Corneliu Florea : „Patibularul Patapievici e o nevoie ”

POLEMOS

“DAcă vom avea bunul simţ să renunţăm la orgolii şi să apelăm la mintea inimii noastre, vom realiza că nevoia de Patapievici este la fel de firească precum nevoia de bucurie” scrie Marius Vasileanu în articolul “Nevoia de Patapievici” publicat în cotidianul ADEVĂRUL din 17 Decembrie 2005.

PATIBULARUL PATAPIEVICI E O NEVOIE!
Este suficient să citeşti numai fraza de mai sus şi să-ţi dai seama ce fel de publicist este Marius Vasileanu. Ideea articolului are un scop şi e directă:
Patapievici e genial şi cine nu-l consideră aşa este un rău sau prost ! Simplu. În cele câteva zeci de rânduri, autorul îi lustruieşte pantofii lui Patapievici cu crema minţii sale literare. Îi aranjează frizura şi papionul la cotele superlativului omagialului dâmboviţean!
Ce nu face un publicist pentru un ban, mai ales într-o economie de piaţă ca cea a presei neschimbate din Piaţa Scânteii. Citatul de mai sus este elocvent; cititorul să renunţe la ale lui – orgoliile ţin de ego-ul fiecăruia iar bunul simţ nu prea le poate stăpâni – şi în loc să gândească normal, cu creierul, să treacă la mintea celei mai desăvârşite pompe biologice ca să fie bucuros !

Nu am să înşir toate elogiile şi glorificarea pe care Marius Vasileanu (MV) le aduce Patibularului Patapievici (HRP) pentru că omul în capitalism e liber să-şi atingă interesele pe orice cale, dar am să mă opresc la comentariile pe care le-au făcut cititorii în micul for care s-a iscat pe marginea articolului său. Vă rog să urmăriţi pe Internet. Primul lucru, marea majoritate a cititorilor nu au nevoie de Patapievici. Punct.

1 – IM scrie: “N-are nimeni nevoie de P. !

2 – Gil scrie: “eu nu am nevoie de el” şi adaugă: “Morga ta şi grimasele tale nu mă interesează. Nici degetul îndreptat acuzator peste tot, fără nici o soluţie concretă …”

3 – V. scrie “o …nevoie de Patapievici” în care îl compară cu una dintre nevoile fiziologice ale tubului digestiv, care a “apărut pe drumul lăturalnic al istoriei acestei perioade” apoi îl compară cu un muşuroi urât mirositor, din care autorul articolului ia cu degetul … “… minunându-se de gustu-i sublim …”

4 – T. scrie “Patapievici un cretin antiromân”

De ce este aşa de intrigat Domnul T, pentru că şi-a adus aminte cum a denigrat HRP poporul român în volumul “Politice”. Acum le primeşte înapoi în aceiaşi măsură. E liber şi Domnul T, nu ?

5 – I. scrie “D-le Marius Vasileanu, nu ţi-e ruşine d-le să vii cu asemenea articol, cu cât te-a plătit H. R. Patapievici să vii cu asemenea porcărie. Ai citit vreodată ce scrie acest rebut uman despre poporul român?” Bună întrebarea Domnului I. Aşteptăm răspuns.

6 – Domnul LA vine de asemenea cu multe întrebări, printre care şi “De ce 23 de milioane de români sunt omuleţi patibulari?” La această întrebare ar trebui să răspundă direct, în public sau pe sticla televizorului, de care nu se mai desprinde, HRP, directorul Institutului Cultural Român !! A scris şi a publicat această blasfemie
la adresa românilor când era major şi vaccinat, nu avea scutire medicală de handicapat mintal, din contra MS susţin că beneficiază de: “intuiţia, inteligenţa, autenticul şi pertinenţa unor raţionamente tari, care-l ridică la înălţimea marilor gânditori ai cetăţii.” Dacă e aşa, să iasă în agora cu români şi să le spună de ce sunt ei omuleţi
patibulari!! Să aibă odată acest curaj cetăţenesc, iar dacă nu-l are să se retragă din viaţa culturală românească pe care şi aşa a catalogat-o second class culture. Să emigreze într-o ţară cu first class culture, să vedem şi noi ce salar şi deplasări prin lume va primi pentru logoreea lui.

