In memoriam Artur Silvestri la Bucureşti

Doamna Mariana Brăescu Silvestri , Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi Librăria Mihail Sadoveanu Bucureşti, vă invită să participaţi la un eveniment cultural deosebit, lansarea cărţilor:

– In memoriam Artur Silvestri –mărturii tulburătoare, cuprinzând mărturiile şi mesajele celor care l-au cunoscut, iubit şi apreciat pe Artur Silvestri

-Albumul Frumuseţea lumii cunoscute- de Artur Silvestri. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

Evenimentul va avea loc pe data de 2 aprilie 2009, la ora 17, la Librăria “Mihail Sadoveanu” Bucureşti, B-dul Gh.Magheru nr 6-8, sector 1.

Vă aşteptăm pe toţi cei care, cunoscându-l, iubindu-l, apreciindu-l pe marele om de cultură Artur Silvestri, doriţi şi aveţi posibilitatea să participaţi.

Vă rugăm să confirmaţi prezenţa dvs până miercuri, orele 16, pe adresa : mariana.braescu.silvestri@gmail.com, pentru  a pregăti setul de cărti Artur Silvestri pentru fiecare participant.

Vă aşteptăm!

La Iaşi, un eveniment impresionant în memoria lui Artur Silvestri

Comemorarea zilei de naştere a lui Artur Silvestri (19 martie 1953) a vut loc joi, 19 martie 2009 la Iaşi printr-un eveniment cultural deosebit de emoţionant pentru toţi participanţii: lansarea volumului colectiv In memoriam Artur Silvestri şi a albumului Frumuseţea lumii cunoscute: ultima carte, ultimele note scrise de Artur Silvestri.

Biblioteca Judeţeană Gh Asachi a susţinut, prin condiţiile şi perfecta organizare a evenimentului, demnitatea instituţiei de cultură, aprecierea şi respectul faţă de marele cărturar, scriitor şi promotor cultural Artur Silvestri. Au participat personalităţi culturale din diferite domenii, oameni de litere, scriitori, poeţi, critici literari, istorici, filozofi, membri arp sau pur si simplu iubitori de carte etc, din Iaşi, din zonă dar şi din alte colţuri ale ţării. Astfel, prof.dr. Cătălin Bordeianu (Directorul Bibliotecii), scriitorul Valerian Stan, Preşedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor(Director adjunct al Bibliotecii), Prof.Constantin Toni Dârţu, Preşedintele Ligii Scriitorilor Filiala Iaşi, scriitorul şi exegetul Alexandru Dobrescu, criticul de artă Valentin Stanciu, prof dr, Gh Buzatu, reprezentantul Centrului de Cultură şi Civiulizaţie Europeană al academiei Române Filiala Iaşi, prof.univ.dr. Ion Sandu, au dat tonul manifestarii culturale de înaltă ţinută. Multe alte persoane şi personalităţi locale şi din ţară, scriitori, colaboratori ai publicaţiilor arp (Maria Ciornei, Olga Alexandra Diaconu, Valentina Becart, Valentin Văran, etc), reprezentanţii presei, etc, au umplut sala spaţioasă a Bibliotecii Gh.Asache Iaşi, au participat la un eveniment literar impresionant şi au plecat cu braţele pline de cărţi.

Olga Alexandra Diaconu: „La Iaşi: o zi de literatură, tristeţe alinată şi comuniune în amintirea mentorului Artur Silvestri“

19 martie 2009, ziua în care Artur Silvestri ar fi împlinit 56 de ani, a fost comemorată la Iaşi, la Biblioteca Municipală Gh. Asachi, aşa cum se cuvenea marelui cărturar: prin lansarea celor două cărţi de hotar, a căror apariţie se datorează soţiei lui, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri.

În deschiderea evenimentului, dl. Prof dr.Cătălin Bordeianu, directorul Bibliotecii judeţene Gh.Asachi Iaşi, a propus un moment de reculegere în memoria lui Artur Silvestri, a rostit o scurtă alocuţiune despre personalitatea culturală a celui comemorat, subliniind  identificarea vieţii lui Artur Silvestri cu scrierea cărţilor, amintind spusele acestuia care ,,vedea raiul ca pe o bibliotecă”.

