~Memento: „Un poet din Tibet“ de Gheorghe Tomozei

Gheorghe Tomozei , ultima carte  

Cum poate fi Tibetul?

Inaccesibil, misterios, arid, dificil, sec, esenţializat .

De ce Gheorghe Tomozei a ales acest titlu , „Un poet din Tibet” pentru a sa carte ultimă, atât de ultimă încât o presimţise, o ştiuse, ba chiar o spusese?

De ce Gheorghe Tomozei, prolificul, exuberantul, baladescul, prinţul în catifea , adorator al întorsăturilor de limbă şi al poemelor dantelate a ales această „ ieşire din scenă” : maximă economie de limbaj, esenţializare, asceză, încifrare? 

Criticii vor fi decodat sensuri, vor fi analizat în amănunţime aceste depeşe sângerânde dintr-un timp al unui  rămas bun pe care nimeni aproape nu l-a înţeles.  

Ultima carte a poetului Tomozei, aş zice cvasi necunoscută din cauza tirajului şi-a momentului în care a apărut, în plină indiferenţă a unei lumi sălbatece, este şi cea mai ciudată, de parcă autorul ar fi extras numai aurul şi restul să fie abandonat la mormanul cu steril al arhivelor.

Avea totuşi Tom o nemulţumire a lui, continuă, prelungită: îl durea indiferenţa lumii dimprejur, el , cel ce trăise numai pentru poezie de-a fost capabil să sacrifice tot, totul de dragul acelei aure pe care şi-o construise cu atâta sârguinţă şi tenacitate, de parcă ar fi adunat petec cu petec de foiţă aurită, de lipit pe-o bucată de lemn vechi argeşean.

Nu vreau să îl evoc acum când iată sunt 11 ani de la moartea sa altfel decât prin recitirea unora din ultimele sale poeme, convinsă de faptul că puţini sunt aceia care au apucat să le citească.

Aşadar, câteva dintre ultimele poezii ale lui Gheorghe Tomozei.

Reamintim că poetul s-a stins la 31 martie 1997, iar poezia „ Visul din 31 mart” face referire la ziua lui Nichita Stănescu şi a fost publicată în acelaşi volum apărut la editura Scripta în 1995.

O halucinantă premoniţie care avea să-i adune între cifre pe cei doi prieteni, legaţi încă odată , cu un alt fir, al miilea se pare, pe viaţă şi pe moarte.

Cleopatra Lorinţiu  

Martie 2008

 

Poeme de Gheorghe Tomozei  

Visul din 31 mart  

Venise la mine smerita,

Pulpeşa,dagherotopa,

Muierea,curva, fata

Neântâmplata şi eterata. 

Cu doar puţine vocabule

Ea cu buzele

Tipărea

Peste pielea mea

Incunabule  

Era fără-ndoială femeia

Mânată spre mine de unul, Nichita

De la Nicheea…

Dor stins

Un lustru antic

Pe gura râului.

Zac însumi plouat

De ploi erudite. 

Apa curge-n de sine

N-o voi mai bea. 

E prea frumoasă clipa

Din ziuă. 

N-o voi trăi-o. 

Eu iubesc  

Eu iubesc aceste devastate privelişti,

Muierile cu buzele pale,

Munţii, cascadele, norii

De le cumpără streinii

În cărţi poştale.  

Cu Nicetas  

Nicetas,doar tu şi eu

Vom mai răsufla printre fânuri

Încălzind mânuri-

Noi, boii din staulul lui Dumnezeu.

Desen  

Sunt îmbrăcat în piele

De fraged facsimil

Scris de-un călugăr-copil

Într-un schit de sub stele…. 

Am fost  

Paserilor de peste marea

Le-am fost demâncarea  

Lumii de zavistii şi ură

I-am fost băutură. 

Am fost un poet

Din Tibet…

Fireşte 

Viaţa mea ?

Prav

Şi

Pulvere. 

Şi totuşi

Totuşi

Nu-s chiar străveziu. 

Spun :sunt!

Şi parcă sparg

De asfalt

Un pepene roşu. 

În rest , ce e drept,

Prav

Şi Pulvere.