7 – Domnul AM îl consideră “un adevărat papiţoi de la Oxford” care nu depăşeşte cotidianul şi niciodată nu va fi un “ziditor”. Bineînţeles are dreptate, dar pe malul bucureştean al Dâmboviţei este o veche îndeletnicire a unor condeieri să creeze ziditori din papiţoi!! Din trecut aveţi exemple câte vreţi, azi sunt la modă cei patru boieri ai minţii: HRP, Pleşu, Liiceanu şi Cărtărescu!! În rest secetă mare!!

8 – Celor care tot întreabă tendenţios dacă “l-au citit integral pe P” un forumist răspunde cu o întrebare “l-au citit integral pe Haşdeu … Pârvan … Blaga …” De când şi până când, toată ziua-bună-ziua să citim şi să ascultăm la TV numai pe cei patru boieri ai minţii. Cultura românească are cu adevărat valori şi ziditori de
talie mondială, fiindcă nu suntem un popor târât cum ne consideră şi a scris despre noi HRP. Din nou trebuie să îngropăm valorile culturii româneşti, că pe vremea dominaţiei sovietice, să facem loc altor “boieri ai minţii” şi lefegiilor lor?!?

În anul 2004, nu în 1990, HRP ne-a indicat să-l îngropăm şi pe Mihai Eminescu dacă vrem să intrăm în UE! Din nou să jerfim cei românesc!! Ce altă naţie din lume mai face asemenea jerfă la începutul acestui mileniu?!? Să ne răspundă MV şi HRP!!

9 – Şi pentru că veni vorba de câţi dintre noi, omuleţii patibulari- târâţi, l-am citit sau nu pe HRP un forumist, D de P îl consideră un filosof acceptabil, dar îi reproşează că “a scris o carte cam jignitoare la adresa poporului român” după care spune franc “aş putea supravieţui şi fără opera lui” Mă rog, opinia sa, deşi mie mi se
pare foarte dramatic ales cuvântul supravieţui în acest caz. Hai să fim mai modeşti şi raţionali: câţi oameni în lume trăiesc “bine-merci” fără să aibă nevoie de filosofi? Câţi oameni în lume fac facultatea de filosofie şi câţi dintre aceştia cu adevărat devin filosofi. Procente cu zero -virgulă – zero în faţă!! În cazul lui HRP, specialiştii
consideră că e prematur să fie etichetat filosof, lipseşte opera filosofică propriu-zisă. Şi chiar dacă ar fi una patapieviciană, nu ar influenţa dramatic existenţa omuleţilor patibulari-târâţi care nu pot alcătui un popor fiind o turmă, din care publicistul MV încearcă să scape plătind o indulgenţă grasă (”nevoia de Patapievici”). Noi,
ceilalţi, care întâmplător i-am citit denigrările şi defăimările aduse neamului nostru, ţării noastre avem obligaţia morală şi dreptuldemocratic să-l acuzăm public, să ne adresăm justiţiei!! În plus să nu ne facem că nu ştim că democraţia are limite, iar libertatea de expresie trebuie gândită şi cântărită în lumea civilizată. Nu am auzit
sau citit despre un caz asemănător în Canada, nici în Ungaria, nici în Slovacia. Sunt limite pe care ni le impune buna creştere familiară, e0ducaţia şi bunul simţ social. Respectul faţă de ideile şi valorile altora!!

Bineînţeles, nu toată lumea gândeşte la fel – asta ne-ar mai lipsi să gândim toţi la fel după un program patapievician încărcat cu expresii sau epitete denigratoare la adresa noastră, a românilor – dar cine vrea, cine gândeşte liber va continua protestul şi acuzarea cu dovezi şi argumente pe care le găsesc din abundenţă când e vorba de HRP, căruia “ii e ruşine că e român” (este?) dar nu-i este ruşine să trăiască boiereşte din banii contribuabilor români. Până atunci să ne mai întoarcem din nou la forum.