Apoi, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri a vorbit despre cele două cărţi prezentate pentru lansare, dar şi despre viaţa, munca şi idealurile soţului ei, Artur Silvestri.

In memoriam ARTUR SILVESTRI, mărturii tulburătoare conţine mărturiile pline de afecţiune, admiraţie şi regrete, a zeci de scriitori din toate colţurile lumii, scriitori care, prin răspândirea lor în spaţiu formează o adevărată geografie spirituală, concretizată în spaţiul virtual la iniţiativa lui Artur Silvestri,  care şi-a propus şi a reuşit să dea la iveală o Românie tainică, constituită din creatori, oameni de cultură, feţe bisericeşti.     Această carte este o carte a emoţiei, ne spune scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, în cuvântul înainte intitulat Durerea rămâne în inima mea.Lecţia Omului Mare să n-o uităm niciodată! dar şi o carte scăldată în lacrimi, dar şi în cuvântul de deschidere al manifestarii de la Iaşi. Domnia Sa  a subliniat ideea de Om Mare, de Model spiritual care era permanent vie în sufletul lui Artur Silvestri, idee prin care Artur Silvestri încerca să păstreze viu şi să urmeze exemplul unor  personalităţi de seamă, precum Antonie Plămădeală şi Zoe Dumitrescu Buşulenga. >>>>

Valentin Văran: „Calfe şi zidari”au lăcrimat la Iaşi în amintirea unui meşter cunoscut, Artur Silvestri, Manole al zidirilor în cuvânt.

Avem un nedorit talent de a considera că ceea ce face un om mare pentru noi, ni se cuvine, fără a lua în considerare gestul de altruism al binefăcătorului. Cu cât gestul său este mai generos, cu atât vanitatea meschină a beneficiarului este mai satisfăcută, transfigurându-l într-un adevărat erou în proprii ochi, percepţie pe care ar dori să o proiecteze şi în ochii celor din jur.

Pornind de la aceste gânduri am încercat să judec ca printr-un filtru sever, atât cât pot, evenimentul de comemorare de la Iaşi al celui ce a fost şi este pentru noi ARTUR SILVESTRI. Am încercat să surprind acele mici gesturi meschine (ale unor oameni mărunţi în spirit) prin care doresc să iasă în evidenţă, indiferent de prilej, să se facă remarcaţi. Astfel de gesturi însă, au lipsit cu desăvârşire, decenţa evenimentului a fost pe măsura decenţei celui comemorat. Fiecare din cei care au vorbit întru amintirea  lui Artur Silvestri, au rostit cuvinte cu pioşenie şi cu respect. Au fost prezenţi suficienţi participanţi şi, mai ales, deosebiţi. Adunarea acestor oameni deosebiţi, animaţi de sentimente nobile a avut aerul unei atmosfere de familie întristată, fapt ce relevă încă odată în plus, că cel ce a trecut prin destinele noastre cu atâta măreţie, a lăsat o urmă atât de adâncă încât am ajuns să-i lăcrimăm plecarea ca nişte rude…

Au depus mărturie, unii vorbind, alţii prin simpla lor prezenţă, despre regretul pierderii, oameni pe care Artur Silvestri i-a întâlnit şi alţii pe care nu i-a întâlnit niciodată, dar a trecut prin viaţa lor drept un binefăcător. Toţi cei din adunarea comemorativă îi datorăm câte ceva. Îi datorăm unii realizările noastre la care el a contribuit uneori esenţial, îi datorăm toţi recunoştinţă şi modul de a ne manifesta această recunoştinţă ar trebui să fie acela de a continua ceea ce el ne-a încurajat să facem ca şi când el ar fi încă în viaţă. Pentru mulţi dintre noi, inclusiv pentru mine, el a existat într-un spaţiu virtual aşa încât ne putem închipui destul de uşor că, virtual, el trăieşte…iar bulgărele de zăpadă pe care l-a stârnit, în viaţă fiind, cel în care ne-a cuprins şi pe noi, n-avem voie să-l lăsăm să se oprească din rostogolire. >>>>

