NR. 10/2010

Mariana Brăescu: „La New York, Artur Silvestri în România Tainică“

Aşa cum bine a spus preotul, profesorul şi prietenul Theodor Damian, această lansare a cărţilor lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri la New York “a aranjat-o Dumnezeu”. Alfel nu avea cum să se lege atât de uşor, de frumos, de înălţător atât lansarea cărţilor în cenaclul “Mihai Eminescu” cât şi parastasul la trecerea a doi ani a lui Artur Silvestri la cele veşnice, parastas care a avut loc la Biserica românească din New York “ Sf. Ap. Petru şi Pavel ”.

Veneam la New York pentru prima dată şi doream să aduc câteva din cărţile lui Artur Silvestri pentru cititorii români. Dar la vestea că voi veni la New York, extraordinarul Theodor Damian (şi spun extraordinar ca personalitate) a convocat imediat Cenaclul “Mihai Eminescu”. Am fost impresionată nu doar de căldura cu totul specială a persoanelor participante, de mare calitate morală şi intelectuală, dar mai ales de faptul că ideile lui Artur Silvestri rimau în mod firesc în această întâlnire desfăşurată atât de departe de ţară.

Am vorbit despre ceea ce a facut Artur Silvestri pentru cultura română, ceea ce a scris, ideile în care a crezut. Am vorbit despre ceea ce se întâmplă cu posteritatea sa: revistele, cărţile, troiţele, Fundaţia, Casa memorială “Artur Silvestri” de la Ceahlău.

Au evocat amintiri şi au subliniat valoarea personalităţii lui Artur Silvestri doctorul Napoleon Săvescu, preotul, profesorul, scriitorul Theodor Damian, doamna Mariana Terra, redactorul-şef al revistei “Romanian Journal” iar poeta Valentina Ceaprazi a citit în numele scriitorului Vasile Andru, un superb text despre Artur Silvestri. Domnul Valeriu Moldoveanu, un foarte activ membru al cenaclului a făcut fotografiile, le-a arhivat şi mi le-a dăruit într-un CD.

Au fost prezenţi reprezentanţi ai ziarelor româneşti din New York: “Romanian Journal” şi “New York Magazin” (domnul Grigore L. Culian, editor şi fondator al publicaţiei). De asemenea, alte personalităţi profund interesate de tema şi cărţile lansate în cenaclu şi cu care am promis să ţinem o legătură continuă. Mulţumesc pentru articolele publicate pe această temă ulterior. >>>>

Părintele Theodor Damian ambiţionează construirea unei biserici (acum biserica „Sf.Ap.Petru și Pavel” funcţionează în spaţiul închiriat de la altă biserică). Poate cititorii noştri vor dori să sprijine această acţiune şi de aceea oferim adresa de e-mail şi fax-ul parintelui Damian: DamianTh@aol.com ; tel./fax – (718) 626 – 6013.

Pr. Theodor Damian: „Artur Silvestri a fost un mare om. Un cărturar“

Această întâlnire pentru a lansa cărţile lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri la New York, în Cenaclul “Mihai Eminescu”- cenaclu care funcţionează încă din 1993, săptămânal sau bilunar- pot spune că a fost aranjată de Dumnezeu. Spunem cu toată convingerea că unde Dumnezeu nu e, nimic nu e.

Artur Silvestri a fost un mare om, un om deosebit. Un cărturar. Noi ne-am avut prieteni. Cel puţin, eu m-am considerat prieten şi am simţit că şi el mă consideră la fel. O să evoc amintirea lui acum când doamna Mariana Brăescu Silvestri ne-a adus şi ne oferă ca donaţie aceste minunate cărţi pe care le vedeţi pe masă.

Avea dreptate cine a spus “Avem o singură unitate – cuplul”. Mă gândesc la acest

adevăr văzând felul în care îi continuă biografia culturală şi amintirea, soţia lui.

Dragă Mariana Braescu, eu am fost în casa voastră, bine ai venit în casa noastră.

Prima dată la New York dar nu ultima dată.

Întâlnirea are o semnificaţie deosebită pentru că acum se împlinesc doi ani de când Artur Silvestri a plecat dintre noi dar prezenţa lui o simţim nu doar la fel ci poate mai mult. Acum se scrie peste tot despre Artur Silvestri. Primesc publicaţii, cărţi şi articole on-line, atât din România cât şi din toată lumea.

