Florentin Smarandache: „Maica vitregă, Rusia”

 

            Probleme cu viza. Pe Internet, în site-ul Ambasadei Federaţiei Ruse, era scris 70 $ costul şi fără să expediez paşaportul. Mi s-a întors aplicaţia pe la mijlocul lunii iunie, credeam că sunt refuzat. Am reaplicat, adăugând 30 $, incluzând paşaportul în plic, plus scrisoarea privind scopul vizitei (aşa ceva nu-mi mai ceruse nici o ţară, fiindcă totul era deja explicat în formularul completat. Primisem şi un fax de la Ambasada Rusiei din Washington DC

Prietenii şi colaboratorii mă sfătuiseră să cer viză turistică, deşi eram invitat la Institutul de Biofizică Teoretică şi Experimentală din Pushchino. Dar pentru a obţine viza aveam nevoie de invitaţia unei agenţii turistice, pe care mi-au obţinut-o tot ei, Dmitri cu Larissa, de la Centrul Intelservice din Moscova. Numărul de referinţă 1850 (nu ştiu ce înseamnă asta) trebuia să-l pun în formular.

Pe 28 iulie mi-a sosit paşaportul înapoi cu viza. Peste tot numele meu era transcris în chirilice: СМАРАНДАЧЕ (adică Smarandace, în loc de Smarandache!) convertirea fusese făcută prin engleză, nu română, unde „che” se pronunţă frecvent „ce”. Am cumpărat imediat bilete electronice prin Expedia.com, care ieftinise acum preţurile faţă de Priceline.com.

Igor Mikhailusenko, poet moscovit care şi-a pierdut picioarele când era copil, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, mi-a trimis prin e-mail adresa lui cu litere chirilice ca s-o arăt şoferilor de taxi. Igor este propus pentru Premiul Nobel pentru pace de către International Writers and Artists Association.

Odată ajuns în Rusia va trebui să-mi înregistrez paşaportul şi viza în termen de 72 de ore şi să completez un document de emigrare înaintea trecerii prin punctul de control al paşapoartelor.

 

29 iulie 2005

 

La aeroport în Philadelphia nu pot obţine biletele electronice de la automat din cauza zborului internaţional. Trebuie să verifice paşaportul şi viza rusească.

Aştept la un ghişeu Delta, iar funcţionarul, un mulatru, îmi zice că vorbeşte ruseşte şi-mi urează Do svidania [la revedere], de rămân uluit! Răspund şi eu sposibo [mulţumesc]. Numai 25 de minute de zbor până la New York, aeroportul „J.F.Kennedy”.

 

 

 

            Davai, davai! [Haide, haide!]

            Sunt în avionul New York – Moscova. E vineri pe coasta americană şi sâmbătă noaptea în capitala Rusiei (opt ore diferenţă).

 

 

 

            Добро пожаловать! [Bine aţi venit!] pe meniul de mâncare în engleză şi ruseşte.

Se-ntâmplă că nimeresc pe scaun lângă un profesor de istorie de la Universitatea din Moscova, Oleg Khlevniuk, autor de cărţi şi articole, care îl cunoaşte pe istoricul moldovean Vladimir Ţăran.

 

 

 

            Я ПИШУ [Ia pishu… eu scriu]

 

 

 

            Suntem deasupra Rusiei, după 8 ½ ore de moţăit pe scaun o să coborâm. Verde, plat, umed.

 

 

 

            Trei aeroporturi există în Moscova: unul domestic, al doilea internaţional (Sheremetjivo) şi al treilea în construcţie.

 

 

 

            Dr. Larissa Borissova şi Dmitri Rabounski m-aşteptau la ieşire. Controlul vamal n-a fost o problemă, iar la bagaje nici nu s-au uitat vameşii. Am luat-o pe centură cu un taxi, prin oraş traficul e greu – prea multe maşini. Dmitri locuieşte pe bulevardul Sirenevi.

 

 

 

            Încep să-nvăţ cuvinte la întâmplare. Deşi generaţia mea a învăţat rusă la şcoală, eu am nimerit la franceză. Dar alfabetul chirilic l-am prins din mers, de la colegi.

 

babucika = fluture (babucika… îmi vine să râd;

ceai = ceai; pit = a bea; yest = a mânca

 

            Memorez cuvintele cele mai importante (pentru supravieţuire!).

 

 

            Sunt servit c-o băutură tipic rusească, nealcoolică, kvaas. Când caut în Oxford traducerea, înseamnă… kvaas (n-are corespondent în engleză),

            Mi-am luat un dicţionar de buzunar, rus-englez / englez-rus, de E. Wedel şi A. Romanov, n-am găsit prin română, ar fi fost mai uşor.

 

 

 

            Am schimbat 230 $. 1 $ = 27,5 ruble.

 

 

 

            Dacea = casă (cu grădină) – înţelesesem „dacia”!

 

 

 

            Din 220 de institute de cercetare în Rusia, numai 20 vor mai rămâne (în fizica nucleară, explorarea spaţială şi militară). 70 000 de oameni de ştiinţă îşi vor pierde slujbele. Câţi dintre ei vor lua calea exilului?

            Dmitri îmi povesteşte de un fizician rus care a plecat în Coreea de Nord să lucreze la bomba nucleară şi care e plătit cu 3 000 $ pe lună, plus cazare şi masă gratuite.

 

 

 

            Un volum de versuri al unui poet rus contemporan îmi atrage atenţia în biblioteca sa: Andrei Vosnishenski.

 

 

 

            Vreme plăcută acum (23° C), dar iarna e un frig de-ţi îngheaţă sufletul!

 

 

 

            Trebuie permanent să port la mine paşaportul şi biletele de avion, fiindcă poliţia caută străini (arabi, musulmani, terorişti) de când problema cu Cecenia.

 

 

 

            Zece programe TV ruseşti, care prezintă mai mult filme americane. Hollywood-ul a eliminat orice competiţie şi domină lumea.

 

 

 

            Din cauza crizei economice basarabene mulţi moldoveni vin la Moscova să vândă lucruri ori să lucreze temporar.

 

 

 

            Şi pe aici celulare, tineri cu căşti la urechi. Îţi fug ochii după fete cu fuste scurte.

 

 

 

            Descifrez ca un copil alfabetul chirilic, literă cu literă, pe firme.

 

 

 

            Dmitri, eu şi Larissa publicăm o revistă neortodoxă, îndrăzneaţă (sau riscantă?): „Progress in Physics”, unde acceptăm alternative şi critici la teoriile existente, noi ipoteze şi idei avangardiste ştiinţifice. Unii ne înjură, dispreţuiesc probabil… şi am ajuns pe lista neagră: ca disidenţi în ştiinţă. Aşa ne-am şi cunoscut şi solidarizat – dintr-un grup de renegaţi.

 

 

 

            Pentru bilete de tren spre St. Petersburg ne trebuie paşaportul! Am purces cu Larissa la gară. Am schimbat un autobus (nr. 320) şi două metrouri.

            15 ruble (vreo 55 ¢) biletul de autobus şi 10 ruble (vreo 35 ¢) cel de metrou.

 

 

 

            Când călătoresc nu-mi curge sânge din nas! Doar în Gallup am probleme.

 

 

 

 

 

 

 

            Îmi  revenisem după  somn de la oboseală şi diferenţa de fus orar am dormit cinci ore ca lemnul!

 

 

 

            Iată un McDonald’s scris cu chirilice: МакДоналдс! S-au rusificat americanii ori americanizat ruşii?

 

 

 

            Staţii largi de metrou, cu decoruri şi candelabre. Frumos. Metrou subteran dar şi la suprafaţă. Există o centură în jurul Moscovei şi pentru metrou, te descurci uşor. Cam abrupte şi lungi benzile rulante: te ţineai de balustradă pe partea dreaptă, iar cei grăbiţi mergeau pe stânga.

            Chibiţi ai echipei de fotbal Lokomotiv Moscova cu eşarfe sau pălării.

            O femeie cu un copil, cântând la chitară în staţia de metrou. Mă gândeam să nu cumva să explodeze vreo bombă şi pe-aici, n-ar fi prima oară când cecenii atacă.

            Recentele bombardamente din Londra (7 şi 21 iulie 2005) arată că oricât te-ai considera de puternic eşti vulnerabil în faţa celui mai slab.

 

 

 

            Pe străzi, sticle goale sau oameni bând bere. E sâmbătă seara. Autobuzele circulă până la unu noaptea.

            Mai murdar prin metrou, pe trotuare. Cea mai curată ţară pe care am văzut-o este Germania – acolo legile-s mai stricte.

 

 

 

Dam = casă

 

 

 

cтoп = stop; бар = bar; кофе = cafenea; фрукть = fruct; станщя = staţie

           

Semne de circulaţie, firme, locuri pe care le citesc în grabă.

 

 

 

 

 

            În Piaţa Roşie lumea se plimbă şi la miezul nopţii. E plăcut. Strada Verskaya. Kremlin-ul.

Statuia ecvestră a mareşalului Jukov (Gheorghi Konstantinovici, 1896-1974), care apără Moscova în 1941, apoi Leningrad-ul în 1943 contra germanilor. Pe urmă conduce ofensiva sovietică de la Varşovia la Berlin şi în 1945 obţine capitularea Wehrmacht-ului.

Muzeul de istorie. Mausoleul lui Lenin (Lenin nu se mai vede!). Balshoi Teatrâ.

Strada 25 octombrie (pe stil vechi) ori 7 noiembrie (pe stil nou) e numită acum Nikolska Ulitza (vremurile s-au schimbat).

Splendida şi foarte măreaţa biserică Vasili Bladjenyi, construită de ţarul Ivan cel Groaznic.

Râul Moscova curge alături. Am cumpărat bere rusească (pivo): очаково (fabrica era peste drum).

 

 

 

vino = vin

 

 

 

            Ne-am întors după miezul nopţii, uşa blocului era închisă, Larissa a trebuit să-i vorbească lui Dmitri în interfon să ne deschidă.

 

 

 

            Suntem prizonieri ai ştiinţei, exclamă Dmitri. El se dedică cercetării cu toată fiinţa sa. Uneori nu iese două săptămâni la rând din apartament, doar scrie şi studiază.

            Începusem să recunosc tipurile de maşini: Lada (Fiat-ul rusesc), Volga etc.

 

 

 

            Fostul profesor al lui Dmitri, la Universitatea din Moscova, dr. K.P. Stanjukovich (1916-1990), care preda fizica nucleară, gravitaţia, a contribuit la construirea bombei cu vid (folosită de sovietici în Afganistan), în timpul războiului cu mujahedinii, 1979-’89, pentru susţinerea regimului comunist de la Kabul (Mohammad Nadjubollah preluase puterea în 1986). Explozia acestei bombe se produce prin creşterea densităţii unor particule în vid (nu ştiu de ce m-atrage fizica nucleară în ultimul timp, dar n-aş vrea să creez şi eu o bombă… bomba cu smarandache[!]).

 

 

 

            Dmitri zice că trebuie s-arăt a rus (ca să nu-l controleze „miliţia”, aşa cum se zicea şi-n România înainte la „poliţie”).

            ― Păi, sunt brunet, pe când ruşii-s mai spălăciţi.

            ― Nu contează!

            (În China anului 2002 arătam a… chinez!)

 

 

 

            Fetele se vopsesc blonde ca să arate ca Barbie, păpuşa americană. Iar cele blonde îşi schimbă culoarea în negru. Fiecare vrea să fie aşa cum nu este!

 

 

 

            Izmailovski (nume turco-slav) este cel mai mare parc din oraş. Fabrica electrică. Sculpturi de bronz în Staţia Revoluţiei (a metroului).

            La intrarea prin tuneluri sunt poliţişti pentru că pun copiii monede pe şine, să se joace şi pot cădea sub roţile metroului.

            Pentru apărarea fostului imperiu, şinele ferate sunt făcute mai largi decât standardul internaţional – astfel că un tren venit din afară trebuie mai întâi să-şi regleze sub vagoane distanţa dintre roţi. Problemă care se întâmplă la Ungheni cu trenurile ce intră în Basarabia.

            Călători care dorm în picioare de oboseală, în metrou. Fete cu picioare lungi, zvelte ca nişte căprioare bălaie, în blugi şi cu buricul lung (la modă).

 

 

 

            Vizităm catedrala ortodoxă „Hristos Salvatorul” – cea mai mare din Rusia, comparabilă cu cea din Belgrad, „Sf. Sava”. Construită după războiul de apărare contra lui Napoleon din 1812.

            În timpul comunismului, catedrala e aruncată în aer (pe 5 decembrie 1931), iar guvernul vrea să construiască un Palat al Sovietelor, dar până la urmă face o piscină publică. După căderea comunismului, în 1994, guvernul mai liberal ridică din nou catedrala: cu cinci domuri, înălţimea 103,5 metri, pereţii 3,2 m lăţime, iar frescele acoperă 27 000 m2. Pot intra 10 000 de oameni.

            Femeile care intră în catedrală trebuie să-şi acopere părul cu o basma sau eşarfă (uite că ne apropiem de musulmani!). Larissa, care n-avea nimic de acoperit, a rămas afară. La subsol, muzeul catedralei avea icoane pe lemn.

            Cupolele sunt poleite cu aur.

 

 

 

            Păpuşi Matrioshka, specific ruseşti, se vând la chioşcuri.

 

 

 

            ― Ce zice lumea de spargerea Imperiului Sovietic? îl chestionez pe Dmitri.

            ― Oamenilor obişnuiţi nu le pasă, ei se zbat cu nevoile zilnice.

 

 

 

            Clădirea unde locuiau şefii de partid: Dom-on-Naberegnoj.

 

 

 

malinki = mic; malinkaya = mică (aha, aşa se declină!)

 

 

 

О сколько нам открытий чудных

Готовят просвещенья дух

И опыт, сын ошибок трудных,

И гений, парадоксов друг,

И случай бог изопртатель.

(А.С. ПУШКИН – 1829)

 

În traducere liberă:

 

„Câte descoperiri minunate

Pregătesc duhurile înţelepciunii

Şi experienţa, fecioara greşelilor complicate,

Şi geniul, prietenul paradoxurilor,

Şi întâmplarea, Dumnezeul inventatorului.”

