NR. 7/2010

Aurel Anghel: „Lirismul ca magie a memoriei“

„Sa nu uiti Darie…” , iată o sintagma care mi-a venit in minte, după ce am citit cu interes deosebit REVOLTA FONDULUI NECONSUMAT, o excepţionala carte de istorie si critica literara, o monografie a lirismului despre cazul Zaharia Stancu.

Marele om de cultura Artur Silvestri s-a retras dintre noi lasând un gol pe care îl umplem acum cu opera sa de dimensiuni enciclopedice. Artur Silvestri, critic literar,  prozator ,istoric si filozof al culturii.

Cele doua cărţi primite, Revolta fondului neconsumat şi Radiografia spiritului creol m-a introdus intr-un orizont de cultură care m-a impresionat profund. Motivele sunt numeroase, dar unul m-a determinat să citesc si să scriu, să reflectez, dând expresie concretă gândurilor mele despre un mare om de cultură si urmele pe care ni le-a lăsat.

Mai întâi m-a surprins alegerea celor doi poeţi români, îndrăgiti si de mine, având acum posibilitatea să mă întorc la poezia lor , întemeiat după lectura cărţilor de viziunea profund originală şi temeinic argumentată a criticului literar, Artur Silvestri. >>>>

Mircea Micu despre Mihail Soare

Un poet dezinvolt,  inventiv, profund şi cu un umor special, un poet surpriză, aşa poate fi numit Mihail Soare,  care ne invită la gâlceava domniei sale,  culmea,  tocmai cu Joseph Haydn!

Teribilist sau serafic, profund sau ironic, meditativ sau sarcastic, cultivă versul clasic cu naturaleţea şi siguranţa profesionistului dăruit.  Dar şi pe cel alb în aceeaşi măsură.

Are Mihail Soare o inventivitate lingvistică specială, jonglează cu cuvintele, le alătură ingenios în propoziţii şi fraze de o sonoritate aparte şi în  virtutea acestui dar de magician cu îndelungă şi puţin pământeană practică îşi permite să şocheze spiritele pudibonde sau criticii îngheţaţi în convenţionalism.

Din loc în loc explodează şocant şi fascinant câte o bombă metaforică menită să uimească şi poate,  sau mai ales,  să sfideze: ,,în mlaştini puturose şi acre ară morţii / cu minutare lucii meşteşugite-n pluguri…”, >>>>

Elisabeta Iosif: „Poeme de sfârşit de vară“

COCOŞII

Mi-a trimis Mercur în dar

Doi cocoşi. Dar în zadar

Se rotesc. Cu nobleţe,

Dar cu minte…

De cocoşi.

Agresivi, ca mai-nainte…

* * * *

Rubiconzii lui Botero,

Familiştii

Lui Chagall

Sunt sexiştii  –

Picasso. Festivişti,

Dar onorabili. Talentaţi,

Cu mult aplomb,

La pictori , specializaţi… >>>>

Florentin Smarandache: Prefaţă la „HELLUO LIBRORUM“*

Am fost un lector benevol de când eram copil în ţară, un consumator de cărţi – adică pe latineşte helluo librorum, unul care se îndoapă cu citiri. În atmosfera rustică a minunatului sat natal al meu, Bălceşti (după Revoluţie devenit „oraş” – bucuria bălceştenilor, încât m-a anunţat şi primarul de atunci, Emil Manu, trimiţându-mi o scrisoare în America), din clasele primare stăteam pe scara fânăriei sau în pătulul din curtea casei părinteşti, scufundat în foile de porumb, toamna după cules, şi citeam din Colecţia “Traista cu poveşti”, şi mă fascinau Amintirile din Copilărie ale lui Creangă (1837-1889), pe care le învăţam la şcoală, basmele populare româneşti, ori ale lui Petre Ispirescu (1830-1887), poveştile lui Andersen (1805-1875), sau ale Fraţilor Grimm {Jacob (1785-1863) şi Wilhelm (1786-1859)}.

Ţin minte că mă luam la-ntrecere cu prietenul şi colegul meu de joacă Victoraş Răducănoiu: care citeşte mai repede. Iar taică-său ne… arbitra! [Desigur, că important era care înţelege mai profund o carte…] >>>>

Melania Cuc: „Prin transparenţa vitrinei“

PRIN TRANSPARENŢA VITRINEI

Sunt

Imagini  imposibil

De preluat pe o fotografie normală.

Cu o mie de riduri pe acelaş obraz…

Şi afişul cu imaginea ta

A fost smuls,dus pe sus

De nebuna furtună.

Jos, pe pământul stabil,

Ploaia rece s-a lipit de mine

Ca o rochie de femeie gravidă.

Sunt gata îmbrăcată în vopseluri

Ce s-ar potrivi mai mult

Unui portret de regină foarte tânără.

Trăiesc la înălţimea ochiului

Unui trecător ce îşi face drum

Prin transparenţa vitrinei >>>>

Cezarina Adamescu: „Eugen Dorcescu – Poemele bătrânului – zece ipostaze ale întâmplării de a fi“

EUGEN DORCESCU, „Poemele bătrânului – Poemas del viejo”, * Traducción del rumano –  Elegii, Editura Mirton, Timişoara, 2003 – : Rosa Lentini y Eugen Dorcescu. Apărute, sub titlul Elegii – Elegías, în revista on-line “Cetatea lui Bucur”, Bucureşti, nr. 16, 17 iunie 2010. De asemenea, în “Banat”, 6, 2010.