Caracterul “îmbrăţişător” al lui Artur Silvestri a făcut ca lumea – pentru care el a scris, a făcut reviste, cărţi, gesturi mari culturale – lumea aceasta l-a “îmbrăţişat” pe el, ideile lui, cărţile lui. Meritele i-au fost recunoscute.

Despre Artur Silvestri am răspuns într-un interviu solicitat de doamna Teodora Mîndru pentru cartea “Artur Silvestri – Aşa cum l-am cunoscut” din colecţia Pro Memoria, despre care iată aflu că s-a tipărit şi că o vom primi şi noi cum am primit şi celelalte cărţi. Pentru mine, personal, Artur Silvestri reprezintă şi altceva, este al doilea care m-a publicat cu mult înainte de ’89, în “Luceafărul”. De cunoscut, l-am cunoscut datorită Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Antonie Plămădeală şi am simţit din prietenia care i-a legat pe cei doi că ei reprezintă “Modelul Omului Mare”, formula pe care a lansat-o şi consfinţit-o Artur Silvestri. >>>>

Napoleon Săvescu: „Artur Silvestri se află acolo, în al nouălea cer“

Departe de mine să fiu aşa de elocvent şi articulat cum este preotul şi profesorul Damian. Am să încerc să-l descriu în cîteva cuvinte aşa cum am avut plăcerea, onoarea şi cinstea să-l cunosc.

Am primit un telefon acum cinci ani, cinci ani jumate de la o persoană, o secretară spunându-mi că “domnul Artur Silvestri ar dori să mă întâlnească.”

În două cuvinte, nu-mi aduc aminte exact cum mi l-a prezentat însă mi s-a părut interesant subiectul, în special că, lângă mine se afla un prieten care se numeşte Nicu Spiroiu, gen. Nicu Spiroiu. Şi eu am spus: “Măi Nicule, tu ai auzit de persoana asta?” Zice: “Da, am auzit”. “Vrea să mă întâlnească.” Şi am hotărât să mergem împreună undeva între parcul Ioanid şi Ştefan cel Mare, undeva acolo pe o străduţă mică, lăturalnică, ştiu că ne-am parcat maşina cu greutate şi am găsit sediul.

Am întâlnit o un bărbat slab cu barbă care se uită pe deasupra ochelarilor – cum să spun eu? – peste care cărţile cădeau, într-o cameră plină, plină de cărţi. Sigur, primul lucru care pentru mine contează când mă duc în vizită la un prieten sau un cunoscut… mă uit repede să văd nu ce covoare are în casă, nu ce bijuterii… mă uit să văd domn’e omul ăsta are cărţi? Şi ce fel de cărţi? Cum este şi prietenul meu, Doru Damian.

Şi mi-a făcut plăcere. M-am uitat aşa fugitiv să văd titlurile cărţilor. Nu-mi amintesc dar ştiu că erau destule cu subiect bisericesc. Împreună cu generalul Spiroiu am discutat şi am înţeles că este interesat de subiectul care pentru mine reprezintă prima sau a doua pasiune a vieţii, cum vreţi să spuneţi. Dacă medicina, care spun eu, că e prima, a doua ar fi problema dacilor. Aş fi incorect să spun că medicina e prima şi dacologia a doua, pentru că le iubesc la fel. Am discutat şi am crezut că asta o să fie totul.

S-a întâmplat ca anul următor să aibă loc festivitatea ARP şi a premiat magazinul pe care noi îl publicăm, “Dacia Magazin”. Sigur, a fost o plăcere, o onoare, o cinste să stim că acest lucru a avut loc. >>>>

TRAIANUS: „Rugăciunea unui copil“

RUGACIUNEA UNUI COPIL

E-un ger siberian în sufletu-ntristat,
Duşmani haini din nou ne joacă festa.
În Tine este cald şi-i pace ne-ncetat,
Rog, Doamne, să Te naşti şi-n anu-acesta.

–––––––––––––-

Ţi-am pregătit sălaş în inima din noi,
Ciocoii  răi în ea nu pot pătrunde,
Acolo nu e frig, nici viscol, şi nici ploi,
Poţi să Te naşti în ea de orişiunde.

