~Dan BRUDAŞCU: „Revolta fondului neconsumat. Cazul Zaharia Stancu“

A apărut, recent, la Editura CARPATICA, din iniţiativa doamnei Mariana Brăescu-Silvestri, ediţia a II-a a studiului Revolta fondului neconsumat. Cazul Zaharia Stancu al regretatului scriitor şi om de cultură Artur Silvestri.

Prima ediţie a lucrării a apărut în anul 1987 şi urmărea invitarea criticii timpului la reconsiderarea personalităţii şi operei unuia dintre cei mai controversaţi scriitori români ai secolului XX, Zaharia Stancu, renunţând la formule obediente factorului politic şi ideologic al momentului respectiv. Structurată pe 10 capitole, lucrarea urmăreşte câteva din elementele ce definesc arta poetică şi doctrina literară a lui Zaharia Stancu.

Ceea ce îl deosebeşte categoric pe Artur Silvestri de alţi exegeţi ai operei lui Zaharia Stancu este, în primul rând, lipsa oricărei patimi, ca şi refuzul subordonării scrisului său vreunui comandament doctrinar sau ideologic. Cu răbdarea cercetătorului plin de har, Artur Silvestri se apropie de creaţia lirică a lui Zaharia Stancu fără nici un fel de inhibiţii, dar şi fără vreo idee preconcepută, pentru că scopul fundamental al demersului său exegetic îl reprezintă decodarea sensului operei şi nu punerea la zid, eventual, a omului, datorită păcatelor sale şi compromisurilor făcute cu lumea prin care a trăit.

Încă din primele capitole ale studiului, Artur Silvestri ţine să facă unele precizări definitorii. În primul rând el ne atrage atenţia asupra faptului că, examinată în raport cu romanul, de unde îi vine autorului notorietatea, poezia lui Zaharia Stancu este nu mai puţin însemnată şi, păstrând proporţiile inerente, când se compară materii diferite, arată şi subiectul raportului cantitativ dimensional, comparabil.

Aşa cum sublinia, încă de la apariţia primei ediţii a lucrării, distinsul cărturar şi ierarh de luminoasă amintire, acad. dr. Antonie Plămădeală, „autorul reuşeşte o exegeză în jurul celui de-al doilea cuvânt din titlu şi deschide cititorului perspective care îl îndeamnă, ba chiar îl obligă să ia poeziile de la capăt şi să-şi controleze ceea ce a simţit în timpul primei lecturi, prin cheia oferită de Artur Silvestri. E o „cheie de aur”!”

Şi regretatul scriitor şi poet Dumitru Bălăeţ observa, tot în 1987, că, în lucrarea lui Artur Silvestri: „Demonstraţia e riguroasă. Textul critic e pretutindeni în corespondenţă directă cu citatul semnificativ, adâncind mereu perspectivele.”

Artur Silvestri este, iar lucrarea de faţă o demonstrează cât se poate de convingător, unul dintre cei mai avizaţi exegeţi ai operei poetice a lui Zaharia Stancu. Cea de-a doua ediţie a studiului său este mai mult decât binevenită şi responsabilizează critica românească postdecembristă, obligând-o la o reanaliză pertinentă a întregii creaţii literare a lui Zaharia Stancu, cu predilecţie a celei poetice, mai puţin afectată de pendulaţiile politico-ideologice avute în viaţă de scriitorul respectiv.

Spun aceasta pentru că foarte puţină lume o ştie şi o afirmă  (din păcate, Artur Silvestri n-a cunoscut sau nu a precizat (din motivemie necunoscute) acest fapt) că, la începuturile sale literare şi publicistice Zaharia Stancu a publicat frecvent în revista „ŢARA NOASTRĂ”, publicaţie fondată de Octavian Goga şi cu o evoluţie treptată spre dreapta eşichierului politic românesc interbelic. Sub acest aspect, Zaharia Stancu a fost coleg cu Eugen Jebeleanu, un alt nume al literaturii române, care, după 1944, va trece, cu arme şi bagaje, în tabăra scriitorilor de stânga, contestându-şi, astfel, propriile convingeri literare şi doctrinare de început.

Aş  dori să mai adaug un alt element extrem de elocvent şi anume că, în perioada interbelică, Zaharia Stancu a beneficiat, lună de lună, pentru o lungă perioadă de timp, de sprijinul financiar consistent din partea lui Octavian Goga. Mai târziu, atunci când, drept răsplată pentru serviciile imense aduse de el regimului comunist, a devenit preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Zaharia Stancu, solicitat în mod expres de văduva poetului, s-a abţinut de a acorda vreun sprijin în vederea scoaterii de la index a creaţiei literare a fostului său susţinător şi binefăcător.

Studiul Revolta fondului neconsumat. Cazul Zaharia Stancu a lui Artur Silvestri, chiar dacă nu-şi propune şi nu urmăreşte să elimine acuzaţiile (eventuale ce ar mai putea fi) aduse lui Stancu, mai ales cea de poet proletcultist, reuşeşte, totuşi, să ne dezvăluie o personalitate mult mai puternică, care – dincolo de păcatele politice şi ideologice ce-i sunt imputabile – prin creaţia sa lirică, cea de romancier, dar şi de jurnalist, înscrie o pagină însemnată în istoria literaturii române a primei jumătăţi de veac XX, pe care, oricât s-ar sforţa noii comisari postdecembrişti ai culturii române, nu-l vor putea elimina complet din literatura şi cultura acestei ţări.

DAN BRUDAŞCU