Rareori, poate de la Iannis Ritsos sau Odysseas Elytis mi-a fost dat să fiu străbătută de atâta fior dramatic şi liric în acelaşi timp, ca  în „Poemele bătrânului”, grupajul de versuri bilingve, în traducerea distinşilor Rosa Lentini şi a lui Eugen Dorcescu, de curând descoperite şi asumate integral, fiind citite sporadic în revistele on-line.

Personajul care îşi arogă poemele, respectiv „Bătrânul” – cu o existenţă ontică incertă, la limita realului cu suprarealul, atemporal şi aspaţial, ubicuu şi ascuns în acelaşi timp, îşi revendică dreptul la viaţă şi, mai mult, dreptul de a ne locui şi de a-şi pune amprenta pe fiinţa noastră cu aceeaşi dezinvoltură cu care, puternic şi slab în acelaşi timp, ne ia în posesie. >>>>

Florin Contrea: „Imne ale neuitării Ninei Ceranu“

Despre arta narativă a prozatoarei timişorene Nina Ceranu s-au mai scris recenzii şi studii aprofundate de multă vreme, de către autori prestigioşi. Cu modestie şi smerenie mă opresc acum asupra versurilor conţinute în recentul volum, de poezie al autoarei.

Imnele neîntoarcerii – poartă pe coperta iniţială o imagine simbolică, densă în sugestii spirituale şi  din care cititorul este cuprins de o copleşitoare emoţie, greu de definit. O cale ferată părăsită, o poartă de tunel sugerând infernul din care nici o ieşire nu se întrevede…  Vegetaţia sălbatică ivită printre traverse duce gândul către o pustietate greu de suportat…

Din ferestruica turnului ideal de fildeş al poeţilor, criticul, – neavând acces la nici un fel de informaţii concrete despre ce anume a stat la temelia inspiraţiei artistice, – trebuie să se mulţumească cu ceea ce dau de înţeles enigmaticele versuri. E limpede că e vorba de o suferinţă copleşitoare, de o tragedie reală, cu care realitatea vie îl încearcă, deseori, pe nefericitul muritor. >>>>

Lorinczi Francisc-Mihai: „Fructele Imago“ – geosfericitate literară (despre poezia lui V. Voiculescu)“

Într-o zi toridă de iulie mă aflam împreună cu viitoarea mea soţie în Bucureşti pentru a face o vizită Doamnei Gabriela Defour-Voiculescu, pe strada Olimpului, numărul 11. Am păşit prin curte, prin galeria de verdeaţă care ne însoţea până la casă. Am urcat scările, iar uşa se deschise în faţa noastră. Ochii sclipitori ai Doamnei Defour-Voiculescu ne-au primit cu bucurie. Am şezut pe fotoliu şi am discutat câteva ore de după-amiază. Eram plini de uimire că avem plăcerea să o ascultăm pe fiica poetului care ne-a încântat cu vorbele sale înţelepte. Eram flămânzi de frumuseţe, ne bucuram să respirăm aerul din casa în care a păşit Poetul. Am zărit icoana la care se ruga, un poem în original aşternut pe o uşă interioară, „Şarpele”, care parcă priveghea, mobilierul vechi, casa fiind o galerie de artă în miniatură, camera în care am fost primiţi păstrând o atmosferă arhaică, sobră, care te îndemna la veneraţie. Vis-à-vis de uşa cu poemul era un portret al Poetului care ne privea şi la care ne uitam cu admiraţie şi supunere.  >>>>

Gheorghe Andrei Neagu: „Neant“

NEANT

Ce tristă-i coala neagră sub zăpadă.

S-a zgribulit de gol sub pulberi reci.

Şi-atâta-i de pustiu în casă şi-n ogradă

Că pleci şi coala-i goală.

Şi-aşteaptă să te-ntorci,

să faci din ea grădină,

s-aşterni petale-n slove

mari ronduri de lumină,

şi alei de gânduri albe

din marmure divine.

Din gânduri, să presari spre ceruri

Imense ramuri de argint,

când le atârni de frunze,

vibraţii murmurând.

Poeme lungi pictate

cu aur şi cerneală

adună-n mine teama

din alba, trista coală. >>>>

Al. Florin Ţene: „Destinul lui Byron în conştiinţa critică a literaturii române a sec XIX“

Încă din deceniul patru al secolului nouăsprezece a existat un interes pentru opera lui George Gordon Byron în ţările române când se fac primele traduceri. Literatura engleză, cunoscută de timpuriu prin operele luminiştilor, mai ales ale lui Shakespeare şi a unor preromantici, pătrunde viguros  în principate prin Byron înveşmântat în traducere franceză. Abia în ultimul sfert de veac a început să fie învăţată limba engleză, când în presa vremii apar mai adesea anunţuri de guvernante sau perceptori englezi. În 1843 se menţionează 15 titluri de Byron în cataloagele existente ale cabinetelor de lectură-“ secţii de împrumut “ ale librăriilor care înregistrau preferinţele publicului:catalogue des livres francais qui se donnent en lecture a la libraire de la cour de Frederic Walbaum

Bucarest, 1838. Tot atunci se înregistrează volumul de Oeuvres completes de Lord Byron, 6 volume, Paris, 1837. de remarcat este faptul că toate veneau prin filieră franceză.Însă interesul pentru public erau romanele lui Balzac, Dumas, Scott, George Sand, Hugo, F.Cooper şi mulţi alţii.Într-o clasificare Lord Byron era clasificat pe locul 19-lea, cu 17 titluri.dar, în perioada aceea , traducerile erau toate făcute după versiunea franceză. >>>>