~ Interviu cu Andrei CriŞan: “Din calendarul vieţii mele lipsesc 6 ani şi 4 luni pe care i-am petrecut, pe nedrept, în temniţele comuniste”

· Aţi trăit în cea mai mare parte a vieţii în Maramureş. Ce Vă leagă de ţinuturile Sătmarului ?

· Deşi am trăit şi trăiesc în Maramureş, de ţinuturile Sătmarului mă leagă şi bune şi rele. Printre cele bune aş enumera o viaţă inocentă de copil, la Vetiş, locul naşterii mele, vacanţe şcolare fericite la Borleşti, la bunicii mei. Printre lucrurile sau necazurile de care omul are parte în viaţă, amintesc spitalizări la Satu Mare cu otite purulente grave de care din fericire am scăpat cu bine graţie unor medici de excepţie, dar şi faptul că în anul 1958 am petrecut câteva luni bune la Penitenciarul din Satu Mare ca deţinut politic anticomunist.

· Ce îi lipseşte scriitorului Andrei Crişan din calendarul vieţii ?

· Din calendarul vieţii mele lipsesc 6 ani şi 4 luni pe care i-am petrecut, pe nedrept, în temniţile comuniste.

· Cine şi de ce V-a rupt “fila tinereţii” ?

· Filele tinereţii mi le-a rupt Securitatea din Baia Mare care m-a arestat la sfârşitul lui martie 1958 pentru aşa-zisa “crimă de uneltire contra ordinei sociale”. De fapt eu împreună cu un alt coleg de liceu am redactat de mână manifeste anticomuniste pe care le-am răspândit în oraşul Baia Mare. Pe fostul meu coleg îl chema Constantin Holban. Din păcate, el a decedat în anii trecuţi şi s-a chinuit mult acuzând şocul arestării, anchetele, judecata şi condamnarea, ceea ce i-au întunecat definitiv şi iremediabil mintea.

· Aţi cunoscut atmosfera temniţelor comuniste, cum se purtau anchetatorii şi cum V-au încadrat juridic ?

· Da. Am cunoscut atmosfera sumbră a temniţelor comuniste în care erai obligat să păstrez tăcerea, sub ameninţarea a tot felul de pedepse: bătăi, izolare, cătuşe şi înfometare. Erai obligat să circuli roată prin celulă toată ziua. N-aveai voie să dormi în timpul zilei, nici să stai pe pat şi nici să te uiţi prin fereastră afară. De altfel în fereastră cu gratii groase de la Gherla, era aşezat în exterior un coş din scânduri care limita mult vederea şi pătrunderea aerului. La anchetă care a durat 4 luni, am fost ameninţat, agresat, intimidat. Am fost încadrat juridic cu acuzaţia ( nedreaptă) de “crimă de uneltire contra ordinei sociale” sancţionată de Codul Penal vechi prin articolul 209 punctul 1. Mi s-a pus în cârcă şi faptul că împreună cu colegul meu am iniţiat şi constituit o organizaţie paramilitară (Iulia) care avea drept scop (zicea anchetatorul) răsturnarea prin violenţă a regimului democrat-popular din R.P.R. Fapt neadevărat. Pe manifeste am scris noi doi, ca din joacă, ca un fel de semnătură O.S.I. (Organizaţia Secretă Iulia şi îndemnul: “ Intraţi cu toţii în O.S.I”, fapt ce i-a determinat pe anchetator şi procuror să ne încadreze în articolul menţionat pentru a fi pedepsiţi cu ani grei de închisoare.

· Cum a decurs întregul proces ?

· La proces oamenii din sală au protestat, fiind ameninţaţi cu evacuarea din sală. Asistenţa vedea bine că procesul este un simulacru. Oamenilor prezenţi le era milă de noi care eram puştani, la vârsta de abia 17, ani împliniţi. Avocaţii apătării au făcut doar figuraţie, neîndrăznind să ne apere corect. Ei s-au rezumat doar în a cere circumstanţe atenuante, pe când procurorul acuzator cerea circumstanţe agravante şi pedeapsa maximă. S-a exagerat mult cu acuzarea noastră, fiind consideraţi duşmani ai poporului periculoşi. Deşi am spus adevărul că am redactat doar şi afişat manifeste ni s-a pus în sarcină acuzaţia cu iniţierea şi constituirea unei organizaţii. Aşa că am fost condamnaţi injust la 20 de ani muncă silnică, 8 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii personale. Care avere? Hainele de pe noi şi încălţămintea? Şi pe astea ni l-au confiscat. Abia înainte de eliberare ne-au fost restituite. Am fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj-Napoca la o astfel de suferinţă.

· Prin ce închisori a-ţi fost purtat şi dacă în acest iad creat de comunişti a-ţi reuşit să Vă faceţi prietenii ?

