~Constantin Roşu Pucu – „Colivarul”

Bruxelles
19 Decembrie 1989

“LADIES AND GENTLEMEN,

Peste cateva minute vom aterizam pe aeroportul din Bruxelles. Va rugam sa va legati centurile de siguranta si sa nu fumati.Comandantul…”

Vocea insotitoarei de bord imi alungse somnul ce imi dadea tarcoale pe la gene.

Mi-am privit ceasul : 5.20, 20 Decembrie 1989.

Langa mine, in sectorul rezervat fumatorilor din Boeing-ul companiei “Sabena”, se afla Gica , atipit si Petrica – inca mai “combate” un cognac “Martell”.

Mi-a rasarit un zambet pe buze. “Trei Doamne si toti trei”.

Ne intoarceam acasa, dupa o deplasare de trei luni la Bujumbura, deplasare in care, ca fratii, impartisem totul: si malaria, si caldura sufocanta, si mizeria, si dorul de familii si de casa.

Ca “echipe” suntem doi la unu: Petrica – de la Mecanoexportimport – si cu mine, de la MCECEI – o echipa – am fost trimisi in delegatie sa le vindem niste vagoane de cale ferata amaratilor de africani. Gica – cealalta echipa, capitan la Romtehnica – a fost trimis…ei bine, nu stim de ce! Geaba am incercat noi in serile de plictis sa il tragem de limba : “Mai Gica, ce ai mah de rezolvat? Le vinzi la astia Kaleshnikoave ori aranjezi manevre militare comune in jungla de langa Keri-Keri? Muta-le mah in stramutata insula Ada Kaleh, ca o sa ai parte de cafea buna, turceasca!” – Gica a ramas mut, nu am reusit sa aflam scopul misiunii lui – caci se pare ca noi, Petrica si cu mine am fost in delegatie iar Gica in misiune.

M-am uitat prin hublou si am vazut puzderia de lumini, Bruxelles-ul in pragul unei noi dimineti de iarna. Mi-am scos din portofel lista de cumparaturi, intocmita de sotia mea Elena in seara dinaintea plecarii spre Africa.

Lista este destul de lunga:

cinci cutii metalice cu unt, de cate un kg sau doua cutii de cate 2,5 kg;

detergent “OMO” 2 x 5 kg

lapte praf 5 kg

10 cutii de branza topita, cubulete, “La vache qui…”

o pereche de blugi pentru Calin – baiatul nostru – lungimea

60 centimetri

4 becuri “Phillips”de 80 de wati economisitoare de energie (‘cum are alde Neagu’ – ce-o mai fi si asta Doamne ?)

medicamente (vezi reteta anexata)

20 de sapunuri “Rexona”

5 kg de cafea

…………………………..

Cand rotile Boeingului s-au asternut cuminti pe pista aeroportului mi-am facut o cruce, am bagat lista in portofel si mi-am adunat bagajele de mana, o geanta de voiaj si servieta cu actele comerciale.

Eram destul de nemultumit si preocupat. Urma sa dau explicatii tovului director Grigorie despre rezultatul negocierilor. Si nu facusem “mare branza” cu vagoanele noastre, nu semnasem nici un contract. Nu aveau bani africanii ori, daca aveau nu voiau sa-i scoata de la chimir, se invatasera sa stea cu mana intinsa la cersit. Iar noi…pe datorie nu mai dadeam nimic, aveam si noi, romanii, nevoie de bani. Bani cu care sa facem ce? Ca datoria externa se anuntase oficial ca o lichidasem in Martie, iar acum era Decembrie !

Am facut un efort si mi-am “sugrumat” gandurile, destul de sumbre dupa o noapte de nesomn .

Peste nici 20 de minute eram toti 3, Gica, Petrica si cu mine in minibusul hotelului “Metropole”. Macar atat avusesem si noi avantaj ca am calatorit cu “Sabena” – cazare gratuita pentru doua nopti intr-un hotel situat in “buricul” Bruxelles-ului, in Place de la Bruckere.

Spre ora 7 ne aflam in holul ‘Metropolului’.