10 – După CT în acest forum ar fi “tot soiul de securişti care-l înjură” (pe HRP, nota mea). De regulă, cei ce îl apără pe HRP, din subiectivism sau interese, calcă în străchinile cu ridicol care-i împroaşcă până sus!! Astfel, şi de la CT aflăm că, sunt tot felul de securişti!! Securişti care înjură, securişti care fură, securişti naţionalişti, securişti stafii care bântuie în Palatul Cotroceni, la tot pasul securişti care împiedecă intrarea noastră în UE. O ţară plină de securişti!! E bine pentru legionari, mai răsuflă şi ei un pic, pentru că până acum toate relele din România veneau numai de la ei!!

11 – Şi atitudinea forumistelor Anca Păiuş şi Mihaiela Cartis este penibilă. Dânsele îşi dezvăluie identitatea, pentru a şti HRP că îi sunt fidele. Bravo lor, s-au aranjat!! Anul acesta HRP stă pe un buget de două sute de miliarde de lei la ICR!! Are cineva curajul să-l înfrunte pe faţă? Ştie acela ce înseamnă puterea şi averea sau vrea să se sinucidă? Mihaela Cartis va avea un “bonus” mai mare decât cealaltă concurentă la fidelitate, fiindcă scrie: “Iartă-i, domnule Horia Roman Patapievici, că nu ştiu ce fac”. Să cazi grămadă!! Dramatismul este sfâşietor, te cutremură, închizi ochii de teamă şi în faţă ţi se proiectează scena unei noi răstigniri. Repede un regizor, bani şi artiste sunt!!

În anul acesta, 2005, am urmărit, luând note, patru forumuri care au dezbătut cazul lui HRP, director al ICR-ului (unul la EvZ, două pe Altermedia România şi acesta de la Adevărul). După analiza lor constat că şaptezeci la sută nu au nevoie de HRP şi îl condamnă pentru ceea ce a scris în volumul “Politice”, zece la sută vor să se afle în treabă pe internet la ora aceea şi cincisprezece la sută se dau culţi şi au nevoie de HRP, făcându-i pe ceilalţi inculţi. Cu o variabilitate de plus-minus cinci la sută !!

Mă întreb: dacă sunt atât de instruiţi, de culţi cum se poate ca tocmai de HRP să aibă nevoie? Mă întreb, îmi răspund şi-mi pare rău de ei, fiindcă deşi sunt dispreţuiţi de HRP, îl elogiază, îi ridică un cult al personalităţii, cam cum i-au facut şi lui Ceauşescu … şi-l apără mercenăreşte, insultând pe cei ce au curajul să spună “boierul minţii e gol-goluţ !!” HRP e gol şi dispreţuitor faţă de cele 23 de milioane de omuleţi patibulari-târâţi de pe urma cărora profită din 1990. Bucură-te, Dragă Marius Vasileanu !!
CORNELIU FLOREA
WINNIPEG – CANADA

______________________________________________________________________________

“Cele ce s-au intimplat nu sunt

cele ce trebuiau sa se intimple.”

RAOUL SORBAN 1912 – 2006

UN DETINUT PINA LA MOARTE .

Sansa de a trai peste noua decenii nu este data multora. A trai peste noua decenii sanatos, pastrind intelectualitatea si discernamintul ratiunii intact, pina la sfirsit este dat si mai putin. Si din cei putini, doar citiva dintre romanii care au strabatut secolul XX, atit de framintat istoric, au avut o viata personala si sociala tumultoasa precum Raoul Sorban, care a fost de partea concordiei interetnice, dar a luptat pentru drepturile romanilor ardelenii in timpul ocupatiei horthyiste. Pentru inteligenta si cultura sa superioara din care au izvorit nobile idei artistice, umanitare, de dreptate si aparare nationala a fost detinut, un detinut perpetuu pentru ca si-n vreme ce era liber ideile sale au fost condamnate si detinute de cei de la putere. Incarcerarea gindirii inaintate, a ideilor de creiatie si libertate, a demnitatii personale si armoniei sociale este tot o detentie, de multe ori mai greu de indurat. Si din acest acest punct de vedere Raoul Sorban se situiaza printre cei putini si proiminenti. Nu a acceptat detentia spiritului si nici marea tragedie a romanilor ardeleni sub ocupatia ungureasca; s-a opus atunci iar prin scrisele sale a dezvaluit adevarul pentru generatiile viitoare.

