~Al. Florin Ţene: „Poeme de Crăciun“

ORA DE NINSOARE

Ninge cu lentoare peste burgul înzăpezit,

Albul a ajuns până la ochii ferestrelor,

Curiozitatea acoperită de vălul perdelelor

Se strecoară pe sub mâna ce înlătură discret intransparenţa.

Istoria e alta în fiecare fulg de nea şi oraşul

a ieşit din casă strecurându-se printre ei,

s-a urcat în bena camionului de strâns gunoiul

şi mestecă sticle de plastic să-şi cureţe dinţii-

străzi cariate în anveolele cărora descoperim

banii  locuitorilor ce-şi plimbă nepăsarea în coşciuge de tinichea.

Ninge cu alb peste oraşul din tabloul aflat în camera ta

Unde aştept  invitat să fiu să-ţi citesc cărţile

Cu coperţi făcute din pielea burgului nostru,

animal unic peste care ninge cu postulate.

_____________________

BALADA BRADULUI DE CRĂCIUN

–––––––––––

Pomul de iarnă uscat

Alcătuirea bradului la loc,

Muntele iar l-ar fi înălţat

Dacă amintirea n-ar fi ars în foc.
**********

Imaginea lui adună bucurii

Lumânările ard, sunt prea sus,

Ele urcând în răsăritu-i azuriu

Aprinzând visuri spre apus.
**********

Din brazi coboară dulciuri la copii,

Seva lor aduce pădurile în case.

Sănile trase de reni stârnesc nostalgii

In cioturile pe coline rămase.
**********                        Şi brazii lepădându-se de topor

Brusc şi-aduc aminte de un gând

Revin miei la rădăcina lor,

Însă pădurea e departe,luminând…
**********

Bucuria noastră e plânsul brazilor tăiaţi,

În lumea lor n-au cum să mai fie,

Au mai rămas pe munte câţiva fraţi,

Tremurând pentru Crăciunul ce-o să  vie.

__________________

ICOANA , SINGURĂ PRINTRE PICTURI

O mână de Dumnezeu a desenat chip în suflet,

Aşa a  pogorât Icoana preasingură-n lumină

Cu Fiul milei  şi Mama obosită-n sfinţenia de umblet

S-avem cui ne închina când ne macină  vreo vină.

Nepământeană Icoană de început al lumii,

o mare de oameni, împăraţi –Culoare şi Cuvântul,

ea poartă mântuirea  prin veşnicia humii,

la care ne rugăm, cutreierând pământul!

Icoană-carte cu adevăruri puse-n culoare

Cu legea-n puritate ca roua în Sinai;

Izvor de iubire, de har deschizând cărare

Ce ne  urcă-n timp sufletul în rai..

În existenţa mea pe poteci de gând,

mă întorc la tine mereu Icoană fără hotar

cum se întoarce vara la seceră pe rând

şi-n dorul ei de casă ,corabia la far.

Mă-ntorc la Icoana icoanelor ca la un sfânt altar,

La Chipul ce-l poartă în memorie şi vântul;

Mă închin la El şi-L port în suflet dar

Cutreierându-mi Fiinţa şi întreg pământul.

AL.FLORIN ŢENE