LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

NR. 5/2011

Anunțuri

Mai 31, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la NR. 5/2011

Miruna Cosmin: „ARTUR SILVESTRI: Aşa cum l-am cunoscut şi nu l-am uitat“ – – o emoţionantă întâlnire cu elita literaturii bănăţene

Fragmente din cuvântul participanţilor  Ion Marin Almăjan, Adrian Dinu Rachieru, Florin Contrea, Ion Pachia Tatomirescu, Veronica Balaj

Moderator – Teodora Mîndru

Teodora Mîndru

Am bucuria să fim la Caravana GAUDEAMUS- Timisoara – eu,  pentru prima Editura CARPHATIA  pe care o reprezentăm, adoua oară, să vă am în faţa mea pe dumneavoastră, care sunteţi doritori de cultură şi mai ales să fiu alături de personalităţi ale lumii literare şi culturale din Timişoara.

Mă bucur să fie prezent domnul Ion Marin Almăjan binecunoscutul scriitor, critic literar fost director o lungă perioadă al Editura Facla, dl profesor univ.dr.Adrian Dinu Rachieru, reputat critic literar sociolog,  dl prof Ion Pachia Tatomirescu, d-na Veronica Balaj, scriitoare şi redactor cultural la Radio Timişoara, dl Florin Contrea, scriitor,  doamna Doina Drăgan, şi de asemenea alte personalităţi literare locale.  Vă mulţumesc pentriu că aţi acceptat invitaţia

N-aş vrea să vă vorbesc despre Artur Silvestri, ci, mai mult, această carte ARTUR SILVESTRI –Aşa cum l-am cunoscut eu mai mult şi cei care l-au cunoscut direct pe Artur Silvestri şi sunt spre bucuria noastră, aici de faţă, dintre care unii sunt chiar co-autori ai volumului. >>>>

Ion Marin Almăjan

Doamnelor şi domnilor., sunt extrem de fericit că vă văd alături de noi în această seară. Noi nu suntem nici sportivi renumiţi, nici fotbalişti, nu suntem nici interpreţi de manele, nu suntem nici V.I.P.-urile pe care televiziunile române se întrec să vi le prezinte, oameni politici s.a.m.d. încercând să vă impună un nou model uman, un nou model român. Noi suntem nişte modeşti scriitori. Am venit astăzi să aducem un omagiu celui ce a fost Artur Silvestri, una dintre personalităţile fascinante ale culturii române din ultimele decenii.

Aşa cum aţi auzit aici, Artur Silvestri a încercat, într-o îndrăzneală cu totul special,să oprească declinul românesc, al spiritualităţii române. A încercat să readune în albia Maicii Patrii oamenii plecaţi cu gândurile şi cu visele, chiar cu fizicul pe alte meleaguri, oameni care au fost înşelaţi şi minţiţi de către politicieni, de către cei ce conduc ţara în aceste decenii. Artur Silvestri a încercat să realcătuiască o Românie Tainică, o Românie curată care să-şi iubească modelele, să-şi iubească înaintaşii, să privească critic trecutul său istoric dar să-l folosească pentru a se îndrepta cu paşi exacţi spre ceea ce toate neamurile din lumea asta încearcă să facă. Se spune că destinul fiecărei naţiuni trece prin Dumnezeu. Atunci când acest destin trece prin Dumnezeu, Dumnezeu binecuvântează acea naţiune. Când destinul trece departe de Dumnezeu, Dumnezeu blestemă acea naţiune şi îi crează un destin, o soartă cu totul specială, o soartă nefericită. Eu mă întreb – şi nu ştiu dacă nu am dreptate – dacă nouă, românilor, destinul nostru nu se îndreaptă mult mai departe de Dumnezeu? Ceea ce spuneam că ne-a adunat în acea albie care a însemnat România Tainică, astfel a botezat Artur Silvestri, această, să zicem, adunare în sentiment şi-n cuget a intelectualilor nu numai de aici din România, a intelectualilor români aflaţi pe toate meridianele lumii. Această Românie Tainică însemna de fapt Renaşterea Românească.

