa lui(„casa Boldea”).Restul sunt fleacuri si deci orgoliu marunt. 

Cu Ion Banus si cu finul lui teologul Nicolae,nepotul  „Stelutei” Dragoi,facem un drum la Semenic.

Locul din nou se dezvaluie in toata spledoarea lui si ziolarea,lipsa de „straini” turisti ma bucura enorm.

Aflu ca „muntele” era loc viu si de enorma importanta pentru Almajeni.Buna parte din platou este inca parte din hotarul Borloveniului si locuri sunt numite drept „crovuri” ale diferitelor clanuri (Banus, Boldea,etc.).Este fara indoiala ca este dainuirea unei importante spirituale,probabil de origine daca.Aglomerarile de pietre,stanci fatuite nu sunt alta decat vechi altare.In unele locuri se spune ca  au fost aflate „comori”,probabil tezaure cultice.Aflu ca aceste „comori” pot fi „legate”(blestemate si cu pericol) ori „curate”.

Aerul este pur la limita incredibilului. 

Cu Profesorul Pavel Panduru si cu Pupu facem un drum de studiu in toate satele almajene : Bozovici,Lapusnicul Mare,Bania,Dalboset,Rudaria,Garbot,pe care nu le vizitasem.Sunt sate mari,mandre cu trecut si cu viitor.Pulseaza de mandrie locala fagaduinta de dainuire.

Intelectualii locali,spre exemplu directorul scoliilor din Rudaria,Ioan Popovici,sunt toti oameni exceptionali. Copii sunt buni si dornici de a da inainte.(In general copiii pe care i-am intalnit sunt cuvinciosi si in plus activi in viata duhovniceasca;merg la Biserica.) 

Din Mehadia primesc gazeta locala „Vestea” si  un volum omagial,”Mehadia .Vatra de istorie milenara” in care elogios este pomenit bunicul meu patern Doctorul Virgil Nemoianu si rudele mele Chiticeanu. Publicatiile apar prin truda Primarului Iancu Panduru si a scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu.Comunic cordial cu amandoi. 

Caracterizare.

Avea o fata inteligenta,dar moale,marcata de trasaturile unei sensibilitati bolnavicioae.Avea si un soi de  blandete excesiva completata de o tendinta de a se mania usor.Educatia lui era bogata dar de felul celor care se capata intr-un mediu si o existenta asigurata,fara pericole si fara proba trairii starilor emotionale.O educatie care in imprejurari dificile in loc sa te apere si intareasca iti sporeste vulnerabilitatea. 

Ana „lunga” imi spunea povestea casei Buican.

Tatal Buican ar fi trait cu nora lui si si-ar fi terorizat familia,nevasta Ana, fiul Gheorghe si fica Ana. In consecinta ar fi fost impuscat de fiul sau, taiat in bucati si „raspandit”  pe vale Nerei.Crima a fost luata asupra ei de nevasta Ana care ar fi trecut cativa ani in inchisoare.

Fica ,Ana, devine protejata lui Floarea „Bologoane” ,care ar fi si  initiat-o intr-o legatura lesbiana.Floarea o imbraca pe Ana foarte frumos si o purta intr-un chip care o facea fata cea mai frumoasa din sat. Ana a fost maritata cu sila cu „Luta” Ghimboasa.

Intr-o alta relatare tot Ana „lunga” spunea ca batrana invatatoare din Bv.,nevasta preotului Alimpe Aldescu,ar fi fost terminata prin vraji facute de catre „Oara” Stoltz,”patasanca blastamata” ,si Anuica din Iablanita,adusa ,pentru a arunca „legatura”, intr-o „cocie”(caruta) si invelita intr-o „procovita”(cerga),ca sa nu fie vazuta de nimeni pe durata implinirii vrajii,conditie sine qua non. 

In Borloveni si in Valea Almajului inca mai putem vorbi de o „gura de Rai”.

Conditia vietii este inca edenica.In lumea „globalizata” este unlux neanchipuit ca inca sa stii vaca al carei lapte il bei, porcul a carui slanina o mananci sau prunul din care ai facut rachia.Legatura dintre om si  cele din jur este inca personala.Ca asa este am vazut intr-o discutie intre prietenul meu Ion Banus si Petrain Duncea.

Ion i-a dat in folosinta lui Petrian o gradina cu pruni.Ii spunea insa sa culeaga prunele doar atunci cand sunt deplin coapte,cand cad singure din pom.Ii spunea ca sub nici o forma sa nu scutere,”bata” prunii,zicea ” daca prunii sunt batuti cu prajina mie mi se rupe inima”.

Vara 2007 in Borloveni si  a fost pentru mine un timp binecuvantat. 

Revin in Bucuresti.

Intrarea in Gara de Nord este intotdeauna „salutata” de imaginea cate unui derbedeu urinand la capatul liniilor si intrarea in Bucuresti de incorectitudinea taximetristilor din capul peronului. 