Chiar daca conjuctura politica si propagandista din Romania paleocomunistilor de la putere, travestiti in orice altceva numai sa nu para romani, chiar daca o buna parte din intelectualii istoriei si culturii romanesti s-au autodecapitat din linguseala si servilism fata de straini, eu totusi sper, am datoria si motive sa sper, ca sfirsitul natural a lui Raoul Sorban va indemna pe unii dintre conationalii nostri de azi si din generatiile viitoare sa continue lupta de eliberare a gindirii incarcerate de dominantii samavolnici de ieri si astazi din Tara Noastra, fie ca sunt autohtoni sau straini.

– 2

Personal l-am cunoscut putin pe Raoul Sorban, din citeva scrisori, din citeva telefoane. Din motive pe care acum le regret mult, intilnirea dintre noi, pe care si-a exprimat-o si Raoul Sorban nu a avut loc. Regret enorm, dar a motiva acum nerealizarea ei nu va schimba cu nimic tristetea ce ma cuprins cind mesajul lui Vlad Pohila de la Chisinau mi-a adus vestea mortii sale. Ma consolez , crestineste, cu intilnirea de apoi …

Am inceput sa citesc cu atentie concentrata scrisele lui Raoul Sorban din 1990 cind a publicat eseul Maghiaromania in doctrina ungarismului la Editura Globus din Bucuresti, drept contracarare a iredentismul UDMR-ului din Romania si un articol din Erdelyi Magyarsag din Budapesta care sustinea incitind: “E o realitate ca viitorul Transilvaniei nu mai constituie o problema interna a Romaniei. Acest viitor este o problema maghiara si germana, o problema slovaca si poloneza, o problema sirba si ucraineana, greaca si armeana, evreiasca si tiganeasca. Este o problema europeana” Publicata in presa budapestana si raspindita in Transilvania, aceasta fraza antiromaneasca si iredentista a indignat pe orice roman obisnuit la acea data, transilvanean sau nu, cu exceptia lui Ion Marcel Ilici Iliescu si a lui Petre Roman preocupati de puterea politica pe care pusesera mina dupa executarea lui Ceausescu.

Raoul Sorban era una dintre vocile cele mai autorizate cind se vorbeste, istoric argumentat, despre Transilvania fiindca s-a nascut in Transilvania in 1912 s-a educat universitar la Cluj unde a trait in miezul fierbinte al ocupatiei horthyste si a evenimentelor care au urmat dupa aceia pina acum, in anul stingeri sale, 2006. A trait evenimentele,este insuficient spus in cazul sau,trebuie adaugat cum le-a trait si ce a facut. Din imensa sa activitate culturala si politica, artistica si scriitoriceasca am sa ma opresc in acest articol de respect fata de personalitatea sa doar la un segment, la segmentul daruirii sale patriotice, al contracararii decente si rationale a antiromanismului din trecut si prezent. Acest segment este un sentiment deosebit, superior, intilnit la cei loiali fata de obirsia lor, dar necunoscut pseudoelitelor politcice si culturale de la putere.

Raoul Sorban mi-a atras atentia de la inceput, cind clar, decent si argumentat a disecat social si istoriceste noul mimetism euro-democrat al stratului unguresc iredentist din Romania, ce peste noaptea sfirsitului de an 1989, a format UDMR-ul,

– 3 –

trecind de la comunismul international la democratia ocidentala, ca dintr-un tren in altul, la fel cum la sfirsitul anului 1944 parintii lor au trecut de la Hitler si Musolini la Stalin si Lenin. Dar nu incadrarea ungurimii intr-o formatiune etnica de unitate a declansat, de fapt, alerta si contracararea, ci mistificatoarea propaganda, contrafacerea adevarului istoric si social pina la aceasta data, segregatia de la Tirgul Mures si din Secuime, pretentiile si privilegiile pretinse, santajul politic cu milionul lor de voturi.

