Scrisoare catre cei de aceiasi credinta

SCRISOARE CATRE CEI DE ACEEASI CREDINTA

 

Iubitilor ai mei prieteni si tovarasi de drum, de rug,

Frisonez de fiecare data cand se pune in discutie aceasta tema a “distrugerii culturii nationale”. Din bulversantul an 1990 ma lupt cu verbul (vezi cartea mea “Vremea hahalerelor”) angajand (daca nu va deranjeaza acest termen uzat de propaganda comunista) intreaga mea fiinta pentru a deschide ochii intelectualilor din imediata mea apropiere dar si de mai departe pentru a intelege ca sirenele pe care elevii scolii de la New York, ai altor scoli le-au trimis pe corabia numita Romania pot naste nu doar o lume a sclavagismului modern, in care o grupare de superpotenti economiceste traind dupa standarde inca neimaginate de nici un regizor al Hollywoodului hotaraste soarta a milioane de oameni, stabilind niveluri de existenta, pentru unii la limita de saraciei, pentru altii deasupra ei sau sub aceasta limita. Concomitent, si sper din tot sufletul sa fiu crezut, sa nu fiu acuzat de paranoia, se actioneaza, asa cum bine sustine si dl. Alexandru Nemoianu, pentru distrugerea culturii traditionale. Sistematic, din 1990, anumite posturi de televiziune au lansat spre populatia credula, nepregatita pentru ceea ce avea sa urmeze (dupa cele cateva ore de emisie pe vremea impuscatului) valuri de “mituri” confectionate in studiourile americane, mituri ce aveau rostul sa se substituie miturilor noastre romanesti, considerate fie nationaliste, fie desuete, fie neconforme cu lumea noua euro-globalizata. Eminescu este unul din acele mituri care trebuie trimis in secolul al XIX-lea si lasat acolo. Miorita, la fel, Eliade, Cioran, nasc suspiciuni pentru crezul lor politic din tinerete. Sadoveanu , Marin Preda, Eugen Barbu, Dumitru Radu Popescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Nichita Stanescu si multi altii sunt trecuti pe lista neagra pentru ca, se spune, au colaborat cu regimul comunist, au fost soli ai “luminii ce venea de la Rasarit”. Nu scapa tavalugului elitist nici credinta noastra crestina. Scriitori de foiletoane obscene, comentatori politici veniti pe garla Bahluiului, ce si-au descoperit si talente de dramaturgi scriu piese si se gasesc altii aidoma lor sa le si puna in scena, in care se incearca distrugerea celui mai mare si mai sfant mit al lumii, mitul Mantuitorului. Dan Brown nu este singur. Ca el sunt destui, o trupa aflata sub semnul lui Satan. Urmariti, va rog ce se joaca astazi pe mai toate scenele tarii. Piese in care abunda sexul, pornografia, al caror mesaj este derizoriul, abjectia, nimicul. La randu-i literatura douamiista propune cititorului aceleasi teme: pornografie, sex, grosolanie, marlania. Sa nu va inchipuiti ca bascalia facuta cu cele mai sfinte idealuri ale noastre, de la patrie, la neam, de la glie la credinta cade pe un loc gol. Nu, samanta ei incolteste, roadele sunt previzibile, daca nu cumva incep sa se si arate. Elevi si studenti, oameni maturi hahaie cand ar trebui sa se inchine sau sa pastreze un moment de reculegere, fluiera in clipa in care ar trebui sa lacrimeze. Da, ni se spune, de vina este regimul comunist care a demonetizat aceste simboluri, aceste sarbatori. Fals! Romanii, cei mai multi dintre ei nu au confundat nici drapelul tarii, nici momentele mari ale istoriei noastre cu Ceausescu si fanafanorada regimului sau. Oamenii cuminti au crezut mereu in pildele Istoriei, in idealurile inaintasilor, in destinul neamului nostru, in sfintenia ideii de patrie, in Bine, Adevar si in biruinta acestora. Desigur se pare ca elitistii, new-age-stii ne-au invins. Ne trec sub tacere, ne ingradesc posibilitatea iesirii la rampa, cu speranta ca in felul acesta nu vom mai fi. Si pentru populatia traitoare in spatiul Patriei se pare ca manevra aceasta reuseste. Televiziunile fac idoli din escremente umane, devin personaje de prim-plan politicienii, afaceristii, in spatele carora se ascund hotii de drumul mare, spolieri ale statului, ale populatiei, de mii de miliarde. Ce va fi? Nu stiu. Stiu un lucru. Cata vreme bunul Dumnezeu nu-mi va lua mintile si nici puterea de a scrie ce gandesc, nu voi accepta sa ma consider invins, nu voi dezerta de la crezul meu pentru care m-am batut si am visat intreaga viata.

ION MARIN ALMAJAN