· Am fost purtat aşadar, de la Penetenciarul din Satu Mare la Gherla, apoi în Balta Brăilei (în lagărele de muncă forţată de la Stoieneşi, Salcia şi Grădina) şi din nou la Gherla unde am muncit în Fabrica de mobilă, ca tâmplar manual. Desigur mi-am făcut prieteni acolo. Cel mai drag pentru mine a fost şi este actualul stomatolog băimărean Dragomir Silviu. Printre prieteni s-au numărat şi colonelul Florescu, regizorul de filme Ion Gănescu, compozitorul Titi Rohatu, Max Bănuş, preoţii greco-catolici: Gheorghe Marian, Gavril Bălan şi Raţa. Am legat o strânsă şi necesară prietenie şi cu medicii deţinuţi de la Gherla: Remeţean ( sau Romitan) , Ciobanu, Cornea, Gordan, Mocanu şi Orăşan.

· Cum V-a pimit societatea şi cum V-a privit prietenii după ieşirea din închisoare ?

· La eliberare din închisoare societatea ne-a privit cu teamă şi rezerve. Se vorbea puţin şi scurt cu noi. Unii adulţi ne evitau şi ne ocoleau. Prietenii ezitau să comunice cu noi şi în cursul discuţiilor îşi controlau cu severitate cuvintele, se temeau.

· Aţi purtat eticheta; “crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Cât a cântărit aceasta la angajarea Dvs. în” câmpul muncii” dar şi în rândul creatorilor de literatură ?

· Imediat după eliberarea din închisoare am fost obligat să mă prezint la Securitate. Aici ni s-a cerut să-mi declar intenţiile. I-am spus colonelului care m-a primit la poarta instituţiei că aş vrea să dau examen de admitere la facultate sau să muncesc într-o fabrică de mobilă. După o oră, timp în care a vorbit la telefon într-o altă sală, probabil cu şefii cei mari de la Bucureşti, mi-a transmis că pot să dau examen. Totuşi când am cerut să fiu reprimit (reînscris la Facultatea de ştiinţe juridice şi administrative din Cluj-Napoca, unde făcusem 1 an şi ceva şi unde de fapt am fost arestat) am fost refuzat categoric: oral şi în scris. La un an după încadrarea mea în muncă, la Şcoala generală din Chechiş, com. Dumbrăviţa, jud. Maramureş, am fost numit director la această şcoală. Am rezistat eroic în această funcţie 4 ani, dar am fost eliberat din funcţie în urma reclamaţiei unui coleg care îmi cunoştea “trecutul” de fost deţinut politic anticomunist. În rândul creatorilor de literatură am fost fireşte ignorat. În cei 4 ani de directorat am fost mereu hărţuit, de un coleg de serviciu care a expediat tot felul de sesizării nereale, micinoase la diferite organe de partid şi de stat, culminând cu “pata” mea de la dosaru politic.

· După 1989 mai simţiţi povoara acelei “etichte” ?

· După 1989 nu am mai simţit povoara acelei etichete de “uneltire contra ordinei sociale şi de duşman al poporului” şi din 1996 am început să public cărţi de proză şi poezie în regie propie. Totdeodată am avut posibilitatea reală de a publica în cotidiene şi reviste, inclusiv în cele Sătmărene creaţii literare, adică poezii. După eliberarea din închisoare am fost în permanenţă urmărit de Securitate zi şi noapte, prin agenţi şi informatori şi prin doi colegi de muncă. După recrutare în armată (deşi am făcut cu termen redus, 6 luni) nu mi s-a dat gradul de sublocotenent, pentru că am suferit o condamnare politică şi am fost trimis de la o unitate militară de infanterie din Craiova, la o unitate de munc în Piteşti, unde numai graţie bunăvoinţei şi înţelegerii comandantului nu am ajuns să fac munca de săpător-betonist. Mi s-a creat un post de funcţionar la protecţia muncii. De fapt toţi ofiţerii de la această U.M. au fost aduşi aici pentru că “greşiseră” şi ei la rândul lor cu ceva, aşa am tras eu concluzia. Poate că nu a fost aşa, poate că greşesc eu, dar mi s-a părut ceva că nu e în regulă. Şi să reţinem eram profesor de limbă română. De la clasă am fost luat aşadar ca să fac munca fizică la lopată.

· Aţi suferit mult. După eliberare din închisoare V-a bătut gândul să luaţi calea exilului ?

· Da. Mi-a trecut prin gând să iau calea exilului, dar n-am făcut-o pentru că am sperat că regimul totalitar comunist tot va cădea odată.

· Unii care au trecut prin iadul temneţelor comuniste au căzut “pradă” organelor de Securitate. Cum aţi reuşit să “fentaţi” această maşinărie de represiune ?

Am reuşit să evit o asemenea stare de lucruri. Poate că am fost considerat printre puţinii foşti deţinuţi politici autentici care, iată, am făcut ceva palpabil şi asfel nu se avea încredere în mine, eram cam “pătat” pentru ei.

