LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Carnet de poet: Eugen Evu

RELICVARIUM

Fiind muritori nesaţiul nemuririi
Şi-al învierii sens sădit de vechi religii

Unei naturi străine însăşi Firii

Par s-aparţină Fiinţei ca vestigii

Atribuite –n stigma delirantă

Fugarei felurimi răzleţe-n moarte

Ce saltă şi revin ca o constantă

În aparenţa-i imediat-departe

Un gol lovit de clopot creşte-n mine

Şi din ecou ecol frânt revine

Sporind ca drumul-n urmele întoarse

Pe răsucite strălumini şi arse

De dăruirea lor căutătoare…

Al insomniei zeilor îmi pare

Ramificat vlăstar se mai extinde

Cum un multiplu straniu prin oglinde

Caleidoscopul labirint, transpare

Splendoarea prin tenebre doritoare

De răsărit şi dimineţi în floare

Un chip demult iubit trădat de-o boare

Se-ntorc pe ţărm dumnezeieşti suspine

Sfărmatul sidef stele spulberate

Pe care –ngenuncheat în visul fără tine

Nisipul le prefiră pe altare

Tot ce-am văzut frumos trăieşte-n noi

Noian de oglindiri decolorate

Reînfloresc duminical altoi

Ecou genezic, doruri vindecate

Treziţi spre lumi restrânse la durate

Pe diferenţe reciproc furate

Se zbat şi se alungă repetate

Himere, noime, stigme, reci păcate

Sunt cum n-ar fi, iluzii colorate

De-un Joc Incognoscibil

Viu prin toate

Ne oglindim Fiinţa , vii, în toate.
EUGEN EVU