Am cunoscut de-a lungul vieţii multe personalităţi, unele din ele luminoase dar vă mărturisesc cu toată sinceritatea că puţini au putut să se înalţe la dimensiunea acestui om, Artur Silvestri. Aşa cum s-a spus aici, el a fost critic literar la revista Luceafărul – perioada în care noi ne-am cunoscut şi ne-am împrietenit. A fost deopotrivă un prozator de excepţie. Prozele sale dovedesc subtilitate, dovedesc poezie, dovedesc frumuseţe şi-o dragoste nemărginită pentru istoria, pentru tradiţiile acestui neam. >>>>

Adrian Dinu Rachieru

Câteva clipe o să vă reţin şi eu şi cu îngăduinţa dumneavoastră aş porni de la o constatare pe care o făcea aici, fireşte, pe un ton amar, domnul Almăjan. Noi din păcate ne distrugem cu voioşie ţara. Chiar azi de pildă, într-un editorial semnat de un reputat jurnalist, am citit următoarea propoziţie la care v-aş invita să medităm împreună: “Dacă românii vor să-şi distrugă ţara sunt pe drumul cel bun.” Iată din păcate o concluzie la care n-ar trebui doar să gândim responsabil ci să încercăm împreună să reacţionăm ori Artur Silvestri a fost una dintre personalităţile care gândea luminos, animat de mari şi frumoase proiecte, un om care s-a înhămat în numeroase iniţiative cu o mare generozitate şi disponibilitate.

Scrisul era pentru Artur chiar viaţa! A spus-o în nenumărate rânduri şi el s-a şi autodefinit ca un ocnaş al scrisului. Un om de absorbţie enciclopedică, un om care s-a zidit în numeroase acţiuni şi iniţiative, un constructor aşadar. Un om animat de sentimentul misiunii. A ars ca o flacără, s-a cheltuit fără economie, presimţind probabil că timpul care îi e dat nu este prea îndelungat. Un om care a gândit la acel proiect splendid al României Tainice – Ţara Părinţilor. Un om care a trăit, repet, în regim de urgenţă, încercând să risipească ceaţa psihologică care ne-a cotropit şi circul mediatic la care asistăm, din păcate, cotidian. Sigur, s-a spus aici, a fost un critic artist. Nu întâmplător a fost şi botezat micul Călinescu. A fost şi un prozator remarcabil. Un ins cu apetit doctrinar. Gândiţi-vă la câteva mari iniţiative care au rodit în paginile săptămânalului Luceafărul precum ar fi noua geografie literară prin care Artur, cu elan de tip eristic, încerca să aduca la suprafaţă nume mai puţin cunoscute, inşi trăitori în diverse colţuri ale României, care din diferite pricini nu aveau acces la publicaţii. Din păcate s-a înrolat şi pentru o bătălie- eu fiind la rându-mi unul din partizanii acelei campanii – o idee desfigurată de alţii. E vorba de celebra bătălie sub steagul protocronismului, o idee a lui Edgar Papu, care a fost transformată sigur, în sens manipulatoriu de duşmanii tezei, într-un fel de hibrid sau monstru ceauşist, ceea ce e un cumplit neadevăr.

Cartea despre care vorbim ARTUR SILVESTRI  – Aşa cum l-am cunoscut reuneşte depoziţiile a 25 de persoane şi este cum spunea doamna Teodora Mîndru, un volum onest, un volum pe care categoric Artur îl merită şi înţeleg că aventura editorială va continua deoarece avem în faţă doar primul volum. Cei care l-au cunoscut sunt desigur numeroşi şi fiecare dintre ei va dori să ofere astfel de mărturii. >>>>

 Florin Contrea

Am şi eu mai multe opere literare pe care în timp le-am publicat atât pe hartie cât şi pe calea internetului şi tocmai aici este momentul în care pot să omagiez pe scriitorul despre care astăzi vorbim.

 Datorită scriitorului Artur Silvestri, căruia i-am găsit pe ecranul computerului atât numele cât şi varietatea operelor sale, am înţeles că internetul este un mijloc extraordinar pentru scriitor de a se face cunoscut pe tot globul, bineînţeles atunci când el are ceva de spus şi atunci când gândurile sale se încheagă într-o formă estetică de valoare. M-am adresat dânsului tot pe calea internetului şi spre surprinderea mea, m-a primit cu bucurie invitându-mă să-mi prezint operele mele.

 Dar nu despre mine este vorba acum. Este vorba despre Artur Silvestri despre care ştim că este un sensibil şi profund scriitor. Este un scriitor a cărei proză are virtuţi poetice, care presupun o anumită armonie stilistică şi de aemenea o capacitate de a pătrunde psihologic o anumita zonă, la interferenţa dintre viaţa reală şi viaţa ideală căci Artur Silvestri a fost un autor preocupat adânc de spiritualitate. Era un autor preocupat de problemele religiei, de problemele vieţii sufleteşti, preocupat de tot ceea ce este frumos şi bun în existenţă. De asemenea am constatat în operele sale o deosebită artă de a pătrunde frumuseţea şi armonia naturii pentru că îl găsesc ca un extraordinar mânuitor al penelului.

