~Adrian Munteanu: „Cinci sonete de dragoste“

ÎNEACĂ-MĂ-N SĂRUTUL CE UCIDE
Îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide. 
În pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa. 
Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă 
Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.
18 ianuarie 2005

 
SPUNE-MI, IUBITO, UNDE-ŢI E POPASUL ?         
Spune-mi, iubito, unde-ti e popasul ?
În cuib zănatec, în amurg de ceară ?
Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară
Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul ?

Cum ai învins râvnirile de fiară
Ce-au despicat pădurile cu pasul,
Ca să-mi aplec genunchii, să-mi fac masul
La umbra coapsei tale de fecioară ?

Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Şi din căuş de patimi apă vie,

Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,
Să te zidesc curată-n temelie,

Aceeaşi Ană, pe un nou altar.
30 iulie 2004 

 
CĂLCAM PE IARBA DE SĂRUT NEBUNĂ
Călcam pe iarba de sărut nebună.
Sclipea zăpada-n suflete, uşoară.
Ploua tihnit şi grav în câte-o vară,
Cânta un greier tainic pe o strună. 
Mă scuturam de frunza ce-o să moară.
Se pregătea lumina să apună.
Un soare crud ardea pe câte-o dună
Şi-n trup uitarea începea să doară. 
Din struguri mustul se scurgea pe dale
Şi floarea-n glastră născocea poveşti.
Scâncea o ciută în păduri de jale, 
Tânjea mirarea stinsă în fereşti,
Dansau pe jarul clipelor vestale,
Dar tu, iubito-n toate nu mai eşti.
27 ianuarie 2005

GÂNDESC LA  TINE CA LA O FÂNTÂNĂ
Gândesc la tine ca la o fântână,
Sfinţind lumina ce ţi-a fost sortită,
Ispititoare ciutură peţită
De apa vie scursă prin ţărână. 
Coapsa ascunde pasărea rănită
De glonţul clipei ce m-a strâns de mână
Şi mă aruncă-n răzvrătire până
Te voi visa nu zână, ci iubită. 
Sânii înfig uimiri în trup păstrate
În timp ce gongul serii cade mut.
Cu gura mea de patimi şi păcate 
Îţi sorb fiinţa-n pustiit sărut.
Pătrund aprins, desferecând lăcate
Şi-n noi se frâng aripile de lut.
20 august 2004 

 
UMPLE, IUBITO, CU VIN VECHI POTIRUL 
Umple, iubito, cu vin vechi potirul,
Fructul luminii, limpezit de muze,
Alintă apa dulce din havuze
Ce-a adormit cu trudă trandafirul.

Aşterne masa cu-n surâs pe buze,
Aşează pâinea şi veghează mirul
Ademenind spre trupul blând zefirul

Aromitor al zorilor lăuze.

Aprinde focul, nu-l lăsa să piară,
Aruncă lemne pe altar. Apoi
Miresme dulci ne vor zidi. Spre seară

Vom dezbrăca veşminte. Drepţi şi goi
Ne vom topi ca un palat de ceară
În flacăra dintru adânc de noi.
14 iulie 2004

ADRIAN MUNTEANU