(А.S. PUŞKIN – 1829)

 

 

 

            Alfabetul chirilic e creat în sec. IX de evangheliştii Kiril şi Method, pentru limbile slave (în prezent folosit de ruşi, sârbi, bulgari şi ucraineni), împrumutând litere latine şi greceşti şi inventând altele. Din latină: A, a; E, e; K, k; M, m; O, o; T, cu aceeaşi pronunţare; din greacă: Г pentru G, П pentru P, Ф pentru F. Altor litere latine le-au schimbat întrebuinţarea: B pentru V; H pentru N; P, p pentru R, r; C, c pentru S, s; X, x pentru H, h şi Y pentru U. Parcă-s pe dos! De ce n-au lăsat H să fie H, B să fie B, P să fie P?

            Literele chirilice de mână sunt iar inversate: ь este semnul moale (se pronunţă ca un „i” scurt); д este „d”; и este „i”; т este „t”. Literele Я, я = „ia” şi И, и = „i” sunt de-a-ndoaselea!

            În plus З, з este „Z, z”, dar 3 este şi cifra trei. Numai din context îţi dai seama dacă З este literă sau cifră.

 

 

 

            Dima (ca-n româneşte), prescurtarea lui Dmitri, găvăreşte că jumate-jumate cetăţenii-s mulţumiţi-nemulţumiţi de noul regim şi de schimbările sociale.

 

31 iulie 2005

 

            Prindem trenul de noapte (în ultimele 5 minute!) spre Petersburg. 405,80 ruble (15 $).

            Vărsase unul înaintea noastră o sticlă de bere chiar pe locurile noastre 21-22, vagonul 15 şi tot drumul am mirosit numai alcool, de parcă eram într-o cârciumă!

 

 

 

            Scriu fără să văd, pe-ntuneric. S-a stins lumina în vagon, să doarmă călătorii.

 

 

 

            După ce-a scris „Arhipelagul Gulag” şi „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, unde critica guvernul sovietic, Soljenitzin s-a întors în Rusia când s-a spart comunismul şi-a început să critice Occidentul – de aceea nu se mai aude nimic de el în ultima vreme… Luase Nobel-ul în 1970.

 

 

 

            Nu  e apă caldă la bloc – s-a spart o conductă – ca-n România pe

 vremea lui Ceauşescu – şi-atunci Larissa încălzeşte apă pe aragaz pentru a putea să facem baie.

 

 

 

            În tren poţi da scaunul pe spate şi dormi sau mânca pe spătarul scaunului din faţă.

 

 

 

            Lenin nu se mai studiază obligatoriu în şcoli, i-a căzut steaua gloriei.

 

01 august 2005

 

            În Sankt Petersburg ne-aşteaptă, pe mine şi Dmitri, la tren, dr. Boris Levin de la Academia Rusească de Ştiinţe, Institutul de Cercetări Nucleare şi ne găzduieşte la el acasă. Soţia lui, Ina Malighina, este profesoară de muzică la Şcoala de Muzică „Rostopovici” şi cântă la violoncel.

            Slava Rostopovici este dirijor care a condus Orchestra din Washington. A dirijat la Paris, München.

 

 

 

            St. Petersburg are 5 000 000 de locuitori legali, dar cu mulţi emigranţi ilegali care vin să lucreze aici din alte părţi ale Rusiei, ori din fostele republici sovietice, aproape se dublează.

            Pe vremuri (1703-1918) a fost capitala imperiului, dar pentru că era prea aproape de margine, deci uşor atacabilă, capitala s-a mutat mai în interior (la Moscova).

            Puşkin (1799-1837), poetul naţional rus, a fost ucis aici, la Râul Negru (Ciornaia Ricika), de francezul Georges d’Anthès, cumnatul lui, la un duel pentru că s-a zis că nevasta lui Puşkin îl înşelase cu Edmond, ceea ce s-a dovedit a fi neadevărat. Edmond şi familia lui au fost deportaţi, după acest incident, în Franţa, dar s-a reîntors în Rusia când a fost amnistiat şi a trăit o sută de ani! Puşkin a avut cinci copii.

            După cel de-al doilea Război Mondial ruşii au ocupat o parte mare din Carelia şi au împins frontiera imperiului vreo 100 de km spre vest, în teritoriul finlandez.

 

 

 

            Lenin a scăpat de poliţia ţaristă fugind în Finlanda, fosta graniţă trecea atunci prin oraş. Există o pancartă în staţia de metrou Udirneya marcând acest eveniment.

            În Finlanda, Lenin era susţinut material de Partidul Comunist, iar el scria cărţi politice.

 

 

 

            Nu se mai zice acum tavarişci, ci drug (prieten).

 

 

 

            Boris Levin are pe computer un program, PromtX, care traduce din rusă în engleză, franceză, germană – şi reciproc. De exemplu, vreau să scriu pe ecran „Vreau să beau apă!” în engleză şi programul îi traduce în rusă „Ya haciu pit voda!”, iar Boris mi-aduce un pahar cu apă. Încercăm şi conversia în franceză, întrebându-l „Ce facem după masă?”, el răspunde în rusă „Mâi budem iti vă biblioteku.”, iar programul îmi traduce mie „Nous irons à la Bibliothèque.” (vom merge la bibliotecă).

 

 

 

zont = umbrelă, les = pădure, direvo = copac, butâlka = sticlă (se mai zice prin Moldova), şto = ce, skolka = cât, jeona = nevastă – (le spun: „Maya jeona gavari pa rusk.i” – Nevasta mea vorbeşte ruseşte.”).

            ― Da?! se miră Ina.

            ― Maya jeona moldovanka (nevasta mea este moldoveancă). Aflu că verbul „a fi” nu se foloseşte (muş = bărbat).

 

 

 

            O statuie mare cu Lenin, lângă Gara Finlanda (trenurile care merg la Helsinki), când se-ntorcea din Europa şi ţinea discursuri despre „revoluţia socialistă”. Au vrut să mute statuia dar au lăsat-o, fiindcă vin turiştii şi fac poze lângă ea.

 

 

 

            Îl înnebuneam pe Dmitri cu întrebările.

 

 

 

panimaiu = înţeleg

 

 

 

            Tata îmi povestea că, pe când era copil, în al doilea Război Mondial au trecut soldaţii ruşi prin Bălceşti, veneau cu cazane mari în care fierbeau mâncare pentru armată. S-au oprit la o fântână şi l-au îndemnat pe el să bea apă, să fie siguri că nu e otrăvită:

 

Idi, idi, ciot igo znait! (Du-te, du-te, ce dracu!)

 

            Expresie pe care-a ţinut-o minte pân’ la bătrâneţe, mi-o spunea şi mie.

 

 

 

            Fiesta, cuvânt spaniol care înseamnă „sărbătoare”, intrat în rusă. Îl văd scris pe afişe: фиеста.

 

 

 

            Mă interesez de doi poeţi ruşi: Vladimir Vsotschi (contemporan, le cam trage la măsea) şi Evgheni Evtushenko (tradus în româneşte; i-am citit un roman).

            Trebuie să merg la poliţia din St. Petersburg să mă înregistrez. Până când nici în China nu era aşa ceva… Asta e Rusia, guvernanţii vor să ţină totul sub control!

            Coadă grămadă, ca-n România! Şi câtă birocraţie! Am pierdut ore până să intru, împreună cu Dmitri şi Boris şi tot n-am terminat, trebuie să revin peste trei zile să iau documentul (înregistrarea temporară) necesar la vamă când mă voi întoarce în State.

            E bine să vezi multe locuri pentru a putea preţui ceea ce ai.

 

 

 

            O staţie de metrou dedicată poetului Vladimir Moyakovski (1893-1930), cântăreţul revoluţiei, autorul volumelor „150 000 000” şi „Octombrie”, dar în teatrul său critică noul regim.

 

 

 

 

 

 

            Prin St.Petersburg trece râul Neva care se varsă în Golful finlandez. Oraşul cuprinde câteva insule unite prin poduri. Insula Vasilievski reprezintă vechiul aşezământ construit de ţarul Petru I, care-a vrut să facă un oraş insulă.

 

 

 

universitet = universitate

 

 

 

            Scriu mergând pe trotuare, alergând, ţinându-mă după amici, de nu văd bine, că era să dau cu capul într-un par de fier!

 

 

 

            La Biblioteca Academiei Ruseşti de Ştiinţe, înfiinţată în 1714, donez 13 cărţi (şi un preprint) de-ale mele, plus un CD conţinând 150 de cărţi electronice (în format PDF) ale mele, sau despre activitatea mea.

Clădirea este veche, solidă, precum sediile universităţilor româneşti, cu mobilier în lemn gros. Văd statuia lui Carol Băr (1792-1872), cu o carte (kniga) în mână – director al Academiei între 1835-1862.

 

 

 

Dacă în sârbeşte se zice “nema problema”, ce ştiam uitându-mă pe televiziunea lor când eram în Craiova (fiindcă românii dădeau numai două ore de program TV şi acelea depre Ceauşescu), în ruseşte echivalentul este “niet problem”, iar în ucraineană “nemai problemâ”.

 

 

 

            17 canale TV în St.Petersburg, plus cele prin satelit. Vizionăm ştiri. Mai prind şi eu câte un cuvânt.

 

 

 

Mă-ntreabă colegii ruşi, prin e-mail, ce mâncare prefer, dacă vreau dietă sau alte restricţii.

― Mănânc şi beau orice (mă refeream şi la vodcă), dar prefer ceva specific, tradiţional rusesc. Aşa procedez în fiecare ţară.

Şi-atunci, Ina a pregătit la prânz vinegred (de culoare roşie): salată de sfeclă, cartofi, castraveţi, varză sărată, ceapă, morcovi. Desert: o prăjiturică alburie numită zefir. Apoi bere rusească, Baltika 3 (există mai multe sortimente). E sănătos să schimbi felurile de mâncare.

 

 

 

Afişe cu marele director de balet Boris Eifman. Îmi exprim dorinţa să mergem la un spectacol. Tramvaie prin oraş.

 

 

 

Dr. Boris Levin are 71 de ani, dar foarte energic şi sportiv (aleargă prin pădurea vecină, la aer curat). El a descoperit anomalia ortopositroniumului în 1987, într-un experiment la Centrul Nuclear Gatchina, independent de grupul din Michigan (Ann Arbor) al lui Arthur Rich & co. A publicat şi o carte în rusă şi engleză despre ortopositronium, care este un atom cu un positrom în nucleu şi un electron pe orbită şi spin paralel, având co-autori pe Larissa şi Dmitri, în 1999.

Pe lângă Modelul Standard, ca structură atomică, el adaugă şi un model ciorchine de particule cu masă pozitivă şi găuri cu masă negativă, extinzând Modelul lui Dirac, care nu mergea.

Există 5-6 variante la Modelul Standard, printre care şi cel al lui Brightsen – cu al cărui nepot, dr. Robert Davic, lucrez eu în prezent la unirea Modelului Brightsen cu ipotetica ne-materie.

Ne-materia este un concept ce l-am introdus toamna trecută ca o combinaţie de materie şi antimaterie ce nu se anihilează. O definiţie mai exactă am dat la nivelul quarkilor. Modelul lui Levin conţine Modelul lui Brightsen, iar acesta din urmă presupune structura atomică formată din pungi de particule pozitive şi neutre, plus pungi de antiparticule – structură asemănată cumva numerelor complexe dar şi ne-materiei.

Modelul lui Levin s-a arătat stabil 10-6 secunde, ceea ce e foarte mult pentru experimentele nucleare unde spectrul de viaţă al unei particule rezultate este de 10-24 secunde. Particulele pozitive şi găurile negative se separă sub β+ decay a positronului prin tranziţie topologică cuantică dând naştere la efect de spaţiu-timp şi degajând multă energie care nu se ştie de unde provine, încălcând astfel Legea Conservării Energiei. Asta-i nedumerirea oamenilor de ştiinţă!

Până la unu noaptea tot discutam, Dmitri traducea între noi. Eu devenisem prea meticulos şi întrebător încât Boris începuse să se enerveze. Dmitri a intervenit să ne calmeze.

 

 

 

            Ceaiul nu lipseşte la masă: dimineaţa. La prânz, seara. Ceai verde, roşu.

 

 

 

            Nopţile albe din Sankt Petersburg. Pe la 8-9 seara e încă lumină şi mă mir, sunt frânt de oboseală colindând prin oraş şi am impresia că ar trebui să fie întuneric. Deşi se vede bine noaptea (cumva ca în scăpătatul soarelui), nu e prudent să te aventurezi pe străzi din cauza narcomanilor.

 

 

 

            Din Manciuria, chinezii emigrează în estul îndepărtat al Rusiei. Se estimează în jur de 2 milioane. Falsifică documente şi se stabilesc pe teritoriul rusesc unde standardul de viaţă este mai ridicat.

 

 

 

            Ruşii au adus şi negri din Africa şi au format sate compacte prin jurul Moscovei. Au teritoriu uriaş, chiar şi după destrămarea imperiului, 17 075 000 km2 şi densitatea populaţiei foarte mică (sub 9 locuitori pe km2), în vreme ce densitatea Bangladeshului este de o sută de ori mai mare! Una dintre cele mai mici densităţi din lume are Mongolia (sub 2 locuitori pe km2) – în deşertul Gobi e greu de trăit.

 

 

 

            Există restaurant chinezesc şi în Rusia, firmă cu ideograme de-ale lor.

 

 

 

 

            Sculptorul georgian  Zurab Tzeretely, care  trăieşte  în  Rusia,  a

dedicat un monument de 30 m înălţime poporului american privind atacul terorist de la 11 septembrie 2001 şi l-a trimis la New York.

 

 

 

I-am îndemnat pe Larissa şi pe Dmitri, care au creat lucrări în fizică teoretică, să încerce şi aplicaţii. Hai să încercăm, am îndrăznit, să cercetăm în direcţia creării de energie nouă, poate găsim sponsori. Domeniu în care, de altfel, e dificil fiindcă un experiment chimic costă zeci de mii de dolari, pe când un experiment nuclear costă sute de mii. Orice teorie nevalidată experimental nu intră în considerarea comunităţii ştiinţifice.

Boris a făcut un experiment cu ortopositroniumul în Laboratorul Nuclear din St.Petersburg, rezultând energie. Rezultatul fiind de 100 ori mai mare decât bruiajul (noise), care-i nesperat de bine, din moment ce în multe experimente cercetătorii caută să găsească măcar un 2-3 % rezultat pozitiv în bruiaj / zgomot.

