~Nicolae Rotaru – Poeme

ZI CAPTIVĂ 

Se răvăşesc staminele luminii

Pe lujerele lunii de topaz,

Când brazi cu rochii albe de mireasă

Ridică-n vârf al cerului pavoaz. 

E iarnă în calicii şi corole

Şi e captivă ziua în păduri;

Pe-un corn de cerb îmbătrâneşte vârsta

Şi mor săruturi pe aprinse guri. 

Altiţa iernii arde pe statui,

Găteli de cântec şi urări fierbinţi

Adorm la poarta nopţii părăsite

În prunci ai nenăscuţilor părinţi; 

Şi-n pântecele orei amorţite

Se spânzură de timp doi ultimi sfinţi. 

( Eternitate aproximativă, Ed. Sagittarius, Bucureşti, 1996)

 

BLESTEM
Fi-ţi-aş autor de versuri,

Nebunatică brunetă!

Călare pe motoretă,

Străbat uliţi lungi prin şesuri. 

Visător în prag de seară,

Fi-mi-ai muză iar să-mi fii,

Să incendiem chindii,

Când pohtiul ne doboară! 

Fi-ne-ar dor de-a duce dorul

După noaptea abrogată,

Amintirea ta de fată,

Azvârlită cu piciorul… 

Fi-ţi-ar azi a fost odată,

Tu – fântână, eu – izvorul! 

(Decniul Secsy, Ed. Helicon, Timişoara, 1999)

 

CÂNT DE MAHALA 

Iubita ce mă rătuteşte-n Colentina

E o pirandă simplă – Cătălina,

Pe care o aduc cu limuzina

Să-şi unduiască-n baruri crinolina. 

Iubita mea brunetă şi arzoaică,

Născută într-o zodie leoaică,

Un cartier subjugă şi răpune

Cu hohot alb şi-obrazul de cărbune. 

Ţiganca mea cu mersul pisicesc

Se unduie cu trupul ei şerpesc,

Şi dac-o fi s-o pierd vă prevestesc:

Pe toţi, cu şişu, -n zori vă căsăpesc … 

Apoi, de scap cu viaţă, plec pe bune,

La Schit, în munţi, să mă călugăresc. 

(Poemele topleβ, Al treilea val, Trilogia de apă, Ed. RAO, Bucureşti, 2006)

 

CURTAT DE NINSORI 

Sub pleoapa mea bat ceasuri de nisip,

Le-aud cu ochii larg deschişi sub tâmple,

Mă văd atunci o mască fără chip,

În sacul vieţii gata să se umple. 

În podul palmei, dările de mână

Mă ard cu-a lor strânsură de fiori,

Reci bariere-n vene, sânge-adună

Şi sunt curtat de veştede ninsori 

În trup mi se aprind lumini opace

Şi păsări fără zbor mă părăsesc,

În jurul meu e-un larg căuş de pace

Sub care toate apele-mi descresc. 

Un ultim verb pe buze se preface

În jilţ sau eşafod împărătesc. 

(Paşii fără urmă, Ed. Diagonal, Bacău, 2001) 

 

ERETIC REVENIT 

Inima mi-e insulă-ntre ape

Sau oază în deşertul de uitare,

Tot mărunţesc iluzii între pleoape

Te simt tot mai aproape, depărtare! 

Cămaşa morţii astăzi mă încape,

Mă-nchin smerit hulitelor altare,

Măsor în ore arsele etape,

Şi nesfârşitul un sfârşit îmi pare. 

Mă reculeg printre picturi votive,

Eretic revenit la vechi cutume,

Caut noi explicaţii şi motive,

De-a preamări pe cineva anume. 

Mă iartă, Doamne Sfinte Milostive,

Că n-am fost vrednic de-al tău renume! 

(Dispensa de a fi, Al doilea val, Trilogia de apa, Ed.RAO, Bucureşti, 2006)

 

GÂNDURI CĂLĂTOARE 

S-au prelins luceferi în izvoare,

Ard scheletele de crini osificaţi,

Ape neîncepute rup zăpoare

Şi inundă zei carbonizaţi. 

Nu se ştie cine dintre meşteri,

Fântânari oblăduind lumini,

Ţin captivă lăcrimarea-n peşteri

Scormonind în ochi de lut fântâni. 

Încă ard pe rug neprihănite,

Florile de crin, stele-fecioare,

Apele-n izvoare tac cernite,

Jinduind după nuntiri solare. 

Râuri de-ntuneric despletite

Curg alene – gânduri călătoare. 

(Nouă poeţi, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1984) 

 

NICOLAE ROTARU