NR. 7/2011

Lucian Gruia: „Petre Ţuţea în conştiinţa contemporanilor săi“, Crestomaţie realizată de Gabriel Stănescu

Regretatul Gabriel Stănescu a iniţiat în cadrul editurii „Criterion publishing” o colecţie valoroasă de carte, dedicată marilor personalităţi ale culturii noastre, aşa cum au fost acestea receptate de contemporanii lor. Au văzut lumina tiparului, în această colecţie, asemenea lucrări dedicate lui: Mircea Eliade, Emil Cioran, Nae Ionescu şi Petre Ţuţea (ultima chiar înainte de moartea iniţiatorului şi multiplicată doar în zece exemplare pentru lansarea la Târgul de carte Gaudeamus, în luna noiembrie 2010).

PETRE ŢUŢEA ÎN CONŞTIIŢA CONTEMPORANILOR SĂI cuprinde peste 50 de comentarii semnificative ale celor care l-au cunoscut şi apreciat. A fost o muncă extraordinar de dificilă pentru selectarea textelor reprezentative care să releveze personalitatea copleşitoare a gânditorului. Încercăm să conturăm, din aceste comentarii (din păcate nu le putem menţiona pe toate, aşa cum s-ar cuveni), chipul viu al celui care a fost Petre Ţuţea, după ce prezentăm câteva date bio-bibliografice alese din prezentarea făcută de nepotul gânditorului, ing.  Viorel Ţuţea.  >>>>

„Temperatura elegiei“ – prefaţă de Artur Silvestri – la volumul Vesperale de N.N. Negulescu , Editura Litera, 1983, Bucureşti

În vara lui 1982, printre numeroşii colaboratori „luceferişti” care ne însoţeau într-un scurt turneu literar oltenesc, se afla şi un bărbat cu alură sportivă, îmbrăcat corect şi chiar cu o mică extravaganţă vetustă (sacou, pantalon „uni” , cămaşă însoţită de o cravată eşarfă), purtând ochelari fumurii care îi dădeau un aer misterios. Adeseori, acest om tânăr, politicos îşi scotea ochelarii de la ochi, apuca un enorm aparat de fotografiat profesionist, marca Nikon, şi imortaliza prin instantanee, luate din cele mai neaşteptate poziţii, grupuri de indivizi, chipuri, peisaje. Acest secretar fotografic ad-hoc, care se oferise să reţină pe film tot ceea ce îl interesa din intimitatea literaturii în marş, era Nicolae Negulescu, care a şi scos, la un moment dat, din buzunare nişte manuscrise cu poezii, scrise cu o literă nervoasă, acută, mare: poeme incantatorii, delicate, de o tristeţe imprevizibilă.  >>>>

 

Lucian Gruia: „Nichita Stănescu şi lumile sale paralele“

Nichita Stănescu adoră şi devoră cuvintele, e stăpânul dar şi robul lor: le alintă, le admonestează, le mângâie – ca şi cum ar avea substanţă – se proclamă “învingător” în lupta cu sensul lor imanent, ori se lasă copleşit de frumuseţea şi nemărginirea lor. Cu ele construieşte, mai mult în joacă, “lumi simultane” şi iluzorii: “Dorm într-un pat dintr-o mansardă / în lumea simultană patul meu / e jumătate într-un zid / jumătate-ntr-un motor; / şi-n lumea cealaltă, simultană, plouă / şi năpădesc ciuperci” (Certarea lui Euclid –  LAUS PTOLEMAEI).

Simultane sunt şi “prezenţele” strămoşilor în trupul poetului – sufletele lor în sufletul său, privirile lor în privirea sa – din desfăşurarea verticală a ochilor lor suprapuşi s-ar putea reconstitui coloanele globulare din tablourile lui Ţuculescu. De altfel, imagini picturale găsim la tot pasul în poezia lui Nichita, îndeosebi din registrul suprarealist: timpane cu dinţi, ochi cu dinţi, suliţe etc., în general fragmente ale lumilor dezagregate de trecerea timpului. >>>>

George Petrovai: „Jack London şi opera sa zămislitoare de supraoameni“

1.Privire de ansamblu asupra literaturii americane

Se ştie că istoria Statelor Unite începe cu anul 1776, mai exact cu data de 4 Iulie 1776, dată la care a fost elaborată Declaraţia de Independenţă a celor 13 colonii britanice din America de Nord. Prin urmare, o istorie care n-a împlinit nici măcar un sfert de mileniu, ceea ce înseamnă că ea-i un ţânc cu caş la gură în comparaţie cu istoria multimilenară a atâtor şi atâtor popoare de pe rotundul pământului (egipteni, chinezi, greci, evrei etc.). Dar cum ea a demarat vijelios de pe rampa de lansare a celui mai ofensiv modernism, un modernism britanic puternic infuzat cu pragmatism şi maşinism, iată că istoria Statelor Unite, departe de a se comporta aidoma unui tânăr timid şi nepriceput între patriarhii istoriei universale, în scurt timp s-a impus drept liderul incontestabil al expansiunii teritoriale şi al influenţelor politico-diplomotice prin argumente de ordin militar şi de factură economico-financiară, precum şi liderul contestabil al insistenţelor de instaurare – cu sau fără vrerea celor în cauză – a unei libertăţi pusă în slujba interesului şi a unei democraţii subordonată potentaţilor… >>>>

Dimitrie Grama: „Risipa“

Am inceput sa scriu

o poezie fara de sfarsit

Si pina cand am fumat

o tigara si pina cand

am baut o cafea

Am ajuns la jumatate

si acolo pentru prima oara

m-am oprit.

Caut cuvinte in fumul aromat

caut cuvinte in caimac

Si timp imi moare in penita

si timp ridicol si nevinovat

Moare-n mine cand >>>>

Adrian Botez: „O pasăre cenuşie“

o pasăre cenuşie stă – şi mă

priveghează – din copacul ei

descărnat

****

ceasul n-a mai găsit de cuviinţă să se

vădească – şi

n-a mai sunat

****

mă priveşte – pasărea cenuşie – ţintă

în ochi – până mi se răceşte şi

măduva spinării – până ce îngheaţă

şi cad din cer – câte

una sau buluc – stelele – prefăcute – şi  >>>>

 

 

Melania Cuc: „Samson Iancu scrie ca şi cum ar cresta carnea obrazului în brici“

,,Am să te îmbrac în aur Finlandooooooo!,, fie şi numai la atât s-ar putea reduce această odisee de nomad de după 1989, asta, dacă această carte  ar trebui  simplificată la o singură sintagmă.

În fiecare dintre noi mai trăieşte copilul care şi-a dorit cândva să plece  cu şatra-ţigănească, ori cu circul. Necunoscutul fascinează, libertatea asumată  este ca o capă roşie dinaintea taurului din arenă.

Chiar dacă nu toţi avem curajul să luăm în răspăr drumurile Europei, să trăim cu dragoste şi durere aventura, suntem tentaţi s-o facem comod, livresc, îmbibându-ne cu acel  exotism plin cu bube-dulci şi nestemate veritabile. >>>>