Ma pravalisem intr-un fotoliu. In hol..numai noi trei si o fata tinerica si frumusica la receptie.

“Petrica, ia mah trei foi de alea de cazare, sa le completam si sa facem dracului cate un dus..”

Tanara de la receptie si-a ridicat ochii din niste registre. Ne-a zambit si ne-a vorbit in romaneste:

“Aaahhh, sunteti romani? Cum ati scapat mai oameni buni?”

Ne-am uitat unii la altii fara a intelege.

-“De unde sa scapam? – a intreabat Petrica

-“Pai…..din Romania” – a raspuns fata

-”Domnisoara draga noi nu suntem transfugi, noi venim din Africa si ne intoarcem acasa”.

Cu o uimire in privire pe care noi nu o intelegeam fata a pus pe tejgheaua receptiei 3 chei. Am auzit-o cum murmura: ”Doamne, astia nu stiu nimic”

-“Mergeti in camere si uitati-va la televizor” – ne-a recomandat cu un timbru ciudat.

Am luat-o pe scara, avem camerele la etajul I. Am preluat eu

initiativa:

-“Deci, toaleta, baie si peste jumate de ora ne vedem in hol, mergem la cumparaturi”

“Gata coane, mergem la un supermarket, e mai ieftin acolo si gasim tot ce avem nevoie dintr-un foc” – a propus Petrica

“Pucule, ai zis ca imi imprumuti 20 de dolari, stii…pentru ciocolata si pentru doua casete cu desene animate pentru fete”

a tinut sa-mi reaminteasca Gica.

Dom’ Maior isi cumparase un video-player si nu mai avea bani de ciocolata pentru cele doua fetite care il asteapta intr-un apartament din Berceni.

Am intrat in camera, am aruncat bagajele intr-un colt si m-am repezit sa dau drumul la apa calda, un dus “scotian” urma sa-mi alunge oboseala.In timp ce ma dezbracam am luat telecomanda si am dat drumul televizorului.

“..va promit 100 de lei…”

Asta am auzit.

Pe ROMANESTE

M-am uitat spre ecran. Nu imi credeam ochilor. Hai ca am trait sa vad si asta.

Nea Nicu la televiziunea belgiana! Apoi, cel ce manuia camera de luat vederi a facut un stop-cadru si l-am vazut pe nea Nicu ramas cu gura cascata in timp ce, fundalul sonor era un:

“Hhhhhhuuuuuuuuuuuooooooooooooooooooooooooooo”

In urmatoarele 10 minute m-am lamurit – partial – despre ce era vorba. O atragatoare prezentatoare m-a ajutat sa inteleg ce se petrecea in Romania.

Am vazut imagini cutremuratoare – 16 Decembrie, Timisoara, tancuri pe strazile unde imi traisem o parte din tinerete, focuri de arma, magazine ale caror vitrine erau sparte, lume care alearga buimaca, un tip vorbind din balconul catedralei unei multimi de oameni care scanda “Jos Ceausescu”, “Jos comunismul”…

A intrat Gica fara sa bata la usa.

“Ce dracu se intampla mah Pucule, ce zic astia de la televizor?”

Gica nu prea se are bine cu limba lui Voltaire.

“Taci dracului din gura si uite-te, ca o sa intelegi si din imagini” – m-am rastit eu la el.

Pe sticla televizorului se derulau imagini din zilele trecute, o cladire –ambasada Romaniei din Bruxelles dupa cum spunea prezentatoarea – un grup de 10-15 oameni, in majoritate tineri, daramau usa de la intrare, apoi au disparut in cladire, cateva momente operatorul filmase zidurile, apoi aparusera doi dintre cei care sparsesera usa ,iesisera pe mijlocul strazii si dansau aratand steagul Romaniei fara de stema, aparuse apoi un batran, in pantaloni si cu o camasa botita – ambasadorul Romaniei – care, de pe o hartie ce ii tremura in maini ca o frunza de toamna in bataia vantului, citea ceva despre „….personalul ambasadei se declara slujitorul noilor forte revolutionare din Romania si in mod neconditionat….”