In Memoriam Mihai Ungheanu

Scriitorul si criticul literar Mihai Ungheanu a murit, joi, cu doar cinci zile inainte de a implini 70 de ani. Mihai Ungheanu s-a nascut la 17 martie 1939. In anii ’70-’80 a fost apropiat de grupul protocronistilor, fiind unul dintre promotorii revistei „Luceafarul”, scrie ZIUA. Dupa 1990 a continuat sa publice numeroase carti de esenta nationalista, in care si-a exprimat rezervele fata de noua „intelighentie”, democratica, de dupa 1990, pe care a acuzat-o de continuitate cu mediile intelectuale din anii ’50, pro-sovietice. Dintre aceste carti amintim „Holocaustul culturii romanesti, 1944-1989” si „Enciclopedia valorilor reprimate” (in colaborare cu Ilie Badescu), potrivit wikipedia. Ungheanu a fost senator PRM de Arges in doua legislaturi, din 2000 pana in 2008.
Apropiatii si familia anunta ca profesorul Mihai Ungheanu s-a imbolnavit subit de cancer, galopant, si s-a stins joi, la ora 14.10, dupa impartasania pe care o facuse cu o zi in urma. >>>>

Mariana Gurza: Mihai Ungheanu (17 martie 1939-12 martie 2009)

“În istorie nu există dacă… Istoria se petrece, se întâmplă, se scurge. Asta e epoca în care am intrat, în care ne-am confruntat cu toate obstacolele, satisfacţiile. Nu se poate schimba epoca în care trăim, este o iluzie”.

Scriitorul si criticul literar Mihai Ungheanu ne-a parasit, joi, la varsta de 70 de ani,

Da… Nu exista “daca”….Viata, ea insasi istorie, “se scurge” pe neasteptate. Plecarea dintre noi a marelui roman MIHAI UNGHEANU ce s-a visat mereu in Romania Mare, este dureroasa pentru neamul romanesc.Parca cei mai buni, iubitori ai lui Eminescu s-au hotarat asa dintr-o data “sa plece “ sa-si caute “Luceafarul”..O tainica intalnire la o  masa cereasca, alaturi de Marin Preda, Nichita, Gheorghe Pitut, Cezar Ivanescu, Artur Silvestri si altii, binecuvantati de Cel de sus. Oare de ce s-au grabit?  “Grupul Eminescu” o generatie mareata, iubitoare de neam! Scriitori, critici literari, istorici de marca aparatori ai lui Eminescu si romanitatii.

“Pentru cei din generaţia mea, cel mai important lucru a fost supra­vieţuirea. Eu cred că am reuşit prin activitatea mea de critic literar să fac aşa ceva, prin cărţile pe care le-am tipărit. Regret că nu am scris cât de mult am dorit şi pe temele pe care le-am dorit.”

Aceasta generatie, prin care scrisul insemna viata si tara insasi respiratia si-a castigat respectul pamantului strabun. Sunt convinsa si oriunde s-ar afla scrisul va fi boarea diminetilor romanesti. >>>>

Al. Florin Ţene: Liga Scriitorilor din România a instituit Premiul Virtutea Literară

Comitetul Director al Ligii Scriitorilor din România a instituit Premiul Virtutea Literară,constând în Medalia Virtutea Literară,o Diplomă de Excelenţă ,însoţită de o sumă de bani.

Premiul Virtutea Literară se va acorda anual scriitorilor în viaţă a căror operă promovează idei umaniste,de toleranţă , valori ale patrimoniului naţional şi a căror personalitate şi comportare morală şi civică este un exemplu în societate românească.

