A . I . Brumaru – ” Scenariul si Amagirea ”

SCENARIUL SI AMAGIREA

Intr-o marturisire nelinistitoare, la Rimini, invitat de Il Movimento “Comunione e Liberazione”, (am participat acolo la “Meeting”-ul din 1992, “un incontro cristiano” ), Eugen Ionescu e convins ca suntem o economie inchisa, traim in ea: inca mai precis, ne mancam unii pe altii. E ceva aci de la Thomas Hobbes citire, filosoful cinic englez: razboiul tuturor impotriva tuturor (curios cum revine astazi in joc autorul “Leviathanului”, in “economia politicii”, de exemplu, la F.H. Hayek, la J.M.Buchanan etc.). Eugen Ionescu e insa pe dimensiunea tragica. Universul intreg se macina, in picatura de apa sub microscop vezi celule cum se ucid una pe cealalta, arborele falnic infigandu-si radacina in sol produce catastrofe, nimiceste lumi intregi sub tentaculele lui. Faci, om uituc, un pas inainte si cad in musuroaiele lor miliarde de ganganii strivite, pasul fiecaruia dintre noi asasineaza. Stim ca, mereu, cu noi este razboiul, si asta parca ne consoleaza: e o lege inexorabila. Stim, tulburati de data aceasta, dramatizati, panicati etc. ca suntem prinsi in clestele nasterii si mortii, supravietuim uitand. Dar sa mai si fim (se intreaba scriitorul si ganditorul) siliti sa ucidem si sa fim la randu-ne ucisi? E inacceptabil! E inadmisibil, dar se intampla – si inca des, prea des.

Aceasta insemna, constata Eugen Ionescu, ca suntem pusi sa facem lucruri pe care nu le intelegem, de care nu suntem raspunzatori: poate suntem jucaria cuiva, cineva e in spate si joaca in carca noastra? Spiritul, natura, istoria demonstreaza, cu expresiile lor, existenta acestui joc – unul, probabil, aflat in ignoranta noastra.

Indeobste societatea romaneasca postdecembrista o simtim ca fiind in stapanirea lui, nimic din ceea ce am facut si facem nu ne iese, toate se intorc impotriva noastra. Are din nou dreptate Eugen Ionescu: facem, spunea el, revolutie, instalam si instauram justitia, dar, la capat, constatam ca am instalat nedreptatea, inca o data, schimbata, tirania. E simptomatic, acum, la romani, acest lucru, nu stiu daca e tot asa de presant si altundeva – este iar jocul acela incontrolabil, care insa ne controleaza? Lumea povesteste de manevre minutios premeditate si elaborate in secret, in culise; apar, ca mai demult, “ocultele”, oamenii vorbesc, iata, de asa-zisele “brain-trusturi”, un fel de centre de putere intelectuale – centre noocratice – care ne strunesc nemilos din umbra. (La George Orwell au mai aparut “Big Brother” si dezgustatoarea “Politie a Gandului”, eficienta, cum se stie, in comunism.) Dar daca acestea exista undeva, ele exista in scenarii. Oamenii vor sa se cunoasca pe ei insisi, sa se priceapa pe ei insisi cu mentalitatile lor intregi – adica fara a se dezlipi cumva de ele – si e mai comod, mai confortabil sa taifasuiesti despre cine stie ce sugestii tainice care te-au cuprins si-ti poruncesc; care te manipuleaza si te indreapta acolo unde tu nu vrei. Etc., etc. Exista insa mai degraba – pentru ca acesta te influenteaza cu adevarat, si-ti da pe nestiute, nestricandu-ti tihna, forma in care de multe ori te regasesti – un soi de “brain-trust” difuz, neprecizat, neinstitutionalizat, sa spunem o lume ca rumoare psiho-sociala: ea te invaluie si te izoleaza, te impinge din urma ca intr-o ceata, vorba poetului cunoscut, chiar catre scopuri pe care nu le-ai dorit, nu ti le-ai propus. Un Jaques Attali, ce a fost ministru socialist in Franta ( ne-a vizitat tara impreuna cu defunctul Mitterand ), dar care este si un ganditor vrednic de interes, vorbea la un moment dat, in “Zgomote”, de rumoarea economiei politice.

Revenind insa la cele de mai sus, putem conchide ca traim astazi o experienta stressanta? Romanii, restul lumii? Suportam mai curand o angoasa de influenta: ne-am nascut inselati, suntem gata inselati…

La aceasta nu exista nici o solutie. Decat amagindu-ne, cum credea Eugen Ionescu? Dar numai omului, si nu animalului, ii este data amagirea: “Numai in noi insine se afla ce este profund personal si ce e universal”.

A. I. BRUMARU