Nastasia Maniu: O zi cu spiritul lui ARTUR SILVESTRI sau Lansarea a doua cărţi memorabile

2 aprilie 2009, ora 17. Libraria „Mihail Sadoveanu” din Capitala devine neincapatoare. Se umple incet de parca o anume sfiala i-ar face pe cei ce intra sa-si examineze mai intai sufletul ca si cum ar patrunde intr-un templu de rugaciune, desi nu-i decat un spatiu al culturii, al cartii, al amprentarii spiritului uman in memoria hartiei. Doamne, de cand n-am mai vazut o librarie arhiplina?  Ce i-a facut oare pe trecatorii aflati mereu pe fuga, in goana lor dupa cele lumesti, sa se opreasca si sa se reculeaga intr-un spatiu al meditatiei si al evocarii unei mari personalitati culturale ?  Sa fie oare afisul din vitrina librariei, de unde fotografia lui Artur Silvestri, luminata de un suras discret si binevoitor, ii invita sa se opreasca si sa intre ? Sa fie numele lui zambind din alta lume pe copertile celor doua carti ce urmeaza a fi lansate ? In memoriam ARTUR SILVESTRI – marturii tulburatoare si ARTUR SILVESTRI, Zile de neuitat. Frumusetea lumii cunoscute, prima cuprinzand marturiile incarcate de emotie si de aducere aminte ale celor care l-au cunoscut, pretuit si iubit, iar a doua fiind „un jurnal-album, primul volum postum semnat Artur Silvestri”, care „nu seamana cu nimic din ceea ce el a scris vreodata”, asa dupa cum ni se aduce la cunostinta intr-o tulburatoare marturisire ce deschide cartea, marturisire intitulata „O elegie a vietii” si semnata MARIANA BRAESCU SILVESTRI. Tot din emotionantele randuri ce deschid jurnalul aflam ca „aceasta carte a inceput odata cu boala” si ca „aici sunt ultimele 50 de zile. De fapt, 49 „zile de neuitat”, o zi pauza, interventia la spital, si apoi ultima, a cincizecea, cand se pierde in „ceturi argintii”. >>>>

Al. Florin Ţene: „Cheia pentru labirintul corespondenţei lui Marin Sorescu“

O carte de cercetare temeinică şi organizată este „Marin Sorescu în scrisori-(1)”,de George Sorescu şi Emil Istocescu,apărută la Editura Autograf mgm,Craiova,2009.

Cartea se deschide cu  un Cuvânt introductiov semnat de fratele poetului George Sorescu  şi Motivare preliminară de Emil Istocescu,profesor care a mai semnat o carte despre autorul volumului “La Lilieci”,unde se fac referiri competente la personalitatea lui Marin Sorescu ca “poet,prozator,dramaturg,istoric şi critic literar,memorialist şi pictor” ce ,încă ,de la debut”pătrunde destul de timpuriu în aria literaturii române.”

Volumul cuprinde corespondenţa poetului din perioada 14 aprilie 1968 -1996,comentată de autorii cărţii şi se încheie cu un tabel ce cuprinde”Evidenţa corespondenţei primite de Marin Sorescu între 1968 şi 1996”.

Parantezele precizărilor la fiecare corespondenţă în parte,foarte frecvente,sunt adevărate mici studii de istorie literară care rotunjesc adevărul şi importanţa fiecărei scrisori,făcând ca întreg studiul despre corespondenţa lui Marin Sorescusă să devină o analiză minuţioasă a geoemtriei labirintice pe care a fost clădită relaţia interumană dintre destinatarul depeşelor şi expediatorii acestora.Corespondenţa lui Marin Sorescu ,din ceea ce a rămas în arhiva familiei,se deschide cu o scrisoare  semnată de  eleva Rodica Floroiu din clasa a lX,de la Liceul din Roşiorii de Vede în care i se solicită “să-mi trimiteţi un volum de versuri pe care veţi crede şi pentru care am să vă fiu recunoscătoare în veci”. >>>>

PICĂTURI PENTRU SUFLET

• Al.Florin Ţene: Prin apariţia revistelor ctitorite de Marele Om de cultură Artur Silvestri se definitivează Monumentul Spiritual al acestuia atât de necesar memoriei lui, dar mai ales prietenilor care nu-l vor uita niciodată. Succes…

• Aurel Anghel: Vă multumesc mult ca mă tineti în continuare aproape. Mărutisesc că îmi lipsesc mult scrisorile Lui Artur Silvestri, un prieten de la distanţă, pe care l-am simţit foarte apropiat, un mentor spiritual care mi-a dat curajul sa merg mai departe.