Al.Florin ŢENE

Preşedintele LIGII SCRIITORILOR din România
________________

Liga  Scriitorilor din România (Scurtă prezentare)

Primind o bursă de studii în structurile din Bruxelles ale  Uniunii Europene şi Diploma de Reporter European din partea  acesteia, prin  Doamna Abasador Karen Fogg, am avut ocazia să cunosc activităţile scriitorilor din Belgia.Acolo există mai multe organizaţii profesionale scriitoriceşti ,  toate cu obligaţii şi drepturi egale . . >>>>

Lucia Olaru Nenati: „Cuvânt la despărţirea de Profesorul Ciopraga“

Domnului Profesor, cu dragoste

Când ne obişnuisem cu ideea că magisterul Ciopraga, profesorul nostru al tuturor celor ce ne îndeletnicim cu tainele scrisului şi rostirii româneşti, a găsit secretul înviorător al înfrângerii legilor timpului prin exersarea neîntreruptă a spiritului, iată că vestea sfârşitului său ne-a luat pe nepregătite. Iată că totuşi s-a dus dintre noi, după o viaţă cu adevărat exemplară pe care se cuvine să ne-o amintim, căci nu e una oarecare dintre cele pe care să le dăm uitării imediat după ce s-au strâns blidele praznicului. El a fost  unul dintre  marii Profesori formatori de conştiinţă ai contemporaneităţii, cum a fost la Bucureşti doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga, de care de o bucată de vreme ne-am despărţit, cum mai sunt Dumitru Micu ori  Romul Munteanu, sărbătorit cu nişte ani in urmă,  cu sobră festivitate la Muzeul Literaturii Române, ca să prelevez doar câteva exemple  mai reprezentative. Prin efectul formator  şi iradiant al activităţii  îndelungate, această stirpe de oameni  a avut cumva un rol axial în câmpul cultural românesc.

Acest rol l-a jucat în Iaşi, dar, de fapt, în toată zona Moldovei, privită astfel ca un fel de domeniu  nobiliar, Profesorul Constantin Ciopraga, cel ce tocmai ne-a părăsit la venerabila   vârsta de 92 de ani.   De la înălţimea acestei borne temporale scrutarea reliefului său existenţial oferă un peisaj impresionant,  pe mai multe paliere: unul al activităţii didactice, longeviv şi constant, altul de auctoriat cu numeroase şi valoroase titluri, apoi participarea la viaţa culturală în orice for sau manifestare putea oferi  tentaţia implicării, apartenenţa de forul academic naţional, activitatea de istoric literar, hermeneut  şi critic de întâmpinare ş.a. În general, i se aplică şi lui sintagma lui Alex Ştefănescu: „un intelectual activ şi responsabil” >>>>

Note critice la „Revelaţii 21 decembrie 2012“ de Sorin Cerin

DENIS BUICAN

„Fara indoiala ca este nevoie de mult curaj moral ca cineva sa construiasca o opera de o asemenea valoare si sa mai gandeasca la filozofie intr-o lume inchinata singurului sau Dumnezeu concret:Vitelul umflat in Banul de Aur(Vorba dolarului:In God we trust)”

ELISABETA IOSIF

Revelaţiile eseistului şi filozofului Sorin Cerin despre Apocalipsă sunt inspirate dintr-un loc magic “Sfinxul din Bucegi”, considerat şi de daci o zonă cu energii benefice. Susţinând ideea filozofică ”Întreaga viaţă ne raportăm la moarte, fără a ştii dacă atunci, când suntem morţi, ne vom raporta la viaţă”, autorul se apropie de filozofia lui Emil Cioran, fiindu-i într-un fel elev prin corespondenta purtată. L-aş asemui şi cu savantul-poet, prietenul de taină al lui Cioran, filozoful român ce trăieşte în Paris, Denis Buican a cărui idee despre moarte e împinsă la limită pe un “ton vehement şi sumbru”, deşi “într-o deprinsă căutare a luminii”, ton pregnant în ultimul său volum “Mărgăritare negre”, apărut şi lansat la Bucureşti, în Editura CD Press, în decembrie 2008, în care priveşte lumea prin prizma neantului ameninţător.

Dar spre deosebire de aceşti  filozofi ai neamului nostru, poetul-filozof Sorin Cerin e aplecat şi spre adevăr şi absolut, împingând maximele sale spre ideea de viaţă. >>>>

Olga Alexandra Diaconu: Poezii de dragoste

NU EU SUNT VINOVATĂ DE IUBIRE

Nu eu, doar apa tulbure-i

de vină

când gânduri negre-n dragoste

se-anină

Nu eu, doar vântul cel rătăcitor

de vină e

când ceaţa intră-n dor

Nu eu, doar cerul ce primeşte norii

e vinovat

de freamătul culorii

Nu eu sunt vinovată de iubire,

doar taina ce cuprinde-ntreaga fire.