Crearea unui tip nou de energie va întâmpina însă rezistenţă, poate chiar boicot, din partea companiilor de petrol, care vor pierde miliarde de dolari. În America se încearcă acum introducerea automobilelor electrice pe piaţă, făcând să scadă dependenţa occidentalilor de petrolul arab şi războaielor prezente pe care le generează, plus implicaţiile nefaste religioase şi politic.

Scăzând importanţa petrolului va scădea şi puterea ţărilor arabe. Ruşii au şi ei multe zăcăminte de petrol în subsol, precum şi o companie internaţională, Yuko.

 

 

 

            Un banc pe care mi-l amintesc încă de pe când eram în ţară referitor la întinderea nesfârşită a imperiului rus:

            ― Cu cine se învecinează Uniunea Sovietică?

            ― Cu cine vrea!

 

 

 

            Solidaritatea internaţională a musulmanilor, fanatismul lor religios, au atins şi Rusia. În toamna anului 2004, vreo zece terorişti – luptători de gherilă – care cereau independenţa Ceceniei, au blocat o şcoală din Beslem şi-n final, după lupte cu poliţia rusă, au ucis 300 de persoane, în majoritate copii.

 

 

 

            Jirinovski, om politic rus care declara acum un deceniu că “românii sunt ţiganii italienilor”, fost nomenclaturist comunist, conduce şi-n prezent un partid radical.

            Dar rusul de rând ( ca şi românul!) e sătul de politică şi politicieni.

 

 

 

kanetz = sfârşit (mi-amintesc din filmele ruseşti când se scria la terminare); sóvesti = ruşine; maladetz = bine

 

 

 

            Ina, care este directoare la Şcoala de Muzică din oraş, ne povesteşte că într-o zi au primit un fax din America: “Hello, eu sunt Douglas. Sosesc pe data cutare. Am doi copii, unul de 3 ani şi altul de 4 ani. Caut nevastă între 20-30 de ani, blondă, frumoasă. Cine e interesată să m-aştepte.”

            E business mare cu femei tinere din fostele ţări comuniste, măritate prin agenţii matrimoniale cu bărbaţi din Occident. Ele pleacă din cauza sărăciei, sperând la o viaţă mai bună, iar ei caută neveste obediente şi gospodine deoarece femeile occidentale sunt mai răsfăţate, independente, nu vor să gătească…

            M-am întrebat, de ce fenomenul nu are şi un corespondent invers? Adică bărbaţii din ţările subdezvoltate să fie însuraţi prin aceste agenţii matrimoniale cu femei occidentale. Probabil fiindcă sexul feminin vrea masculi bogaţi, puternici, dominanţi (chestiune psihologică).

 

 

 

devuska = fată; yunosha = băiat; astarojna = pericol

(ne anunţă, în metrou, la fiecare staţie când se-nchid uşile)

 

 

 

 

 

 

            Există patru linii de metrou în St.Petersburg: albastră, roşie, galbenă şi portocalie. Una se cheamă Kirov, alta Frunze – după numele unor comunişti ucişi în 1934, respectiv în 1925 în lupta pentru putere, între ei.

 

 

 

            Mai slabi, mai cu siluetă cetăţenii de aici.

 

 

 

levâi = stânga; ravâi = dreapta

 

 

 

            Aşteptăm la rând autobuzul spre Petergof, 29 km, 30 ruble (~1 $). Trecem pe lângă Palatul Streilna, construit acum 300 de ani pentru Prinţul Constantin. Această zonă era preferată de familiile ţarilor. Au existat două dinastii mari:

–          prima, Roerik, de origine scandinavă, care a domnit 500 de ani – ultimul descendent, Nikolai Roerik, a fost pictor;

–          a doua, Romanov, de origine germană – vorbeau prost limba rusă (în saloane vorbeau în franceză sau germană, că aşa era la modă!) şi tratau populaţia locală ca pe sclavi (bolşevicii au ucis familia ţarului Nikolai al II-lea în 1918, ultimul ţar).

Dintre Romanovi, Petru cel Mare şi Ecaterina a II-a au fost cei mai importanţi.

 

 

 

            Dmitri zice că-mi place să vorbesc cu lumea pe stradă!

 

 

 

            Ruşii sunt mai mult şateni decât blonzi, dar populaţia e amestecată cu tot felul de naţii pe care le-au cucerit de-a lungul istoriei.

 

 

 

 

            ― Uşor de găsit job în Rusia, remarcă Dmitri, dar prost plătit.

            ― Invers în America, îndrug eu.

 

 

 

rabota = muincă; idi siuda = vino-ncoa

 

 

 

            Peterhof înseamnă, în olandeză, Curtea (regală) a lui Peter. În 1714, Petru cel Mare plănuieşte construirea unei reşedinţe de vară pentru familia ţarului. Marele Palat este finalizat în 1723, însă construcţia întregului complex a mai durat încă două centenare, la care au contribuit mari arhitecţi ai vremii: J.B.LeBlond, F.B.Rastrelli, Niccolo Michetti, Yuri Velten, Andrei Stakenschneider.

            Petru cel Mare a făcut studii în Amsterdam şi-a vrut ca oraşul pe care-l înfiinţa pe Neva să se numească “Noul Amsterdam”, însă din motive patriotice a fost sfătuit să-l boteze Sankt Petersburg. Era dur, tăia cu mâna lui capetele soldaţilor care i se împotriveau. Avea şi purtări ciudate, uneori mărinimoase. De exemplu, după lupta de la Poltava, din 1709, unde îi învinge pe suedezi, oferă un dineu ofiţerilor inamici, mulţumindu-le pentru lecţia militară (el învăţa din fiecare bătălie).

            100 de ruble intrarea pentru ruşi, dar pentru străini 300 de ruble. Eu trebuie să nu vorbesc engleză ca să nu mă dau de gol.

            Festivaluri şi recepţii care adăposteau până la 3 000 de musafiri se ţineau la palat. Decoraţii şi picturi de renumiţi artişti ai vremii: Phillipe Hockaert (german), Richard Paton (englez), Yuri Velten (rus), Vigilius Erichsen (danez), Nicolas Pineau (francez); 368 de tablouri de Pietro Rotari (italian).

            Colecţii de porţelan chinezeşti şi japoneze. Ceramică de Josiah Wedgwood. Portretele împăraţilor Petru cel Mare, Ecaterina a II-a, Elisabeta Petrovna, Petru al III-lea, Maria Fiodorovna, Paul I (care a fost ucis de prietenii fiului său, Alexandru I care îi ia locul, deoarece Paul I dorea o alianţă cu Prusia şi devenise nepopular), Alexander I, Nikolay I. Şi Petru cel Mare a comis infanticid, ucigând un fiu al său care plănuia atacarea Europei – ceea ce ar fi fost o eroare, mult mai simplă era cucerirea terenurilor spre est şi nord, slab populate.

 

 

 

            Palatul a fost distrus în timpul celui de-al doilea Război Mondial, când germanii împinseseră linia frontului până la Peterhof şi instituiseră blocada contra St.Petersburgului. Tăind aprovizionarea, jumătate din populaţia, pe atunci numitului oraş Leningrad (St.Petersburg azi) a murit de inaniţie.

            Palatul este reconstruit în 1946-1952.

 

 

 

            Grădinile şi fântânile arteziene din curtea palatului sunt splendide. Alei frumoase, largi, statui mitologice şi biblice: Samson, Neptun, Venus, Adam şi Eva – plus statuia lui Petru I.

            Arhitecţi şi sculptori care şi-au dat concursul: Hans Ritter, Georg Schweigger, Fedot Shchendrin, J.-D.Rochette, Fiodor Shubin, Ivan Prokofyev, Ivan Martos, Mikhail Kozlovski.

            Însuşi Petru I a făcut planul fântânilor arteziene folosind principiul gravitaţiei (fără pompe de împins apa). În subteran sunt 25 km de conducte de apă.

 

 

 

            De dimensiuni mai mici, Palatul Monplaisir [“plăcerea mea” (fr.)] a fost construit de arhitectul Johann Braunstein (1714-1723), tavanul şi holul fiind pictate de Phillipe Pillement. Era locul favorit al ţarului.

 

 

 

            Decorurile interioare sunt stil baroc.

 

 

 

            Fântâni romane aurite, uşi aurite, dom aurit. Cascada leilor. Arteziană triton. Grădina Bacchus. De pe malul apei se vede în zare coasta finlandeză.

 

 

 

            Clădirea Ecaterina (1748-1749) e parte auxiliară a Palatului Monplaisir şi servea pentru baluri anuale în cinstea absolventelor Institutului Smolny de fete nobile.

 

 

 

            Decorurile interioare sunt stil baroc.

 

 

 

            Fântânile romane aurite, uşi aurite, dom aurit. Cascada leilor. Arteziană triton. Grădina Bacchus.

            De pe malul apei se vede în zare coasta finlandeză.

 

 

 

            Clădirea Ecaterina (1748-1749) e parte auxiliară a Palatului Monplaisir şi servea pentru baluri anuale în cinstea absolventelor Institutului Smolny de fete nobile.

 

 

 

            Palatul Marly îşi are numele de la regele francez Marly le Roy (Ludovic al XIV-lea), construit între anii 1720-1729.

 

 

 

more = mare (sbstantiv), zaliv = golf, paşli = haide, pahoje = ca, precum

 

 

 

            Ţarii jucau şah cu sclavi îmbrăcaţi în piese: pioni, ture, cai, nebuni, regi, regine pe o tablă desenată în curtea palatului!

 

 

 

            Multe grupuri de turişti englezi, italieni, francezi. Spanioli cu ghizi. Veveriţe coboară din copaci şi întind lăbuţele parcă ar cerşi nuci, ghindă.

 

 

 

interezna = interesant; maladeţ = bun (despre o persoană); riba = peşte; kartoşka = cartof;

ladna = la revedere, de acord, da; kak dila = ce faci; hleb = pâine; nauk = ştiinţă

 

 

 

            Mai explodează şi astăzi mine rămase din timpul războiului în jurul St.Petersburgului.

 

 

 

 

            Biletul la balet este 100 $ de persoană. Arta devine un lux pe care şi-l permit doar cei bănoşi în Rusia.

            ― Nu mai mergem la spectacol, concluzionez, o să facem balet cu noi înşine!

 

 

 

            Picturi murale la Palatul Monplaisir de S.Bushuyev, M.Negrubov, F.Voroloyov. Meşteşugari: Fedorov, Tikhanov.

            Am ieşit din curtea marelui palat. Se pornise ploaia. Am luat-o pe jos, trecând pe lângă un alt palat, Palatul Englez, construit de italianul G.Kwarengi, dar distrus de nemţi în cel de-al doilea Război Mondial.

 

 

 

            În trenul de la Peterhof spre St.Petersburg, vânzători ambulanţi. Locuri pentru invalizi (invalidov). Ne controlează biletele şi la intrare şi la ieşire.

 

 

 

            Dmitri glumeşte că vodca “Putinka” vine de la… Putin (Vladimir)!

 

 

 

bluza = bluză; [РОССИЯ] Rossyia = Rusia

 

 

 

            14 cărţi, un preprint şi un CD conţinând 150 de cărţi electronice am donat la Biblioteca Centrală a Universităţii de Stat din Peterhof, prin Olga, o cunoştinţă de-a lui Boris.

 

 

 

            Blocuri cu 9 etaje. Strada Maurice Torése (după numele unui fost comunist francez).

[bulevard se zice prospekt]

 

 

 

 

            Zone întregi despădurite pentru a lăsa loc clădirilor.

tzentr = centru; tzirk = circ (un circ chinezesc sosise în oraş); avtobus = autobus; stomatologia (citesc pe o firmă); platit = a plăti; veterinarya clinika; dlia = pentru; v = în; s = cu (îmi trebuiau particulele astea de vorbire să fac legătura în propoziţii); inostranetz = străin; dobrâ din = bună ziua; jurnal = revistă, jurnal; ocin = foarte; borş = supă, borş (ca-n Moldova); vse = toţi; nikada = niciodată; nicivo = nimeni

 

 

 

            St.Petersburgul e fondat de Petru cel Mareîn 1703 (şi transformat în capitală în 1712) fiindcă dorea să aibă ieşire la mare pentru a-şi dezvolta flota navală.

 

 

 

panimaish = înţelegi (?); nadejda = nădejde; pop = popă; vesti = veşti, usha = ureche (uşa, ca în româneşte!); pradavietz = a vinse; imperator / imperatritza = împărat / împărăteasă; samovar = ceainic cu robinet; moy drug Boris = prietenul meu Boris

 

 

 

            În vârful Bisericii Kazan din St.Petersburg se află o cruce de aur. Ortodocşii ruşi au crucea astfel:

 

 

 

 

 

 

 

cu treapta de jos îndreptată spre Steaua Polară.

 

 

 

            Rusia a pierdut puţine războaie. În afara ocupaţiei mongole (sec. XIII), a fost învinsă în Războiul Krimeei (1854-1856) de francezi, britanici, otomani şi Piemont (regiune în NV Italiei) care I-au tăiat pretenţia de-a atinge strâmtorile Bosfor şi Dardanele. Şi-n războiul cu Japonia (1904-1905) pentru provincia chineză Manchuria.

            Ruşii cucereau, asimilau, cucereau, asimilau. Şi totuşi, Imperiul Sovietic în anii 1990-1991, a făcut implozie şi s-a destrămat singur, fără a se fi tras un foc de armă!

            Fostul Imperiu Ţarist se mai sfărâmase parţial, după Revoluţia din Octombrie 1917, când Polonia, Finlanda, Republica Moldova şi Ţările Baltice s-au desprins, declarându-se independente, însă începând cu 1940 până în 1945, Republica Moldova, Ţările Baltice, regiunea orientală a Poloniei şi mare parte din Carelia finlandeză sunt re-ataşate Uniunii Sovietice.

            Basarabia e amputată României în 1940 din cauza Tratatului Ribbentrop-Molotov. Rusia a fost pentru România ca o mamă vitregă! În 1812 ne confiscă Basarabia, iar între 1829-1856 suferim dublul jug turcesc şi rusesc, caracterizat prin hulitele Regulamente Organice impuse de ruşi, prin care ni se lua şi dreptul de a ne forma singuri codul legislativ. În 1877-1878 ne sprijină în Războiul de independenţă contra Imperiului Otoman, dar după 1945 ne ia din nou sub dominaţia ei.

