~Hanna Bota: „Tabla de şah“, un comentariu de Daniela Gifu

Imaginarul demonic al existenţei umane 

Cine nu a înţeles că umbletul său este nemijlocit influenţat de prezenţa energetică subtilă, înseamnă că trece absent şi iresponsabil prin viaţă. 

Cartea Hannei Bota, Tabla de şah, oferă o abordare tulburătoare a universului existenţial şi constituie, în sine, un ghid explicativ al încercărilor prin care, fiecare dintre noi, trecem sau suntem supuşi să trecem. Scrierea de faţă ne conduce de mână – simbolic vorbind – prin trei mişcătoare destine, care, parţial, le putem regăsi în toate colţurile interioare ale acestei lumi fizice. De semnalat este faptul că, fiecare individ uman are de parcurs un itinerariu mistic, interconectat cu lumea transcendentală. Dacă deziluzionăm Dumnezeirea, dăm satisfacţie lumii inferioare, care ne preia destinele jubilând.

Omul este o individualitate care percepe propria sa realitate în funcţie de universul său de cunoaştere. Câte suflete, atâtea realităţi?! Înţelegerea sensului vieţii unii o află târziu, iar alţii niciodată, fiindcă oamenii pătrund într-un labirint complex şi periculos din care arareori – în funcţie de lecţiile învăţate –  află izbândirea. Identificarea destinului cu un  joc de şah, „drăcesc de inteligent”, evidenţiază inspiraţia autoarei, care nu vede nici o clipă traiul omenesc în mod simplist sau neînsemnat.

Faptul că fiinţei umane nu i se încalcă liberul arbitru, având şansa ieşirii din impasul existenţial, de orice natură ar fi, ar trebui să fie suficient de motivant în a ne determina să ne autodepăşim condiţia umană. Desigur, aceste porţi eliberatorii depind de abilitatea de a decodifica extrasenzorial mesajele primite… Hanna Bota reuşeşte să surprindă cititorul cu această provocatoare asociere a fiinţei umane cu o piesă de şah, mutată, oarecum, la cheremul satanic.

Plecând de la o legendă a jocului de şah, aflăm cum se poate schimba cromatic peisajul şahist, în funcţie de starea emoţională a omului. Fiecare culoare ilustrează un context de viaţă, îmbrăcând o dezvăluire dramatică. Astfel, aflăm că albul înseamnă biruire, roşul – suferinţă, negrul – cedare şi galbenul – moarte.

Jocul de şah reuneşte trei demoni, care urmăresc să câştige, cu lovitura de şah-mat, fiecare alegându-şi viaţa unui muritor. Partida începe… Bicide plănuieşte o ambuscadă din care femeia, pe nume Bici, să sufere până la deznădejde. Îşi alege calul nărăvaş, dar nu prea ştie ce strategie să adopte.

Cine e Bici? O femeie tânără, cu un construct solid, atât fizic, cât şi spiritual. Trece printr-o serie de experienţe nefaste, de la măritişul cu primul venit – care se demonstrează a fi o fiinţă insensibilă şi nerecunoscătoare –, până la asumarea responsabilităţii de mamă adoptivă.  Disperarea o face să-şi înece amarul într-o hrănire necontrolată, până când pierde tot: soţ, prieteni…

Dar iată că tactica demonului jucător este dezechilibrată de apariţia, în viaţa ei, a pieselor albe… Mai precis, intră în viaţa ei regina albă, întruchipată de o fetiţă fragilă, „un amestec de copilărie şi bătrâneţe, înţeleaptă în toată fiinţa ei”, în momentul când întreg universul ei părea că se prăbuşise. Cele două entităţi feminine, iubindu-se necondiţionat, reuşesc să se vindece una pe alta…

Demonul, însă, nu doarme, şi deranjat de strălucirea  fetiţei, care-i punea în pericol câştigarea jocului de şah, decide, pe neanunţate, eliminarea reginei. Ce n-a înţeles, însă, demonul e că Bici îşi înţelesese, în acest răstimp, rostul.  Ladragon îşi alege destinul unei tinere, frumoase dar neîmplinită sufleteşte, pe nume Lacustra. Jucător rebel, alege pentru Lacustra nebunul, considerând că va putea manipula mintea labilă a fetei.

Existenţa ei este paradoxală, de la strălucire, vitalitate, manifestate natural în societate, până la închiderea şi hrănirea fiinţei ei interioare cu mesajele morbide şi răscolitoare ale poeziei bacoviene.

Violentată încă din viaţa intrauterină, acele emoţii negative o vor urmări, ca o nălucă, întreaga existenţă. Deşi ajunge să conştientizeze oscilarea ei între „acceptare, respingere sau luptă”, totuşi imaginea tatălui se imprimă sufocant în mintea ei, încă de la vârsta de opt ani, când s-a trezit împinsă sub roţile autobuzului, fiind salvată în mod miraculos. Încă nu era vremea părăsirii acestui plan… Lacustra trăieşte într-o teroare permanentă la gândul apropierii de bărbaţi, dar –  în cele din urmă – cunoaşte subjugarea intimă, din care se naşte o fetiţă. Chipul fetiţei îi va aminti mereu de primul sărut înrobitor.

Demonul jucător o trece dintr-un pătrat în altul, inoculându-i sentimente de „Frustrare. Mânie. Ceartă. Teamă..”. Rând pe rând Lacustra reuşeşte să elimine din viaţa ei piesele periculoase, dar frica îi va predomina fiinţa. Ajungem şi la cel de-al treilea demon, pe nume Vomide, care-l preia pe Vomir, un tânăr energic, deschis şi iubitor de lectură. Vomide decide că i se potriveşte turnul, după ce îl trecuse de la faza de pion.

Traiul tânărului fusese cenuşiu şi plin de încercări: moartea tatălui, lipsuri materiale şi diverse greutăţi sufleteşti. Anii tinereţii îi aduc o boală renală ce-i anunţă un viitor incert şi sumbru.

Pe tabla de şah este trecut prin pătratele ce simbolizau „revoltă, durere, ură, laşitate, respingere, impotenţă, iar revoltă…”, în aşteptarea capitulării care însemna şah-mat. Dumnezeu a zis NU şi boala a fost ştearsă din destinul lui Vomir. Fratele, devenit emisar al dumnezeirii, îi donează un rinichi salvator şi totul reintră în firescul lucrurilor.

Universul înseamnă viaţă: a ta, a mea, a ei, a lui şi toate la un loc…

DANIELA GIFU