Daniel Dragomirescu:”Spiritualitatea morală a poporului român” de Stelian Baboi

Stelian Baboi (1937-2004) este un autor căruia nu i se poate contesta în mod serios originalitatea şi valoarea. Chiar dacă, din varii motive, nu a reuşit să-şi ducă până la capăt proiectul literar şi cultural, scriitorul a dat, în ultimii săi ani de viaţă, câteva cărţi pe care istoria literară ar fi nedrept să nu le reţină. Una dintre aceste cărţi este „Spiritualitatea morală a poporului român” (Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2002).
Subintitulată ,,Cartea de căpătâi a românului credincios”, lucrarea lui Stelian Baboi se constituie, pe parcursul celor şase capitole ale sale, într-o amplă şi convingătoare cercetare a creaţiei populare din perspectivă pluridisciplinară, având drept ţel de căpetenie să releve ceea ce este definitoriu pentru spiritualitatea românească. După ce trece în revistă procesul de formare a conştiinţei etnico-etice la români (cap. I) şi după ce formulează o serie de consideraţii de ordin general privind condiţiile socio-economice în care s-a constituit poporul român (cap. II),. autorul supune unei atente şi pătrunzătoare analize relaţiile dintre artă şi morală în spaţiul cultural românesc. Socotind că ,,omenia este axionul vital al românilor” (p. 8l), autorul respinge teza, de mult intrată în rândul locurilor comune, că românilor le-ar fi specifică atitudinea de acceptare a ,,răului mistic” şi le-ar fi proprii o serie de carenţe congenitale, precum ,indiferenţa”, ,,delăsarea” ori ,,resemnarea în faţa răului”. Autorul studiului este, dimpotrivă, sincer convins că ,,mobilul vieţii morale” a poporului român îl reprezintă tocmai ,,confruntarea dintre bine şi rău”. Nici vorbă de imaginea unui popor care, vreo mie şi mai bine de ani, ar fi ,,dormitat” la adăpostul Carpaţilor, aşa cum era de părere Emil Cioran. Nu se poate face caz nicidecum, se afirmă în context, ,,de (o) pornire ancestrală a românilor către răul cosmic şi (de) supuşenie oarbă în faţa maleficului” (p. l00 ), autorul dând drept exemplu basmele româneşti, unde răul, departe de a fi acceptat în mod fatalist, este în mod viguros combătut. Mai reţinem din cuprinsul aceluiaşi capitol ideea că cele patru categorii opozabile – Binele, Răul, Frumosul şi Urâtul – ,,se nasc din şi în Omenie, pendulând într-un repetat suiş şi coborâş întru trăire şi veşnicie, având ca ţel suprem nemurirea omului şi a universului” (p. l03).Pilonul de rezistenţă al studiului îl constituie, fără îndoială, capitolul al IV-lea – ,,Sensul vieţii şi al morţii la români”, care este şi cel mai amplu (cuprinde aproximativ o treime din întreaga lucrare). De un real interes ni se par consideraţiile în legătură cu creaţiile emblematice ale culturii româneşti ,,Mioriţa” şi ,,Monastirea Argeşului”, asupra cărora se revine şi în capitolele următoare. Făcând legătura necesară între creaţia populară şi cea cultă, autorul emite observaţia că în prima baladă ,,feciorii-ciobănaşi încearcă prin iubire să atingă Nemurirea”, tot astfel cum Demonii (reprezentaţi arhetipal de Luceafărul eminescian) fiind ,,nemuritori şi reci (…) nu se cunună până la urmă cu fetele iubite, fiind refuzaţi de acestea” (p. l20). Sunt observaţii care deschid perspective noi de interpretare a baladei populare, pe de o parte, şi a capodoperei eminesciene, pe de alta. Nu mai puţin interesantă ni se pare teza că la origine ,,Mioriţa” ar fi fost ,,un ritual complet legat de venirea primăverii, care în vechime se începea cu această colindă” (p. 243). Tot ca ritual de o vechime imemorială este analizat şi dansul Căluşarilor.O contribuţie personală aduce autorul studiului şi cu privire la interpretarea basmului „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, altă piesă de rezistenţă a tezaurului nostru spiritual şi cultural. In mod plauzibil, Stelian Baboi apreciază că acest basm ,,reprezintă (…) o pildă a ceea ce poate să fie învăţătura pentru cel rătăcit în viaţă” (p. 282) şi explică gestul revenirii lui Făt-Frumos în locurile de baştină nu prin dorul de părinţi, aşa cum se apreciază îndeobşte, ci prin faptul că ,,nemurirea este plictisitoare” (p. 288). Un basm în care se tratează aceeaşi temă este, în opinia autorului, ,,Ivan Turbincă” de Ion Creangă. Că basmul cules de Ispirescu ar depăşi în vechime cele două balade populare este posibil, dar nu şi uşor de demonstrat. După părerea noastră, în materie de creaţie populară se poate vorbi mai degrabă de atemporalitate decât de posibilitatea unei cronologizări, fie şi relative, a actului de creaţie.Lucrării nu îi lipsesc, bineînţeles, accentele polemice, căci Stelian Baboi a fost, structural, un spirit polemic şi inconfortabil. Astfel, autorul ţine să se delimiteze de Vasile Pârvan, pentru că renumitul savant istoric ar fi comis eroarea de a crede ,,că dacii dispreţuiau viaţa şi preţuiau mai mult moartea”. Stelian Baboi este, dimpotrivă, convins că ,,trăirea prin fapte eroice şi demne în viaţa cotidiană (…) îi putea înălţa la zeitatea supremă” (p. l24). Amendată este şi teza reintegrării în natură prin moarte a omului mioritic. După părerea autorului lucrării nu de aşa ceva ar fi vorba, ci de ,,reintegrarea (…) în chitonul strălucitor”, sintagmă desemnând nucleul cosmic primordial, din care ar fi descins, ca ,,fraţi gemeni”, Omul şi Zeul.

Intr-o epocă cum este cea pe care o traversăm în prezent, la început de nou mileniu, autorul studiului se arată temeinic convins de virtuţile omului românesc şi de rostul nostru, ca popor, în lume. Astfel, el ajunge – în capitolul final al lucrării, intitulat ,,Dominantele moral-spirituale ale poporului român”, la concluzia că omenia, patriotismul, preţuirea libertăţii şi credinţa religioasă străbună sunt însuşirile noastre definitorii (pp. 29l.292).Nu ştim în ce măsură ,,românul credincios” va recepta şi îşi va însuşi mesajul cărţii, spre a face din ea ,,o carte de căpătâi”, aşa cum îşi dorea autorul, dar cert ne apare faptul că ,,Spiritualitatea morală a poporului român” reprezintă o contribuţie notabilă la mai buna cunoaştere a identităţii noastre naţionale. Considerăm, de aceea, că n-ar fi inutil dacă un editor din ţară şi-ar asuma reeditarea cărţii lui Stelian Baboi.
7 martie 2007