· Aţi avut “oferta” semnării angajamentelor de informator ?

· Nu. Categoric, nu.

· Dacă ar fi să faceţi un “bilanţ” al regimului totalitar. Care dintre perioadele comuniste au fost mai dure ; epoca Dej ?, epoca Ceauşescu ?

· Cea mai dură perioadă de regim totalitar a fost cea a lui Dej, dar am resimţit din plin şi neghiobiile ceausismului, teroarea morală şi exageratul cult al personalităţii acestuia, mizeriile materiale şi morale pe care le-am suportat cu toţii.

· Elitele intelectualităţii româneşti; Doinaş, Paleologu, Uricaru, etc. Au fost acuzaţi că au semnat angajamente de informator cu fosta Securitate. În această situaşie cât de “infestată” credeţi că e în acest moment cultura românească ?

· Elitele intelectualităţii româneşti care au semnat angajamente cu Securitatea, cred că au fost puţine la număr. Unii din intelectuall de excepţie au fost siliţi şi şantajaţi să facă acest lucru. Nu au făcut-o de bunăvoie şi chiar dacă au activat ca informatori multe din notele lor informative au fost anonime, cum a recunoscut şi Paleologu. În treacăt fie spus cultura românească este prea puţin “infestată” de astfel de cazuri, desigur regretabile şi condamnabile sub aspect moral.

· Este CNSAS-ul un instrument în mâna actualei puteri ?

· Tot ce este posibil. Există însă şi dorinţa reală ca fosta Securitate să fie desconspirată, de asemenea şi colaboratorii ei. Frâne în calea acestui deziderat se pare că există. Dar speranţa nu moare niciodată şi adevărul tot se va afla.

– După 1989, se vorbea mult despre “literatura de sertar” dar n-a apărut. Aţi debutat editorial târziu. Veniţi în forţă editând 2-3 cărţi pe an. Să fie vorba de recuperarea timpului, sau scriitorul Andrei Crişan e o excepţie ?

· Este într-adevăr vorda în cazul meu, de recuperarea timpului pierdut, aşa cum bine aţi sesizat d-voastre. Înainte de revoluţie am dorit să public, fireşte, dar am fost refuzat mai mult sau mai puţin voalat.

· Ce simte poetul Andrei Crişan ,în postura “poetului de provincie” ?

· În postura “poetului de provincie” simt o mare bucurie că pot să fiu de folos semenilor mei, că mă pot exprima liber, fără teamă unor persecuţii, că îmi pot valorifica cu brio talentul şi disponibilităţile mele sufleteşti sau spirituale, că am ceva de spus şi nu oricum.

-Care dintre cărţile publicate Vă stau la suflet ? sau încă nu aţi pubicat-o ?

· Cartea mea de suflet sau de căpătâi consider că este romanul: “Destine paralele-ecouri din detenţia comunistă”, pe care am publicat-o nu fără emoţii şi puţină teamă, în anul 2002, la Editura “Risoprint”, din Cluj-Napoca.

· Care sunt proiectele Dvs. literare ?

· Printre proiectele mele literare prezente aş enumăra pregătirea unui nou volum în versuri în care accentul va cădea pe iubire, speranţă de mai bine, denunţarea a unor tare morale şi sociale. Sper ca în viitorul nu prea îndepărtat să scriu şi eu roman cu accente autobiografice şi nu numai.

· Se poate spune că în breasla scriitoricească există “grupuri de interese şi corupţie “ ?

· Ca în orice domeniu de activitate umană, nici bresla scriitoricească nu este scutită de aceste două grave hibe.

· Poate scriitorul român să trăiască numai din scris ?

· Evident că nu, din momentul ce marea lor majoritate fac serioase eforturi financiare pentru a tipări cărţi şi de cele mai multe ori nu le pot valorifica şi astfel suferă pagube importante. Pentru a scoate azi cărţi de literatură e nevoie , evident, de mari sacrificii personale. Sponsorii, în mare măsură, te evită.

· Există diferenţe între oraşele Baia Mare şi Satu Mare în privinţa domeniului cultural ?

· Există din păcate, pentru că deşi Satu Mare posedă un potenţial cultural evident mulţi din cei chemaţi stau în espectativă, ezită să iasă în faţă şi pe piaţă şi acceptă cu seninătate o stare de inerţie, de modestie şi sfială păgubitoare.

· Ce întrebare aţi fi dorit-o să V-o pun şi nu V-am pus-o ?

· Cum aţi organiza şi aşeza pe picioare, dacă a-ţi fi la conducere, actuala societate românească care nu găseşte soluţii clare şi concrete deocamdată pentru a depăşi odată stare precară a tuturor?

Vă mulţumesc,

Şi eu Vă mulţumesc mult.

Interviu realizat de Aurel Pop