_______________

STĂTEAM DOAR TÂMPLĂ LÂNGĂ TÂMPLĂ

Stăteam doar tâmplă lângă tâmplă,

miraţi de tot ce ni se-ntâmplă

Priveam cu ochii larg deschişi,

de vraja vieţii eram prinşi

Voiam să cucerim chiar munţii

c-un nimb ivit în dreptul frunţii >>>>

Marcel Turcu: Poeme

EVUL MEDIU INEXACT

– Regele Soare a facut ceva – / N A /

2. OO  9

Pelerinajul lui 2 catre 9

Prin cele doua rouare : pe roua ; prin desert ori

Oazele de sare …

Pelerinajul lui  2  catre  9 –

Pleoapele realizau un ager agri ;

Cred ca pleoapele faceau agricultura semanind mereu seminte

Pentru tinerea grotesca de minte a Evului Ev Mediu –

Evul Mediu Inexact …

Jovis diem : e joi – fulguratie-a batistutei de joi : jovitudinea –

Evul nostru Inexact  …

Serena : o ceata ; doua cete si-ntre ele : recuzat – sferoidul – o fata :

S-a regrupat sferoidul : Evul Mediu Inexact …

Cu minutele pe dos si ora foarte alba , ceasul irizat devine gri …

Tara mea a muscat din presiunea arteriala si – tace !

Restul sint gesturi sau gest de tip bonifaciu

Dintre cele ramase nestinjenit

Pe continent . >>>>

Angela Bîrsan: „Şalom şi leuştean. Monolog de piatra“

MONOLOG DE PIATRA

Vocea bărbatului sugrumă, dureros, spaţiul în care stă suspendată. E locul unde n-o doare niciodată nimic, oriunde ar fi rana,  în carne ori în suflet. Reintră, brusc, în logica ordinară a prezenţei. Ce bine că nimeni  nu poate vedea gândurile celuilalt.

-Ajungem imediat la Beit Aria, în Teritorii.

În timp ce-şi reglează aparatul de filmat îşi reaminteşte sutele de ştiri de presă auzite sau văzute acasă. Două cuvinte alăturate, Israel şi Teritorii, întotdeauna cu efect de dinamită. Vizualizează, preţ de o secundă, un şir de imagini trase la indigo, dar noi de fiecare dată, repetate mereu şi mereu, poate, doar, într-o altă ordine: oameni care fug, arme, sunete sfâşietoare, bucăţi de haine îmbibate în sânge, cauciucuri fumegânde, priviri speriate, priviri sălbatice, clădiri distruse, femei disperate, ochi înlăcrimaţi, copii care fug de parcă s-ar juca de v-aţi ascunselea şi habar n-au că războiul celor mari e de-adevăratelea, oficiali scorţoşi, calmi, aparent calmi sau furioşi de-a dreptul. Inspiră cu putere, ca şi cum şi-ar face provizii şi trage cu coada ochiului spre Armand. Pare liniştit, ca un om care nu are de ce să-şi facă griji. Oricum, pentru el nu e deloc ceva neobişnuit, face parte din inventarul cotidianului, aşa cum pentru ea e cafeaua de dimineaţă. O trece un frison. De câţiva kilometri maşina urcă şerpuind o pantă uşoară. Pe marginile şoselei, o perdea de verdeaţă străpunsă de vârfurile de culoare mai închisă, ale chiparoşilor ori de  nişte arbori care aduc a conifere. De parcă i-ar fi auzit gândurile, Armand îi explică: >>>>