Ambasadorul disparuse brusc de pe ecran si alte imagini, de data asta din Bucuresti, in direct , imi captasera atentia.

Cu putina greutate am identificat locul. Calea Victoriei, hotelul “Athenee Palace”. Operatorul de televiziune se afla , probabil la etajul unu al “Palatului”, pe latura unde se afla muzeul R.S.R.

Pe coltul unde se afla hotelul, doi soldati, cu armele in cumpana si castile pe cap, se uitau buimaci in directia Pietii Victoriei. Se auzeau focuri de arma.Cine tragea nu se vedea ! Doar se auzea ! In spatele militarilor, o gramada de lume – civili care se agitau, isi intindeau gaturile sa vada si ei ..sa vada ce?

Imaginea in direct a tremurat cateva secunde apoi s-a pierdut. Pe ecran au aparut doua buze senzuale, frumos conturate cu un ruj caramiziu descoperind niste dinti de o albete ca zapada.. reclama la pasta de dinti “Pepsodent”, apoi alt clip publicitar, cu niste saltele.

M-am extras din fotoliu si m-am indreptat spre dus.

-“Mah Gica, ma duc sa ma spal. Du-te si adu-l pe Petrica, cauta niste apa minerala in frigider, termin repede si apoi ne sfatuim ce avem de facut”

M-am lasat prada jetului de apa. Mintea imi lucra cu incetineala.

Vorbeam cu mine insumi.

‘ Vezi mah, dupa cum era de asteptat, dupa Polonia, dupa Cehoslovacia si Ungaria, iaca, ne-a venit randul si noua. Ce nu inteleg insa este de ce mah la altii le-a venit randul “de catifea” si noua “de kaleshnikov” ? Pai…. asa a fost scrisa piesa mah, asa s-a scris asa se joaca,nu? Pai da, dar de ce AIA care au scris piesa nu au scris-o fara kaleshnikoave? De ce sa moara oameni? Maaahh, mare fraier esti mah, pai mor FIGURANTII mah…FIGURANTII draga, personagiile principale joaca piesa mai departe”

Imi impun sa nu ma mai gandesc la nimic, sa savurez dusul fierbinte.

Peste 10 minute, evaluam situatia.

“Bah, e de rau, am dat de dracu, cum mai ajungem noi acasa? Si ce facem, plecam poimaine ori mai asteptam, sa vedem ce se mai intampla? Ajungem la Otopeni si ne impusca dracului, n-ati vazut ca au impuscat niste soldati care veneau intr-un camion sa apere aeroportul de teroristi”

“Mah Petrica, ce bati mah campii? Crezi tu ca mai zboara Tarom-ul? Aici ramanem blocati, o sa vedeti voi. Sa avem grija de bani, cati mai avem, sa nu ajungem sa cersim pe strada.Si sa ne gandim unde o sa dormim peste doua nopti, cand ne-or da astia afara din hotel” – sunt sumbru in previziunile mele dar nu cred ca sunt prea departe de adevar.

“Hai, imbracarea si directia reprezentanta Tarom, sa ne lamurim cum e treaba cu zborul, e o fata acolo, reprezentanta, aia trebuie sa stie ce si cum, are ea vesti proaspete din tara.”

Biroul Tarom-ului, comun cu reprezentanta ONT-ului este peste drum de hotelul nostru.O incapere modesta, plina de pliante, o harta pe un perete, un telex si mai multe telefoane.

Inauntru gasim un barbat intre doua varste – este domnul Staicu, cel cu turismul – vorbind la telefon. Intr-o franceza curata se scuza fata de cel aflat la capatul firului ca “deocamdata nu are nici o noutate despre excursia grupului belgian care trebuie sa plece la sky la Poiana Brasov”.

Inchide telefonul si se uita intrebator (si temator imi face impresia) catre noi – probabil nu facem “impresie”, suntem in blugi si nebarbieriti.

“Bonjour Monsieurs, est que…”

“Buna dimineata, suntem romani”

Il vad ca se incrunta. Parca are un licar de teama in ochii.