Sederea ,de circa o Saptamana, in Bucuresti a fost prilej de hoinareala in oras.

Am facut un drum la Breaza unde,in decor periferic, copilul Matei conduce si supravegheaza conflagratii intergalactice, si la Brasov.

Brasovul,un oras fara egal,era ,in zona centrala, efectiv ocupat de  grupuri de turisti israelieni.In gara un betiv imi spune,”semeni cu un actor,esti o personalitate”.Magulit prosteste ii dau cinci lei.

A fost un timp de hoinareala.O vreme  limitat „aventuroasa” cand  ne alaturam unui alt spatiu(caci spatii goale  sau stare fara spatiu nu exista).In spatiul  de hoinareala salasuiesc si pot fi intalniti cei cu ocupatii excentrice,creatorii,”originalii”,trandavii  dar si declasatii.

Dimineata dvreme in parcuri am vazut „boschetarii”,”jivinele strejinopti”,determinati desi istoviti.

Intre cladirile nou ridicate  sunt petece de oras vechi,casute care mai au  mici gradini de flori,zarzavaturi si vite de vie,in poarta lor mai pot fi vazuto reprezentanti  ai minoritatii neabatute,care staruie.(Asa era o batrana  pe strada „Putul lui Zamfir”.)

Ma intalnesc cu Liviu Petculescu si petrecem clipe  folositoare si placute.In drum asistam la o bataie in trafic.Intre un gras scarbos si obraznic si un vlajgan corect.Grasul o incaseaza rau.Un incident in care „dreptatea” triumfa  imediat si fara drept de apel. 

Agasante si incomode,de tipul unui miros rau sau flatulatii publice,au fost manifestarile vicioase si  automatismele senile ale lui Beba.Patetice si jenante prin lipsa de continut si de fapt de importanta. 

Fac un drum la Cimitirul Belu.

Monumentele vechi sunt in decrepitudine si ele au fost asaltate de imbogatitii tigani. Monumentul Cantacuzino,”ramura Serban Voda”,este in conjurat de morminte tiganesti cu cele mai  stupide nume.Dar  dezolant este monumentul „Iulia Hasdeu”,asa zisul,”mai sedzi putzin”.

Acel monument „spiritist”,ridicat de  catre B.P.Hasdeu dupa ce mintea i s-a tulburat prin pierderea ficei sale,fusese descris admirabil de catre Ionescu-Gion,cronicarul monumentelor bucurestene.Acum toate parafernaliile „spiritiste” sun aruncate intr-un colt,mormintele zac parasite iar cavoul a fost „preluat” de catre tigani.Cimitirul Belu este azi o rusine! 

In asteptarea trenului care trebuia sa ma duca de la Brasov la Bucuresti,pe peronul garii din Brasov,o „zaresc” pe Monica Hapei,trecuta la cele vesnice cu patru Saptamani  inainte de drumul meu la Brasov.Era imbracata cum o zarisem ultima data si parea neschimbata,in anume fel parea voioasa, la modul „distrat”. 

In Bucuresti am colindat in zona „curtea veche”,Cismigiu,Antim, parcul Filipescu,zona „Visarion”,Floreasca, Tei, Herestrau.Orasul  mi s-a parut diferit dar pastrandu-si identitatea si de fapt frumusetea.In acelasi timp manifestarile „puterii” sunt dezgustaore,prin cinism,prin nesimtire.Bucati din parcuri pulice sunt „cedate” unor „neica nimeni”,langa monumente istorice(cazul Catedralei Romano-Catolice Sfantul Iosif” fiind cel mai flagrant) sunt inaltate hidoase „blocuri” de birouri,micile parcuelte stradale dispar,case boieresti sunt lasate in ruina,cladiri  superbe sunt „date” unor derbedei sau asociatii de derbedei(„grupul 22”),etc.

Fara indoiala ca semnul sub care  pun  orasul si nadejdea in destinul lui,este al dragostei fierbinti ce o port Aparatorului sau,Sfantul Dumitru Basarabov,ale carui moaste sunt in Biserica Patriarhiei si caruia,ca ravna ce o port,  ii alatur pe Sfantul Mare Mucenic Ciprian ,a carui mana se  pastreaza la Biserica „Zlatari”.In aceste Biserici si la aceste moaste am fost zilnic sa ma inchin si nu am indoiala ca asta a facut ca aceasta vacanta sa treaca sub semnul bunei cuviinte si a lispei de alcool. 

Sandu Galmei,cu a carui familie am avut ceasuri placute,ma duce la aeroport.Zborul a trecut fara neplaceri,de la Bucuresti la Amsterdam am stat alaturi de o tanara antipatica,tipul „frigiditatea sa”,si de la Amsterdam la Detroit alaturi de un scarbos „contractor”(mercenar-criminal) din Irak.La Detroit am fost supus unui control vamal suplimentar.Dar bucuria revenirii acasa a fost in fapt incununarea vacantei mele 2007.

ALEXANDRU NEMOIANU