            Ne eliberăm în 1989 de sub ruşi pentru a intra sub dominaţia altora! Când va ajunge România să fie cu adevărat liberă…? [Perioada interbelică a fost cea mai înfloritoare din istoria românilor, cu teritoriul întregit.]

 

 

 

            Luptele pentru putere în sânul familiilor regale şi imperiale sunt cunoscute în toate ţările. Se omorau frate pe frate, tată pe fiu sau invers, nepot pe unchi etc. pentru a pune mâna pe sceptru. Începând cu împăraţii romani, regii englezi (vezi şi dramele shakespeariene), până în zilele noastre , când regele Birendra al Nepalului şi toată familia sa, sunt asasinaţi în anul 2001 (în versiune oficială de către prinţul moştenitor Dipendra, care s-a sinucis apoi, iar pe tron se urcă fratele regelui, Gyanendra Bir Bikram), dar nepalezii îl suspectează pe Gyanendra ca adevăratul făptaş.

            Nici în Imperiul Ţarist n-au lipsit aceste anomalii normale. Elisabeta Petrovna, fiica lui Petru I, printr-o lovitură de palat, înlătură în 1741 pe Anna Ivanovna, care a domnit între 1730-1740, dar devenise nepopulară deoarece lăsase conducerea imperiului favoritului ei E.J.Biron şi nemţilor.

            Ecaterina a II-a (1762-1796) conspiră la uciderea soţului ei Petri al III-lea (care a domnit doar câteva luni în 1762). Ecaterina a II-a (n. în 1729 la Stettin), de origine germano-olandeză, este adusă la curtea ţaristă ca nevasta lui Petru al III-lea Fiodorovich (n. 1728). După un an de convieţuire cu soţul ei, soacra observă că Ecaterina nu rămânea gravidă şi află că soţul era impotent. Deoarece trebuia un urmaş la tron, Petru al III-lea suferă o intervenţie chirurgicală, iar potenţa sexuală i se reface. Cuplul are un copil, Paul I (n. 1754), care mai târziu va deveni împărat. Ecaterina a întreţinut relaţii cu mulţi bărbaţi, în special militari. După alte surse, Petru I ar fi fost cam debil, handicapat. În puţinul timp cât a fost ţar a şi comis lucruri stupide pentru ţara sa, de pildă restituirea lui Frederic a II-lea (rege al Prusiei între 1740-1786, din Dinastia Hohenzollern – ca şi Regele Mihai al României) a teritoriilor prusace cucerite deja de armata rusă. Aşa că asasinarea lui Petru al III-lea a fost binevenită pentru popor. Ecaterina a II-a, deşi nu era rusoaică, s-a dedicat trup şi suflet imperiului ţarist pe care l-a considerat ca al ei personal! L-a lărgit, a învăţat ruseşte ne mai interesând-o originea ei. Cred că dacă ar fi fost împărăteasa Japoniei ar fi făcut acelaşi lucru! Dar a fost dură contra ţăranilor, înăsprind birurile şi nimicind în sânge Răscoala lui Pugaciov (care se dădea drept Petru al III-lea pentru atragerea cazacilor) în 1773-1774.

            Paul I, fiul  Ecaterinei, succede la tron în 1796. Dar e omorât în somn (ştrangulat) în 1801 de prietenii fiului său, Alexander I, ţar între 1801-1825, cu ştirea acestuia, deoarece Paul I adopta politica germană.

 

 

 

            Citind despre atâţia regi şi împăraţi mi-ar fi plăcut să fiu vreun prinţ moştenitor… dar, din păcate, nu-s decât un ţăran moştenitor…!

 

 

 

            Când am trecut în clasa a V-a, la Bălceşti, ne-a împărţit (fără să ne întrebe) în două secţii: de franceză (unde am nimerit şi eu) şi de rusă (unde a nimerit un prieten de-al meu din copilărie, Victoraş Răducănoiu, care pe urmă a plâns şi a venit taică-său la şcoală şi l-au mutat la franceză). Dar eu mai învăţam de la colegii de secţie paralelă să scriu cu chirilice (mi se părea ca o codificare, ziceam că aş putea să inventez şi eu alte litere).

            O expresie rusească pe care am auzit-o, semăna ca-n română:

“Alioşa, nemţâ pa uliţa!”

            Iar un actor, când eram copil, făcea comicării pe scenă, aluzii la “prietenia” româno-sovietică:

Davai, ceas, davai moşie,

Haraşo tovărăşie(!)

 

03 august 2005

 

            Atenţie la tziganie, m-avertizează Dmitri. Fură de rup în centrul oraşului, mai ales pe turiştii străini care vin cu bani cash. Pe consulul britanic l-au răpit şi jefuit, iar pe nevastă-sa au bătut-o acum două săptămâni

 

 

 

            Târguiesc în Piaţa Bisericii Kazan.

cupit = a cumpăra

 

 

 

            Nevasta, moldoveancă-rusoaică, îmi spusese direct ce să iau, şapca uşanka (căciulă cu urechi). Am găsit cu blană de lup, 2 700 de ruble (~90 $), în vreme ce-n Chişinău o luam la jumătate de preţ. Am capul mare şi nu-mi găseam pe măsură (nr. 61).

            Am cumpărat un CD cu ruskaya narodnaya muzâca (muzică populară rusească), altul cu folclor ţigănesc (Gelem) şi o casetă de Rimsky-Korsaov (“Sheherezade”) s-o ascult în maşină.

 

 

 

            Timp de 215 ani St.Petersburg a fost capitala Imperiului Ţarist (1703 – 1918), după care Lenin a mutat capitala la Moscova fiindcă St.Petersburgul era prea aproape de graniţa cu Finlanda, deci uşor de atacat. După moartea lui Lenin (1924) a fost denumit Leningrad, iar în 1990 Gorbaciov cu perestroika (reconstrucţia) lui îl schimbă la denumirea istorică iniţială, Sankt Petersburg, fiindcă Petru cel Mare l-a înfiinţat.

 

 

 

            Pe Bulvardul Nevski. Biserica de Sânge, construită în anul 1881 când ţarul Alexandru al II.lea (1855-1881) a fost ucis de terorişti.

 

 

 

            Expo Mark Chagall (1887-1985) la Muzeul de Artă Rusească. Chagall s-a născut în localitatea Vitebsk (Bielorusia) într-o familie de evrei. 70 de ruble biletul (~2,10 ¢)

            Mister, fantastic, geometrie arar, naiv, ciudat, nenatural. Avangardă. Capodoperele sale au fost produse în Vitebsk, St.Petersburg şi Moscova. În 1918 s-a publicat o monografie despre el. În 1917 s-a căsătorit cu Bella Rosenfeld. Are ilustraţii biblice, lucrări abstracte, litografie colorată, ceramică, sculptură.

            Boris îmi spune că chagall înseamnă în rusă “a merge înapoi în timp”. Fotografii mărite, înfăţişându-l cu familia, biografia sa în rusă şi engleză.

            Compoziţii încărcate. Imagini cu devieri în onirism şi expresionism (de pildă, portretul unui muzician cu faţa de culoare verde).

 

 

 

            Continuăm vizionarea secţiei moderne de pictură a muzeului. Leonid Chupiatov (un tablou cu mult alb, linii simple; obiecte reale (un ferăstrău!) în imaginar). Kazimir Malevich: necunoscutul, anonimul, nespecificul predomină. Pavel Filonov: complicate imagini, îngrămădite, fractate, obositoare când le priveşti.

            Alţi pictori: Ivan Puni, Natam Altman, Lev Bruni, David Burluk, Alexander Rodchenko (titluri precum “Negru pe negru”, “Roşu pe galben”), Mikhail Matiushin, Olga Rozanova, Josef Shkolnik, Lubov Popova, Nadezhda Udaltsova, Ivan Kliun, Pavel Mansurov etc.

 

 

 

            Apoi colecţia de artă a sec. XX. Clasicul peisagist Şişkin (1832-1898). Ilya Repin (1844-1904) cu membrii Consiliului de Consultare a Ţarului. Apoi V.V.Vereshchagin (1842-1904) care picta numai lupte şi a murit în luptă. Multe portrete. Vizitatorii se aşezau pe bănci şi meditau îndelung la câte un tablou mai important.

 

 

 

            Pătrundem în Grădina Alexander I din faţa Oficiului Naval cu un turn înalt (admiralteiskaya igla). Statui pe alei: Nicolai Gogol (1809-1852), scriitor, autor al “Sufletelor moarte”. A Gorceakov (1798-1883), diplomat, prieten al lui Puşkin; Mihail Glinka (1804-1857), compozitor; Mihail Lermontov (1814-1841), mare poet, ucis într-un duel; profesorul de geografie Prjevalskony.

 

 

 

            Trecem pe lângă Biserica Isaki, cea mai înaltă clădire. Este interzisă ridicarea unei construcţii mai mari în St.Petersburg!

 

 

 

            ― Cum se numeşte parcul acesta?

            ― Nu ştiu, răspunde Boris.

            ― Păi nu eşti din oraşul acesta?

            ― Ba da, însă eu ştiu numai drumul pân’ la bibliotecă!

 

 

 

            Un restaurant cu nume ridiculizator în engleză: “Lenin’s Mating Call” (chemarea copulaţiei lui Lenin).

 

 

 

            Regizorul basarabean Emil Loteanu, care locuieşte la Moscova, este foarte cunoscut în Rusia pentru filmele lui (“Şatra”, “Ţiganii se duc în cer”). Dmitri auzise de el.

 

 

 

            La ora zece seara în St.Petersburg – atâta lumină afară de zici că e miezul zilei! Nici nu-ţi vine să te culci!

            Senzaţie de optimism, veselie. Astea-s nopţile albe şi magazinele deschise până la orele 11 – 12 noaptea. Dar iarna e invers, zilele negre – pentru simetrie.

 

 

 

            Vladimir Zvorikin (1888-1982) a inventat televizorul, iar David Sarnoff (1891-1971) l-a construit – doi emigranţi ruşi în anii 1920 în America. Erau în afara mediilor academice ori politice care manipulează multe premii, finanţări. Nici măcar un patent n-au luat. Lucrau doar ca ingineri.

 

 

 

            Motocicleta Harley-Davidson, fabricată în America, provine tot de la oameni de ştiinţă ruşi, Harlamov şi Davidov, care lucraseră la o fabrică din Riga. Au propus invenţia ţarului Nikolai al II-lea, solicitând fonduri pentru construirea motocicletei. Ţarul i-a refuzat afirmând că este “o jucărie stupidă şi-un joc stupid”.

            În 1903, Harlamov şi Davidov emigrează în America şi înfiinţează o fabrică de motociclete în New Orleans.

 

 

 

            Alt tehnocrat rus celebru, Igor Sikorski – inginer, pictor, scriitor – a inventat elicopterul în 1941 şi tot în SUA. Este binecunoscută opoziţia sa la politica lui Goebbels (1897-1945), ministrul propagandei sub Hitler, care făcea reclamă pentru “ştiinţa naţională”, în vreme ce Sikorski vorbea de o “ştiinţă internaţională”.

            Emigrat şi el în America (toate creierele converg aici!) după Revoluţia Bolşevică, îşi înfiinţează propria companie aeriană.

 

 

 

            Filme vechi la televiziunea rusă, neîntrerupte de reclame. De pildă, vizionăm producţia cehoslovacă din anul 1965 (!) “Berea e cea mai bună pentru sănătate” – măcar nu e cu crime precum cinematografia actuală. Ba are şi culoare locală nostimă.

            Filmele străine sunt subtitrate.

 

 

 

            Ruşii înţeleg sârbă, cehă, bulgară, ucraineană – limbile slave sunt asemănătoare, dar diferite!

 

 

 

            Din 1986 când a început fuziunea la rece, prin articolele lui Pont şi Fleischer, opusă fuziunii la cald, (adică miliarde de grade Celsius), multă opoziţie şi luare în derâdere a întâmpinat. Temperaturi aşa înalte se obţin în catalizatoare cu explozii atomice, ori în acceleratoare de raze (ciclotroane) unde particulele sunt accelerate pentru creşterea energiei cinetice. La bomba atomică, în momentul exploziei, temperatura este de miliarde de grade.

            Un membru al Academiei Ruse de Ştiinţă, Velikhov, se pronunţă împotriva fuziunii la rece – adică la temperaturi în care trăim, de exemplu, în jur de 20° C – considerând-o “o stupiditate”. Dar alţi cercetători o acceptă.

            Dilema apare datorită faptului că au existat şi experimente pro şi contra fuziunii la rece.

 

 

 

            În trenurile ruseşti toaletele sunt mai curate decât în cele româneşti ori bulgăreşti. În vagoane, muzică americană, rusească.

 

 

 

            Ne plimbăm prin Sasnovka (Pădurea de pini), în nordul St.Petersburgului, cu zmeură şi ciuperci. Veveriţele stau cu lăbuţele întinse, parcă ar cerşi nuci. O baltă cu raţe sălbatice.

            Tineri pregătind şaşlâc (carne prăjită pe grătar). Am auzit prima dată de şaşlâc de la soţia mea, Lilia.

            Un poligon militar alăturat… (să nu se rătăcească vreun glonţ!)

 

 

 

            Adamov, ministrul rus al Energiei Nucleare, a fost arestat în Elveţia pentru că a transferat vreo 60 de milioane de dolari în contul propriu, în loc să-i dea guvernului pentru distrugerea reactoarelor nucleare din submarine.

            Statele Unite au demarat această acţiune de denuclearizare (înarmarea rezultase în timpul Războiului Rece).

 

 

 

            I-am sugerat lui Boris să înlocuiască positronium cu pionium, protonium, antiprotonium heliu sau muonium. Mi-a răspuns că nu-s stabile, iar Dmitri a adăugat că-s greu de realizat aceşti atomi exotici (adică necesită o cantitate mare de energie).

            Eram curios dacă anomalia cu excesul de energie de la ortopositronium, observată în experimente (deci încălcarea Legii Conservării Energiei), se va manifesta şi la alţi atomi exotici.