–––––––––––––-

Sunt doar un biet copil, de ură neatins,
Plîngînd, Te-aştept la geam, să-Ţi cînt, Blajine,
Şi-n zori să te botez, etern de neînvins,
În apele Iordanului din mine. >>>>>

Florin Contrea: „În deplinătatea gloriei literare -Ion Marin Almăjan“

Ajuns la momentul sărbătoririi a 70 de ani împliniţi, domnul Ion Marin Almăjan a avut parte de o manifestare culturală de neuitat. Era plină sala Orizont, a Uniunii Scriitorilor din Timişoara, în ziua de 19 noiembrie 2010, de scriitori, ziarişti, cunoscuţi oameni de artă şi cultură, profesori universitari, prieteni ai autorului, cititori.

Neavând ambiţia de a oferi aici o dare de seamă amănunţită a evenimentului, copleşit fiind şi de emoţia amintirilor comune, mă mulţumesc numai cu evocarea unor fragmente, cred eu, semnificative.

Conducătorul cenaclului, prof. dr. Cornel Ungureanu fiind plecat din localitate, a lăsat o scrisoare sărbătoritului, –  pe care a citit-o doamna Maria Pongracz. Printre altele, a fost amintită o revistă italiană din 1982 în care este evocată participarea scriitorului sărbătorit acum, în calitate de conducător al delegaţiei scriitorilor români la Congresul internaţional de poezie din spaţiul mediteranean din Nazara del Vallo din Sicilia.   >>>>

Nastasia Maniu: „Temutul critic nu mânca poeţi debutanţi la micul dejun“

În anii studenţiei mele clujene, nu la mult timp după debutul în presă, petrecut în 1973, în revista “Tribuna”, mă aflam în trecere prin capitală, cu alte treburi decât cele strict literare. Ca orice tânăr scriitor la început de drum, născut şi debutat în provincie, aveam însă la purtător, pentru orice eventualitate, câteva manuscrise, cu care, în ciuda timidităţii mele înnăscute, intenţionam să atac în forţă (Să te ferească Dumnezeu de curajul timidului!) revistele literare care dădeau tonul şi luau pulsul culturii din acea vreme.

Două dintre ele erau mari şi tari, dominând piaţa literară a vremii: “Luceafărul” şi “România literară”. Două străluceau şi scoteau scântei – aşa după cum bine ştim toţi – într-un duel neîntrerupt de idei şi nu doar de idei. >>>>

Cezarina Adamescu: „Artur Silvestri aşa cum l-am cunoscut“, prima parte

UN AMBASADOR  AL SUFLETULUI ROMÂNESC ŞI PATRIA LUI TAINICĂ

PRO MEMORIA: ARTUR SILVESTRI. AŞA CUM L-AM CUNOSCUT, VOL. I, Colecţie iniţiată şi îngrijită de Mariana Brăescu Silvestri, 25 de mărturii într-un documentar alcătuit de sociolog Teodora Mîndru, Editura Carpathia, 2010

„Pentru mine, scrisul este viaţa” -Artur Silvestri-

I.

În ce fel o personalitate covârşitoare şi carismatică te poate fascina şi dincolo de moarte? Iată o întrebare care invită la meditaţie.

Prin aura de inefabil înconjurându-i blând, tâmplele, prin exemplaritatea vieţii. Prin avuţia dăruită pe care a trudit toată viaţa s-o tezaurizeze pentru urmaşii lui, pentru urmaşii altora, pentru întreaga naţiune şi, prin extensie, pentru întreaga lume. Prin universalitatea gândirii şi operei sale.

Iată prin ce.

Rămâne să te întrebi: care a fost preţul acestei uriaşe averi spirituale? >>>>

Cezarina Adamescu: „Artur Silvestri – aşa cum l-am cunoscut“, partea a II-a

Un trecut devenit viitorul istoriei. Mişcarea naţională din cultură numită Asociaţia Română pentru Patrimoniu.

PRO MEMORIA: ARTUR SILVESTRI. AŞA CUM L-AM CUNOSCUT, VOL. I, Colecţie iniţiată şi îngrijită de Mariana Brăescu Silvestri, 25 de mărturii într-un documentar alcătuit de sociolog Teodora Mîndru, Editura Carpathia, 2010

II.