Ion Marin Almăjan: „Cu biciul pe bătrâni??“

Marturisesc socul pe care l-am resimtit citind opiniile domnului Victor Martin(„Incultură sau cultură marginală?”), probabil tanar scriitor daca apare in revista cu acelasi nume.Tanar sau mai putin tanar, aceasta nu are prea mare importanta. Important este ceea ce gandeste dl semnatar. Sunt sincer oarecum socat de pozitia ex catedra pe care dl Martin o are.Prea multa siguranta este cred eu un semn nu totdeauna de bun augur.Dar nici macar aroganta pozitiei nu este un capat de lume.Se zice ca toti tinerii sunt mai putin chibzuiti, impetuosi, si ca pe masura ce vor inainta in varsta vor fi mult mai maturi, mai responsabili de faptele lor.Pe unii, dupa credinta mea, nici macar batranetea nu-i maturizeaza. Sa revenim la textul cu pricina. Dl Martin sustine ca tineretul desi nu mai citeste carti are cunostinte superioare si mult mai multe decat cele ale oamenilor veniti din comunism cu ifose de oameni de cultura.Sa-l credem pe cuvant pe dl Martin si sa-i acordam dreptul de a sti si a afirma ca batranii coboratori din comunism au doar ifose de cultura in comparatie cu tinerii posesori ai unor cunostinte superioare. >>>>

Elisabeta Iosif: „Destine contemporane“, Convorbire cu scriitorul Al.Florin Ţene, Preşedintele LIGII SCRIITORILOR din România

Elisabeta Iosif: Am în faţa mea un filozof, convertit de arta cuvântului. De fapt, un scriitor, pentru care cuvântul devine simbolul fiinţei creatoare. “Versul este pentru viziuni, proza pentru idei”, spunea Henri Ibsen. Să decupăm de aici eseul şi critica literară, atât de frecvente în scrierile cărturarului Al. Florin Ţene. Când se află eseul la limita cu absolutul, iar critica literară la marginea incisivităţii?

Al.Florin Ţene:Filozofia începutului de secol douăzeci a schiţat conceptul raţiunii universale ce se impune indivizilor izolaţi.În acest context,individul apare ca un Eu singularizat”împotriva celorlalţi prin impulsurile gândurilor şi intereselor sale”,cum scria Herbert Marcuse.>>>>

Ioan Miclău – Din volumul: „Bună ziua, Bade Ioane!“

CETATEA DE FOC

A PORT KEMBLEI

„Ca un astru ce răsare,

Şi din neguri vrând să scape,

Luminează peste zare

Oglindindu-se în ape!

Astfel însăşi e Cetatea,

Glob de foc în nopţi senine,

Unde viaţa şi dreptatea

Se născură pentru mine!

Eu eram flămând şi singur,

Alungat de soartă-n lume!

O! Cetatea împlinirii,

Ideal găsit în noapte,

Tu eşti raza fericirii, >>>>

Lucia Olaru Nenati: „Recviem Grigore Vieru“

Scriam la aniversarea a 70 de ani ai lui Grigore Vieru că atingerea acelei vârste mi-a părut a fi un miracol căci el părea mereu a fi fragil şi uşor de doborât de atâtea viituri câte au năvălit peste destinul său neasemeni. Acest destin l-a hărăzit să fie poeta vates, cum spuneau cei vechi, adică poetul luptător cel mai reprezentativ al momentului istoric de trezire a Basarabiei din “somnul cel de moarte” al robiei roşii aduse de “muscalii de-a călare”. Verbul său s-a rostit la tribune, reverberat înmiit în sufletele avide de cuvânt românesc înalt, dezrobitor, l-a rostit el însuşi în largi adunări în care făptura lui subţire ca un lujer de crin devenea porta voce a emoţiei tuturor, a fost cântat de voci vibrante şi neasemuite ce transmiteau, cu intensitatea  momentelor colective astrale, efluviul coagulant al voinţei de libertate. >>>>