Voi continua să rămân aproape de revistele ARP atâta vreme cât mă vor ţine puterile. Anul acesta voi trece pe 23 iunie de 71 ani.

Cu bucurie, gânduri bune si doriri pe măsura sufletului celui care ne-a ţinut aproape.

• Elena Buica -Toronto: Stimata Redactie,

Mă bucură acest email cu anunţul revistelor. Vă felicit pentru activitatea nobilă pe care o duceti. Vă sunt aproape cu gândul si cu inima. M-am aşternut pe citit şi apoi pe scris.

Cu mult drag
• Adrian Botez: Va multumesc mult pentru desluşirile cu privire la functionalitatea actuală a revistelor ARP! Chiar aveam mare nevoie de „orientare”  – …pentru că, după plecarea la ceruri a îngerului ARTUR SILVESTRI – (a cărui lipsa, ENORMĂ!!! –  abia acum o conştientizez, în toata întunecimea ei, prin golul enorm, din noptile mele… – pe care, altădată, le umpleam cu lumina conversaţiilor „internetistice”, extrem de interesante si vii, cu desăvarşire prieteneşti şi deschise, cu domnia sa…!!!)rămăsasem cu totul „în ceaţă”, cu privire la viitorul revistelor ARP – strălucita moştenire din partea savantului şi marelui ziarist nationalist român, ARTUR SILVESTRI…!!!

Cu, mereu, aceeasi pretuire, mereu admirativ fata de curajul dvs. si al dnei Braescu – de a continua titanica munca de la revistele ARP,
• Prof. Maria Ciornei: Invitatia de a colabora în continuare la revista Neamul Romanesc şi la altele o consider o onoare si o cinste pentru mine, fiindcă eu, cât îmi va mai îngădui Dumnezeu, am să urmez lecţia Maestrului nostru Artur Silvestri care ne-a conştientizat că fiecare avem obligaţia de a ne implica, după puteri, în păstrarea limbii si implicit a neamului nostru liber si trăitor în pace.

In ce priveste proiectele, acestea sunt destule; numai zile linştite si bune să avem cu sănătate. Mă gândesc în primul rând să duc mai departe si să completez adevărurile relevate de vladica Nestor Vornicescu si de Dr. Artur Silvestri despre, poate ultimul mare iniţiat zalmoxian dar si un mare dăruit teolog al Noii Invataturi Aethicus Histricus; să descifrez prin argumente valabile, adevărurile istorice prinse în miturile legate de cultul Blajinilor si poate terminarea unei lucrari ample „Dictionar roman-pelasg”.

Cu dragoste si cu bucurie că existati si faceţi o munca grea izvorată din căldura inimii si din constiinta apărarii valorilor neamului nostru, vă doresc sănătate, succese si multă putere de munca.

• Sorin Olaru: Am avut deosebita plăcere de a citi de curând publicatiile dvs literare. Vă felicit pentru tot ceea ce ati realizat si îndraznesc să va trimit si eu câteva poeme în ataşamentul de mai jos, în speranţa că vor plăcea si le veţi posta într-o revistă online.

prof. Carmen Andronache: Din alocuţiunile unor lansări de carte ale Luciei Olaru Nenati