Dupa ce am citit si am prezentat in Jurnal Liber, volumul CHESTIUNEA MAGHIARA aparut in Editura Valahia din Bucuresti in 2001, am primit din partea autorului, Raoul Serban, o scrisoare din care reproduc urmtoarele: “M-a bucurat interesul Dv. pentru Chestiunea Maghiara (sublinierea ii apartine ) carte aparuta in 2001 , dar pina azi nepusa in vinzare ( si aceasta subliniere ii apartine ) Putine exemplare au fost scoase de la tipografie de Gh. Funar ; cum ati reusit sa va procurati unul ? Aceste rinduri spun mult despre pseudodemocratia paleocomunistilor Iliescu si Constantinescu, a acolitilor lor, despre libertatea de circulatie a ideilor in sensuri opuse, despre detentia adevarului istoric scris in Chestiunea maghiara de Raoul Sorban. Prin aceasta nepunere in vinzare a cartii, detentia gindirii libere si adevarate a personalitatii carturarului Raoul Sorban continua. Autorul este o personalitate marcanta a vietii si culturii romanesti prin activitatea depusa cu stralucire ca pictor, critic de arta, profesor universitar, istoric, publicist si scriitor, plus patru detentii. Si tocmai pentru aceasta valoare de erudit de prestigiu este marginalizat de dominantii si lefegii lor fara vloare si caracter, de marionetele din mass-media damboviteana.

Dupa un timp, am primit din partea sa, cu autograf, un volum de 630 de pagini, INVAZIE DE STAFII, o adevarata fresca istorica transilvana a secolului trecut in care datele autobiografice ne fac sa intelegem mai bine oamenii si istoria acelor timpuri, framintarile si drama vietii autorului, care s-a dedicat culturii, dreptatii si concurdiei sociale pentru care a fost rasplatit cu o permanenta detentie; cind fizica,cind intelectuala.

Prima sa detentie, a fost scurta dar bestiala. Desi descendent al unei famili aristrocate din Transilvania, a avut intotdeauna vederi de stinga, iar in studentie a avut rezerve si obiectii fata de studentii legionari, de Miscarea Legionara ceea ce i-a fost

– 4 –

fatala in octombrie 1940, la Bucuresti, cind a fost luat de pe strada si dus la sediul Politiei legionare din Splaiul Unirii si batut o noapte intreaga. Durerea nu ia fost doar fizica dar si sufleteasca avind in vedere ca abea sosise la Bucuresti ca ardelean roman refugiat. A fost eliberat datorita interventiei lui Iuliu Maniu , dupa care s-a hotarit sa se intoarca in Transilvania Lui de sub ocupatia horthysta, considerind ca va suporta mai usor prigoana din partea strainilor decit pe cea al conationalilor sai. Ajuns in acest punct, destainuie niste fapte detestabile ale acelor vremuri romanesti. In razboiul dintre oligarhia carlista si Miscarea Legionara, in 21 Septembrie 1939 a fost asasinat Armand Calinescu. Riposta a fost necrutatoare;in fiecare judet s-a ordonat vinatoare de legionari, impuscare pe loc si expunere in locuri publice. Acest ordin abominabil a ajuns la Cluj cifrat, dar din eroare nu au folosit cifrul Sigurantei ci pe cel al Rezidentului Regal din Tinutul Somes, care se afla la Raoul Sorban directorul cabinetului. Dupa descifrare, in prezenta lui si a rezidentului regal, Colonelul Panaitescu a luat ordinul spre executare urgenta cum I se cerea. Printre cei vizati se afla si Profesorul Ion Chinezu. Prin intelegere cu Emil Hateganu s-a hotarit salvarea lui, iar Raoul Sorban l-a transportat clandestin cu automobilul intr-un sat de linga Teius, salvindu-i viata. Acum, in toamna anului 1940 la Bucuresti, dupa arestare Raoul Sorban a aflat ca cel care l-a denuntat politiei legionare ca “element daunator tarii si natiei” nu a fost altul decit Profesorul Ion Chinezu …

