Mariana Brăescu: „A fost un proiect, a rămas un vis“

Prefaţă la vol. Universul lecturilor fericite de Artur Silvestri 

Pentru un nume cu autoritatea şi notorietatea lui Artur Silvestri în critica literară românească înainte de 1989 este incredibil că întreaga activitate însumând 17 ani de critică literară s-a încheiat la doar 36 de ani. Cele peste zece mii de pagini apărute în publicaţiile literare şi culturale ale vremii – doctrină, istorie, critică literară – formează opera unui autor tânăr şi foarte tânăr. A fost şi rămâne surprinzător pentru oricine că această tinereţe nu l-a făcut să se grăbească şi să adune, cu deplină justificare, ca alţi confraţi, câteva sute de pagini măcar, cu care să închege două-trei volume care, aşa cum ştiu cunoscătorii, făceau posibilă calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor, calitate deosebit de prestigioasă şi râvnită atunci.

Artur Silvestri – „micul Călinescu” – cum era numit încă de la debutul său, surprinzător de matur în raport cu tinereţea, nu şi-a dorit aceasta niciodată.

Ştacheta pe care singur şi-o impusese era mult mai înaltă şi aseme­nea mentorului său literar, George Călinescu, plănuia să topească aceste cronici dar şi alte mii de fişe în sin­teze ample, ambiţioase. Nu a fost să fie, din păcate nu doar pentru el, ci pentru literatura şi istoria literară românească. Schimbările de după 1989 l-au făcut să se îndrepte în alte direcţii, datorită contextului şi dato­rită faptului că ştia bine că doar independenţa mate­rială îi poate asigura independenţa intelectuală. Dar, „timpul nu a mai avut răbdare”…

Spuneam şi altădată că Artur Silvestri simţea în ultimii ani că „nu mai are timp”! Adevărul e că nici şapte vieţi nu i-ar fi ajuns pentru vastele sale proiecte literare şi culturale. Aşadar, simţind că nu mai e timp pentru sinteze, a încercat să schiţeze un „univers al lec­turilor care l-au făcut fericit”.  >>>>