O altă dimensiune covârşitoare a cărturarului Artur Silvestri a fost cinstirea neamului său. “Opera lui Artur Silvestri vorbeşte de la sine în această privinţă” – scrie Nicolae Georgescu. Artur Silvestri şi-a apărat cu înverşunare străvechimea neamului, credinţa ortodoxă, limba şi cultura, valorile patrimoniului naţional şi i-a îndemnat pe toate căile şi pe alţii s-o facă. El a fost în acest sens, unul din cei mai autentici patrioţi, neabătut de la idealul său naţional.

Abia citind volumul “Artur Silvestri  – Aşa cum l-am cunoscut” – mi-am dat seama de unde izvora puterea fascinatorie pe care o exercita Artur Silvestri şi vraja, mirajul, enigma pe care le degaja faţă de cunoscuţi şi prieteni care, o dată ce-l cunoşteau, erau cuceriţi  de acest om deschis şi totuşi misterios. Cei mai mulţi erau atraşi magnetic de personalitatea lui copleşitoare, emblematică, fie şi doar privindu-l, sau, mai mult, auzindu-i pronunţat sau citindu-i numele, care stârnea interes prin rezonanţa străină. >>>>

Adrian Botez: „Poeme de Crăciun“

DEMULT – CÂND…

demult – când erau ierni vechi şi

sfătoase – dormeam sub zăpezi precum

urşii…

era un acolo fără atunci: dintre

coastele pieptului – îmi

fulgerau ţurţurii de gheaţă ai

Fântânii Miracolelor

încremenite

––––––

pe atunci nu aveam nevoie de nicio

credinţă – pentru că debordam de

încredere: pur şi simplu – eram maestrul

balurilor zăpezii – eram cavaler

de onoare – fiecărui fulg >>>>

Cristian Neagu: „La mormântul lui Adrian Păunescu“

LA MORMANTUL LUI ADRIAN PAUNESCU

Academii, biblioteci, condeie,

Ornaţi cu doliu simboluri şi lucrări…

Din măreţia FLĂCĂRII de ieri, ultima scânteie

S-a transferat fitilelor de lumânări.

–––––––

Iată că pe pământ nu mai avem de toate

Pământul de fapt ne are pe toţi,

Şi nu există recurs la sentinţa de moarte,

Există doar certitudinea neiertătoarei morţi.

–––––––

Maestre drag… dascălul meu de vers,

Nu mă gândeam să-ţi scriu aşa devreme

Poemul despărţirii fără sens,

La trecerea-ţi spre umbrele eterne. >>>>

Melania Cuc: „Cronica la cartea unui Poet – Theodor Răpan“

Apărută în ediţie de lux la Editura «Semne», în primăvara anului 2010, cartea cu poeme domneşti, pe care ne-o dăruieşte poetul Theodor Răpan, este un mirific labirint prin care transcendenţa metaforei scapă din gravitatea a ceea ce am fost învăţaţi să denumim „timp fizic“.

Învrăjbirea vorbelor, domolirea lor, – tot acel fastuos colorit al unui ,,A fost odată ca niciodată” – basm  dublat de pojghiţa tot mai subţire de realitate, – cartea poartă  colb de aur pe file.  Povestea personalizată, mitul şi ridicarea textului la rangul de Artă, – toate sunt doar detalii ale unui întreg prin care  talentatul  Poet umblă fără clintire, ca şi cum cotidianul nici nu mai există.

Într-o perioadă în care literatura din colţuri diferite de lume se globalizează, se toacă şi se realcătuieşte într-un fel de „puzzle“ metaforic, din ce în ce mai rar întâlneşti poeţi născuţi, nu făcuţi în paginile revistelor. Theodor Răpan ne demonstrează că a fi original este egal cu acea simplitate  celebrată de cei aleşi. >>>>

Mariana Gurza: „Exil de zi şi noapte“ cu Veronica Balaj

Veronica Balaj, autoare a peste 20 de volume, este, totodata, realizatoare de emisiuni radio-tv, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania, a Asociatiei Scriitorilor de Limba Romana din Quebec, Montreal, a Asociatiei „Aut-Pro-Rom„- Austria si a Asociatiei Internationale „Athanor” – Roma.
Detine Premiul de Excelenta al USR, Filiala Timisoara (200); Premiul Festivalului International de Poezie DON LUIGI di LIEGRO – Roma (2008); „Diploma di Merito„, conferita de Academia „Citta di Roma” (2008), etc.
Dintre volumele aparute: Ne tirez plus!, proza scurta, editie franceza prezentata la Bruxelles (1993); Cu ingerul la arat, editie bilingna romana-engleza, carte prezentata la New York (1997); Le cafe du bouguiniste, poeme prezentata la Neuchstel – Elvetia (2000); Baltazara, roman prezentat la Viena (2001), versiune in limba italiana, >>>>