“O cautam pe doamna de la Tarom, am sosit azi dimineata din Africa, suntem in drum spre tara si…cu evenimentele astea, nu stim daca o sa avem cu ce pleca spre Bucuresti poimaine” – ma reped eu sa il pun la curent.

Parca s-a linistit.

“Aaaaahhh, da, ….aaaaaa…pai Gaby..taromista vreau sa zic, a plecat pana la ambasada, sa vada daca sunt ceva instructiuni din tara, ca nu mai are legatura pe telex si la telefoane nu raspunde nimeni.Aaaaa…reveniti va rog peste doua-trei ore, cand se reintoarce la birou”

Ii multumim si fara sa comentam cu el “evenimentele” iesim in strada.Perete in perete cu biroul este un bistrou. Ne asezam la o masa, in strada si luam cate o cafea. Ne hotaram sa facem totusi cumparaturile.

Haladuim mai bine de 3 ore printr-un urias supermarket, ne umplem de pungi de plastic pline cu de toate, taiem de pe liste, ni se scurg ochii prin vitrinele frigorifice pline cu tot felul de bunatati, am vrea sa cumparam TOTUL si sa ducem ACASA.

ACASA unde nu gasesti de nici unele!

Ajungem osteniti si transpirati inapoi la hotel. Depunem pungile in camere si iesim sa mancam la un MacDonald. In timp ce ne umplem burtile cu cate un “Big Mac” stam cu privirile lipite de monitorul TV din apropierea noastra.

Iarasi imagini din Romania. Secvente care ne buimacesc, filmate pe strazile Bucurestiului, lume care fuge in toate directiile, un barbat se prabuseste pe trotuar, un picior ii zvacneste lipsit de control, din el curge sange…..a fost impuscat..de cine? Cum se poate? Cine trage? Ceilalti fug sa se adaposteasca, nimeni nu ii sare in ajutor…..

Imi ramane imbucatura in gat…

“Doamne , ce rau este sa fii doar FIGURANT”

Ne reintoarcem la hotel si ne tintuim in fata televizorului. Imagini dupa imagini, nu mai stim care sunt de azi, care de ieri, care din 16 Decembrie,care sunt pe viu si care filmate,

………..o mare de oameni la Piata Universitatii, TAB-uri pe care se catara niste tineri, militari, bransarde tricolore, focuri de arme, oameni tavaliti pe jos, calcati in picioare de altii, care fug sa se adaposteasca, comentatorul vorbeste despre lunetisti, teroristi, securitate,

Apare pe ecran un tip in pull-over, nu stiu cine este, vorbeste unei multimi de oameni despre revolutie si despre incetarea tiraniei……..

Sunt confuz.Poate ar trebui sa dorm, sa ma odihnesc si apoi sa analizez ce am de facut.

“Lipsesc 10 minute, ma duc sa iau aer” – ii anunt pe prietenii mei.

Trec strada si ma indrept spre biroul Tarom, trebuie sa vorbesc cu Gaby. Prin geam il vad pe domnul de la turism vorbind la telefon. Este singur, semn ca taromista nu a revenit de la ambasada. O sa o astept.

Ma asez la o masa a bistroului si imi iau o bere. Privesc la forfota multimii. Oamenii, localnicii, isi vad de treburile lor.Eleganti, parfumati, preocupati.

Aud franele unui autoturism.

“Gata bah, las-o aici” – pe romaneste.

4 barbati coboara dintr-un Renault si se indreapta spre mine. Se aseaza la o masa alaturata.

“Bah Amuleta, azi e randu’ tau. Baga 4 vudci pentru inceput, ca mi-a intrat frigu’ in oase in gara aia blestemata, bate vantu’ pe peroane sa te ia pe sus nu alta”.

Unul din cei 4 se indrepta spre bar.

“Si zi asa bah, asa ai auzit tu, ca ne face Colivaru revelion la Seraton?”

“Bah Lamaie, nu fi tampit, ti-am zis de un milion de ori, nu mai zice mah Colivaru, zi “sefu” ori “dom Fane”, ca daca te afla ca-i zici Colivaru te pupa mata rece”

“Pai asa-i zicea mah lumea in tara ” – se apara cel numit Lamaie.

