~Mariana Pandaru-Bârgău: „Către Bertha“

1. Convorbirea cu Bertha

m-a scos din tăcerea

în care locuiam de o vreme

Sângele meu devenise dintr-o dată

primăvară bătută de agresive parfumuri

iar inima-mi vie îşi purta simpla iubire

precum clopoţeii de vânt.

Se poate deci spune

că această convorbire cu Bertha

m-a trezit din letargia mea fără margini

Ca o larmă de gureşe păsări.

2. Bertha, tu eşti singura ce descifrezi

în pupila ochilor mei

urme de lacrimi

Şi-mi vorbeşti – în cunoştinţă de cauză –

despre trădarea  de frate.

Tu eşti singura gata oricând

să rabzi pentru mine

greşelile faptelor lui

Şi să-l cerţi Bertha, să-l cerţi

pentru mânia arătată mie

din nefericire

în Sfânta zi de Duminică.

3. Bertha, Bertha

viaţa nu e doar tulburarea

din temniţa interioară

nu e doar fâşia de nisip

pe care ne scriem în grabă

destinul

E şi pasărea din Înaltul Albastru

e şi câmpul înflorit

în răsăritul de miere

Şi mai ales Bertha

viaţa, e picătura de apă

căzută pe piatra încinsă

în zi de frumoasă iluminare.

Vezi-mă Bertha, şi ia aminte

de ce uneori mă întorc

cu faţa spre propria-mi umbră.

4. Bertha, piatra de pe cerul pustiu

e neputinţa mea de a ieşi

din această lume de paie

e îndărătnicia şi trufia

ce mă poartă

prin grădini de  argint

Tu priveşti

dar nu ştii nimic Bertha

Piatra aceea va fi ghilotina

ce va cădea într-o bună zi

fără milă

peste ţesătura mea

de viaţă intens colorată

5. Bertha, tu mereu vii înspre mine

cu ziditoare cuvinte

tocmai când sunt gata să cred

că lumea a ajuns

un imens spital de urgenţă

din care eu  nu mai pot alege nimic.

Mă treci apoi prin galeria

cu oglinzi sclipitoare

în care mă văd

cu aripa strânsă în mine

– adevărata şi trista imagine

pe care o tulburi

cu flacăra visului tău

şi mă porţi, Bertha, prin grădinile nopţii

la lumina înfloritului pom

Într-un dans nebunesc, mă convingi

că începutul e doar

un sfârşit amânat.

6. Iată Bertha, am învăţat să trăiesc

ca o pasăre cu inimă de simborină

şi zilnic Bertha, zilnic

din pieptul meu dau drumul

unui cântec de dragoste

dar cine să-l mai audă

în vacarmul cuvintelor de tinichea

când nu mai contează decât umblătura

sub povara vieţii concrete.

7. Nu-mi cere, Bertha,

să învăţ alt alfabet

când acesta

se desprinde ca o flacără

din sângele meu

şi-mi însufleţeşte cuvintele

de parcă toate

ar trebui să devină cenuşă.

8. Bertha, de cele mai multe ori

eu văd lumea din mers

degeaba mă ameninţi cu zile uscate

şi-mi pui în fereastră bănuţi de argint

Eu, Bertha, sunt mult

trecută de pragul albastru

şi privesc cu absolută orbire

jocul mărunt din amiaza fierbinte

Aşadar

Nu fi vicleană

nu mă amăgi cu mărgele de sticlă

Clipa – află şi tu –

e atât de grăbită să înghită vieţile noastre

încât îmi privesc foarte atentă

alergarea din urmă.

9. Bertha, ai văzut berzele

– păsări săgeată

cum trec prin visele noastre

împânzind cerul de primăvară?

Eu le privesc şi aş dori să mă ridic

odată cu ele

deasupra tuturor lucrurilor.

10. Stăteam în templu, Bertha

şi priveam soarele

cum răsărea peste lume

cum lumina încăperea

în care încercam

să mă desprind de cuvinte

Stăteam în templu

şi auzeam dinafară

cum îmi cântai ca o sirenă

ademenindu-mă.

11. Jucăuşe mai sunt privirile tale, Bertha!

Ca două mărgeluţe de chihlimbar

în bătaia soarelui ridicat în amiază

Când îmi vorbeşti

despre sărbătorile copilăriei tale

îngropată în iarbă

Ce cuvinte de laudă ai

la vederea porumbiţelor albe

care de-o vreme

însoţesc drumul nostru

prin vechea cetate!

Cine să fie oare umbra

care ne-aşteaptă

în cumpăna dealului?

12. Fericite mai suntem Bertha

la malul mării jucându-ne

cu scoicile uitate-n pustiul nisipului!

Timpul se dilată în preajma noastră

şi ne dă libertatea să împânzim

văzduhul cu păsări viu colorate

ţâşnite direct din inima noastră de purpură.

Fericite mai suntem Bertha

La malul mării jucându-ne!

13. Pentru prima dată, Bertha,

îmi spui cu tristeţe

că în inima ta stă închisă

ca într-o picătură de ceară

o poveste de dragoste

Apoi o iei înainte strigând:

– Dar viaţa nu trebuie să fie

o rană deschisă

Ascultă-mă! Viaţa nu trebuie

să fie o rană deschisă…

Şi te ridici dintr-o dată

pasăre-n zbor.

14. Bertha, m-ai văzut

aşteptând zorii  zilei

cu răbdarea cea de pe urmă

Mi-ai îmblânzit inima

dansând ca o şerpoaică vicleană

Umbra, Bertha, umbra mi-ai luat-o

şi ai fugit cu ea peste deal

numai de glonţul de gheaţă

n-ai putut să mă aperi

numai de glonţul de gheaţă.

15. Bertha – prietena dintâi

şi din urmă

A venit vremea să ne luăm

rămas bun

Nu mai sunt cuvinte

Nu mai sunt amintiri

Şi uite! Până şi vieţile noastre

se întind pe nisip

ca umbra în creştere

Risipindu-ne.

MARIANA PANDARU-BARGAU