Cristian Neagu: „Prioripost returnat“

Leo Frobenius redefinea în scrierile sale noţiunea de suflet cultural,supranumind-o „paideuma” (secretul  factorului  creator), iar  în  tandem cu Oswald Spengler, după iniţierea conceptului morfologic cultural,  a încadrat cultura ca entitate organică, suprapunându-o stărilor fiinţei omeneşti, (urmând a fi completată mai apoi şi cu ideologia blagiană) Nu pot spune că la vremea studiului înţelesesem exact cum stau treburile. Aveam să trec însă, prin durerile acestui suflet cultural, odată cu dispariţia Marilor Nume ale Culturii Intelectualiste româneşti, cum ar fi: P.F.P. Ilie Cleopa, P.F.P. Teoctist, George Pruteanu, Ştefan Iordache, Romulus Cojocaru, Cezar Ivănescu, Artur Silvestri, nume ce mi-au fost în preajmă la alcătuirea  sufletească şi condeieristică. Îmbătrânind, îmi este teamă de bătrâneţea Maeştrilor rămaşi, care se îndreaptă către un capăt de drum, motivaţia acestei temeri fiind determinată de imprevizibil, aşa cum mi s-a demonstrat  că poate fi posibil în cele ce urmează: >>>>

Cezarina Adamescu: „Poeme la cumpăna cerului cu ţărâna“

OLGA ALEXANDRA DIACONU – „Zbor de dragoste târzie” Scrisori înflorite, Poezii, Editura Semănătorul, 2008
„ Zbor de dragoste târzie” – un titlu edificator – reprezentând aspiraţia omului spre Înalt,  aspiraţie care, numai prin Dragoste se poate înfăptui. Subtitlul: Scrisori înflorite aduce şi el o adiere de parfum discret şi vivificator, deşi  nu este în sintonie cu dragostea târzie, ori, poate, tocmai în credinţa că dragostea poate înflori la  orice vârstă.

Se pare că zbuciumul lăuntric din volumele anterioare ale Olgăi Alexandra Diaconu: Ochiul de veghe, Dreptul la nemurire, Lumina de pe Munte, Năstrapa  nevăzută) s-a domolit şi, în fine, Liniştea  a pus stăpânire pe suflet.  Şi în titlurile volumelor de mai sus răzbate aspiraţia către sublimitatea divină, care se produce pe Treptele Luminii Taborice, până la cufundarea în alb, învăluirea în „năstrapa nevăzută”. >>>>

Nastasia Maniu: „Cu faţa spre Dumnezeu, cu spatele spre lume“

Cand stau cu fata spre Dumnezeu, nu pot privi spre lume. Si nici viceversa. Nu stiu daca este vorba despre o infirmitate strict personala sau despre una care tine de structura umana in general. Si nici macar nu stiu daca este vorba despre o infirmitate ori, mai degraba, despre o calitate de ordin moral-spiritual, despre o stricta igiena sufleteasca. Cert este ca atunci cand am privirea indreptata spre lume, simt cum aceasta privire se incarca de tot ceea ce vede, iar ceea ce vede este cumplit, este imaginea insasi a Sodomei si a Gomorei la un loc, ridicata la nivel planetar. Vede o planeta al carei nume adecvat ar fi cel de Sodomora, adica o sinteza a celor doua nume blestemate, aflate sub sigiliul pacatului absolut. Omenirea la ora actuala este atat de oarba spiritual, incat nu-si vede nici destinul in perspectiva, dar nici macar prezentul la modul real. Sunt putini cei ce vad. Pot fi numarati pe degetele de la cele doua maini. Si ceea ce vad este cumplit. >>>>

Elena Armenescu: „Se duc pe rând la Dumnezeu“ (In memoriam Grigore Vieru)

Bate clopotu-n dungă, e ceas de liturghie

Cine oare ne paraseste, care dintre noi sa fie

Cel Chemat? Cel ce-a zis că-n limba ta

Ţi-e dor de mama, râzi, plângi numai în ea!

Se tot duc rând pe rând la Dumnezeu

Înălţătorii iubitori ai neamului meu

Se duc aşa… pe neştiute ca nişte îngeri

Lăsând în urmă potop de vaer şi de plângeri.