“Bah boule” – intervine al treilea, cel mai varstnic dintre toti patru – “acilea nu este in tara mah minte de bibilica, bah f**tu-ti crucea mati, daca mai zici Colivaru iti pun dintii in batista, vrei sa ne beleasca sefu’ pe toti din cauza ta, dobitocule…”

Lamaie lasa privirea sa ii alunece intr-o parte. Cand vorbeste, mai mult sopteste:

“Bine nea Rosule”

Ridic o spranceana! Rosule? Nu, nu mie mi-a vorbit, ci celui care tocmai a pomenit de crucea mamei lui Lamaie. O fi porecla aluia, vad ca are parul roscat, si mustata la fel.

(Si sa te feresti de omul span si de omul cu par rosu – imi citea mama din basmele lui Petre Ispirescu)

Apare cel cu paharele cu vodca.

“Hai sa fie intr-un ceas bun” – toasteaza cel al carui nume inca nu l-am aflat.

“Hai sa traim mah Cacareaza” – contreaza nea Rosu.

Aha, m-am lamurit, uite unde era ‘careul de asi’ : Amuleta, nea Rosu, Lamaie si Cacareaza.

Cam imi dau eu seama ce invart astia pe aici, precisi ca nu la studii au venit.

“Bah” – nea Rosu – “haide pan’ nu apare sefu’ sa vedem cum stam azi. Lamaie?”

“ Io am fost la muzeu, la Osterlitz ,opspe mii de mangoti, “en espece”, un ceas de dama, Omega, l-am ‘imprumutat’ de la o baba sontoroaga cat i-am explicat unde statea Napoleon in timpul bataliei si…”

Observ ca nea Rosu noteaza constiincios intr-un carnet.

Deodata se opreste.

“Bah Lamaie, ia deschide geanta”.

“De ce bre?”

“Sa vad bah boule daca iar ai ciordit hartia igienica de la veceu, ti-am zis sa te potolesti ca te prind ‘gaborii’ pentru un nenorocit de sul de curpapir.Hai, geanta..”

A trecut Lamaie hopul, nea Rosu controleaza continutul si ii trage la loc fermoarul.

-“Tu Cacareaza?”

“ Doo geamantane , o geanta de calatorie si o borseta. Neshte boarfe femeiesti, da’ de calitate, le-am dus deja la Ali, turcu’ cu magazinu’ ala de haine vechi, mi-a dat pe ele 10 mii.In geanta am gasit doar niste pijamale si perii de dinti, am aruncat-o cu totul. Da’ in borseta,….eeehhhhhhh,… in borseta? I-a ghiciti ?”

Tacere.

-“Hehehe, credeti voi ca Cacareaza e fu-n prost! In borseta am gasit o carte de credit de la Credit lionez. Am fugit la Oaie – bbbbaaaaahhhhh, e mare Oaie asta bah, am mers cu el la un automat, ala de pe rue D’Alsace si in 3 minute a “supt” din carte doujdoo de mii. I-a lasat lu’ ala cinci sute in cont – nobles oblij, sa moara mama”

Ranjeste victorios Cacareaza.

-“Da’ cum te-ai pricopsit mah cu borseta?” – se arata interesat Amuleta.

“Pai am intrat, stii…ca omul…la restaurantul garii si – nu ti-am zis ca era frig de imi inghetase si sufletul din mine – si ,cand am iesit, am vazut un hodorog, atipise la o masa, borseta la vedere…. si……”

-”Bine,bine” – sare nea Rosu, ce pui io aici , in carnet? Te pui’ cu treiji da’ mii?”

“Nuuuuuuu, pune-ma cu doojda mii, ca zece mii i-a luat Oaie, el a supt din credit banii, nu?Ce dracu?Doar stiti cu totii ca Oaie ia dijma din suma”

“Antandiu’, antandiu’ taci dracului din gura, uite te-am zgariat cu zece mii. Amuleta?”