Intorcindu-se la Cluj ca functionar al Consulatului Roman, ramine surprins constatind ca vechile sale cunostinte unguresti ii intorc spatele, iar ardelenii romanii au devenit valahi adusi in pragul deznationalizarii si robiei. La pagina 133, da lista prin care ungurimea horthyista a trecut la deznationlizarea romanilor ardeleni in mod rapid, brutal si total. Trebuie reprodusa pentru pseudoelitele politice si cuturale de pe malul bucurestean al Dambovitei . Nu au mai existat pentru un milion si jumatate de romani: universitate, licee, scoli romanesti satesti, teatre si spectacole romanesti, filme romanesti, biblioteci si librarii cu carti romanesti, emisiuni de radio romanesti, lucrari de arta romanesti in muzee. Astazi, statistic traiesc in toata Romania tot un milion si jumatate de unguri si nimic din cele de mai sus nu le lipsesc.(numai la Cluj au 16 facultati unguresti) Ei insa isi manifesta nemultumirea si revolta fata de Trianon, in toata lumea,

– 5 –

in timp ce romanilor nu li se permite, pe motiv de nou europenism, sa spuna adevarul despre ocupatia horthyista . Chestiunea maghiara a lui Raoul Sorban este o carte inca detinuta, la fel si Furtuna deasupra Ardealului de Aurel Socol …

A doua detentie a lui Raoul Sorban a survenit in Martie 1942 , cind a primit un ordin de chemare la regiment. Surprins , fiindca era inregistrat ca cetatean strain nu maghiar, a crezut ca este totusi numai o greseala care se va indrepta la fata locului. Numai ca odata intrat pe poarta cazarmei a fost arestat, tratat ca un animal, recrutat automat dupa ce a trecut formal printr-o comisie medicala si trimis sub paza inarmata in Ungaria impreuna cu un grup format numai din citiva romani si multi evrei. Din grupul romanesc facea parte Aurel Stanescu, Aurel Socol si Victor Cosma toti trei avocati. Ajunsi la Miskolc au fost incarcerati in penitenciar in care au dormit pe jos, pe paie cu hirdaul de dejecti in mijlocul celulei. Dupa trei luni, au fost organizati intr-un detasament special de pedeapsa si pentru inceput scosi la constructii. Erau peste douasute de evrei si citiva romani. Dupa opt luni de detentie, intr-o zi pe neasteptate cei patru intelectuali romani au fost eliberati si indrumati sa mearga la Budapesta la Legatia Roman sa se stie ca au fost eliberati. Abea dupa 40 de ani Raoul Sorban a aflat de la Mihai Pelin care a fost mobilul eliberarii lor din detasamentul special de pedeapsa din care au supravietuit pina la urma numai opt persoane ! Salvatorul lor a fost Ion Antonescu. Informat despre soarta celor patru intelectuali ardeleni intentionat introdusi intr-un detasament special de pedeapsa format din evrei care erau sortiti pieirii, Ion Antonescu a dat ordin sa se aresteze patru intelectuali maghiari din Romania care vor avea soarta celor patru intelectuali romani din Ungaria. Apoi, pe cai indirecte aceasta informatie “intimplator” a ajuns la guvernul horthyist si asa s-a hotarit eliberarea lor. Nu toti tinerii romani au avut o asemenea sansa. La pagina 179, Raoul Sorban scrie: Ungaria a participat la razboiul antisovietic cu o armata — a II -a — compusa din 256.000 de combatanti, dintre care 150.000 erau romani , iar ceilalti proveneau din rindurile altor “nationalitati” (slovaci, svabi, ruteni) Daca la Cotul Donului armata ungara a suferit cea mai dezastroasa infringere, pe plan intern al politicii de maghiarizare, pierderea a 100.000 de romani, morti si disparuti, a reprezentat un succes in conformitate cu