De-a lungul ultimului an au fost lansate şi prezentate în mai multe locuri din ţară şi din străinătate două cărţi de cercetare şi restituire literară semnate de dr. LUCIA OLARU NENATI, respectiv ARCADE SEPTENTRIONALE, (Reviste, personalităţi şi grupări literar-culturale din Ţara de Sus, implicate în consolidarea prin cultură a Marii Uniri din 1918), având 5 Cuvinte ale celor dintâi cititori, respectiv: prof.univ.dr. Dumitru Micu, prof.univ.dr. Dan Mănucă, prof.univ.dr. Liviu Leonte, acad. D.Vatamaniuc şi acad. Constatin Ciopraga, EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE, 2007, 634 pagini şi GEORGE VOEVIDCA. VIAŢA ŞI OPERA, editura Biblioteca Mioriţa, Cîmpulung Bucovina.
La Botoşani lansarea s-a desfăşurat în cadrul unui eveniment special organizat, la Teatrul „Mihai Eminescu” , intitulat Ziua Cărţii Academice, egidă care s-a păstrat şi la Suceava în cadrul Salonului anual de carte bucovineană organizat la Biblioteca judeţeană „I.Gh.Sbiera”. La Cernăuţi aceste cărţi au fost prezentate în cadrul manifestării ce a deschis seria celor organizate cu prilejul aniversării a 600 de ani de atestare documentară a oraşului. La Iaşi au avut loc mai multe lansări precum: la Muzeul Eminescu din Copou, în cadrul programului aniversar „125 de ani de la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare”, la Salonul Internaţional de Carte al Bibliotecii „Gh.Asachi” de la Palatul Culturii şi în deschiderea simpozionului anual al Academiei Române, filiala Iasi. Cărţile au mai fost prezentate la Bacău, în cadrul Colocviului Ateneu, la Konstanz (Germania) în cadrul unei manifestări dedicate aniversării Marii Uniri, la Vatra Dornei, la Rădăuţi, şi recent, la Edmonton, capitala provinciei Alberta, Canada. >>>>

Olga Alexandra Diaconu: „Iubirea, această floare de colţ care devoră“

Preocupată deopotrivă de propria-i creaţie, ca şi de creaţiile colegilor din breasla scriitoricească sau din alte domenii ale artei, scriitoarea Cezarina Adamescu este un observator atent al artei contemporane şi actuale, după cum reiese din câteva titluri apărute la Biblioteca on-line sau la Editura on-line Semănătorul: O gură de copilărie sau Vârstele Cezarionei, ( poezie pentru copii ) , 99 de anotimpuri fără Nichita ( poezii închinate lui Nichita Stănescu ), Busuioc pentru cuvinte ( cronici muzicale ), Când Sfinţii se întorc acasă ( carte dedicată Sfântului Anton ), Cântecul Cezarei într-o sumă de ipostazuri ( viaţa scriitoarei de-a lungul timpului ), Monumentul cărţii şi ucenicia cuvântului ( exegeze şi portrete spirituale ), Povestea fiului pribeag ( istorisiri biblice versificate ), Vârstele spiritului ( poezii ), Întâlniri cruciale ( incursiuni în universul unor scriitori de azi şi de ieri ), Treptele sinelui ( teatru pentru copii ), De când te-aştept au înflorit magnolii, Sculpturi pe o boabă de orez, O nuntă de cuvinte, Singurătăţi împreună ( poezii în variate forme ale poeziei cu formă fixă, distihuri, terţine etc. ).

Tema dominantă a  volumelor de poezii lirice, publicate la Editura on-line Semănătorul în 2008 ( De când te-aştept au înflorit magnolii, Sculpturi pe o boabă de orez, O nuntă de cuvinte, Singurătăţi împreună ) este iubirea în toate ipostazele ei: voluptuoasă, pură, împlinită sau nu, devoratoare de suflete sau înălţătoare, integratoare a sufletului uman în sufletul cosmic, universal, mântuitoare. >>>>

Prof. univ. dr. Ion Dodu Bălan: Sorin Cerin – Despre creaţia sapienţială“

Poet şi prozator de factură modernă, autor de eseuri şi studii filozofice pe teme îndrăzneţe şi ambiţioase despre nemurire,efemeritate şi eternitate, despre moarte, neant,aneant, viaţă, credinţă dor, Sorin Cerin a abordat, în ultima vreme teme asemănătoare, fundamentale, în specia aforismului, în volumele: Revelaţii 21 Decembrie 2012, şi Nemurire.Lucrări care, în limbajul teoriei literaturii, fac parte din creaţia sapienţială, conţinând aforisme, proverbe, maxime etc. care „sont les echos de l’experience”, încât te întrebi cum un autor atât de tânăr are o experienţă de viaţă atât de întionsă şi de variată, transfigurată cu talent în sute de exemplare din această specie a înţelepciuni.

