~Emilian Marcu: „Oglinda retrovizoare. În Ţara lui Hă, Hă, Hă“

Am trăit de-a lungul timpului în ţara numită România. Cu timpul, şi numai din cauză că m-am maturizat, am constatat că, fără să ştiu, fie pe rând, fie concomitent, am trăit în mai multe ţări, cu diferite conotaţii. Am trăit în ţara speranţelor,în ţara viselor, unele împlinite şi cele mai multe nu, în ţara iluziilor şi a aşteptărilor,a îndrăgostirilor şi a decepţiilor, a lipsei de libertate, de care uneori eram conştient,alteori nu, în ţara Mioriţei dar şi în ţara cea profoundă şI adevărată, din Cartea Mare de Istorie. Am trăit în ţara entuziasmului şantierelor naţionale ale tineretului dar şi în ţara entuziasmului unei revoluţii, tot a tineretului, în care chiar am crezut şi în care mai cred din când în când. Am trăit în ţara pe care o credeam,până la un punct, normală. Era o normalitate pe care aşa o înţelegeam eu, şi pentru că era normalitate, nu încercam pe nimeni creadă ceea ce credeam eu, şi era foarte bine. Am trăit şi trăiesc într-o ţară a basmelor de tot felul. Fie a basmelor ascultate de la bătrânii satului, care atunci nu erau chiar aşa de bătrâni dar aşa îi vedea copilul care eram, fie a basmelor spuse, ce-i drept cu talent oratoric, de contemporani mei de astăzi. Pe primele le-am crezut fără să le trăiesc, pe acestea, de astăzi, nu le cred deşi,din nefericire,le trăiesc. Am trăit în ţara democraţiei originale dar şi în ţara democraţiei perorate de la diverse balcoane. Am trăit în ţara promisiunilor mereu neâmplinite, aduse în sufletul meu pe bază de minciună şi prin sprijinul, uneori naiv, alteori interesat, al diverşilor indivizi. Am trăit în ţara violenţei cu minerii pe care i-am văzut de la mai puţin de 1m.( despre această întâmplare voi povesti, aşa cum am văzut eu evenimentele din 14-15 iunie 1990, altădată, pe larg şi fără nici o patimă), dar şi în ţara plânsului în direct, cu lacrimi bine  păstrate, aduse de acasă, în batistă. Am trăit într-o mulţime de ţări adunate în una singură. Am trăit atâţia ani în România. Acum, parcă uitându-le pe toate în care am trăit, trăiesc în Ţara lui Hă,Hă,Hă, în ţara minciunii pe faţă şi a politicii maneliste cu statut de normalitate. Trăiesc într-o ţară unde Legea Fundamentală este folosită  de capii ei doar de pe post de capac pe oala cu lapte prins sau pe castronul cu ciorbă. E ţara pe care o merit( o merităm) poate,e Ţara lui Hă,Hă,Hă , ţara unde izul de manele răsună vârtos de la Cotroceni şi se ascultă cu tot entuziasmul şi la Ştefăneşti şi la Sinteşti,dar şi la alte tarabe de partid. Nu ştiu cât mai am de trăit dar am trăit până acum o paletă uriaşă de ţări. Îmi mai rămăsese să trăiesc în Ţara lui Hă,Hă,Hă. Şi de câţiva ani trăiesc din plin şi în această ţară care,încet încet a devenit şi ţara bătăii de joc.

În acest timp, în străinătate, sistematic, poporul român,cei cu care am trăit alături în toate aceste ţări, este umilit cum nu s-a mai pomenit vreodată de-a lungul istorieie milenare,este pus la colţ pe coji de nucă şi umilit, ca un copil obraznic bun de trimis doar cu vacile europenilor de rangul întâi şi de făcut curat în diverse cocine.

Dar din partea lui Hă,Hă.Hă nici o reacţie. Probabil că problemele interne,de partid, sunt mult mai presante.

Am trăit de-a lungul timpului, totuşi, în ţara pe care o iubesc atât de mult, ţara numită ROMANIA.

EMILIAN MARCU