LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Cezarina Adamescu: „O carte ziditoare de catedrale în suflete“

Dr. ARTUR SILVESTRI: „Modelul Omului Mare“, Zece Convorbiri de amurg cu Antonie Plămădeală. Douăzeci şi opt de scrisori de altădată, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2008

-fragmente-

Când am primit în dar, de Sărbătoarea Sfintei Înălţări a Domnului nostru Iisus Hristos cartea „Modelul Omului Mare“, subintitulată frumos: „Zece Convorbiri de amurg cu Antonie Plămădeală“, urmate de „Douăzeci şi opt de scrisori de altădată“, carte a distinsului cărturar român Dr. Artur Silvestri, apărută la Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2008, nu mi-am putut imagina emoţia intensă şi copleşitoare ce o voi încerca la citirea ei, deşi titlul era promiţător. Adevărul e că, o dată „răsfoită“, încă de la primele pagini te subjugă şi greu o mai laşi, – pe orice suport s-ar afla, – de sub ochi sau din mână. De aici şi imboldul – de nerezistat – de a-mi consemna impresiile.

Orice „întâlnire“ cu o carte memorabilă – înseamnă un eveniment fericit, o întâlnire crucială care ţi-ar putea schimba chiar, părerile, viaţa, conduita, într-un anume fel. Cartea operează mutaţii în conştiinţe, mai ales dacă e vorba de ceva veridic, de viaţa unui om, de conjunctura în care a trăit, de legăturile cu alţi oameni de seamă, ori cele dintre generaţii. Cum ar fi putut influenţa, mă întreb, o asemenea „întâlnire crucială“ viaţa mea de atunci sau de acum! Iată un motiv de meditaţie foarte solid. Şi totuşi, parcurgând rândurile, mărturiile, uneori zguduitoare, ale unei vieţi de excepţie, nu poţi rămâne nesimţitor, ori să te prefaci a nu înţelege adâncul sens pe care l-a dat acest înalt ierarh vieţii spirituale, în întreaga ei elevaţie spre Divin. Un travaliu destul de migălos de a recompune şi a reconstitui un bagaj epistolar preţios, pierdut în parte şi recuperat de la Biblioteca Mânăstirii Sâmbăta de Sus, căpătând forma dialogului, a colocviilor între oameni, parcă din alte vremuri, deşi contemporanii noştri, care îşi scriau, ca şi cărturarii din vremea Renaşterii.

Cu „emoţie îngândurată“ – autorul cărţii reînvie clipele când recitea frazele „încrezătoare de atunci“.

Cu toate acestea, raţiunea secretă ce l-a îndemnat pe autor la alcătuirea prestigiosului volum memorialistic are o semnificaţie adâncă, fiindcă „înlătură mitologia justiţiei postume“. Şi ar mai fi un argument forte, acela de „a ne păzi fapta bună de lipsa de memorie şi de nepăsare şi nechibzuinţă.“

Tot în Prefaţa la această lucrare, dr. Artur Silvestri – dă mărturie despre faptul că aceasta „este o carte poruncită, care s-a făcut când trebuia şi pentru cine trebuia“ şi desconspiră şi scopul cărţii : „De fapt, gestul însuşi de a propune modele în epoci când nu modelul social pozitiv ci moda sterilă, când nu construcţia ci iluzia şi nu „păstorul“ ci „amăgitorul“ – par să triumfe şi sunt vehiculate ca soluţii, era în sine, fapt eretic şi demonstraţie făţişă ca şi un refuz net de a ne retrage în sub-istorie părăsind teritoriile unde noi suntem legitimi şi nu ocupantul neisprăvit ce ne îndeamnă să trăim iarăşi cu privirea în pământ“, având ca efect, după cum mărturiseşte autorul, „nu un portret eseistic ori un bilanţ provizoriu de operă în desfăşurare“ – ci, o restituire necesară, nu doar pentru teologie ori pentru Biserica Ortodoxă Română – dar pentru cultură în general şi cea românească, în chip deosebit, întrucât Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost un om de înaltă erudiţie şi spiritualitate universală, deschis către modelele celorlalte culturi şi confesiuni. Şi concluzia, formulată de dr. Artur Silvestri, în acest caz fericit, vine de la sine, oferind şi motivaţia conceperii volumului: „Astăzi, când noi începem cu mirare să redeschidem ochii către ceea ce suntem şi către ceea ce am făcut, nu ne mai rămâne decât să aflăm că viitorul demn stă în mâinile noastre, acolo unde l-a aşezat Dumnezeu.“