Pentru corecta apreciere a literaturii sapienţiale din aceste două volume ale lui Sorin Cerin, mi se pare necesară precizarea, deloc  pedantă şi belferească, în virtutea căreia aforismul din sfera literaturii sapienţiale se înrudeşte sau este perfect sinonim, în anumite cazuri, cu proverbul, maxima, cugetarea, vorba cu tâlc, vorba aceea …în limba şi literatura română.

În faţa unei asemenea  creaţii sântem datori să stabilim nuanţe, să aşezăm specia în istoricul ei. Specia aceasta zisă sapienţială cunoaşte o îndelungată tradiţie în literatura universală, de la Homer la Marc Aureliu, Rochefoucauld, Baltazar Garcian, Schopenhauer şi numeroşi alţii iar în literatura română de la cronicarii secolelor XVII şi XVIII, la Anton Pann, C. Negruzzi, Eminescu, Iorga,Ibrăileanu,L.Blaga, G.Călinescu până la C.V. Tudor.

Marele critic şi istoric literar, Eugen Lovinescu, exprima odată părerea şi sublinia „caracterul aforistic”, sapienţial, ca una dintre particularităţile care fac originalitatea literaturiiromâne, găsindu-i justificarea în legătura cu firea poporului român, iubitor de proverbe admirabile. >>>>

Maria Vaida: „Cu aripi albastre de îngeri“

Poetul Gheorghe Pituţ ar fi implinit astăzi 69 de ani, dacă nu se ducea să mediteze pe spatele tăcut al lunii… E acolo printre îngerii cu aripi albastre, adormiţi pe crengile Grădinii Edenului, alături de minunaţii săi prieteni: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Grigore Hagiu, Petre Ţuţea, Viorel Horj, Artur Silvestri ş.a. Stau şi ascultă poveştile ninsorilor şi ale grâului, ale norilor de fum şi ale lui Dumnezeu. Vecini de ninsoare, ar spune scriitorul Fănuş Neagu… Aducându-ne aminte de această zi,  vom cita integral, in memoriam, o poezie grăitoare, ca o bijuterie lirică, numită Cântec din volumul Stelele fixe, Ed. Eminescu, 1995, p.151, semnată de poetul Gheorghe Pituţ:

În somn adânc îmi mângâia / inima-n palme cineva, //duios până-n celula mamă-/credeam că viaţa-mi se destramă,/ eram într-un castel oval /prin camere trecea un cal // c-un călăreţ spuzit de flori/ noaptea suna de cântători, //cât o părere m-a privit, /ducea- ntre flori un chip strivit // şi-a spus cu nesfârşită jenă / că poartă-n stânga o cangrenă: // îţi dau, i-am spus, viaţa mea! /Dar amuţii. Îmi semăna. (Cântec).

Un poem antologic, în opinia noastră, scris în 1970 la Walchensee, în Germania, pe când Pituţ era la studii postuniversitare. Cât de frumos pune în evidenţă aspectele inedite ale liricii sale un alt înger cu aripi albastre- şi l-am numit pe bunul şi regretatul nostru prieten- Artur Silvestri! Gândul profund şi percepţia de adâncime caracterizează acest studiu despre poezia lui Pituţ, semnat de criticul trecut de curând şi mult prea devreme, ca şi poetul, de altfel, peste apa Styxului. >>>>

Cristian Neagu: „Noi doi“

NOI DOI

(Doinei Cozac)

Buna mea,…Iubirea mea!

Îţi aminteşti?

