~Emilian Marcu: „Efigii sub lanul de rouă“

Ninge cu lumină-n cartea de istorii,

Ninge cu lumină ca pe-un lan de grâu.

Roua ne îmbracă morţii noştri tineri,

Sângele lor este cel mai tainic râu.

 

Fântânarii sapă-n umbra lor, curata,

Duce Ştefan ţara-n palmele lui mari.

Tot săpând, de sete, o fântână-i gata,

Umbra lui e apa care-ncepi s-o cari.

 

Flacără arzândă e pe lume dară

Trupul lui de flăcări ce-l îmbracă viu

Din lumină-şi sapă un sicriu pe-afară;

Doja este visul de-a fi ţării fiu.

 

Patrie-n lumină Petru te văzuse,

Dar a fost de vreme-n lume prigonit

Şi-a prezis destinul domnilor de ţară,

Şi-a făcut să fie fiecare-un mit.

Curge blând lumina din pământul ţării,

Curge chiar din umbra Domnului Mihai.

Capul lui tot curge să vestească zorii:

Vrând să-şi cate trupul se îmbracă-n grai.

 

Un Hristos al nostru e Ioan cel sfânt,

Lui i-a fost sortită moartea exemplară,

Lui i-a fost să moară,sus, peste pământ

Răstignit în aer, răstignit pe ţară.

 

Brâncoveanu cată fiii prin baladă,

Umblă el prin lume fără cap şi trup,

Voievodul umblă, nimeni să nu-l vadă:

De atâta umblet rănile-i se rup.

 

Ninge cu luimă, umbra cum mai ninge

Că îmbracă ţara Cantemir cu cărţi.

E un măr în floare, moartea nu-l atinge:

A zidit pe ţară din cuvinte hărţi.

 

Din pământuri vine umbra lor curată,

Trei lumini curate osândite-n roţi.

Drumuri de lumină sunt cu tot cu roată,

Drumuri de frăţie, legământ de moţi.

 

Dau în floare merii, apa-l înveşmântâ,

Şi-i croiesc, în grabă, purpură pe mâini

Să-l primească mire patria cea sfântă,

Tudor îşi tot duce somnul prin fântâni.

 

Fântânarii sapă-n umbra lor cerească,

Apa intră-n case limpede şi grea.

Se răscoală-ntrânsa oastea ţărănească

Şi se-ntoarce-n pâinea coaptă într-o stea.

 

Conştiinţă clară e Bălcescu-n zare,

Flacără şi spadă şi al ţării scut.

Înfloreşte rana minţii-n piedestale;

Sub măslini e fulger fruntea lui de lut.

 

Cuza tot mai poartă patria pe braţe,

Tot mai scrie Cuza pravili sub pământ.

Greierii beau fulger şi din steag lumină;

Ninge blând şi Cuza e însemnul sfânt.

 

Curge-ncet lumina din pământul ţării,

Curge chiar din umbra tânărului fiu

Cel intrat în moarte dar nu dat uitării

Chiar de trupu-i zace într-un câmp pustiu.

 

Umbra lor e astăzi semnul sfânt de carte,

Ninge cu lumină chiar din trupul lor.

Patria e haină,casă şi în moarte;

Ei ne sunt lumina pusă-n Tricolor.

 

Fântânarii sapă-n umbra lor cerească

Intră-n case apa limpede şi grea.

Înflorită-n taină oastea ţărănească

Ne-nlumină gura cu sămânţa – stea.

 

În genunchi,cu sete, o sorbim în taină

Somnul să le fie sub pământ uşor

Să se învelească-n veşnică odihnă

Că ne sunt lumina pusă-n Tricolor.

 

Ninge, cum mai ninge-n cartea de istorii

Pe albite oase-n fluiere de fag

Piedestale sacre spală-n ceruri norii,

Fântânarii sapă în icoane-un steag.

 

Dau în floare merii şi croiesc armură

Fiilor de ţară rostuiţi sub hat.

Flacăra ninsorii le-a aprins pe gură

Bocetul în care iarba i-a-mbrăcat.

 

Curge-ncet lumina din pământul ţării,

Curge chiar din umbra tânărului fiu.

Cel intrat în moarte e ne-dat uitării;

Ninge cu lumină ca pe-un rediu viu.

 

Ninge cu lumină-n cartea de istorii,

Ninge cu lumină ca pe-un lan de grâu.

Roua ne îmbracă morţii noştri tineri,

Faptele,cu sânge, ţării ei le scriu.

 

EMILIAN MARCU