Rapsozii cu har cântă pe versurile lor

Tot crezul cuprins în taina înaintaşilor >>>>

George Anca: „Întâlniri în paradis“

Voi mărturisi, pe sărite, întâlniri cu filosoful. N-am avut curaj să notez ce-am ascultat – asta făceam şi, probabil, îi puneam întrebări, ieşit cu ajutorul lui din principiala intimidare  cognitivă. Mi-a spus că mi-a scris la Roma o scrisoare, resto in posta, dar s-a pierdut în timpul lungii greve a poştaşilor itelieni din 1973. Şi dedicaţiile – standard, “cu dulce dăruire” – le-am pierdut, una a rămas, pe Rostirea filosofică românească, la Cornel Berbente, când eram directorul bibliotecii Politehnicii şi unde l-am invitat, la telefon.  pe Noica să conferenţieze, argumentând că şi Heidegger a confernţiat o dată la Politehnica din Munchen, iar nepotul său, Nicolae, era printre cei mai asidui cititori. Aşa încât, ca şi cu Adrian Maniu sau Dumitru Stăniloae, am rămas în taina unei oralităţi iniţiatice, anume din terorizanta autocenzurare de teama securităţii (am aflat acum şi tot m-am mirat că s-ar fi consemnat “acolo” – deci şi ceva scris – vederile mele la Noica). >>>>

Maria Vaida: „Al treilea ochi“

Constatăm cu bucurie că în ultima vreme sunt tot mai frecvente volumele care aduc un aport considerabil la întărirea relaţiilor dintre culturile ţărilor romanice, fapt ce prilejuieşte o mai bună cunoaştere a popoarelor lumii, vorbitoare de limbi romanice, iubitoare şi producătoare de valori umaniste. Criticul şi istoricul literar, prof. dr. Mircea Popa (după ce anul trecut a scos volumul Sub semnul Franţei la Editura Eurograph)^[1] a publicat în acest an, 2007, la Ed. Dacia din Cluj-Napoca, un  volum antologic de proză intitulat: Spania descoperită de români.^[2] După cum se menţionează şi pe prima filă, cartea a apărut cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Român, în colecţia Discobolul a prestigioasei edituri clujene, aspect notabil privind preocupările acestei instituţii de cultură. În literatura română, interesul pentru cultura spaniolă se manifestă de timpuriu, prin Nicolae Costin, fiul cronicarului Miron Costin, aflăm din Prefaţa cărţii semnată de coordonator, istoricul şi criticul literar  Mircea Popa, ale cărui cercetări au schimbat nişte graniţe în periodizarea literaturii române din epoca veche. Este regretabil însă faptul că nici o instituţie cu putere de decizie nu a hotărât introducerea preţioaselor descoperiri ale domniei sale în manualele şcolare, spre folosul nostru al tuturor. >>>>

Angela Furtună: „Arhimandritul Timotei Aioanei – Un prozator dăruit şi cartea sa“

Scriitorul neirositelor iubiri

Cartea Arhimandritului Timotei Aioanei, „Aduceri aminte despre oameni şi locuri din ţinutul Fălticenilor” (Ed. Muşatinii, Suceava,  2008), apărută cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, este o bijuterie şi o minune editorială, un obiect de artă de colecţie şi o operă  de literatură  memorialistică de ţinută. La reuşita sa a participat cu grafică sora Simona Bucan de la Mănăstirea Stavropoleos, iar coperta este furnizată de pictorul Vasile Ilucă – Vedere generală cu biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – la Rădăşeni, 2001. >>>>

Corneliu Stoica: Evocări – Eugeniu Ştefănescu-Est

, poet simbolist, prozator, dar şi pictor, caricaturist, pianist, şi-a trăit ultimii ani de viaţă la Galaţi, în familia fiicei sale Margareta Ciurdăreanu şi a doctorului Ionel Ciurdăreanu. De prin 1952 şi-a pierdut total vederea, iar absenţa sa din viaţa literară a făcut pe mulţi să-l considere mort. În „Antologia  poeziei simboliste româneşti”, ediţie îngrijită şi prefaţată de Lidia Bote (Editura „Minerva”, Bucureşti, 1972) chiar se menţionează ca an al morţii 1952. Aceeaşi eroare o face şi Ion Rotaru în „O istorie a literaturii române” (Editura Minerva, Bucureşti, 1972), or scriitorul a încetat din viaţă la vârsta de 99 de ani, la 2 martie 1980, fiind înmormântat în ziua de 5 martie la Cimitirul „Eternitatea” din Galaţi („Viaţa nouă”, nr. 10365, 4 martie 1980). >>>>