Grigore Vieru: „Cateva cuvinte din amintire si din tot timpul”

Flamanda si desculta a fost copilaria si adolescenta mea. Flamand si descult strabateam pe jos opt kilometri pana acasa in satul natal, de la scoala din Lipcani, un orasel de pe malul stang al Prutului – unde imi faceam studiile medii. Maica mea, vaduva de razboi, trudea la cultura tutunului. Munca extrem de grea si daunatoare sanatatii. Plantatia era nesfarsita si bietele femei ieseau din cand in cand la marginea ei, la sosea, sa mai ia o gura de aer curat si pentru a-si sterge cu coltul basmalei lacrimile starnite de iuteala otravii frunzelor de tabac. Am compus mai tarziu, prin anii ‘70, un poem despre asta, care suna astfel: “Pe campul/cu pomi ciudati de tabac – tacut inaintezi./Limbi verzi de serpi uriasi/ fiinta ta inconjoara./Dar tu inaintezi./Nu mai vine, mama, nimeni din urma/afara de painea ta/ invelita in stergar/si cerul din spate/eliberat de frunzele mari./Doamne,/cat cer deasupra unei singure/paini!” Maica-mea iesea mai des la sosea, la marginea plantatiei si femeile stiau de ce: – poate ca vine baiatul ei din Lipcani de la scoala si maicuta lui ii va intinde o coaja de paine invelita in stergar. Imi amintesc ca tot pe atunci, pe la inceputul anilor ‘50, in ochii multor oameni licarea o calda si alinatoare lumina: “Las’ ca vin americanii”. Americanii erau asteptati si in tara de peste Prut, in Romania de care suntem despartiti si mai suntem si azi in mod criminal. Americanii au venit totusi in Romania abia cand au invitat Romania sa adere la NATO. Ne va fi mai usor, ne va fi mai greu dupa asta, noua, romanilor basarabeni?! Nu stiu. Deocamdata aceleasi frunze ne mai mananca sanatatea. Sagetile unei cumplite saracii ne ciuruiesc plamanii. Din cand in cand, iesim la margine la sosea, stergandu-ne ochii de lacrimi. “Las’ ca vin americanii”.

#

Sa revin, insa, la poezie pentru ca ea a fost legata de Biserica. Pot fi oare conceputi Eminescu, Blaga, Goga, Nichifor Crainic, Radu Gyr si atatia alti mari poeti, pot fi oare ei conceputi in afara credintei stramosilor nostri? Nu stiu exact de unde vine poezia mea, dar stiu ca am descoperit frumusetea Limbii Romane in poezie, iar in Limba Romana ne-am descoperit Tara despre care in copilarie si adolescenta nu stiam aproape nimic. Graiul Roman nu te lasa niciodata singur. Ne-am ajutat unul pe altul si intr-o zi am trecut Prutul fara sa ne observe granicerii. Iata, insa, ca granicerul de pretutindeni m-a gasit si-n America. Iata ca nu ma pot simti liber nici acolo. Doamne, tare-i incurcat neamul nostru!

#

In poezie, eu nu am dorit sa se auda niste cuvinte care, deseori, sunt prefacute false, adica lipsite de orice sens, de sensul care iti primejduieste uneori viata. Am dorit sa se auda caderea Niagarei lacrimii mele care probabil s-a varsat in inima romanilor de peste tot. Au fost niste clipe cand lacrima mea nu s-a certat cu lacrima lor . Marturisesc ca romanul care nu aude caderea lacrimii altui roman nu ma intereseaza fie el si cel mai bogat om din lume.