~George Filip: „Adio, Cezar Ivănescu! Tocmai îl gelozeam pe poet“

Acum doi ani m-am reîntâlnit cu poetul Cezar Ivănescu

după o lacună de peste treizeci de ani. Pe mine, statul comunist m-a gonit de acasă spre infernul democraţiei occidentale, iar pe Cezar, ghiavolii roşii l-au păstrat în iadul din România, să stoarcă binelea şi toată znaga din el. Lăsasem în urmă raiul meu canadian şi trecusem Oceanul spre România. Aveam cu mine o traistă de dolari şi o valiză cu foste doruri, din care rumegasem prin pelerinajul exilului meu.

Ne-am îmbrăţişat pe peronul Gării de Nord. Eram cu prietenul meu, şi el exilat, scriitorul Alex Cetăţeanu. În ciuda noianului de ani, ne-am adulmecat lesne de parcă nu ne mai văzusem de la chiolhanul de alaltăieri. Ce să ne spunem şi despre ce?!? Am discutat despre nimic şi despre nimicurile vieţii şi ne minţeam reciproc, cum că nu ne-am schimbat deloc. Ca o răzbunare, poetul Cezar Ivănescu mi-a publicat, urgent, la Editura  JUNIMEA două volume de versuri. Ah…timpul! Am mai ciocnit cupele de vreo câteva ori şi iarăşi ne-am despărţit. Îl aşteptam pe poet să vină la Montreal, să-l sărbătorim, să-l plimbăm pe la Niagara si pe la alte minuni, să-l ducem la pescuit şi chiar la fete… Dar poetul n-a trecut Oceanul.

Prietenul Alex Cetăţeanu a plecat, în aprilie anul acesta, spre Ţară cu intenţia vădită de a-l întâlni pe poetul nostru drag. Eu, de departe, eram gelos pe ei. Mai ales când am aflat că au plecat cu treburi scriitoriceşti la Tirana, în Albania. Le-am trimis chiar un mesaj electronic, prin care am dat evidente semne de gelozie şi chiar de răutate. Urma ca în vara apropiată sa vizitez iarăşi Ţara şi să-l reîntâlnesc pe poet. Dar destinul ne-a pălit pe toţi cu parul în cap: scriitorul Ioan Barbu, din Vâlcea, m-a anunţat, printr-un mesaj confuz, pripit şi îndurerat, că CEZAR al nostru… a murit puţin la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti. Ştirea a fost confirmată la TVR Internaţional.

Alex l-a vegheat până în ultima clipă.

De departe, cred că poetul Cezar Ivănescu a închis ochii murmurând, cum doar el ştia cânta, un vers atât de drag lui şi nouă: „Când eram mai tânăr şi la trup curat…”

Poetul Cezar Ivănescu a murit în timp ce nescriitorii actuali benchetuiau la UNIUNE şi-şi împărţeau premii şi fala de spoială. Si mai cred că ultimul cuţit i l-a împlântat în spate  nemernicul-trădător-securist, antipoetul mircea dinescu, cel care a insinuat în presa română cum că poetul atât de pur ar fi fost cândva turnător la securitate.

Eu sunt ferm convins că la doar 66 de ani poetul Cezar Ivănescu a închis ochii demn şi n-a ocărât-o nici măcar pe hârca neagră care i-a stins ultimul sfârc de lumânare.

ce-o mai fi prin cer – poete?

cum te-mpaci printre minuni?

pe Pământ, ca de-o vecie:

oameni răi şi… oameni buni…

Înlăcrimat, am aşternut aceste rânduri în vecinătatea a două pahare cu vin roşu, ca sângele Domnului, bun şi

tare. Este ultimul pahar pe care-l ciocnesc pe Pământ cu poetul-prieten.

CEZARE… HRISTOS  A  ÎNVIAT!

GEORGE FILIP,

poet din Montreal

(„Curierul de Vâlcea”, nr. 5234/ 30 aprilie 2008)