NR. 9/2010

Al. Florin Ţene: „Artur Silvestri. Din nou printre noi“

(La doi ani de la înălţare în nirvana)

Nu întotdeauna cel care se înalţă în ”Patria veşniciei “ lasă urme adânci şi roditoare, precum brazda  răsturnată de plug în ogorul roditor, însă în cazul scriitorului, istoricului, filozofului şi enciclopedistului Artur Silvestri urmele rodniciei sale din timpul vieţii se văd şi azi pe ogorul memoriei şi al cuvântului”cules de pe pajiştile infinit colorate şi cu parfumuri inefabile, pe care le parcurge fără oprire, ne cuprinde şi ne supune, strecurând în noi înţelesuri superioare, menite să ne extragă din contigent “.( Acad. Prof. Dr.Zoe Dumitrescu Buşulenga).

Acest dor veşnic de Artur Silvestri izvorăşte din înţelepciunea  lăsată în cărţile de proză scrise, de istoria culturii şi eseistică, de analiză imobiliară, economică şi socială, de documentele iniţiate şi îngrijite de el, de generozitatea sufletului său pusă la temelia publicaţiilor înfiinţate şi mai ales de căldura interumană pe care o degaja când interacţionai cu el.

Reverberaţiile primite şi acum de la Artur Silvestri, vin, nu numai dinspre paginile cărţilor sale, dar şi prin memoria celor care l-au cunoscut, prin amintirile vi turnate în sâmburii cuvintelor însămânţate, într-un rodul veşniciei, în ogorul fertil al paginilor recentei cărţi apărute “ARTUR SILVESTRI-Aşa cum l-am cunoscut “, volumul I, Editura, Editura Carpathia, 2010,Bucureşti. Colecţie iniţiată şi îngrijită de Mariana Brăescu Silvestri. >>>>

Maria Vaida: „Amintiri din România Tainică – Omul faptelor sau O clipă de taină“

Atenţia noastră se îndreaptă mai întâi asupra lucrării: “Artur Silvestri. Fapta culturală”, apărută în colecţia Pro memoria, iniţiată şi îngrijită de soţia autorului, scriitoarea Mariana Brăescu-Silvestri, o carte-docurnent, alcătuită de Teodora Mîndru cu multă rigoare şi acribie. Este, aşa cum menţionează şi autoarea documentarului „o carte a marilor proiecte culturale ce depăşesc sfera operei scrise: Asociaţia Română pentn Patrimoniu, Premiile Patrimoniului Naţional, Asociaţia Biblioteci pentru sate”, o carte ce respectă principiul silvestrian: „să nu ne înveţe nimeni ce am trăit noi”, o carte incompletă, atipică, dar reală, bazată pe mărturia vie a 135 de persoane implicate sau martore ale faptelor. Rezultatul incontestabil este că omul Artur Silvestri constituie pentru cei de azi un model şi un exemplu bun de urmat, absolut original şi demn, un ctitor al culturii naţionale, intrat pe uşa din faţă a Galeriei Părinţilor Patriei, un spirit enciclopedic şi clarvizionar despre care se va vorbi multe veacuri de acum înainte, pentru că: „Artur Silvestri s-a stins ca un martir, ca un călugăr laic care îşi luase de bună voie asupra sa povara greşelilor timpului său şi sub această povară care până la urmă l-a strivit, încerca îndreptarea”.

…………………………………………………………………………………………………….

Al doilea capitol este intitulat “Premiile Patrimoniului Românesc”, care s-au dorit a fi dintru început o alternativă la cultura oficială exclusivistă, aspect pe care îl sublinia Artur Silvestri într-un interviu: „Astfel, noi am voit să arătăm sinteze clădite cu efort, cărţi importante, monumente, cărturari, truditori, suflete sacrificate. Unii dintre premianţi suni aproape istorie; alţii suni bătrâni, uitaţi sau risipiţi în lumea largă. Dar fapta a rămas. Fericiţii câştigători ai acestor premii au fost identificaţi şi selectaţi cu totul democratic; cititorii celor 18 publicaţii on-line puteau să propună personalităţi culturale din zona sau din domeniul pe care îl cunoşteau, aceste propuneri se analizau cu prudenţă, alcătuind celebra listă a lui Silvestri, o listă publică de personalităţi susţinute cu argumente ale operelor şi faptelor îndreptate către binele colectiv. >>>>

NR. 8/2010

Ion Marin Almăjan: „Struga , locul unde poezia a fost regină“

O invitaţie la „Serile de poezie de la Struga”, localitate aşezată pe malul Lacului  Ohrid, din Macedonia, era  un mare privilegiu. Şi aceasta întrucât în timpul acela , 1970-1984, manifestarea de la Struga era recunoscută ca un regal al poeziei europene şi mondiale, unde au fost încoronaţi cu râvnitul Premiu internaţional de poezie „Coroana de aur” poeţi importanţi ai lumii , precum Pablo Neruda, Eugenio Montale, Seamus  Heaney, Nichita Stănescu şi alţii.   Am avut privilegiul să  fiu invitat  la Soirees poetiques de Struga  mai întâi în 1980, de către prozatorul Boris Vişinski, director al Editurii Makedonska Kniga, care mi-a publicat în limba macedonă ( în traducerea poetului Ivo Muncean) romanul „Tornada” iar mai apoi în 1983 când am  trăit graţioase şi unice clipe alături de Nichita Stănescu.

