LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~ Victoria Milescu: „Flacăra nevăzută”

PORTRETUL PLOII

Până şi aerul

          l-au măturat şi l-au dus

                cu un trailer de lapis-lazuli

şi-au strâns în grabă uneltele

                  pentru un Ianus ad-interim

      aruncând peste umăr

                            câţiva saci

                                 de pantomimă

                                    pentru arhanghelii

        din camera Wilson

,,Il cantore del mio Cid”

                            a pariat

          pe lipsa de memorie a ploii

    telegrafiind

               Ursei Mari că viscolul de elită

a fost punctual

            şi de data aceasta, că

pinguinii ceremonioşi au stat acasă, în fotolii

         înţelepţi, lângă un pahar de votcă.

 

 

CEI BUNI SUNT SINGURI

Sunt un vers

eliberat de curând

cobor din mers

lasă…

sunt un vers

căutând calea de acces

spre fabulosul Ofir, fraiere!

tună fratele Gange

sunt un vers

eliberat pe cauţiune

pândind cu degetul pe trăgaci

binefăcătorul poem anonim.

 

INIMĂ DE MISTREŢ

Aleg cel mai rău loc

în cea mai proastă camionetă

mănânc şi scriu

oraşul meu geme, trece

de pe o planetă pe alta

oraşul meu nu are munţi

nici râuri

nu ştie să ardă, să viscolească

oamenii dorm în tunele de ploi

pe traverse

oameni-lăcustă, oameni vierme-de-var

şi totuşi, oraşul meu

e o inimă încă vie

cu jeturi pulsatile de metal fierbinte

o inimă de mistreţ.

 

CÂT SE GRĂBESC, O, DOAMNE!

Noaptea, cineva se plimbă cu liftul

prin blocul nostru

cineva fuge pe scări

se aud râsete, zgomotul

unui lanţ căzut pe ciment

deschid uşa, strig

liftul umblă besmetic

pendula bate o oră inexistentă

oh, boala ta, scumpo,

face impresie urâtă, chiar dacă

ea îţi aduce un oarecare profit

geme încet robinetul, încerc

să beau din paharul dinainte pregătit.

 

PICTÂND LEGAT LA OCHI

Sub un copac

fac dragoste

doi pinguini, celestă

şi fără de pereche-i

vrajba lor

nu te uita prin ochiul magic

Doamne

nu ne îndreptăţi la rău

când primăvara a sosit

gheţarilor

le lasă gura apă

de-un delict…

mă caţăr într-un nor gravid

de poame

ce gust ai, Doamne

ce sănătos venin!

 

UN REGAT PENTRU UN PERSONAJ

Pe zidul de carton

aprinde un sonet

şi încă unul

poetul, unul dintre cei mulţi

anonim, prin mulţimi

biciuie caii regeşti din artere

el e detenţia noastră pe străzi

un personaj necesar

târât prin circul iubirilor tragice

sechestrat între o nemurire şi alta

de un editor milostiv.

 

CE I SE POATE ÎNTÂMPLA POEZIEI?

cărând sub braţ

o lădiţă cu struguri albi

marea metaforă

are un plasture pe gură

spărgătorii au procedart

cum au procedat…

o primesc aşa

plină de vânătăi, şchiopătând

iarba n-a opus rezistenţă

nici castanele dezghiocate

peste autobuzele

cu înspăimântaţi călători

că vai, ne-a lovit o cometă!

îi deschid uşa larg

o trec peste prag

îi tai coastele

numai astfel pot să eliberez

pasărea cântătoare…

 

 

OSTATICI, DOAR…

A plecat în toiul petrecerii

furându-ne ceva de preţ, desigur

am fost proşti, beţi

iată-ne sub furtună

nicăieri niciun tren

cerşim pentru coloana sonoră

ori-ori

aceasta-I întrebarea

dar nu ne-ntreabă nimeni

la ce bun artileria

vesteşte lumii încă o evadare?…

FRUMOASA LARVĂ

Să prindem inima

celei ce se avântă

peste fereastră

oh, trupul umblă după capul său

petreceri, baluri, escapade

câte-o înmormântare

peste Ocean

oh, trupul meu cu mici şi mari eşecuri

retrage-te după cortină

lasă ovaţiile pentru dirijor

nu, nimeni nu mai e pe străzi

doar costul unei vieţi aşa cum pare

taie obrazul violet al Lunii

cad picături de Lună în pahar…

 

CAPTÂND BUNĂVOINŢA UNUI VERS

Paraşutat de la mare înălţime

cu puţin noroc

aterizezi în centrul poemului

redevenind gol, orb

liber

înveţi să te bâlbâi, să te târăşti

până în Krokodilpoort

şi acolo…

singur în faţa colii de scris

supt de gângăniile

primelor cuvinte fluide…

restul e minciună!