“Opt mii neica. Din supermarketul din vest. Din caratul carucioarelor, astazi e ziua mea cand “nu pun mana”, m-am jurat ca…”

“Ho mah, ajunge, stim povestea, ne-ai mai spus-o de sute de ori.Baaaahhh, cam ‘saraca’ recolta, iar ne “besteleste’ nea Fane”

“Pai sa mai ‘puie’ si el mana, ca nu e ciung” – sare la ‘bataie’ iarasi Lamaie.

“Bah muhaiao, taci bah dracului, ce ‘plisc’ nenorocit ai, tu nu te lasi pana nu ne bagi in ‘cacao” – replica Cacareaza.

“Ucenici!Asculta comanda la mine.De muine schimbam traseele. Lamaie, te muti la talcioc, gata cu muzeul, ca prea o sa te faci destept, istoric ce mai….. Cacareaza gata cu gara, ai stat cam mult, te ‘ginesc’ gaborii, schimbi cu Amuleta, io o sa merg la…..”

Inchid ochii si incerc sa ma debarasez de romanasii noastri. Nu reusesc.Vocile lor, limba romana, imi penetreaza timpanele.

Ma uit spre masa lor. Nea Rosu face niste calcule in carnetel.Ceilalti sorb ultimele picaturi de vodca.

“Amuleta, baga randul doi”

Apar alte pahare cu vodca.

“Nea Rosule, nu mai mergem bre sa-i mai speriem pe aia de la ambasada ?”

“Nu bah, nu mai mergem, asa a zis sefu’ , ajunge”

“Auuuu, sa moara mama, ce sperietura le-am tras alalteieri cand am intrat peste ei, erau uzi la cur cu totii. Bai Lamaie, ai vazut-o mah pe roscata aia de zicea ca e secretara ambasadorului? Ai vazut mah ce craci avea gagica?Si ce caroserie? Baaaahhhhh, sa mori cu ea de gat bbaaahhh si alta nu”

Cacareaza s-a luminat la fata.

Lamaie ramane impasibil. “Da-o bah dracu de comunista”

Cacareaza se-ncontreaza.

“Bah prostule, ;la gaura nu conteaza bah politica, doar cracii conteaza”.

Amuleta se ridica brusc. “Bah, fiti atenti”

Trece pe langa mine si se opreste in fata vitrinei biroului Tarom-ONT. Bate cu pumnul in geam, sa ii atraga atentia celui dinauntru.

-“Bah, colonele, ai belit-o. Deseara, nu mai pleci d’aci decat cu ELE pe piept. Iti decupam oule artistic, cu briciul, si ti le punem pe piept”

Se reintoarce la masa. Hohote de ras ii insotesc actiunea.

Nea Staicu asta, sau cum l-o chema, reprezentantul ONT-ului, cred ca nu este prea linistit.

De unde stie Amuleta asta chestia cu ‘decupatul oualelor’? – ma intreb. Sa fi citit el pe Rebreanu? Nu cred.

“Gata, uite-l, vine sefu’ “ – vocea lui nea Rosu.

Un Citroen ultimul tip trage lin la bordura. Coboara un tip elegant, cu parpalac din par de camila, fular de matase de culoare alba, pantofi ‘Bali’, cravata ‘Dior’. Se opreste si cerceteaza cu privirea imprejurimile dupa care se indreapta spre masa “amicilor” mei.

Nea Rosu sare si ii pregateste un scaun, ceilalti se ridica militareste in picioare.

“Traiti sefu’”

“Sa-ti dea Domnu sanatate nea Fane” – se grabesc care mai de care sa fie bagati in seama.

Mda, deci asta este sefu’, nea Fane, Colivarul cum l-a numit Lamaie.

Nea Rosu ia comanda.

-“Dom Fane?”

-“Un absint Rosule”

Amuleta se buluceste spre bar. Ceilalti tac si il privesc pe sefu’.

Colivarul continua sa cerceteze imprejurimile cu o privire atenta.

Soseste absintul.

“Sa traiasca sefu’ ‘ – toasteaza nea Rosu.

“Noroc copii mei. Cum a mers astazi?”

