LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Const. Miu: „Poeme“

IZVORUL 

Dacă mamă nu mai am

De carne şi de sânge,

Pentru suflet eşti alean,

Când inima îmi plânge. 

Suflet pronie să-ţi fie,

Hrană vie – numai mie;

Lacrima ca apa vie –

Un izvor de veşnicie. 

De când ai luat locul mumii,

Străluceşti ca raza lunii.

Doamna sufletului meu,

Eu te voi iubi mereu!
____________
DOUĂ LUMINI 

Cine a pus cearcăne lunii

Şi a făcut-o să se arate

Cu zâmbete şi lacrima mumii

Veşnic pe cer noapte de noapte? 

Marama de unde o are,

Că mama cu ea se gătea?

Şi-a luat-o cu ea, la plecare,

Chemată la ceruri şi ea… 

Acum veghează doar luna

Paşii mei pe-a vieţii cărare…

Din două lumini, s-a stins una,

Iar noaptea lăsată mă doare!
____________ 

ÎNTOMNARE 

Toamna strânsă-n frunze moarte

La ureche-ţi spune şoapte

Despre sufletul brumat

Tot mereu înlăcrimat. 

Pe alei de parc pustiu,

Gândul meu iar hoinăreşte…

Und’ se-ndreaptă – eu nu ştiu;

Ceaţa-n juru-i creşte, creşte. 

Dimineţi fără de soare

Le prind toate la rever.

Nopţile când mi se pare

Că e frig – inimii ofer.
____________ 

SULFINA 

Bob de cer rămas stingher

Sufletul te strigă iară…

Visele cu toate pier,

Noaptea-l strânge ca o gheară! 

Iarna i-a lăsat doar sloi

Lacrima în colţ de stea,

Ca s-o iubim amândoi,

Apă Vie să ne dea! 

Adu iar primăvară

Doar în pieptul meu grădină

Şi aş vrea să mi se pară

Inima ca o sulfină…

CONST. MIU