Bineînţeles ar fi foarte multe de spus despre opera acestui deosebit de important scriitor.Vă mulţumesc pentru atenţie.  >>>>

Ion Pachia Tatomirescu

Despre Artur Silvestri desigur vorbeşte deja strategic biblioteca de la Editura Carpathia şi apreciez acest program excepţional de repunere de fapt în marele circuit al culturii, al literaturii române, creaţia, ideile excepţionale ale lui Artur Silvestri, idei pe care bineînţeles că le-am întâmpinat bijutierizat – aş putea spune – în nenumărate discuţii pe care le-am avut cu Artur Silvestri în redacţia Luceafărului unde desigur şi-a petrecut o mare mare parte din viaţă. Pe atunci deja, Artur Silvestri găsise o extraordinară supapă de a evada din chingile să zicem ale cenzurii, ale dictaturii, făcând graţie prieteniei cu Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei nişte popasuri interesante de mare respiraţie creatoare pe la mânăstirile din nordul Olteniei sau pe la alte mânăstiri din Moldova, din Ardeal, bineînţeles, în legătură cu alţi mitropoliţi. Mai pe şoptite mi-a spus atunci că într-adevăr el are o rădăcină, o descendenţă dinspre mitropoliţi – e vorba despre Tit Simedrea căruia îi venea un fel de strănepot Artur Silvestri.

Îngăduiţi-mi fulgerător să vă mai spun două sau trei lucruri:

Artur Silvestri iubea enorm de mult ideile, zonele mustinde ale ideilor, detesta banalul. Întotdeauna căuta să găsească, să releve feţele impresionante, nevăzute ale diamantului de spirit.

Artur Silvestri avea un plan grandios. Domnul Rachieru a pomenit adineauri sintagma noua geografie literară. Sub umbrela acestei sintagme, Artur Silvestri a deschis o serie de rubrici din Luceafărul şi a sprijinit tinerii scriitori din România într-un mod extraordinar şi aşa cum e firesc să fie cum a fost la o revistă care s-a numit şi încă se mai numeşte, din păcate, destul de fragil Luceafărul, Revista Uniunii Scriitorilor. >>>>

Veronica Balaj: Un crâmpei de eternitate există în cultura noastră şi prin numele Domniei Sale, Artur Silvestri (foto 6)

Bine v-am regăsit. Chiar şi în formula aceasta mă bucur să vă văd. Am regăsit aici foarte multe figuri dragi, cunoscute şi le salut încă o dată. Am cunoscut-o pe doamna Mariana Brăescu prin intermediul canalelor de comunicare moderne şi care interferează cât se poate de repede. Mai precis, regretatul domn Artur Silvestri mi-a trimis cărţile doamnei Mariana Brăescu spunându-mi foarte elegant dacă consideraţi că merită le puteţi prezenta în vreo emisiune radiofonică. Şi am citit piesele de teatru ale Domniei Sale mai întâi şi apoi am ajuns la proză. Apoi am ajuns să o cunosc. Iată cum se leagă lucrurile între figura umană şi cea profilată în scris şi prin scris. O felicit în absenţa Domniei Sale şi prin prezenţa doamnei Teodora Mîndru pentru tot ceea ce face în acest context cultural atât de bulversat uneori, atât de lipsit de repere alteori. În acest context contemporan, când zornăie grozav arginţii şi mai puţin trimiterile la cultură, Domnia Sa reuşeşte să stabilească nişte repere autentice. >>>>

Mai 31, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Miruna Cosmin: „ARTUR SILVESTRI: Aşa cum l-am cunoscut şi nu l-am uitat“ – – o emoţionantă întâlnire cu elita literaturii bănăţene

George Filip: „Îngerul l-a strigat“

– la plecarea lui FĂNUŞ NEAGU –

sunt trist şi nu-s prea trist, de ce aş fi?

englezu-a zis TO BE OR NOT TO BE.

Fănuş A FOST – prin văile de plângeri,

unul dintre frumoşii noştri îngeri.

****

prin lumea largă, lungă i-a fost goana.

rămîn în doliu Stela lui şi Oana.

el doarme dus pe aripi de eter

şi Mircea Micu îl aşteaptă-n cer. >>>>

Mai 31, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la George Filip: „Îngerul l-a strigat“

Lucian Gruia: „Mariana Brăescu – Revelaţii tactile“

Proza Marianei Brăescu cuprinde două cărţi, adică tot atâtea câte a scris şi regretatul ei soţ, omul de cultură enciclopedică, Artur Silvestri. Dacă la Artur povestirile se desfăşurau dinspre concret spre abstract, pierzîndu-se evanescent în nedefinitul altor lumi, ale Marianei se înfăşoară invers, ca o spirală spre un centru real, vizibil în cotidian, din care desfăşurarea naraţiunii este condusă fie spre absurdul hilar sau  ridicolul jovial, în povestirile satirice /1/, fie spre fantasticul zugrăvit tragic, în povestirile vrăjite /2/.