 

 

 

zima = iarnă, shahmatâ = şah (ca şah-mat în română), ridona = copil, poiezd = tren, cto = cine, abet = masa de prânz

 

 

 

            Compozitori (de simfonii, operă) ruşi contemporani: Sergei Slanimski, Edison Denisov, Leonid Diseadnikov.

            Dintre clasici îl amintesc pe Ceaikovski (“Lacul lebedelor”, pe care l-am văzut la Odesa în ’97), Prokofiev, Sfiridov, Measkovsk.

            În business-ul muzical sunt unii care câştigă milioane, iar alţii săraci lipiţi. În topul încasărilor pe primul loc este Ana Pugaciova (se menţine în atenţia publicului la muzica de estradă, deşi are 60 de ani), apoi grupurile “Mumi Trol”, “Animale”, pe urmă soliştii Valeria (atât, fără nume de familie), Filip Kirkov (de origine bulgară, 45 de ani, soţul mult mai tânăr al Pugaciovei), Nikolai Baskov, Evgheni Gasmanov, Gheorghiev (compozitor), Rastovski (cântăreţ de operă) – toţi milionari în dolari.

 

 

 

            Din multele ţări prin care am umblat am ajuns la concluzia că, deşi fiecare are specificul ei, se ajunge la o convergenţă a civilizaţiilor, o mixtură, o influenţare reciprocă.

 

 

 

            Boris a emigrat în Israel unde a stat 6 luni (în 1993). Soţia lui n-a vrut să-l acompanieze. A căutat Boris post de cercetător în fizică nucleară şi n-a găsit. Trăia din ajutor social. Dacă a văzut că aşa stau lucrurile, s-a întors în Rusia.

 

 

 

            Pe strada Kronverg, în plin St.Petersburg, există o moschee înaltă, impunătoare, cu arabescurile ei… Mă interesez să aflu cât am timp despre tot felul de religii, secte, credinţe, cult-uri pentru a nu urma niciuna. Vreau să rămân un om liber, independent.

 

 

 

 

 

 

            La semafor, un ceas electronic îţi numără câte secunde mai sunt până la culoarea verde (trecerea pietonilor): 40 de secunde.

 

 

 

            Dmitri a locuit trei ani şi jumătate în Anglia. Studia la un colegiu în Doncaster (lângă Sheffield) limba engleză. A discutat cu mulţi expatriaţi ruşi.

            În Germania trăiesc vreo 2 000 000, în Israel 1 500 000, iar în Marea Britanie mai puţini – 50 000. Ţările occidentale acordă ajutoare sociale exilaţilor din fosta URSS. În SUA sunt circa 3 000 000. Guvernul german a anunţat că nu va mai acorda ajutoare începând cu decembrie 2005.

            ― Fetele emigrante, continuă Dmitri, au numai bani în cap, altceva nu le interesează. Not good…

 

 

 

            Mănânc plăcintă caldă cu ciuperci (hâicin s gribami) de la un chioşc de lângă staţia de metrou. Mirosea atât de îmbietor că nu m-am putut abţine – mi-amintea de cele din Chişinău.

 

 

 

            În cărţile ştiinţifice ruseşti, textul e-n chirilice, dar ecuaţiile, formulele cu litere latine şi greceşti (standardul internaţional), precum la arabi, unde textul este de la dreapta la stânga cu şerpuiturile sale, dar ecuaţiile şi formulele de la stânga la dreapta tot cu litere latine şi greceşti.

            Alfabetele latine şi grecesc se-nvaţă în Rusia din clasa a V-a. Cel chirilic, evident, din clasa I.

 

 

 

            Tastatura este bilingvă la computerul lui Boris: literele latine cu negru, iar chirilicele cu roşu. Schimbarea de la o limbă la alta se face prin Ctrl+Shift.

 

 

 

 

 

 

            Trecem pe lângă Biserica Catolică “Sf.Ecaterina”, de pe strada Nevski, construită între anii 1763-1783 de J.B.Delamot şi A.Rinaldi.

            Filarmonica. Apoi Biserica Ortodoxă Armenească. Universitet Tehnologhii i Dizaina. La un colţ de clădire un bătrân cântând la acordeon (armonica)… privelişte tipic rusească (îi fac o poză).

            În faţa Ermitage-ului un monument ridicat de ţarul Alexander I după războiul câştigat împotriva lui Napoleon (1812). De fapt a fost o luptă parşivă, francezii fiind învinşi de gerul rusesc! Napoleon şi-a pierdut armata. Mii de ofiţeri, ingineri, profesori francezi s-au stabilit în Rusia, unde erau mai multe oportunităţi pe un teritoriu uriaş.

            Kutuzov a fost generalul rus care a dirijat apărarea, constând mai degrabă în tăierea aprovizionării şi hărţuirea armatei franceze. Au avut loc numai două ciocniri minore între taberele rivale.

 

 

 

            Lilia mi-a spus direct în ruseşte ce să-i cumpăr: orenburski platoc (cu flori) şi beloia pautinka (albă şi subţire).

            ― Ce sunt alea? Mă nedumiresc eu.

            ― Las’ că ştiu ei. Să nu vii fără ele. (Ordin de la Măria Sa Împărăteasa Transnistriei!)

 

 

 

            ― Bine că nu eşti şi sculptor, a zâmbit Dmitri, c-ar fi greu să te trambalezi şi cu statui după tine!

            Pe când cărţile sunt mai uşor de cărat.

 

 

 

ЕРМИТАЖ (Ermitaj)

            Etimologia (toponimia) provine din franceză şi înseamnă casă de ţară, retrasă. 350 de ruble (~13 $) intrarea, dar astăzi, 04 august, e gratuit. Norocul nostru! Dmitri glumeşte că-n cinstea mea (!) Aglomeraţie. Ne obligă să lăsăm genţile la garderobă. Nu mai găsesc nici o broşură în engleză, se vânduseră toate, dar găsesc una în franceză (mai erau şi-n spaniolă ori italiană).

            Ermitajul este unul din cele mai mari muzee din lume. Multe obiecte de artă au fost vândute între 1928-1933, dar şi după căderea Imperiului Sovietic. În prezent cuprinde peste 2 000 000 opere şi obiecte de artă de la începutul umanităţii (paleolitic) până în sec. XX. Conţine şapte clădiri: Palatul de Iarnă (unde “hibernau” ţarii); Teatrul Ermitajului; Micul, Vechiul şi Noul Ermitaj; Statul Major şi Palatul Menchikov (după numele primului guvernator al St.Petersburgului) care-i situat pe Insula Vassilievski.

            A fost înfiinţat în anul 1764 pentru adăpostirea tablourilor achiziţionate de Ecaterina a II-a care dorea un loc de refugiu, de solitudine. O grădină suspendată a fost amenajată în anii 1764-1775 de către Yuri Velten şi J.B.Vallin.

            Muzeul se împarte în şase departamente: cultură primitivă, cultură antică, artă orientală, artă din Europa Occidentală, cultură rusă şi monetărie (numismatică).

            Prinţul Dimitri Galitzine, Denis Diderot (filosof şi critic de artă francez), E.M.Falconet (sculptor) şi Melchior Grimm o sfătuiau pe împărăteasă ce să colecţioneze. Ei îi plăceau mai mult pietrele gravate şi bijuteriile.

            Printre lucrările de valoare inestimabilă se numără cele de Michelangelo, Leonardo DaVinci, Raphael, Malevitch, Kandinsky. După Revoluţia din 1917 muzeul se îmbogăţeşte din colecţiile private naţionalizate de bolşevici.

            În timpul celui de-al doilea Război Mondial, Leningradul fiind asediat de nazişti, colecţiile Ermitajului au fost evacuate în Munţii Ural.

            O adevărată minunăţie decoraţiile murale, până şi tavanul. Totul strălucea (decoruri aurite, gingaşe). N-aveai loc de grupurile de turişti conduse de ghizi, vorbind în multe limbi. Am văzut o clasă de copii japonezi. Nu pot să uit măreţia încăperilor, gravurilor, uşilor capitonate, încrustate cu aur din Palatul de Iarnă. Ce viaţa duceau ţarii şi-n ce mizerie trăiau ţăranii!

            Sala tronului. Scara de onoare. Trăsura aurită a ţarului (din anii 1720). Sala feldmareşalilor (1833-1839). Sala lui Petru cel Mare. Sala armurilor. Portrete de ţari, ţarine, prinţi şi prinţese, conţi şi contese, generali de oşti. Capela imperială.

            Apartamentele particulare ale împărătesei Maria Alexandrova (soţia împăratului Alexandru al II-lea): Sala Albă, Salonul Aurit, Salonul Zmeurit, Sala Verde de masă, Budoarul, Dormitorul.

 

 

 

 

 

 

            Ah, picturile astea religioase, întunecate, învechite… te ia groaza…! Din Evul Mediu tulburat. Artă occidentală (Franţa, Germania, Anglia, Italia), sec. XV-XX.

            Tablouri, multe tablouri. De la Pierre Dumonstier (aprox. 1540 – înainte de 1610) şi pictori anonimi, apoi Louis Le Nain (1593-1648), Le Lorrain (1600-1682), Antoine Wareau (1684-1721), François Boucher (1703-1770) Jean-Marc Nattier (1685-1766) unul dintre fondatorii portretului rococo (un stil plecat din şi contra barocului, abundent în ornamentaţii, dar cumva discreditat ca fără gust), Jean-Baptiste Siméon Chardin (1699-1779) din Epoca Luminilor, moralizatorul Jean.Baptiste Greuze (1725-1805) apreciat de Denis Diderot.

            Mobilier Ludovic al XV-lea şi XVI-lea Neo-clasicul Antoine Gros (1771-1835) şi subiectele sale napoleoniene, romanticul Eugène Delacroix (1798-1863), peisagistul Théodore Rousseau (1812-1865) fondatorul Şcolii de la Barbizon (în acest sătuc au venit să picteze Corot, Millet, Constant Troyon, Diaz de la Peña).

            Celebrii artişti Claude Monet (1840-1926) cu peisajele sale, Pierre Auguste Renoir (1841-1919) cu portrete feminine, Camille Pissaro (1830-1903) cu imagini urbane, impresionistul Paul Cézanne (1839-1906), fauvist-ul Vincent Van Gogh (1853-1890) curios inclus în galeria franceză (!). Van Gogh a fost sărac, suferea de singurătate şi a fost internat la spitalul de boli nervoase; în toată viaţa lui, de altfel scurtă, n-a vândut decât un singur tablou!. Noroc cu frate-său că I-a salvat şi promovat opera. Van Gogh crea repede şi a pictat multe tablouri.

            Paul Gaugin (1848-1903), respins, sărac şi scârbit de Europa, se retrage în Oceania (1891) trimis de Ministerul Francez al Educaţiei Naţionale, unde pictează pastorale misterioase, exotice. Predomină cărămiziul în tablourile sale tahitiene. Nu se mai întoarce în Europa, moare pe insula Dominique.

            Clasicul sculptor Auguste Rodin (1849-1917), cu lucrări senzuale, rotunjite. Pierre Bonnard (1867-1947) care aderase la grupul nabis nabi = profet biblic) insuflând un neo-impresionism. Maurice Denis (1870-1943), unul din creatorii stilului Art Nouveau.

            Superstarul Pablo Picasso (1881-1973) cu tablouri din perioada sa “albastră”, figuri deformate, ascetism. Perioada cubistă a sa (începând din 1907)

            Henry Matisse (1869-1954), care îmbrăţişează fauvism-ul (primul curent de avangardă al sec XX, ultimul fiind paradoxismul). Momente fugale, grupuri dezintegrate. Influenţat şi de arta musulmană. Pictează interioare rafinate. A vizitat Marocul în perioada 1912-1913 pictând în stil oriental. Expresionistul Chaïn Soutine (1893-1944)

            Pictura germană, începând cu Ambrosius Holbein (aprox. 1495-1519), mort foarte tânăr şi nelăsând decât foarte puţine opere, rare. Lucas Cranach cel Vechi (1472-1553), cu idei umaniste şi inspirat din folclorul naţional. Picta pentru rege. George Flegel (1566-1683) cu naturi moarte. Christophe Poudiss (aprox. 1618-1666) cu realismul său poetic format la şcoala olandeză de pictură.

            Stil religios, monumental la Johann Friedrich Overbeck (1789-1869), admirat de poetul rus Vasily Jukovski.

            Alegorii şi visuri poetice la Caspar David Friedrich (1774-1890). Simbolistul Franz von Stuck (1863-1928), profesor al lui Kandinsky.

            Expresionistul Heinrich Campendonk (1889-1957) care, după Primul Război Mondial, se exilează la ţară deoarece expresionismul nu mai interesa publicul.

            Italieni: Giorgio Morandi (1890-1964), cu natură moartă metafizică. Sub impactul avut asupra sa de la Giorgio de Chirico, creatorul picturii metafizice, artistul se bazează pe imagini din subconştient.

            Massimo Campigli ((1895-1971) care pleda pentru arta monumentală. Renato Guttuso (1912-1987) cu un neo-realism expresiv, foarte viu.

            Sculpturi de Giacomo Manzú (1908-1990), Emilio Greco (1911-1995).

 

 

 

            Inventatorul Artei Abstracte, Vassily Kandinsky (1866-1944), rus mutat la München în 1902 şi apoi la Paris fugind de nazişti. Înainte de a părăsi Germania şi-a ascuns tablourile în subsolul casei şi a zidit intrarea (precum mi-am îngropat eu manuscrisele într-o cutie de fier în via casei, lângă un piersic).

            Analog, rusul Vladimir Malevich (1878-1935) cu suprematismul său, tot o formă de artă abstractă. La Ermitaj am văzut “Pătratul negru”, un simplu pătrat negru pe fond alburiu, dar pictorul revenea cu variaţiuni pe acelaşi subiect. Cel mai şic tablou al său este “Pătratul alb pe fond alb”!

            Celălalt avangardist, Kandinsky, asocia culorilor sunete (precum Rimbaud, poetul revoltat, care la 20 de ani a încetat orice activitate literară!): galbenul sunetului de vioară, albastrul sunetului de violoncel şi violetul sunetului de contrabas.

            Englezi: bogăţia nuanţelor la Thomas Gainsborough (1727-1788), Joseph Wright de Derby (1734-1797) şi viaţa cotidiană, George Morland (1763-1804) care a pictat 4 000 de tablouri, Joshua Reynolds (1723-1792) cu alegorii mitice, mulţi portretişti – Christina Robertson (1775-1856), Thomas Lawrence (1769-1830).

