LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Cleopatra Lorinţiu: Poeme

Bucură-te de clipa …

          Poezia, cea fără rost pentru tine

          izbucneşte din pricina ta.

Chiar exişti.

Povestea ta e de neânţeles. Detaliind

sensul cinic al vieţii

provoci atâta viaţă năvalnică …

O secundă nesfârşită, înaltă .

Roua zilei de mâine

                    nu ne va găsi împreună

Valul blând al lacului

Nu ne va presimţi şi nimic

                    nu vom împărţi. Nici cerul, nici stelele căzătoare

cu luminile misterioase şi singure

care caută, sigur, ceva.

                         Bucură-te de viaţă ! îmi strigă în tâmplă

                         o  voce moartă . Bucură-te!

 Bucură-te de clipa în care suferi ! Suferinţa

 aceasta-i divină,  e minunată, incomparabilă…

             Eu sunt mort şi pierdut, suflet rătăcitor,

             iară tu, cât mai poţi, suferă…

 

Lumea ,cât este

Un ritm, o înşiruire de sunete.

Provoacă melancolia? Superbă întoarcere-n timp.

                                  La bătrâneţe , devin

Fetiţa care eram.Hei, băieţi ,

Intraţi şi voi în conul de lumină al visului!

 Un ritm fericit, o desfătare

 De dinaintea morţii.Intensă şi tragică.

Surâzătoare, rănită.

Nu-mi pasă că nu mă iubeşte.

Nu-mi pasă că frunzele galbene sunt astăzi

                     Sub brume pirdute.

Că totul e cădere-n tăcere

Iar castorul roade buştenii,tacticos. Lumea

                    Cât este , îşi învârte

                       Roata zadarnică

         Ascultă

                      marea chemare. 

 

 

Scurtă întîlnire

M-ai dus într-o poveste adevărată

         şi tragică.  Viaţa,moartea,suflarea galactică

         în ceafă, aburul serii pe lac, îl ignoram

        deopotrivă. Oamenii, vocile serii

obişnuinţele sociale. Atît de dens, aproape   palpabil

o iscodire a sufletului întinerit.

         Într-o grădină-nflorită. Petunii,

         sânziene-nmierate,ramuri dulci, frunzele răcoroase

        dintr-o fiestă negustată de  noi. Acceptasem deja

mierea-amăruie a poveştii. Umbra celuilalt

veghea ciudată şi magică de pe un ţărm.

Şi-ntre noi, ani  scurşi

Neputincioşi, fantomatici.

 Generaţie frântă

Cînd memoria scrisă o să dispară

Cînd vom comunica telepatic

Cînd totul va fi altfel,altcumva, altceva

Aceste file stoarse din viaţă şi sânge

       Vor mai conta?

Cînd ,,viaţă,, şi ,,sînge,,n-o să însemne nimic

Iar ,,nimic,, n-o să mai aibe sens.

 

     Generaţie frîntă

     Tu nici nu eşti!

     Încăpăţînîndu-te să ai sens

     Sub ampla domnie-a non-sensului.

 

Am să scriu pentru morţi, pentru trecut

Pentru trecerea lor spre alte regnuri

Am să arunc totul îndărăt

Şi prin schimbarea acestui sens

Am să lunec  spre   viaţa din moarte

Mai posibilă decît un viitor mut.

 

 

Un alt noiembrie

                                        În amintirea Gabrielei Negreanu

Zâmbeşti? Un saxofon, peste alt noiembrie.

Gabriela e-n cer. Lumina lunii e peste ploaie.

Deasupra norilor prefăcuţi, vorbele nostre.

stângace. ce fericire. Lumea, undeva ,

îmbătătoare,  într-o viaţă

                   iresponsabilă, irascibilă, colorată.

Totu-i fîşii, fîşii,

De astă dată din revistele colorate

Din podul vechi, din melancolia adolescenţei.

Să-ţi vorbesc despre şcoală, la gura sobei

Repetitivele,  iluzorii cuvinte…

 

Exerciţiu de comunicare 

   Şi trăieşte acum, dacă poţi! Dacă mai poţi,

  – parcă asta ai vrea să-mi spui…

        Poate că nu vrei să-mi spui chiar nimic.

        Poate că nici nu sunt

       (un exerciţiu de comunicare o întâmplare)

     …când frunzele  de arţar vor fi roşii, căzute

         la   picioarele statuilor părăsite

        sufletul meu va căuta alinare .

       Vocea–mi va reintra în obişnuit. Accent şi vocală…

       vei fi foarte departe, exersând

       lumina ta unică într-o acuarelă de nord. Lumea

       va merge nainte, buimacă , ilogică , mânuită. Ea,  lumea…

                   dar ce-mi pasă de lume când port

         răsădită în mine

         lumina ta unică!