Te-am descoperit complementar

În căutări pur dezinteresate

Prin subsolul spectrului sentimental,

Şi m-am întrebat, copleşit de şoapte:

De unde ai blândeţea cu care mă-nconjori,

De unde-mi dai iubirea la care nu răspund

Tu, graţie şi farmec, rebelă uneori,

Ce îmi veghezi tristeţea în suflet şi gând?

Vinovat de faptul rănilor ascunse

Păşesc pragul către a ta chemare

Măcar o noapte să mă scald în vise

Şi să pot iubi cu disperare…

Tomnatici,

În nostalgii cărunte cufundaţi,

Ne-am supus iubirii acceptând

Să fim nebuni, să ne lăsăm purtaţi

Acolo unde-i Eros mai profund.

Pe aria melodică a nopţii

Clipele-au surâs în paşi de vals

Cu teamă de o răzgândire-a sorţii,

Cu rugă de-a nu pierde ce-a rămas >>>>

Daniel Mureşan: „Giuvaerul“

GIUVAERUL

Aurul şi alte nobile nu mor,

nu se micesc , nu se ofilesc ,

stau încuiate cu şapte lacăte,

trăiesc pentru ele încoronate,

de îngerii în cor , cu ce să înlocuiască

muritorii vremelnica lor purtare ?

că-s jupuite şi duse-n

morminte să ţină de dor,

de nu-s hoţite , sunt micite

că alţii le vor.

Măreţia nu poate fi pusă pe mână ,

pe cap,

încearcă ea să mai corecteze urechile,

degetele, nasul –

este oprită la poartă ;

s-au schimbat prea des canoanele

de frumuseţe,

pe timpul cernerii din munte.

Ce-i de făcut să avem nobleţea

legată de soartă ?

s-au inventat premiile ,

de-a pururi muritorii

duce-le-vor dorul ,

îşi aşteaptă moale covorul, >>>>

Dimitrie Grama: „Rita“

Nu stiu de ce in ultimul timp, amintiri si imagini din ce in ce mai clare, imi rascolesc linistea de om, care de acum incolo ar trebui sa inceapa sa uite cit mai multe. Sau poate doar in acest fel, intorcindu-ne, vrind-nevrind, in copilarie, in tinerete, amintirile ne fac sa ne acceptam batrinetea?

Poate ca doar asa se explica faptul ca dupa aproape jumatate de secol de uitare, Rita s-a re-intors sa ma invete sa-mi accept batrinetea, asa cum odata mai demult, m-a invatat sa-mi accept tineretea.

Aproape toata copilaria si adolescenta mi-am petrecut vacantele de vara la Ilidia. „Casa Mare” a fost nationalizata, dar nu stiu prin ce aranjamente, sau poate doar din mila ca am pierdut destule, familiei i s-a ingaduit sa foloseasca trei camere de dormit si niste dependinte din curte, printre care si bucataria de vara.

Mai aveam noi o casa stramoseasca, la „Socacul Mic”, casa lui Mos Adam, dar acolo nu a mai stat nimeni de zeci si zeci de ani si era, in mare, nelocuibila, insa avea o gradina mare si frumoasa prin mijlocul careia curgea un piriu de munte. Acolo cultivam rosii, ardei, castraveti, fasole verde, ceapa, pepeni si struguri, tineam gaini si porumbei si toate aceste produse simple care cresteau de la sine, ne asigurau aproape tot consumul alimentar.

Eram mai multi verisori si eu eram cel mai mic, fiind cu noua ani mai tinar decit Ilie si Ion, cu vreo sapte ani mai tinar decit Adam si Victoria si cu patru ani mai mic decit sora mea Felicia.

Nu intotdeauna toti verisorii erau acolo si mai ales in ultimii mei ani petrecuti la Ilidia, eram singur, aia mai mari avind deja alte treburi mai importante la oras. >>>>

Angela Bîrsan: „Şalom şi leuştean. Monolog de piatră“

Vocea bărbatului sugrumă, dureros, spaţiul în care stă suspendată. E locul unde n-o doare niciodată nimic, oriunde ar fi rana,  în carne ori în suflet. Reintră, brusc, în logica ordinară a prezenţei. Ce bine că nimeni  nu poate vedea gândurile celuilalt.