– 6 –

ansamblul doctrinelor ungare de maghiarizare a tarii ! Iata un alt adevar din acele vremuri nebune, pe care ungurimea il ascunde, il incarcereaza, in timp ce mass medisti romani, lefegii pe la straini, sunt pusi sa bata cimpii intrarii in NATO si Europa, iar UDMR-ul promite “loialitate ungureasca” celor care ii iau la guvernare si le stisfac segregatia fata de romani prin universitati si autonomie…

Cu toate aceste succese, infringerea hitlerismului si horthismului nu a adus nici o schimbare in gindirea si comportamentul iredentistilor unguri iar marea majoritate a intelectualitatii romanesti nu a invatat nimic din tragedia ocupatiei horthyste, din inginfarea si perversiunea ungurimii. Putini romani asculta, citesc si cerceteaza nenorocirea romanilor ardeleni din acele vremuri. La cei 100.000 de tineri romani , morti sau disparuti, ce au fost incorporati in armata, a II-a, “ungureasca” Raoul Sorban mai aduga la bilant; uciderea a mii de romani ardeleni de catre armata si jandarmeria horthyista, sau chiar de ungurii civili, a 80.000 de romani, barbati si femei, “inchiriati” pentru diverse munci in strainatate, din care au revenit circa 10%, a 400.000 de romani expulzati din Ardealul de Nord (pag.472) Pentru adevarurile pe care le face cunoscute, volumul INVAZIA DE STAFII este incarcerat in tacere de noii culturnici de la Bucuresti, Cluj, Timisoara. Si mai este un motiv: soarta evreilor transilvaneni a fost in mina Budapestei , ori “institutului Elie Wiesel – Soros” din Bucuresti nu-i convine ca acest adevar sa fie consemnat corect in istoria holocaustului. Si fiindca veni vorba de istoria holocaustului, care este predata elevilor din Romania, oare nu se poate face un pic de loc si pentru istoria romanilor ardeleni din aceleasi timp ? Si o mica sugestie mass-medistilor ce scriu despre Transilvania, intii sa citeasca si scrisele lui Raoul Sorban,tocmai pentru ca nu este trecuta la bibliografia lor obligatorie.

Dupa intoarcerea din detentia de la Miskolc, Raoul Sorban printre alte activitati personale si sociale este secretar de redactie la Tribuna Ardealului, singurul cotidian romanesc din Ardeal. Consemneaza: “Traiam intr-o zona de margine si practicam noi tipuri de relatii sociale. Vechii mei prieteni maghiari ardeleni, in cei 4 ani ai Diktatului, au evitat cu statornica inginfare – ori teama ? – sa-si aminteasca de existenta mea” Tipic ! Cu toate acestea, cind unii dintre“vechii prieteni” si-au dat seama

– 7 –

de adevarata stare a razboiului, l-au cautat la redactie, ingrijorati, pentru a mijloci o intilnire intre Miklos Banffy si Iuliu Maniu, in care contele aducea un mesaj din partea regentului Horthy. Tirziu in toamna anului 1943, intilnirea a avut loc la Bucuresti, unde Raoul Sorban la insotit pe contele Miklos Banffy, care nu mai era atit de semet ca in Toamna anului 1940 , iar pentru Iuliu Maniu a fost un bun prilej sa-i reaminteasca atrocitatile antiromanesti care s-au petrecut sub ochi contelui fara sa clipeasca.

Odata cu inceputul anului 1944 totul se deruleaza ca un “blitzkrieg” dar in sens invers. In primavara, armata rosie trece Bugul si intr-o luna ajunge la Prut ! Hitler este informat de infidelitatea amiralului calaret ; ordona ocuparea militara a Ungariei si schimbarea marionetei. La Cluj, se instaleaza politia secreta germana ce il determina pe Raoul Sorban, cunoscut ca un apropiat al evreilor pe care ii sprijina sa treaca clandestin in Romania, sa paraseasca Clujul pentru a nu fi arestat. Se va intoarce in toamna anului 1944, in Clujul “eliberat si administrat de armata rosie”. Transilvania ramine sub administratia armatei rosii pina in primavara, cind la guvernare, a fost adus guvernul Petru Groza, conform neschimbatei legi istorice: fiecare invingator vine la putere cu marionetele lui !! In aceste citeva luni ungurimea s-a metamorfozat rapid, din horthysta si hitlerista a devenit comunista, apucindu-se sa lustruiasca cismele rusesti cum facusera pina atunci cu cele hitleriste.

