~Al. Florin Ţene: Cinci poeme noi

TIMP PENTRU VIITOR

Prietenului Artur Silvestri
Rugina în urmă se adună,

Floarea înţelepciunii la un loc,

Cuibăreşte lumina-n clar de lună

Licărind în amintirea unui foc.

Aşteaptă visul măduva de vânt,

A înţelepciunii ce urcă tot mai sus,

Spre ea se scurg fluvii de cuvânt-

Furtuni de lumină din apus.

Din păsări zboară puii spre cer

Cu albastru închis în pene,

Zborurile toate-n iarnă pier,

Uitări de sânge li se-nchid în vene.

Un despicat al râului de timp în două

Ne călăuzeşte înainte ca un gând

Cu-o jumătate strălucind a rouă,

Cealaltă în viitor lunecând…

Ca doi vulturi e zborul lui

Pe un revelat de cer întors în timp:

Din istorie plămădeşte statui

Iar Ţara o aşează-n Olimp.

________________

CA UMBRELE ÎNSERĂRII

Pe sub streaşina amiezii

Se strecoară bunicii-n amintiri,

Cu ochii înceţoşaţi ca iezii

In nepoţi reînvie trecutele iubiri.

Alunecă bătrânii ca umbrele înserării

Când apusul pe uliţi întârzie,

Nimeni nu-i vede cum de geana zării

Trec spre nu ştiu care veşnicie.

______________________

MESAJ PRIN TELEGRAFUL VÂNT

Sunt două lumi ţinute paralele

Una are doar o aripă

Cealată din dosul unei stele

Dă ceasul înapoi cu o clipă.

Bucuroşi de acest decalaj atemporal

De-o lume albastră ne-am îndepărtat

Inspumând sub vremi câte-un cal

In grădina Eden intrată în păcat.

Logodiţi în această lume paralelă

Precum în faptă şi în cuvânt

Se reface briza într-o velă

Pe întinse mări cu telegraful vânt.

__________________

CÂNTECUL DE VARĂ

Miez de vară şi de flori

Seva pregăteşte rodul;

Guguştucul meu din nori

La fereastră dezleagă codrul!

Tu eşti cântecul de vară

Nucul-scena din ogradă

Unde cânţi până diseară

Când socul creşte să te vadă.

Iar se face de-o dorinţă,

Vara sângelui deschis

Vinul îl pregăteşte-n viţă

-germenele unui vis-

şi-n ogradă când mă-ntorc

eu voi fi bătrân atunci,

chiar dacă clipele mai torc

fuiorul ascunselor porunci.

_______________

MOARTEA VINE PRIN INTERNET

Râzi ca un saltimbanc pe internet

Neavenit cum toamna pentru frunze

Nesimţind că moartea vine încet

Şi clipele te cuprind,braţe de meduze.

Persiflezi pe sticlă ca un  bufon

Dându-ţi cu glezna stângă în cealaltă

Când sunetul tău târziu şi afon

Scârţâie la uşa din ultima haltă.

O iau ca o glumă a unui întârziat

Ce-şi spune ultima prostie-n viaţă:

Se vede că neantul îţi este aliat

Când amintirea-ţi se vinde pe nimic în piaţă.
AL.FLORIN ŢENE