Nu voi insista asupra dificultăţii cu care regimul comunist  elibera paşapoarte pentru intelectuali, în special, acceptând ca aceştia să treacă graniţele ţării, chiar şi în Iugoslavia, considerată periculoasă nu numai pentru singularitatea poziţiei sale între celelalte ţări socialiste, pe timpul lui Tito, dar şi fiindcă din Iugoslavia se putea fugi mai uşor spre Italia, >>>>

Adrian Botez: „Pentru neuitarea lui Adrian Păunescu“

CETĂŢII CĂREIA ÎI MOR POEŢII

cetăţii căreia îi mor Poeţii

i se refuză roua dimineţii

cetăţii care şi-a ucis Poetul

Dumnezeu îi retrage alfabetul

*****

când soarele-şi înfige lănci de-amiază

în inima cetăţii adormite

Poetul – dârz – transformă lancea-n frază

somnu-l preschimbă-n Raza de Ursite

*****

cetăţii căreia îi mor Poeţii

Domnul din ceruri i-a stins făclia-stea:

nu se mai văd – livizi –  decât pereţii >>>>

Traianus: „Visul ca moştenire“ – In Memoriam Adrian Păunescu

La asfinţitul lui Adrian Păunescu

Noiembrie-şi buciumă mirii

Şi-i lacrimă nemărginit.

Se duc trubadurii Unirii

Cu visul lor neîmplinit.

–––––––––––

Şi nimeni nu-l vrea moştenire

Din ţările ce l-au avut.

Se-ngroapă şi-un vis de Unire

Cu trunchiul de frunze şi lut. >>>>

Daniela Gifu: „Alcătuiri de poveste. Apocalypsis cum figuris de Artur Silvestri“

O viaţă de înger. Şapte nuvele iniţiatice, plăsmuite în perioada 1977 – 1984 la Snagov şi Izvoul Mureşului, cu încântare, nelinişte, adâncime, tulburare, delicateţe, înduioşare…, adunate şi republicate[1] postum – prin efortul netăgăduit al doamnei sale, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri – în volumul Apocalypsis cum figuris, la Editura Carpathia în anul 2009. Aproape nimic din ce scrisesem ca după o dictare, – spunea în textul de introducere Artur Silvestri – cu nu mai mult de câteva ştersături, îndreptări şi adaosuri, nu s-a mai schimbat apoi… (p. 10). Firul său narativ pune sub lupă starea de spirit, analizându-i impresionant consistenţa.

Cu cât trece timpul, cu atât mă ataşez mai mult de scriitura lui Artur Silvestri, plecat de aproape doi ani dintre noi, chiar de ziua Sf. Andrei[2], totodată, sărbătoarea creştinismului românesc. Deloc întâmplătoare, aş zice, această chemare timpurie ACASĂ, cunoscut fiind faptul că autorul nostru întreaga sa viaţă şi-a pus-o în folosul culturii româneşti, pe care a iubit-o foarte mult, într-o vreme ce ar putea să devină, mâine, risipită în diversitate… >>>>

---

Cezarina Adamescu: „Grigore Vieru în amintirile contemporanilor“, Antologie de Daniel Corbu

Abia ce a apucat lacrima să se zvânte puţin şi o sumă de scriitori au simţit ca stringentă – nevoinţa de a-i evoca memoria, rămasă în conştiinţa inimii milioanelor de iubitori de simplitate şi naturaleţe, de gingăşie şi demnă smerenie faţă de Poetul – devenit emblemă a frăţietăţii românilor de pe ambele maluri ale Prutuluii, de Grigore Vieru.

Graţie iniţiativei distinsului Daniel Corbu, care a lucrat asiduu la Selecţia de texte, intinerarul biografic şi prefaţa unui impresionant volum de mărturii şi evocări, volumul de faţă a ieşit la lumină la doar câteva luni de la fulgerătoarea petrecere a Poetului.