-Ajungem imediat la Beit Aria, în Teritorii.

În timp ce-şi reglează aparatul de filmat îşi reaminteşte sutele de ştiri de presă auzite sau văzute acasă. Două cuvinte alăturate, Israel şi Teritorii, întotdeauna cu efect de dinamită. Vizualizează, preţ de o secundă, un şir de imagini trase la indigo, dar noi de fiecare dată, repetate mereu şi mereu, poate, doar, într-o altă ordine: oameni care fug, arme, sunete sfâşietoare, bucăţi de haine îmbibate în sânge, cauciucuri fumegânde, priviri speriate, priviri sălbatice, clădiri distruse, femei disperate, ochi înlăcrimaţi, copii care fug de parcă s-ar juca de v-aţi ascunselea şi habar n-au că războiul celor mari e de-adevăratelea, oficiali scorţoşi, calmi, aparent calmi sau furioşi de-a dreptul. Inspiră cu putere, ca şi cum şi-ar face provizii şi trage cu coada ochiului spre Armand. Pare liniştit, ca un om care nu are de ce să-şi facă griji. Oricum, pentru el nu e deloc ceva neobişnuit, face parte din inventarul cotidianului, aşa cum pentru ea e cafeaua de dimineaţă. O trece un frison. De câţiva kilometri maşina urcă şerpuind o pantă uşoară. Pe marginile şoselei, o perdea de verdeaţă străpunsă de vârfurile de culoare mai închisă, ale chiparoşilor ori de  nişte arbori care aduc a conifere. De parcă i-ar fi auzit gândurile, Armand îi explică: >>>>

Agafiţei Florinel: Câteva comentarii la „Gramatica limbii sanscrite“, autor Th. Simenschy

În plin deceniu întunecat, comunist – cel al anilor ’60 – apărea sub egida Societăţii de Ştiinţe Istorice şi Filologice a R.P.R., „Gramatica limbii sanscrite”, semnată de Simenschy. Nu ştim de câtă publicitate a avut parte lucrarea la vremea aceea, dar am aflat că au fost unii care s-au găsit s-o critice, chiar de la răspândirea sa pe piaţă; câţiva ani mai târziu, cunoscuta A. Bhose avea să spună că „Gramatica” lui Simenschy are unele neajunsuri, fără însă a le comenta pe larg, în vreun material editat în reviste de profil, precizând, totuşi, că întreprinderea românului nu este lipsită de valoare; prin urmare, susţinea savanta, lucrarea trebuie avută în vedere de toţi aceia care doresc să se iniţieze, fie şi singuri, în tainele gramaticii limbii sanscrite. Lăsând la o parte criticile fireşti, mai ales atunci când sunt realizate de oameni care cunosc foarte bine domeniul atât de vast al gramaticii sus amintite, noi putem face următoarea afirmaţie: indiferent de comentariile mai mult sau mai puţin îndreptăţite ale diverşilor, cartea lui Simenschy are, dincolo de alte calităţi, ce rezultă din conţinutul său ştiinţific, una care nu poate fi contestată, până la proba contrarie: „Gramatica” lui Simenschy este, deocamdată, singura apărută în peisajul livresc românesc. Cel puţin, nu avem cunoştinţă ca o reeditare a acesteia să fi avut loc şi nici ca o altă gramatică sanscrită a vreunui italian sau german, de pildă, să se mai fi tipărit la noi, după apariţia lucrării lui Simenschy, iar faptul în sine spune foarte mult, atât despre demersul finalizat al profesorului ieşean, cât şi despre criticii acestuia. >>>>