Al. Florin Ţene: „Metafora ca mod de exprimare a vibraţiilor eului la Melania Cuc“

Autoare a două zeci şi patru de cărţi de poezie, eseu şi proză, având o experienţă îndelungată în domeniul creaţiei literare, Melania Cuc, prin noul volum de “Tablete şotron “, intitulat symptomatic ”Vânătoare cu şoim “, apărut la Editura ”Dacia “, Cluj-Napoca, 2010, evidenţiază viziunea personală asupra stărilor eului, exprimată prin originalitatea metaforei, în diferite ipostaze.

Tabletele cuprinse în acest volum sunt adevărate poeme în proză în care metafora joacă rolul de conciliator între pulsiunile tumultoase ale existenţei noastre şi viziunea personală a autoarei prin felul de a se raporta la realitate. Aceste poeme”tablete “ cuprind declaraţiile patetic-orgolioasă a autoarei, în care resemnarea virilă se închide ca într-o carapace, e produsul unei mizantropii vizionare, al impulsului frenetic de a sălta fiinţa în metafizic:”Lâmgă noi, oceanul galactic este plin de trunchiuri din arbori-gingobiloba şi delfinii ce se sinucid înghiţind pahare după pahare pline cu aer “.>>>>

Angela Mamier: „Stefan Doru Dăncuş: vol. «Scrum» (Cendre) – Poezia ca suport pentru un prezent dizlocat“

Ştefan Doru Dăncuş este un tânăr scriitor polivalent, poet, prozator, eseist, jurnalist, publicat în numeroase publicaţii literare. Deţinător a peste 40 de premii la diverse concursuri literare din ţară, autorul a editat cărţi diverse de poezie, poezie-eseu, proză în care nevoia sa viscerală de dragoste dar ;i de justiţie ocupă un loc central. „Scrum”(Cendre) este titlul ultimului său volum de poezii, aparut în ediţie bilingvă în 2010, la editura GRINTA din Cluj-Napoca. Versiunea franceză aparţine poetei şi traducătoarei Hermine Cîmpean, care a rezolvat onorabil dilema deloc simplă a traducerii într-o altă limbă, ocupându-se la fel de bine atât de sensul cât şi de echivalenţele sonore ori ritmice ale poemelor. Criticul Adrian Botez subliniază că în acest volum, „poetul vorbeşte (cu o decenţă rară, pentru astfel de titanice opintiri de mărturisire, clarificare a beznei şi orbirii, opintiri de vizionarism, din partea, >>>>

Melania Cuc: „Prin omătul Kogaionului“

–Uuuuuăăă! Slobozi el, urletul, aşa cum învăţase în prima copilărie.

Repetă chemarea cu sforţări uriaşe, scoţând din gâtlejul acela, sclerozat de ne-folosinţă, strigătul de chemare la supunere necondiţionată.

Se iviră din ceaţă, primele haite; unele sătule după vânătoarea din toiul nopţii trecute, altele flămânde şi îndărătnice, ca apa care nu se lasă zăgăzuită de nimeni.

Apoi, lupii singuratici, bătrânii cu canini înfipţi în jugulara amintirilor de altădată, dar care nici ei nu s‑ar fi dat înapoi de un ospăţ cu carne caldă şi moale…

Ultimul sosit era o lupoaică foarte frumoasă, radiind de minunea naşterii căreia‑i făcuse singură faţă. >>>>

Adrian Botez: „Poeme de iarnă“

CÂNTECUL CAVALERILOR ROUREI

Sudori de înger bem în veac

Însărăcindu-l pe sărac

Şi din potir şi din aripă

Ne-agonisim în cer risipă

–––––––-

Scoici când se răstignesc – nu mint:

Tainic învie-n mărgărint –

Spăşirea sevei înspinate:

Naramzele încoronate

–––––––-

O – lină vină de lumină

Neistovit vis de Grădină:

În sânge slovenim amurg –

Din noi în Tine toate curg

–––––––-

Fiece deget e-o Golgotă

Şi – fremătând din notă-n notă –

Stârnim furtună-n mâna dreaptă:

În pumn e Fulgerarea-Faptă! >>>>