Aşa cum observă şi Clopatra Lorinţiu, într-o recenzie pe care am citit-o nu ştiu unde, cele două cărţi sunt ca feţele lui Ianus, una râde, alta plânge. IMPERFECŢIUNILE PROVIZORII, scrise între 1981-1983, nepublicate până în prezent (înainte de 1989 era imposibil), amplifică în cascadă, farse tot mai hilare, brodate fie pe lozincii sau directive absurde promovate de  regimul comunist, fie mentalităţi vicioase, slugarnice ori tiranice.  Ele pornesc de la situaţii anacronice, bizare, dezvoltate de minţi converite. Comicul spumos, de situaţie, este amplificat de cel de limbaj şi de cel provocat de numele personajelor. Finalurile povestirilor sparg iluziile ca pe nişte băşici de săpun.

Apogeul satiric îl reprezintă nuvela care dă titlul volumului, Imperfecţiuni provizorii – în care noul redactor al revistei „Lumea veselă” ia măsuri de comă pentru a realiza o revistă umoristică perfectă. În urma contractul prin care angajatul  nu avea voie să producă umor decât în scopuri strict profesionale (nu la birou şi nici acasă), mutrelele redactorilor s-au pleoştit. Aplicând lozinca Totul pentru umor, totul pentru umorist!, ca să nu producă glume picante prin birouri, redactorul şef le construieşte umoriştilor camere individuale sferice fără ferestre, pentru focalizarea inspiraţiei ( lumina, căldura, ventilaţia fiind asigurate prin porii pereţilor, după anotimp). Ca angajaţii să nu devină stresaţi de singurătatea birouilor, li s-a dat câte un înger păzitor (câte o femeie care să-i supravegheze şi în biroul ou s-a introdus o sferă transparentă pentru umorist, îngerului revenindu-i spaţiul dintre cele două sfere. >>>>

Mai 31, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Lucian Gruia: „Mariana Brăescu – Revelaţii tactile“

Adrian Botez: „O dungă – fizic – inexplicabilă“

O DUNGĂ – FIZIC – INEXPLICABILĂ

aud – undeva – ecoul degetelor

mele – bătând un

ecou de marş – pe un

ecou de margine de masă

****

viaţa mea s-a jucat la

zaruri – şi

toţi câţi au pariat pe ea – au

pierdut

****

stafiile degetelor mele au

înconjurat – în horă tăcută

jilavă şi rece – stiloul – şi l-au silit să se

mişte – în sensul celor

scrise aici >>>>

Mai 31, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Adrian Botez: „O dungă – fizic – inexplicabilă“

Melania Cuc: „Tablete şotron“

Peste deşertul acesta ca o blană de mistreţ ajuns la maturitate, trec caravanele cu arsenalul de combatere a unui dăunător care nu există.

Latră în lanţ şi câinele şi societatea pensionată cu mult mai înainte de-a fi învăţat  că, osul cu şi fără măduvă, se roade până la capăt.

Din cuibul capitonat cu fulgi de omăt şi mătasă, frica legalizată cu acte în regulă ne vinde otravă. Urlă pădurea şi coarnele cerbului stau înfipte în grinda măcelarului…

Evul meu deştept şi patria lehuză tremură în ştreang cu  roşu-vânăt pe buze. >>>>

Mai 31, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Melania Cuc: „Tablete şotron“

Zenovie Cârlugea: „Într-un pridvor de mănăstire…“

LUMINĂ LINĂ

1

 

Departe, în singurătăţi, unde de Cer albi munţi se-anină,

Am pregustat murmur de schit, cu toacă şi lumină lină.

****

Pe după creste albăstrii se cobora, portocaliu,

Un soare eşarfând pe văi lungi umbre de lumină lină.

****

O pasăre trecu ţipând peste pădurea de arini,

Lăsându-se pe vechea turlă în slavă de lumină lină.

****

Simţii atunci cum dintr-un colţ de ţintirim foiră stins

Ghirlande de omăt şi roze – metanii în lumină lină… >>>>

Mai 31, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Zenovie Cârlugea: „Într-un pridvor de mănăstire…“