~Adrian Botez: „Un hadâmb“

În revista Bucovina literară, serie nouă, Anul XIX, nr.1(203), din ianuarie 2008, Suceava, care are ca redactor-şef pe dl Ion Beldeanu – apare, la pagina 36 un text extrem de rudimentar calomnioso-insultător, intitulat Text imbecil  – şi, pe deasupra, “semnat”(?) aşa: B.

Dacă unul, CINEVA – oricine, CU MINIM BUN-SIMŢ!!! – tot vrea să înjure pe altcineva, s-ar cuveni ca, măcar, să aibă elementara bărbăţie să se semneze, cu numele adevărat şi întreg. Aşa, însă, cititorul textului cu pricina se poate întreba, pe bună dreptate: ce înseamnă B…???!!! – …va fi fiind, oare,  “vocea”/expresia…gâtuit-scrisă a veninului redactorului-şef al Bucovinei literare, Ion Beldeanu…ori va fi fiind începutul, rătăcit, de semnătură a preşedintelui României, Traian Băsescu…sau cine ştie cine va fi fiind, încă şi mai urât mirositor?!

Dacă eu, cel calomniato-insultat grosolan, aş dori să-l provoc, de-o pildă, la duel, pe calomniatoro-„insultăcios”, ce să fac ? – …să strig: “Ieşi la lumină, de sub scândurile privatei, măi B.-ule?” –  … evident, n-ar merge…Sau ar ieşi prea mulţi B.-îi… – iar eu n-am de lămurit lucruri decât cu unul dintre ei…

Aşa că, acestui oarecare B. nu pot decât să-i spun: “Băi, B.-ule, pune mâna pe carte, înainte de toate! N-am cum să discut cu tine probleme de hermeneutică, atunci când tu nu ştii nici măcar ce-i aia <<hermeneutică a textului>>, <<arhetipalitate>> etc… – n-am cum să discut nici măcar probleme de gramatică şi de ortografie, câtă vreme tu, B.-ule, n-ai pus în viaţa ta mâna pe un îndreptar ortografic!” (…de exemplu, B.-ul cu pricina, care afirmă:”Ticul cu majuscule nu mai are rost să-l discutăm” –  n-a auzit, în viaţa lui, că, atunci, când un scriitor/critic (iar critica literară, de la George Călinescu încoace, a devenit o specie aparte a ritualului literaturii…) vrea să reliefeze semnificaţii cu intensitate semantică majoră, în context – TREBUIE să folosească majusculele!

Care-i, însă, esenţa articolului calomnioso-insultător? Esenţa lui este că B.-ul, precum şerpii veninoşi, de tipul viperelor cu corn, care se îneacă cu propriul venin, dacă nu muşcă! – se scandalizează ceva teribil,  că volumul de versuri al unui confrate de-al său, scriitorul ardelean Miron Ţic, nu este spurcat, ci apreciat, PRIN ANALIZĂ PE TEXT! (…este pus în discuţie TEXTUL, NU AUTORUL!). Text onorabil! – nu mai mult. Dar, evident, în termenii (chinezesco-tailandezi, pentru unul ca B.!) ai hermeneuticii de tip mito-arhetipal. Din pricina acestei buclucaşe hermeneutici (despre care B.-ul are habar cât despre Zanzibar şi Sirius, la un loc!) mito-arhetipale, şi valul de insulte, extrem de stâgaci mascate sub ideea de…”text”…: „Textul pune în lumină, dincolo de ipocrizia adulării în cauză, nepriceperea autorului ce merge de la afirmaţii penibile(…) până la aiureli fără sens” etc. etc. Şi vipera auto-înecată pune la îndoială onorabilitatea revistei Pro-Saeculum-Focşani, din pricina apariţiei, în numita revistă, a recenziei lui Adrian Botez, pentru CARTEA lui Miron Ţic…:”Aşadar cum a fost posibilă acceptarea şi apariţia unui asemenea text imbecil într-o revistă onorabilă, de altfel?”

Măi, B.-ule, să admitem că textul dlui Ţic nu-i o capodoperă valorică… – dar de ce n-ai avut bărbăţia să ataci câtumai Viaţa Românească, ori Luceafărul, care au salutat cărţile pornografice ale lui Vakulovschi ori Ilenei Bradea? Că erau bucureştene (revistele!), nu?! Şi ale dlui/patronului N. Manolescu, pe deasupra, nu?! Mă şi miră că nu te duci la concursurile de „streeptease” masculin, o, tu, mascul feroce, “Bărbate”… – …de la B., fireşte…

B.-ul cu pricina, care, îmi închipui eu (văzând numele revistei în care-şi chifligeşte, cu mâini parkinsoniene, regurgitările-i…), se dă bucovinean super-patriot (aş avea “rezoane” cel puţin la fel de mari s-o fac, “eu pentru mine”, cum zic “preţioşii” lui Dickens…, dar trebuie să existe o minimă decenţă şi responsabilitate, în tot ce faci, zici, scrii, ba chiar gândeşti!), se preface a nu şti că, în cultura românească actuală, a dispărut, practic, critica profesionistă – prin demisia moral-profesională a unor N.Manolescu sau E. Simion etc.…  aşa că, vorba unor scriitori ardeleni pe care-i cunosc bine: “No,  dacă-i pe-aşe, atunci nu ne-o rămas decât să scriem unii despre alţii, noi scriitorii!” Îl informez pe B.-ul cu veninul…pardon: cu pricina, că subsemnatul NU L-A VĂZUT, ÎN VIAŢA LUI, PE DL MIRON ŢIC…!!! – ci doar a primit, într-o zi (ori seară…nu mai ţin minte) un plic, cu o carte, conţinând poezii adevărate. Nu măreţe, am zis: adevărate. Şi “curate”, simple. Adică, nu umflate de pretenţii şi de gongorisme. Dacă B.-ul (despre care am bănuieli că, la fel precum eu cu dl Ţic, nu s-a văzut cu Adrian Botez, în viaţa lui…) are vreo răfuială ante-decembristă cu dl Ţic, ar face bine să-şi rezolve ieşirile umorale direct (adică…bărbăteşte…dar se pare că dlui B. tocmai podoabele splendide ale bărbăţiei îi lipsesc, cu desăvârşire…), nu împroşcând cu venin înnoroiat pe oameni care n-au nici în clin, nici în mânecă, cu diferendele domniilor lor.

Şi un ultim lucru, B.-ule: dacă vei avea inconştienţa să afirmi, prin Vrancea (chiar şi în faţa duşmanilor mei!), despre profilul meu moral, ceea ce încerci să sugerezi în debutul cocinei cu numele de Text imbecil: “(…) dacă nu cumva chestiile astea se fac nu de amorul artei” – vei fi scuipat în faţă. SCURT!

Atât aveam a-i zice Sfrijeniei Tale Înveninate (vezi, B.-ule, cum se poate scrie cu majuscule, şi fără a deveni “tic indiscutabil”?!), care-mi face de ruşine, prin similitudine grafică, iniţiala onorabilă a numelui meu.

prof. dr. ADRIAN BOTEZ