Este o dovadă grăitoare a imensei iubiri de care s-a bucurat Grigore Vieru, în ţările siameze, vorbitoare de accelaşi limbă, păstrătoare ale aceloraşi tradiţii, care-şi asumă momente ale aceleiaşi nedrepte istorii care le-a despărţit graniţele. >>>>

Melania Cuc: „Tablete“

Şi ce dacă, în jurul meu benzinăria arde şi s-a pătat cu sânge lentila concavă?  E timp de promenadă prin parcul în care pensionarii de mâine joacă  remi pe viaţă şi moarte.

Colacul meu de salvare este galben. Ca un soare ce stă cu picioarele reumatice în apă de mare.

S-a ciocnit de epavă altă sticlă cu şampanie franţuzească şi famfara cântă marş nupţial. Curg amintirile căpitanului de cursă foarte lungă ca un lapte de mamă peste luciul oceanului în care delfinii aşteaptă să nască pui geniali.

Memoria ancestrală este unica şi imperfecta răsplată pentru că mai  existăm în arhiva domnului Darwin.

Dincolo de cer este oraşul natal, un trotil cu capsa pusă şi stoluri de guguştiuci îmbuibaţi cu resturi menajere. >>>>

Dimitrie Grama: „După furtună“

Toata noaptea un vint puternic, tragind dupa el o furtuna de vara, a haituit muntii Aninei, luminind din cind in cind Valea Mare, unde doar cite o caprioara speriata zvicnea in sprinturi scurte de la un tufis la altul.

Inspre dimineata norii s-au retras si din ce in ce mai rar, cite un tunet infundat mai razbatea pina in sat, de undeva de prin Sirbia.

Apoi, ca si cind cineva ar fi vrut sa compenseze lumea pentru larma din timpul noptii, o liniste profunda, de mormint, a invaluit satul, muntele si valea.

Baba Floarea nu s-a culcat, a stat „de veghe” toata noaptea, ascultind glasul liber al naturii si acum cind primele raze de lumina au inceput sa raspindeasca linistea aceea nefireasca, s-a ridicat cu greutate din fotoliul de piele si fara graba a inceput sa se dezbrace. >>>>

George Petrovai: „Doctorul Iura Jivago, unul dintre eroii de referinţă ai literaturii de rezistenţă“

Literatura de rezistenţă reprezintă un capitol distinct, încărcat de tragic umanism, din literatura universală. Ea se constituie într-o formă specifică nu doar de protest, ci chiar de luptă (uneori cu garda jos) a unora dintre cele mai sensibile şi curajoase conştiinţe, i-am numit pe scriitori, împotriva dictatorilor şi a politicilor lor de intimidare, care cu toatele vizau acele focare de rezistenţă ce nu admiteau acţiunea neîncetată a mijloacelor de înrobire umană (procesul de mankurtizare de care vorbeşte Cinghiz Aitmatov în romanul O zi mai lungă decât veacul), atât prin restrângerea sau chiar privarea totală de libertăţile fireşti într-o societate normală, cât şi prin atrocele mecanism de nivelare şi sterilizare intelectuală.

Fireşte, dacă nu ţinem cont de anumite nuanţe caracteristice locului şi timpului, atunci în literatura de rezistenţă pot fi incluse şi opere reprezentative pentru cultura latino-americană, precum:  >>>>

Melania Cuc: „Moşiereasca“ (fragment din romanul în lucru „Vara leoaicei“)

La Sâmbureasa nu a găsit decât o bătrână în crinolină aproape fleanduri şi pe cap, cu pălărie din pene de struț ciupite de molii. Avea brațele rigide, dar degetele cu inele coclite de vreme, i se mișcau repede, repede. Erau foarte sigure pe ele când manevrau cărţile  de joc. Le adunau, le împărțeau cu dexteritate de crupier veritabil, acolo, pe pluşul cândva verde al mesei pe care cineva o trăsese lângă perete.

Moşiereasa își da pasienţe cu ochii închişi şi un zâmbet de mulţumire întins de la un colţ la altul al gurii ca o custură de brici.

-Iura! Ha, ce  amant mai era!!! Nu era nici nobil, nici mujic!! A fost singurul care mi s-ar fi potrivit. Mareșalul l-a înfipt în sabie. L-a perpelit ca pe o frigăruie… >>>>

Cezarina Adamescu: „Căderea în ceruri. Azur încremenit“

MOTO:

„Încă n-a avut cum mă citi

nimeni cu iscusinţă. De fapt

mă despoi sub nasul vostru,

rup urme neomeneşti.”

DIMITRIE STELARU –

_____________

LUMINA TA-DEPĂRTATULE

Rămâi cu mine

Chiar şi când pleci

în diligenţa amurgului

ca o santinelă

păzind aerul

de briza Selenei.

Eu tac şi ascult pe verandă

melodiile ploii

şi fulgerul dragostei

îmi strălumină chipul

desenând pe obraji

sarabande.

Lumina ta – depărtatule –>>>>