Nea Rosu sare si scoate carnetelul.

“Pai nea Fane, uite cifrele”

“Mai baiatule, baga mah carnetul in buzunar” – il mustra parinteste, cu o voce moale, Colivarul.

“Nu te-am rugat eu sa faci exercitii de memorie, fiti-ar carnetul al dracului, ptiu, uite, ma faci sa vorbesc urat, mai baieti mah, copii mei, cizelati-va mah, traim vremuri importante, suntem pe cai mari, trebuie sa cucerim respectul cetatenilor, si sa ii respectam, ca ei sunt baza existentei noastre nu ? Ca ban la ban trage si intelectual la intelectual, nu? Amuleta sa nu te mai prind incaltat in Adidasi.N-ai bani de pantofi? Cacareaza, cum esti asa de baltat imbracat?Camasa verde si pulover albastru! Ce dracu mah copii, chiar vreti sa ma imbolnaviti de inima rea?”

Soarbe din absint. Ceilalti stau cu ochii in pamant.

Colivarul se ridica brusc in picioare. Lasa pe masa absintul baut doar pe jumatate.

-“Fane, sa treci diseara pe la 8 pe la mine, sa-mi zici cifrele si sa-ti spun planul pentru maine. Acum, baieti, imi pare rau, va las singuri, ma grabesc la o licitatie de tablouri, la muzeul national.Aveti grija ce faceti, nu vreau sa imi dati probleme”

Se indreapta spre masina insotit de murmurele de ramas bun ale “baietilor”.

Ma ‘matura’ cu privirea, nu imi acorda mare importanta.Are un mers maiestuos, isi tine trupul drept, este un barbat ‘bine’ pentru cei 40-45 de ani pe care ii are.

Ma ridic si ma indrept spre hotel. Si gandul imi zboara la Colivarul.Ce viata frumoasa are el. Si ce pozitie importanta si respectata!

Auckland Noua Zeelanda

Martie 2003

In dimineata asta ii trage o ploicica. In timp ce imi pregatesc ness-ul, ma cuplez la internet. Ca in fiecare dimineata, citesc ziarele, ziarele de acasa, cele romanesti, cat de multe imi permite timpul pana plec la serviciu.

Ia sa vedem astazi, ce noutati.Incep cu stirile sportive. Uite, un articol cu “Il Duce” – face treaba buna Lucescu la Istanbul, vad ca Rapidul meu a bagat “carbuni”, i-a lasat mult in urma pe “cainii rosii”, hai la stiri interne, cearta mare Iliescu- Nastase, un tata cere bani pentru a-si opera copilul de un cancer, uite si un articol despre senatorul “Slanina”, doamna Daniela Bartos lauda sistemul medical din Romania….

Ia sa-l citim pe asta.

“ Parchetul general a emis ieri un mandat de arestare pe 30 de zile pe numele Xulescu Vasile, administratorul general al grupului de firme “Salamandra”.Xulescu este acuzat de dare de mita, inselaciune,…….”

Uite frate ce se face prin Romania ! Scrie ziaristul ca Xulescu asta a luat credite de milioane de dolari..stai, poate ma insel, trebuie sa fie lei..nu, nu, sunt dolari, garantand creditele cu niste mijloace fixe cumparate si ele din alte credite si tot asa.

“ Grupul ‘Salamandra’ este proprietatea doamnei Ygreculescu, sotia deputatului Stefan Y”

Imi arunc privirea in coltul de sus al monitorului pe care

citesc articolul.

Doua fotografii. Sub prima scrie: Xulescu Vasile, administratorul general al “Salamandrei”.

Raman interzis! Vasile asta este….. nea Rosu! Nea Rosu ala din Place de la Bruckere 1989!

Iar langa el, deputatul Ygreculescu este…. Dom Fane,

COLIVARUL!

Inchid computerul, inchid si ochii, imi vine sa inchid TOTUL!

Uite pentru ce au murit FIGURANTII din Decembrie ’89 !

Pentru scaunul de deputat al COLIVARULUI!

Constantin Rosu Pucu

Martie 2003