Marcel Turcu: „Intemperii lirice“

1 De la Montaigne la Borges, eseul, ca specie literara ambigua ( cea care adesea stie sa se autodistruga ) eseul – anume – isi poate salva printr-un ingenios joc al spiritului, fie ” scena ” fie „grafia ” caci ,oricum, este reactivata in eseu o anumita ” scenografie interioara ” in fata unor secvente ale realului …
Cind cel supus analizei e textul poetic insusi, atunci optiunea artistica numita e s e u  poate atinge cu dezinvoltura
sublimul ! E ceea ce isi propune, intr-o pagina aparent calma dar sigura si Florin Contrea in cartea sa recenta
Autorul e constrient ca ” greseala fundamentala a literaturii de azi e emfaza ” ( L. Borges ,Cartea de nisip, Univers,
1983 ) emfaza pe care FC o practica precum o si eludeaza prin persiflare si autopersiflare.
Derivindu-si referentialul ” dintr-un cer in care totul se afla in toate partile ” ( Plo. Enneade ) autorul nostru stie ca mai ales aici, jos, cuvintul de ordine nu poate fi decit esentialul ! Daca iti asumi poezia romana de dupa 1900 si nu-l incluzi in demersul tau pe Arghezi, neconditionat ii gindesti pe ” ceilalti ” – Sasa Pana si Gellu Naum ! In felul acesta isi incepe – nu pentru cititorul generalizat ci pentru ” un cititor ” (v. pag. 13 ) si FC „initierea” in poezia romana moderna.
Volumul ” Eseuri critice ” se doreste a fi un jurnal literar, conglutinat cu pasaje – in re – de fiziologie poetica… >>>>

George Pena: „Glas în şoaptă“

POEM ELEGIAC

Întâi şi mai întâi s-a prăpădit bunicul,

Nici nu ştiu cum arăta, şi el, ca om;

Eu am rămas să mă mângâie vântul

Să-mi creascărădăcinile, ca la un pom.

Apoi s-a dus şi bunica, o fărâmă de om,

Bab Maria, îi spuneau vecinii, deseori;

Moartă în casă au găsit-o! rece şi singurică,

Iar noi nepoţii, o plângem şi azi, uneori.

Tata a murit şi el, în război…la ruşi,

N-a avut noroc de sicriu, o groapă comună;

Era la prima tinereţe, cu anii jucăuşi

Şi l-au ucis noaptea, când pe cer era lună!

A mai rămas mama, lacrima mea din durere,

Are doar două mâini, picioare nu mai are,

Boleşte la pat, ochii sunt unica avere,

Şi se mândreşte cu mine, băiatul cel mare. >>>>

Teodora Mîndru: „ARTUR SILVESTRI la Librăria «M. Sadoveanu» Bucureşti“

Joi, 2 aprilie 2009, la Librăria Mihail Sadoveanu din centrul capitalei, ARTUR SILVESTRI a fost prezent, prin cărţile: Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat de Artur Silvestri ,ultima sa carte, album postum In memoriam Artur Silvestri-mărturii tulburătoare, volum colectiv conţinând însemnările celor care l-au cunoscut, iubit, apreciat.

În faţa unui public numeros format din critici şi istorici literari, scriitori, poeţi, cititori, foşti colaboratori la reviste, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, cea care a iniţiat şi îngrijit publicarea cărţilor, a vorbit despre personalitatea enciclopedică a soţului său, Artur Silvestri, despre orizontul său cultural extraordinar de cuprinzător, despre marea lui pasiune pentru scris. A prezentat apoi cărţile, vorbind în special despre albumul Frumuseţea lumii cunoscute Zile de neuitat (ilustrat grafic de Vasile Cercel), care cuprinde 50 de texte scrise de Artur Silvestri în ultimele sale luni de viaţă, texte de o mare delicateţe, bijuterii literare dezvăluind adevăratul său suflet generos, plin de afecţiune şi grijă faţă de orice plăpândă fiinţă necuvântătoare din jurul lui. D-na Mariana Brăescu a prezentat apoi succint volumul In memoriam Artur Silvestri-mărturii tulburătoare, arătând că textele care ar fi trebuit să apară în timpul vieţii lui Artur Silvestri, să-l ajute să depăşească momentul greu al bolii, s-au transformat în epitaf şi astfel a devenit o carte a emoţiei, a regretelor. A anunţat apoi că în aceeaşi colecţie vor apărea următoarele cărţi :Artur Silvestri-Fapta culturală; Artur Silvestri-aşa cum l-am cunoscut şi Artur Silvestri –Grădinarul iscusit. >>>>