Pornind de la această motivaţie înaltă, dată în 31 mai 2008 – de Sfinţii Mucenici Ernie, Eusebie şi Haralamabie – Dr. Artur Silvestri îşi începe „saga“ spirituală cu acele inedite şi deosebit de fructuoase „Convorbiri de amurg“.

…………………………………………………………………………………………………………….

Volumul, beneficiind şi de o postfaţă pe măsură, scrisă de distinsa acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, cu titlul: „Învelişul, voit astfel, al păstrătorului de taină“, în care marea Doamnă a Culturii româneşti, îl numeşte pe mitropolit „vas ales“, „purtat în misiunea Sa de mâna Providenţei“.

………………………………………………………………………………………………………………

„Cartea despre Mitropolitul Antonie Plămădeală – încheie Zoe Dumitrescu-Buşulenga, comunicând realizările Sale aproape incredibile în utilitatea şi frumuseţea lor, capătă, prin modul în care Artur Silvestri a construit-o, o aură de taină, ca multe altele din cărţile lui. „Convorbirile de amurg“ şi cele 28 de Scrisori de altădată constituie substanţa propriu-zisă a tabloului, fixând trăsăturile portretului de om excepţional. Dar incadramentul pe care autorul l-a dat, de la „Discurs împotriva uitării“ şi „Două povestiri enigmatice“ la început, până la „Sfârşit, şi lui Dumnezeu laudă“, ca încheiere, ne înalţă parcă într-o altă ordine, aceea a miraculosului, a harului.

Cu o eleganţă melancolică, el mărturiseşte înaltul scop al cărţii, tâlcul adânc ce i s-a revelat şi pe care ni-l comunică, emoţionându-ne. Puterea delicată cu care mânuieşte Cuvântul, cules de pe pajiştile, infinit colorate şi cu parfumuri inefabile pe care le parcurge fără oprire, ne cuprinde şi ne spune, strecurând în noi înţelesuri superioare, menite să ne extragă din contingent.

S-au întâlnit în cartea aceasta doi „trimişi“ de Sus ca să ne scoată din întunericul primejdioasei uitări. Şi tot ceea ce face Artur Silvestri (şi face enorm, ca şi Omul cel Mare); zideşte (în sensul dat de Apostolul Pavel cuvântului).

Aceasta este, poate taina care înconjoară şi „Memoria ca un concert baroc“ – spune în încheiere doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga în 2004.

Şi, adăugăm noi, cu reverenţa cuvenită, deşi n-ar mai fi loc de nici o adăugire – după aceste profunde cuvinte – o carte care-ţi conferă linişte şi un spor de bunătate şi cuviincioşie faţă de temeiurile solide ale credinţei.

Un dar sublim care te înalţă ca pe aripi de heruvimi şi te face să priveşti altfel lucrurile şi oamenii.

Un Dar de Înălţarea Domnului. Un dar spre înălţare spirituală. Cu deosebită semnificaţie de gând şi Cuvânt. Care-ţi aşează sufletul, în preajma îngerilor. O carte care te împlineşte efectiv şi afectiv, hrănindu-te cu pâinea şi apa, ca ţâşnită din stânca abia atinsă cu toiagul sfinţeniei.

O carte care aşează lucrurile bune în matricea lor de spiritualitate, în pofida omului „prea repede uitător“.

Care te învăluie ca o aură, într-un aer de sfinţenie şi te molipseşte de starea de înger. Aceasta este cartea Domnului Artur Silvestri, „Modelul Omului Mare“, despre personalitatea covârşitoare a Mitropolitului Antonie Plămădeală, de fericită aducere aminte.
CEZARINA ADAMESCU , Galaţi, România