            Cultura rusă, care îmi era mai puţin cunoscută, deşi am trăit sub dominaţia lor, dar eu am fost francofon. Desigur, picturile murale vechi conţin scene hagiografice (Sf. Nikolay Zaraiski, de pildă, sec. XVI). Gravuri în sec. XVIII. Ivan Vichniakov (1699-1761) cu portrete care sunt pe jumătate icoane.

Mikhail Lemonosov (1711-1765) cu un mozaic înfăţişând portretul lui Petru I. Eu îl ştiam doar savant, fondator al Universităţii care-i poartă numele, din Moscova, dar descopăr că a fost şi artist (are 21 de mozaicuri) precum şi scriitor.

            Interioare ruseşti (sec. XVIII-XIX). Biblioteca ţarului Nikolay al II-lea, cu scară interioară (stil gotic). Un portret anonim al împărătesei Ecaterina I (1725-1727). Ce destin fericit a avut femeia asta! Fiică de ţărani lituanieni, apoi soţia unui soldat căzut prizonier la ruşi în bătălia de la Marienburg, este luată în căsătorie de Petru I, care-I lasă tronul la moartea lui. Numele ei adevărat: Martha Skavronski. Numele adevărat al Ecaterinei a II-a era Sophia von Anhaldt-Zerbst.

            Arta orientală. Egiptul antic, Mesopotamia, Palmirul antic (mileniul IV î.C. – sec. IV d.C.). Bizanţul (sec. IV-XV). Din China şi Japonia (Orientul Îndepărtat) până la popoarele din Caucaz.

            Statuia faraonului Amenemklet al III-lea. Zeiţa Sekhmet, a războiului şi căldurii mari, fiica zeului Soarelui, Ra. De Ra ştiam de la rebus fiindcă în multe careuri tematice era definit “Soare egiptean”. Sekhmet e reprezentată ca o femeie cu cap de leu.

            Anubis, alt zeu egiptean, al morţii, care arată ca un om cu cap de şacal. Divinitate înaripată (are patru picioare ca de animal, plus mâini şi cap de om) din Caucaz.

            Vânători pe elefanţi în picturi murale (din Uzbekistan) – influenţă hindusă. Picturi pe lemn, sculpturi în fildeş, piatră, bronz, argint, din perioada bizantină (Imperiul Roman de Răsărit, sec. IV-XV).

            Vase, discuri persane. Portretul regelui persan Fath’ Ali Schâh, cu barba lungă până la brâu! Icoane budiste, Budismul tantric (Vajrayana) pătrunde din nordul Indiei în Tibet (sec. VII-VIII). Vase chineze în albastru de cobalt. Sculpturi japoneze (marcă a şcolii din Kyoto sau Osaka).

            Arheologie. Găsesc şi obiecte basarabene descoperite la Costeşti (din sec. IV-V) dar şi la Marea Neagră (Ciornoe More, pe ruseşte).

            400 000 de piese arheologice din preistorie (paleolitic) până în Evul Mediu. Arta primitivă avea un stil animalier. Totemuri, idoli, griffoni (animale cu corp de leu şi cap plus aripi de vultur). Tapiţerii.

            Trezoreria. Cercei, agrafe, diademe, vase din aur. Masca funerară a unui rege. Bijuterii sclipitoare, la care Lilia ar fi stat ore dacă venea, întrebându-mă pe mine (specialistul de doi bani!) care-s frumoase: “Păi tu, ca bărbat, ai alte gusturi!”. Mese încrustate, ornamente de turbane.

            În Ermitajul Mic, pe lângă Grădina Suspendată, se găseşte artă olandeză (secolele XV-XVI) şi artă aplicată din Evul Mediu. Celebru este Pieter Bruegel cel Tânăr (1564-1683), pictor flamand, fiul lui Bruegel ce Bătrân (1525/1526-1569). Amândoi zugrăvind peisaje rustice sau istorice.

            În Vechiul Ermitaj artă italiană. Peruginul Pietro Vannucci (1450-1523), Bernardino Fungai (1460-1516), Leonardo DaVinci (1452-1529)… voilà! Artă veneţiană, în frunte cu şeful ei Titien (Tiziano Vecellio – 1485/1490-1576), Paolo Caliari (1528-1588) discipol al lui Titien.

            Teatrul Ermitajului într-un decor rococo. Construit de arhitectul Giacomo Quarenghi între anii 1783-1789. Ecaterina a II-a iubea teatrul şi scria ea însăşi piese, ba chiar participa la punerea lor în scenă.

            Noul Ermitaj cuprinde iarăşi artă occidentală (sec. XV-XVIII). Impresionante sunt Lojele lui Raphael de la Palatul Papilor din Vatican. Nişte decoraţii pe un albastru ca de vis.

            Celebrităţi artistice sunt strânse aici pe lângă Raphael (Raffalello Sanzio – 1483-1520), Michelangelo Buonarroti (1475-1564), Caravaggio (1571-1610), iar în arta spaniolă El Greco (Domenikos Theotokopoulos -–1541-1614), de origine întradevăr greacă el avea un defect la ochi şi de aceea portretele lui sunt alungite. Velasquez (1599-1660) ajuns pictor al regelui datorită influenţei Ducelui de Olivares. Goya (1746-1828).

            Apoi Rembrandt (1609-1669) cu peste 28 de tablouri, unele pictate cu ajutorul discipolilor lui (unele sunt prea întunecate – ca Evul Mediu!), Rubens (1577-1640), şeful Şcolii Flamande de Pictură, cu misticism şi simbolism. Van Dyck (1599-1640) cu portrete inocente de copii.

            Şi închei cu Edificiul Statului Major. Uf, am vizitat prea mult – îmi trebuie un an să rumeg şi să prelucrez informaţia dintr-o singură zi!

 

 

 

            Fortăreaţa Petro-Pavlovskaya (Petru şi Pavel). Dar să văd cât mai mult, tempus fugit. Această citadelă cu care a început oraşul în 1703. După ce Petru I cucereşte de la suedezi Nöteburg (1702), iar garnizoana Nyenskans capitulează în 1703, armata ţaristă ajunge din nou la Marea Baltică.

            Pe fosta insulă finlandeză Enisaari (acum Hare), Petru I ridică fortăreaţa, al cărui design de apărare este realizat de inginerul francez Joseph Gaspard Lambert şi Petru I însuşi. Primul arhitect al oraşului a fost din nou Petru I şi italianul Domenico Trezzini (1670-1734) care a trăit 30 de ani în Rusia. Oraşul creştea în jurul fortăreţei.

            20 000 de soldaţi şi lucrători ruşi, plus prizonieri suedezi au lucrat, deşi în condiţii dificile, foarte repede. Fortăreaţa are formă hexagonală, cu şase bastioane: Menshikov, Golovkin, Zotov, Trubetskoi, Naryshkin şi al Ţarului. St.Petersburgul n-a avut linişte în NV decât supă victoria rusă de la Poltava, în Ucraina (1709) şi capturarea Vyborgului (1710).

            Grosimea fortificaţiei, formată din două ziduri, ajungea la 20 de metri, iar înălţimea la 12 metri. Între ziduri erau cazemate, muniţii, piese de artilerie, barăci ale soldaţilor. În 1720, inginerul militar Burehard Christoph von Münich îl înlocuieşte pe Trezzini ca director al fortificaţiilor. Insula Hare este legată acum trei sute de ani de insula vecină printr-un pod de pontoane. La intrarea în fortăreaţă o poartă zidită, înaltă; un vultur cu două capete deasupra arcului de trecere. Basoreliefuri îmbinând simbolismul creştin cu mitologia clasică. Două statui în nişa zidului: Bellona, zeiţa războiului şi Minerva, protectoarea artelor şi ştiinţelor.

            Neva a inundat în repetate rânduri oraşul. În semn de salut, în fiecare zi la prânz se trage câte un foc de artilerie din Bastionul Naryshkin. Fortăreaţa a fost reconstruită de multe ori. În interior se află Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, care are un turn cu clopot şi ceas – care în sec. XVII constituia ceasul oraşului. Ceasul cânta imnul rusesc, apoi imnul sovietic, dar acum nu mai cântă. Interiorul catedralei este măreţ, auriu, luminos, în stil baroc. Decoraţii de artişti precum: Giovanni Boldini, Robert Salemann, Andrei Matveyev, Vasily Ignatyev, Georg Gsell, Ksenofontov, sculptorul în lemn Ivan Zarudny. Iconostasul făcut de pictorii Pospelov şi Protopopov, iar schiţele de Mikhail Avramov, reprezentând imagini de nobili ruşi şi membri ai familiei regale, canonizaţi de Biserica Ortodoxă: prinţesa Olga, prinţii Vladimir, Gleb, Boris, A. Nevski.

            Obiecte înfăţişând regalia imperialae. 32 de sarcofage, tombe ale ţarilor şi rudelor acestora. Rămăşiţele ultimului ţar, Nikolai al II-lea (1894-1917), ale soţiei acestuia – Alexandra Fiodorovna, cinci copii ucişi de bolşevici la 17 iulie 1918, la Jekaterinburg, au fost aduse în 1998 în capela din St.Petersburg, alături de mormintele celorlalţi ţari: Petru I, Ecaterina I (soţia lui Petru I), Ecaterina a II-a, Alexander I, II, III, Anna I etc.

            Am mai vizitat Casa Comandantului, unde prizonierii politici fuseseră judecaţi de Tribunalul Suprem. Pe o placă erau numele decembriştilor condamnaţi pe 12 iulie 1826 la moarte (cinci dintre ei) sau la închisoare deoarece se revoltaseră împotriva ţarului (în vremea aceea domnea Nikolai I (1825-1835). Tinerii aristocraţi cereau constituţie, libertăţi politice, spirituale. Intelligentsia rusă s-a divizat în această perioadă în pro slavofonă şi pro occidentală.

            Casa Barcă reprezintă barca ce-a dat naştere flotei ruse (după zisele lui Petru cel Mare). Există şi un cimitir dedicat comandanţilor. Primul funerariu a fost pentru Robert Bruce, scoţian de origine, a cărui familie se refugiase deoarece aveau probleme cu englezii care-i atacau mereu pe scoţieni. Robert Bruce supraveghease construcţia pe insula Hare între 1704-1720.

            Monetăria, construită de Antonio Porto. În cadrul fortăreţei se află şi o închisoare pentru cei care comiteau crime împotriva statului, un fel de Bastilie rusească. Însuşi fiul lui Petru I, Alexei, a fost închis si a murit aici în 1718 deoarece încercase să influenţeze politica statului să atace vestul (ceea ce ar fi fost o eroare) în locul estului (unde exista un teritoriu vast, foarte slab populat, care era uşor de cucerit).

            Aici au fost închişi: celebrul romancier Dostoievski (1821-1881), condamnat la moarte datorită ideilor sale liberale, graţiat la locul de execuţie, deportat în Siberia, instabil în viaţă; revoluţionarul şi teoreticianul anarhist Mikhail Bakunin (1814-1876); scriitorul Nikolai Cernishevski (1828-1889) care a scris chiar în puşcărie celebrul roman “Ce-i de făcut?”; scriitorul şi filosoful Alexander Radishcev; teroriştii care l-au asasinat pe ţarul Alexander al II-lea (1855-1881); prinţul anarhist Potemkin (1739-1791), care a murit lângă Iaşi; alexander Ulyanov, fratele cel mare al lui Lenin; celebrii Maxim Gorky (1869-1936) şi Leon Trotsky (1879-1940).

            Monumentul dedicat lui Petru I de sculptorul Mikhail Shemiakin reproduce figura ţarului după masca sa mortuară luată de Bartolommeo Carlo Rastrelli.

 

 

 

            Cine ştia că Rusia cucerise pământ şi în California? Un imperiu care se întinsese pe trei continente, mare cât o plăcintă pe harta lumii – cel mai întins din istorie. Mi-era cunoscut că Alaska fusese colonie rusească, vândută Statelor Unite în 1867 şi devenită stat american în 1959. Şi francezii au făcut greşeala să vândă Louisiana în 1803, deoarece Napoleon avea nevoie de bani pentru războaiele din Europa. Dar în Europa era greu pentru imperii să reziste, fiind teritoriu relativ mic, cu popoare compacte şi populaţie densă..

            În enciclopedia rusească “Gheograf Ghid”, în Letopis Alaski publicată la Mosova în 1948 se scrie despre California rusească ce se întindea de la sud la nord între râurile Livantula şi Colombia (astăzi regiune împărţită între statele California, Oregon şi Washington)

            În 1582 ruşii încep colonizarea Siberiei, pornind de la Urali şi ajungând la Pacific în 1639. În acelaşi timp britanicii atingeau ţărmul de vest al Atlanticului. În 1728, Vitus Bering (de unde şi numele de Strâmtoarea Bering) împreună cu Alexei Cirikov nevighează pe Marea Bering, iar în 1741 descoperă Insulele Aleutine şi Alaska pe care le proclamă teritorii ruseşti. Comerţul cu blănuri de animale îi determină pe ruşi să stabilească posturi permanente de unde să poată lansa vânători şi să aibă unde stoca blănurile. În 1770 se stabilesc în Insula Kodiak comersantul siberian Grigory Shelikhov, stabilind un post permanent.

            Spania şi Marea Britanie încep să trimită expediţii navale în nordul Pacificului între 1769-1776 şi respectiv în 1778 (Căpitanul Cook). Apoi SUA, abia eliberate de sub englezi în 1776, pretinde coasta de nord vest a Pacificului. După moartea lui Shelikhov, soţia lui, Natalia, împreună cu alţi parteneri formează în 1799 compania ruso-americană sub oblăduirea ţarului Pavel I.

            Visul lui Shelikhov era să transforme nordul Pacificului într-o mare în interiorul Imperiului Rusesc. Compania se stabileşte în 1808 în Insula Sitka, unde ridică aşezarea Novo-Arkhangelsk. Dar aprovizionarea coloniştilor dinspre Siberia era dificilă din cauza iernilor dure. Deşi spaniolii, cu care se învecinau ruşii în California închiseseră porturile comerţului cu străinii, un oficial al companiei ruseşti, venit la St.Petersburg, Rozanov, reuşeşte să-l convingă pe comandantul prezidiului spaniol (Don José Dario Arguello) să facă negoţ cu coloniştii ruşi. Compania îl trimite pe Kuskov să aleagă un loc pentru construirea unui fort şi acesta în 1811 alege Golful Bodega (în spaniolă bodega înseamnă chiar… bodegă!). În 1812 ridică Fortul Rossiya (Rusia), folosind multă mână de lucru aleutină şi indiană.