Dupa incheierea razboiului, la Cluj puterea este data pe mina comunistilor care in marea lor majoritate erau unguri si evrei pe care Raoul Sorban ii cunostea bine,fiindca el intotdeauna avusese vederi de stinga si se comportase ca atare. Cu toate acestea I se fac o serie de denunturi ce se traduc in lungi anchete cu politia, de data aceasta romana, si o noua detentie, a treia. Urmeaza o perioada foarte critic in viata sa, fiindca tovarasii sai din trecut il abandoneaza. Pina la urma , prin el insusi, revine la linia de plutire dar nu pentru multa vreme. Odata cu instalarea securitatii ca “aparatoare a cuceririlor revolutionare” soarta lui incape pe mina ei. Doua sunt motivele, intii de toate nu avea origine sanatoasa Era mosier, de la Regele Bela al IV-lea, care printr-un document din secolul XIII-lea doneaza trei mosii “nobilului sau amic valah Moise Sorban” ( pag.187) Al doilea, mult mai grav , a fost denuntat ca ar fi agent britanic !! Mai mult nici nu le

– 8 –

trebuia pentru a aresta , anchetat, condamna . Ancheta este un fel a spune, pentru ca securitatea este o institutie serioasa, nu-si prea pierde timpul cu vorbaria, tortureaza pina iti doresti singur moartea sau spui tot ce vor ei. Si ei stiu ce vor fiindca deja au aflat de la altii ! Daca supravietuiesti ajungi pe mina “justitiei poporului” care te poate impusca fara sa-si mai piarda vremea cu legatul la ochi . E foarte greu sa le rezisti …

Raoul Sorban a pierdut totul ce vine dinafara , din societatea in care a trait. Intii a fost expropiat, apoi a fost comasat, de la cinci camere la una, a urmat interdictia confesionala era din mosi stramosi grecocatolic, iar la urma interdictia profesionala: din pictor ajunge zugrav. A facut un tur fortat, si a rezistat cum a putut, prin subsolurile securitatii din Cluj, Bacau, Piatra Neamt, Bucuresti si cinci ani inchisoare !! Dar Raoul Sorban nu a pierdut nimic din personalitatea sa, din claritatea mintii sau din spiritul sau uman, ci din contra a devenit un intelept ? Din 1945 pina in 1963 nu a publicat nimic, iar despre atrocitatiile ocupatiei horthyste a inceput sa scrie dupa patruzeci de ani ! In schimb a observat si a meditat schimbarea semenilor sai ardeleni, care l-au parasit in ultimile doua detentii si intervalul dintre ele !! A trudit, a citit si pas cu pas s-a intors la viata culturala. A inteles ca, viata nu se poate reface, fiind prins de prezentul continuu al societatii, dar trebuie tinut minte, iar esentialul vietii si al societatii in care traesti, format din bine si rau, trebuie consemnat, transmis. A ierta, sau nu, este o problema secundara, personala, primordial este a nu uita !! Uitarea este de neiertat !! Asa spun si fac evreii despre holocastul lor. Noua cine ne poate interzice sa uitam sau sa nu transmitem generatiilor viitoare tragedia abominabila care s-a numit ocupatia horthyista in Nordul Ardealului ( din Septembrie 1940 pina in Octombrie 1944)

La fel ca Raoul Sorban, la fel ca evreii, trebuie sa ne impotrivim celor ce ne cer sa uitam tragedia noastra provocata de straini de-a lungul istoriei noastre, sa nu admitem detentia adevarului nici pentru toate promisiunile lumii.

Il regretam pe Raoul Sorban , dar ca sa se odihneasca in pacea eterna, noi, romanii, trebuie sa urmam pilda inteleptului neobosit nonagenar.

CORNELIU FLOREA IULIE 2006 WINNIPEG – CANADA