            Puţine rusoaice trăiau în colonie, de aceea bărbaţii ruşi şi cei nativi din Alaska se căsătoreau cu indience din triburile californiene Kashaya, Ţărmul Miwok, Pomo Sudic, cu aprobarea triburilor şi a autorităţilor companiei. Copiii născuţi erau consideraţi creoli.

            Fortul a avut cinci administratori: Kuskov (1812-1821), Schmidt (1821-1824), Pavel Shelikhov (1825-1830), Kostromitinov (1830-1838) şi Rotchev (1838-1841). Coloniştii nu aveau voie să facă negoţ cu profit personal şi trebuiau să se abţină de la vicii (în special de la beţie). Indienii îi preferau pe ruşi ca vecini decât pe spanioli. Nevestele indiene şi copiii creoli i-au însoţit pe ruşi în Alaska şi apoi în Rusia după vânzarea coloniilor.

            În colonie ocupaţiile lor constau în: vânătoarea mamiferelor şi păsărilor, pescuitul, se ocupau cu grădinăritul, cultivarea legumelor, creşterea animalelor, construcţii. Dar aveau şi sărbători. Au făcut şi o Capelă Ortodoxă “Sf. Nicolae”.

            În agricultură nu aveau cunoştinţe de rotaţie a culturilor, nici de fertilizare. Însămânţau grâu, porumb, fasole şi tutun. Din jurnalul Părintelui Veniaminov reiese că şi indienii erau botezaţi în religia ortodoxă. Se mai ocupau cu pielăritul, morăritul, fabricarea de cărămizi, fierăritul, construiau corăbii.

            În 1821, când Mexicul obţine independenţa de la spanioli, marketingul înfloreşte în California, ne mai fiind nici o restricţie comercială.

            Oameni de ştiinţă, artişti, scriitori din Imperiul Rusesc veneau să-i viziteze şi studieze pe colonişti şi împrejurimile, sponsorizaţi de guvern sau din iniţiativă proprie. Scrierile lor au rămas mărturie despre viaţa coloniştilor, dar conţinând şi importante informaţii ştiinţifice de geografie, meteorologie, zoologie, botanică, entomologie (studiul insectelor), etnologie etc.

            De pildă, de la fizicianul şi biologul Georg Heinrich von Langsdorff au rămas schiţe, printre cele mai timpurii, despre indieni. Geografia locului primeşte toponimii ruseşti: Râul Slavianka, Golful Rumiantsev (în onoarea unui conte, Nikolai Petrovich, ministrul Afacerilor Externe şi patron bogat al Companiei Ruso-Americane). Chiar şi astăzi există Marea Bering (după danezul Vitus Bering (1680-1741), navigator şi explorator în serviciul Rusiei).

            Căpitanii Otto von Kotzebue şi Vasily Nikolaevich Golovnin au lăsat memorii despre voiajele lor. Analog, naturalistul Adalbert von Chàmisso, entomologul şi zoologul Johann Friedrich Eschscholtz, artiştii Louis Andreyevich Choris, Mikhail Tikhanov şi Ilya Gavrilovich Voznesensky.

            Recorduri despre vreme înregistrate între a837-1840 au fost sistematic notate de Yuri Chernykh. Hărţi, studii antropologice.

            După 1836 colonia şi compania Ruso-Americană au început să decadă. Efortul lui Baron von Wrangell de a reconcilia pe ruşi cu mexicanii este respins de ţarul Nikolay I, adept al monarhiei absolute. În 1839, ţarul aprobă vânzarea companiei şi teritoriul rusesc în nordul Californiei care oricum se confrunta cu probleme de legitimitate.

            Alexander Rotcher este însărcinat să vândă colonia şi în final îl găseşte pe Căpitanul John A. Sutter care o cumpără pentru folosinţe personale, intrând în posesia ei din 1842. După un secol de prezenţă pe continentul american, Rusia s-a retras în Asia, dedicându-se noilor terenuri acumulate în nordul Chinei. În 1860 China recunoaşte stăpânirea rusească asupra teritoriilor Amurului şi Usuriului din estul îndepărtat.

 

 

 

lotka = barcă, za = pentru, o = despre, vogzal = gară, rulet = ruletă (vestita “ruletă rusească”)

 

 

 

 

 

            Dmitri şi Larissa lucrează acum la găsirea unor tehnici noi de comunicare:

a) prin transferarea instantanee a informaţiei, care poate străbate orice bariere materiale, iar transferarea se face fără absorbţie;

–           aceasta ar folosi la formarea unor sisteme noi de comunicare pentru submarine (care până acum foloseau undele acustice sau sonore) şi se bazează pe teleportarea ne-cuantică a materiei largi (nu doar particule);

–           experimentele de stopare a luminii efectuate la Harvard în 2001 confirmă teoria;

b) comunicare prin folosirea proprietăţilor fizice ale timpului (nu a undelor electromagnetice, cercetarea pornind ca un simplu experiment făcut de prof. Kozyrev în 1960 şi a fost verificat de prof. Stanykovich şi autorii în 1980;

–           undele densităţii timpului se propagă în condiţii diferite de undele electromagnetice şi ele pot penetra substanţe dense pe care undele electromagnetice nu pot;

c) studierea observaţiilor astronomice care prezintă semnale înregistrate derivate din imagini trecute ale starurilor (transmise de razele de lumină) şi imaginile viitoare nevizibile (transmise de undele densităţii timpului).

 

 

 

            Dmitri şi Larissa sunt meseriaşi în fizica nucleară, ideile lor îmi par cumva fantastice…

            Sâmbătă dimineaţa, pe 06 august, din nou în Moscova.

 

 

 

 

            Am cumpărat o enciclopedie rusească din Librăria Moskva cu 20 000 de articole şi cca. 2 000 de ilustraţii: Illiustratrirovannii Enţiklopedeţeskii Slovar, 711,50 ruble (~24 $), tipărită la Ripol Clasic în 2005.

            Vreau să cumpăr informaţiile din mai multe surse.

 

 

 

            Baikal este varianta rusească a Coca-Cola, începând din 1976. Am băut şi eu. Gustoasă, acidulată.

 

 

 

            Accente ale limbii ruse: în regiunea Moscovei se pronunţă karova (vacă), iar în nordul ţării korova (ca şi în engleză: în York (Anglia) se pronunţă butăr (unt), iar în SV Americii batăr).

 

 

 

            La brânză se zice sâr. Dar există în limba rusă efectiv şi cuvântul brânză, care înseamnă brânză bulgărească. Plus cuvântul rusesc (!) mămăligă. Când îi aud pronunţând, pe Dmitri şi Larissa, brânză i mămăligă, mă crucesc. Larissa afirmă că ea ştie să gătească mămăligă cu brânză, care cică e mâncare tradiţională… rusească!

            Păi eu ştiam că e românească ţărănească… mie-n sută!

 

 

 

            Trecând pe lângă Biblioteca Centrală din Moscova, Larissa zâmbeşte că aici se află şi revista care o scot eu cu ruşii, „Progress in Physics”.

            Intrarea la bibliotecă e dificilă pentru cei care nu sunt angajaţiîn mediul academic ori de cercetare local. Aşa că mă mulţumesc s-o văd doar pe dinafară!

 

 

 

            Statuia cneazului Yuri Dolgorukomu, fondatorul oraşului Moscova în 1147.

Peste drum, Primăria. Yuri Lushkov este actualul primar al Moscovei

 

 

 

            Misticism rus: dacă pui o sticlă, după ce-ai golit-o, pe masă o persoană va muri. Cum terminăm o sticlă de bere ori apă minerală, Dmitri o aruncă imediat la gunoi.

 

 

 

            Se reparase conducta de apă caldă la bloc şi am putut să fac o baie pe cinste.

 

 

 

            Tatăl lui Dmitri este evreu, maică-sa rusoaică. Dmitri frecventează sinagoga din capitală.

            Iudaismul se împarte în trei ramuri: ramura ortodoxă (cu centrul în Vechiul Jerusalem), ramura hasid (creată acum 300 de ani în localitatea Liubovich în Bielorusia, dar recent mutată în New York) şi ramura reformată. Când Dmitri stătea în Anglia s-a dus la un rabin în Leeds să ceară ajutor.

― Ai statut de rezident permanent în Marea Britanie? l-a interogat rabinul.

― Nu.

― Ai bani?

― Nu.

― Ai cărţi de credit?

― Nu.

― Ai un post de lucru?

― Nu.

― Dacă n-ai bani, n-ai cărţi de credit, n-ai un post de lucru – a conchis rabinul – înseamnă că nu eşti evreu. Eşti rus! Go out, please! (Pleacă de-aici!)

Eu ştiam că evreii se ajută între ei, am îndrugat. Sunt atâţia evrei în ştiinţă, literatură, arta universală.

― Doar în politică, adaugă Dmitri.

― La români e mai rău, continui eu. Dacă unul în exil realizează ceva, ceilalţi din ţară sau din diaspora sar pe el, îl înjură, îl defăimează. Românii se resping între ei ca particulele din fizică încărcate cu acelaşi fel de electricitate! Noi avem şi vorba „Nimeni nu-i profet în ţara lui”.

Dacă, în trecut, anunţam prietenilor micile împliniri ştiinţifice ori artistice, acum caut să le-ascund (!).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

            Bomboane ruseşti (ruski confeti) de la fabrica Korkunoff pentru consoartă. Aşa mi-a comandat! (Am o nevastă „scumpă”! De fiecare dată când mă-ntorc de la conferinţe trebuie să-i aduc cadouri.)

 

 

 

            Pensionarii au card-uri gratuite de circulat pe autobuze, tramvaie şi metrou.

 

 

 

            Am donat câte un set de cărţi la Biblioteca Rusă de Stat şi la Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii „Lomonosov” din Moscova. Alt set l-am expediat prin poştă la Biblioteca Universităţii Kazan, Republica Tatarstan unde a fost profesor Nikolai Lobacevski (1792-1856), fondatorul geometriei neeuclidiene – pentru că geometriile mele sunt parţial euclidiene şi parţial neeuclidiene.

 

 

 

            Hai să-i scriu Monu-lui Mircea în rusa mea chinuită şi după ureche:

ПРИВЕТ ДРУГ МОНУ!

Я НЕ ГАВАРЮ ПО РУСКІ…

Я РЮ ВОДКА И ЕСТЬ СЕЛОТКА.

ДО СВИДАНИА!

 

(Salut prietene Monu! Eu nu vorbesc ruseşte… Eu beau vodcă şi mănânc peşte murat. La revedere!)

 

            O să râdă, o să facă haz. El găvăreşte bine.

 

 

 

            În magazine cumpărătorii lasă genţile la intrare într-un fel de cutii poştale ca bagajele la aeroport. Şi le iau la plecare.

 

 

 

            Sătenii n-au locuri de muncă, de aceea se apucă de băut din tinereţe, la 40 de ani arată gârboviţi, ca moşii, iar majoritatea mor înainte de a împlini 60 de ani.

 

 

 

            Blocuri înalte şi lungi prin Moscova, ca-n Bucureşti. Stil arhitectonic socialist!

            Marea piaţă Cerzikovski. Fabrica de încălţăminte „Sokol” (în traducere „şoim” – mi-amintesc că pe colegul meu de bancă de la Liceul Pedagogic din Craiova îl chema Socol Nicolae; nu cunoşteam atunci etimologia patronimicului său).

 

 

 

            Ruşii au destul petrol în Caucaz (de-aia nu vor să renunţe la Cecenia) şi-n Siberia. Deci nu-i interesează noua energie.

 

 

 

            Pe 07 iulie 2005 a fost ucis Mikhail Evdokimov, popular actor şi umorist rus, împreună cu soţia, şoferul şi gardianul. Devenise guvernator al Provinciei Altai. Decizia de a intra în politică acum doi ani, declarau prietenii, s-a dovedit… mortală!

            Mafia rusească îi vânează pe cei bogaţi şi dacă nu plătesc „cotizaţia” îi lichidează.

            Încât Dmitri conchide că e mai bine să fii sărac… că te lasă-n pace şi n-au ce-ţi fura!

 

 

 

            Adolescente prin metrou, autobus cu pantaloni trei sferturi, strânşi pe corp – asta o fi moda (eu am rămas bătrân şi demodat)… cu picioare lungi, senzuale. Le stă bine ale dracu’…

 

 

 

            Cartea comună (Dmitri-Larissa-Florentin) privind spaţiile neutrosofice în Teoria Relativităţii va apărea şi-n limba rusă la un editor din Novosibirsk.

 

 

 

 

 

            Pentru că am vizitat o moschee în St.Petersburg, hai să cunosc şi o sinagogă în Moscova, ca să-i împac şi pe unii şi pe alţii. Musulmanii cu iudeii se-nţeleg ca purceaua cu căţeaua!

            Sinagoga se află înăuntrul Centrului Cultural Evreiesc. Nici o firmă pe clădire (probabil să nu afle teroriştii). Dmitri îmi explică obiceiurile: trebuie să pui pe vârful capului o kipa (un fes mic), apoi te speli pe mâini şi nu te ştergi. Când intri şi ieşi trebuie să atingi cu degetele un semn (mezuza).

            Înăuntru un rabin bărbos cu pălărie neagră se ruga dând mereu din cap. Pe mese, Vechiul Testament în ediţie bilingvă (rusă şi ebraică). În ebraică se scrie de la dreapta spre stânga. Mulţi evrei nu mai ştiu ebraică, doar rusă. În sinagogă bărbaţii stau jos, iar femeile la balcon.

            Manuscrisul „tora” (fragmente de fapt, din Vechiul Testament) este ţinut la locul sacru aron codesh (un fel altar).

            ― Religia e ca mâncarea când ai nevoie de ea, glăsuieşte rabinul. Şi îi aplică lui Dmitri ritualul numit „Filin”, înfăşurându-i la mâna stângă şi la cap un mic aparat negru cu cordon – de parcă ar fi telegrafist.

            Finanţarea acestui Centru Cultural provine de la miliardari şi milionari evrei din lume, de pildă Abramovich Roman Arkadievich, cel care a cumpărat echipa britanică de fotbal Chelsea.

 

 

 

            Soljeniţân (n. 1918) trăieşte într-o suburbie a Moscovei. Are 87 de ani. Şi-a construit o casă aidoma celei americane din Vermont, unde a locuit în exil.

 

 

 

            Staţia de metrou „Chitai Gorod”, care înseamnă cartierul chinezesc (precum în SUA „China Town”)

 

 

 

            O stradă în vechea Moscovă – Lavrushinski, după numele unui scriitor şi colecţionar.

 

 

 

 

 

            Coborâm din metrou pe Podul Universităţii, de unde se zăreşte un colţ al capitalei. Zonă muntoasă. Ne plimbăm prin Grădina Universităţii. Se vede complexul sportiv (Coloseum).

            Clădirea Universităţii „Lomonosov”, construită în epoca stalinistă, seamănă cu „Casa Scânteii” din Bucureşti! Vivat Alma Mater!

            Profesorii renumiţi au apartamente chiar în campus. Asta-i bine pentru că nu mai pierd timpul cu transportul, se pot dedica mai uşor cercetării.

 

 

 

            La masă, un chec maroniu – Kavrishka, al cărui gust e ca turta dulce.

 

09 august 2005

 

Cu Dmitri merg la Pushkino, un mic orăşel la 120 km de Moscova. 100 de ruble (≈3,3 $) biletul de autobus.

Miliţienii ruşi sunt îmbrăcaţi ca foştii miliţieni români (de fapt noi i-am copiat!). Păduri multe şi înalte, fâneţe de-a lungul şoselei. Lanuri de floarea-soarelui. Companii, nu de petrol ci de mega-petrol. Au zăcăminte uriaşe.

Stejari, mesteceni, conifere. Râul Okar, mare precum Oltul. Doar câteva semne de circulaţie, cu litere latine pe lângă cele chirilice:

 

БЕЛГОРОД – BELGOROD

 

Pushkino este un oraş de cercetare ştiinţifică, fondat de Franck în 1970, cuprinzând şapte organisme precum: Institutul de Fizică a Celulei, Institutul de Proteine, Institutul de Inginerie Genetică, Institutul de Microbiologie, Institutul de Cercetări Chimice, Institutul de Biologie şi Institutul de Matematici Aplicate.

Un experiment nuclear costă în medie o sută de mii de dolari, iar un experiment chimic numai zece mii de dolari şi sunt finanţate de guvern sau de fundaţii private.

Mă interesa un experiment de producere a unei forme noi de materie, în afară de antimaterie, nematerie (unmatter), dar investigaţiile mele teoretice în această direcţie sunt incipiente.

Am prezentat o introducere în logica / mulţimea / probabilitatea neutrosofică, generalizări ale logicii / mulţimii fuzzy, plus aplicaţii în care am atins şi cele din fizica cuantică – motiv pentru care mă şi invitaseră la Institutul de Biofizică Teoretică şi Experimentală.

Fişierul în PowerPoint şi PDF l-am încărcat pe computerul lor. Mi-au furnizat şi un traducător, Grigory Smenov, care fusese şi interpretul ambasadorului Irlandei.

Pe vremea comunismului era descurajată învăţarea limbilor străine şi de aceea sunt mulţi cercetători în vârstă care nu vorbesc engleză. Au asistat: Simon Shnoll, şeful departamentului de Măsurări Fizice, Valery Kolombet (autor al multor cărţi), Dmitri Kharakoz (care m-a întrebat deseori), Tatiana Zenchenko, Victor Morozov, doi studenţi doctoranzi: Maria Prosandeeva şi Vadim Ogeredov. Dmitri Rabounski şi Victor Panchelyuga (care a studiat în grecia), cunoştinţe mai vechi, au fost de asemenea prezenţi – printre alţii.

După fiecare prezentare luam câte o pauză, cu nelipsitul ceai, pizza, prăjiturele şi biscuiţi, urmate de discuţii. Le dădeam exemple ruseşti – spre amuzamentul lor – simple, uşor de înţeles. De pildă, privind probabilitatea neutrosofică, am spus că echipa de fotbal Lokomotiv Moskva are şansa să câştige, să piardă sau să facă meci nul, deci trei componente (nu două ca în logica fuzzy). Analog, privind candidatul lui Putin în alegerile prezidenţiale. S-au identificarea unui submarin rus de către NATO (!) prin procesarea imaginilor. Ori metoda sonar de analiză a solului subacvatic: se trimit semnale care sunt reflectate. Fiecare semnal este încărcat cu energie, iar în momentul contactului cu solul o parte din energie este absorbită. Semnalul reflectat conţine mai puţină energie – după această cantitate se determină tipul solului. De exemplu: nisipul absoarbe mai multă energie decât stânca. S-au format tabele statistice privind energia absorbită de fiecare tip de sol.

 

 

 

            La 15 km de Pushkino există un alt oraş, Protvino, de cercetări nucleare, precum Los Alamos în America – din cauza prafului nuclear şi a radiaţiilor produc cancer şi boli cerebrale (Alzheimer).

 

 

 

 

 

 

 

            Institutul de Biofizică a fost vizitat de savanţi renumiţi, precum Nikolay Timfeev Ressovsky (îi văd poza afişată), ori Igor Tamm, care a luat Premiul Nobel în Fizică (împreună cu alţi doi cercetători) pentru explicarea efectului ori radiaţiei Cerenkov.

 

 

 

            Există microbus ori autobus la fiecare jumătate de oră care conectează Pushkino cu Moscova.

 

 

 

            După mine a prezentat Victor Panchelyuga „Efectul Shnoll”, care constă în următoarele:

–           măsurarea fluctuaţiilor unui proces (biologic, chimic, fizic);

–           construirea histogramelor corespunzătoare;

–           compararea automată a histogramelor similare;

–           concluzia care se trage constă în faptul că indiferent de tipul procesului, într-un interval de 24 de ore există histograme similare (se estimează chiar la sute de perechi similare) în fluctuaţia din spaţiu timp. Acest efect este aplicat în medicină şi este important în receptarea unui semnal aflat sub zgomot (bruiaj) – determinarea funcţiilor periodice în interiorul zgomotului (detectarea regularităţilor în cadrul iregularităţilor).

Victor Panchelyuga a încercat şi un experiment pentru detectarea undelor gravitaţionale, dar nereuşit.

În testarea histogramelor similare a făcut un program în care va utiliza logica fuzzy şi logica neutrosofică prin calcularea distanţelor dintre punctele maxime / minime corespunzătoare, dintre tangentele unghiurilor dar şi studierea părţii nedeterminate (când numărul extremelor diferă).

Victor Morozov a prezentat, în nanotehnologie, metode de recunoaştere a proteinelor. Nanotehnologia ia un mare avânt astăzi, investindu-se milioane de dolari. V. Morozov lucrează în cercetare şi la o universitate din Virginia, Statele Unite, semnând un contract pe doi ani. Există instituţii în America unde se vorbeşte numai ruseşte fiindcă sunt numai specialişti proveniţi din fosta URSS.

Maria şi Victor Panchelyuga m-au dus să văd radio-telescopul care se întinde pe lungime de 1 km lângă Pădurea Pusha, pădure în care trăiesc atâtea vulpi că pătrund şi-n oraş, în căutare de hrană. Radio-telescopul doar recepţionează semnale (nu şi transmite) din galaxia noastră dar şi din alte galaxii. O clădire cu acoperiş verde (pentru camuflare?) serveşte la colectarea datelor astronomice.

 

 

 

            Înapoi la Moscova. Victor Panchelyuga a trimis un sms pe telefonul lui Dmitri să ne întâlnim într-o staţie de metrou.

            Larissa şi Dmitri mi-au pregătit mâncare tradiţională rusească:

– kapcionka = peşte afumat;

– kalmar = sepie uscată;

– vobla = peşte sărat şi uscat;

– pâine georgiană şi caucaziană (asemănătoare cu pita românească);

– legume şi bere Porter.

 

 

 

            Cu religia nu te joci, dogma-i dogmă. În sec. XVI contesa Morozova a fost decapitată pentru că a propus ca ortodocşii să se închine folosind numai două degete, în loc de trei!

 

 

 

            Alexander Puşkin, poetul, era un sfert etiopian, iar tenul său negricios (mulatru). Petru I înfiase un copil negru, Abram Petrovici Ganibal, fiul unui şef de trib etiopian şi-l aduse în Rusia. Acesta a primit o educaţie aleasă şi a ajuns inginer naval. S-a căsătorit cu o rusoaică şi a avut câteva fiice. Una dintre ele s-a măritat cu un rus din familia Puşkin şi aşa s-a născut marele poet.

            Alexander Puşkin a urmat Şcoala Regală, accesibilă numai familiei şi rudelor ţarului şi prietenilor acestora. S-a căsătorit cu Natalia Nikolaevna Goncearova, o femeie foarte frumoasă, cu care a avut cinci copii în şapte ani de  căsnicie. Acesteia îi plăcea să danseze atât de mult încât şi însărcinată în luna a opta mergea la dans.

            Puşkin s-a duelat deseori din cauza amantelor sale. La un an după uciderea poetului în duel, Natalia se recăsătoreşte şi mai are patru copii şi cu noul soţ.

 

 

 

pivo = bere; ceai = ceai; holât = rece; ţerkov = biserică;

sfekla = sfeclă; morkovi = morcovi.

 

 

 

            ― Bă’, dar n-am găsit moldoveni pe aici?

            ― Ooo, îi vezi în piaţă, vând producte.

 

 

 

            Un muzeu dedicat lui Lenin, în Piaţa Roşie. Biserica ortodoxă „Santa Maria”. Femei tinere intră acoperite cu basmale (n-au voie să li se vadă părul). Un călugăr cu plete, barbă lungă şi ochi albaştri colectează donaţii.

            Magazinul GUM.

 

 

 

            Intru la Muzeul de Istorie cu exponate din Epoca de Piatră şi până în sec. XVII.

            Îi las bani Larissei să cumpere bilete, dar casiera zice că vrea să mă vadă că sunt străin (şi trebuie să plătesc triplu!). M-a întrebat ceva, am înţeles că dacă-s rus, am dat din cap (nu s-a prins)…

            Muzeul de istorie a fost înfiinţat în 1872 printr-un decret al ţarului Alexander al II-lea (1855-1881). Printre cei dedicaţi organizării muzeului se numără: arheologul A.S. Uvarov (1825-1884), istoricul I.Y. Zabelin (1820-1908), arhitectul V.O. Sherwood, inginerul A.A. Semenov, pictorul F.G. Toporov.

            Sunt cuprinse 4,5 milioane de obiecte şi 14 milioane de pagini de documente. Pe lângă imagini şi veştminte ale prinţilor, ţarilor şi ţarinelor, împăraţilor şi împărăteselor (de la Yaroslav cel Înţelept – care a domnit în sec. XI – până la Alexander al III-lea), se află şi exponate despre viaţa cotidiană a rusului obişnuit.

            Epoca de Piatră subdivizată în paleolitic ( cea mai lungă perioadă din istoria umanităţii – cca. 2 000 000 î.C.-cca. 10 000 î.C.), caracterizat prin folosirea uneltelor de piatră şi os, vânat, pescuit, culegerea plantelor; mezolitic (cca. 10 000 î.C.-cca. 8 000 î.C.), caracterizat prin exploatarea resurselor locale; neolitic (cca. 8 000 î.C.-cca. 3 500 î.C.), caracterizat prin unelte şlefuite, ceramică, ţesut, cultivarea pământului şi creşterea animalelor.

            Sunt reconstruite pictografic imagini din fauna şi flora de atunci, precum şi evoluţia humanoizilor: Australopithecus – care a trăit acum 2-6 milioane de ani în Africa; Pithecanthropus – care a trăit acum 0,2-1,8 milioane de ani şi a emigrat în Asia şi Europa; Neanderthal – care a trăit acum 35-200 de mii de ani în Europa şi Cro-Magnon – care e omul de astăzi aparţinând lui Homo Sapiens.

            Apoi Epoca Fierului (mileniul I î.C.), cu obiecte din Europa de Est (şi din nordul Mării Negre).

            A urmat Evul Mediu (cca. 476-1450 d.C.) cu migraţia popoarelor. Nu se cunoaşte exact cauza acestor migraţii, probabil datorită suprapopulării, a situaţiilor politice, ori jefuirea altora. Unele popoare au dispărut, altele au dat naştere unor etnii noi. Dintre triburile germanice emigrate din teritoriile baltice, cei mai cunoscuţi sunt goţii, care în sec. II-III d.C. s-au aşezat în bazinele râurilor Dniester, Bugul de Sud şi-n nordul Mării Negre. Triburile polietnice conduse de huni s-au mutat din Asia Centrală în estul şi centrul Europei în sec. IV-V formând un stat în Pannonia (teritoriu între Dunăre şi râul Sava) care n-a durat mult; cel mai important rege al hunilor a fost Atilla (cca. 433-453).

            Slavii sunt menţionaţi prima dată în surse bizantine între anii 500-750 d.C. Sunt prezentate, cultura Chernyakov – de pe teritoriul denumit Imperiul lui Hermanarikh, influenţată puternic de cultura romană; culturile triburilor pădurene din estul Europei (sec. I-VIII d.C.), ale hoardelor din regiunea râului Moscova, râului Oka, din Perm, de lângă munţii Urali, din regiunea Volgăi, din zona asiatică (de la Altai până la malurile Syr-Darya), din regiunea Munţilor Altai (triburile turce, de exemplu, din statul întemeiat de Yenisei Kirghiz – sec. VIII-IX).

            Trei state s-au format în estul Europei în Evul Mediu: Khazar Kaganat (pe Volga în jos, în bazinele Donului, la Marea Azov şi în stepele caucaziene), în sec. VII-VIII; Statul Bulgar pe Volga mijlocie în sec. IX şi simultan, Statul Rus Vechi (în anul 862 d.C.).

            Cele mai vechi manuscrise ruseşti păstrate sunt „Evanghelia lui Ostromir” (1506) şi „Antologia” (Izbornik) de Svyatoslav (1703). Conform unor surse arabe şi bizantine din sec. X, sunt înfăţişate scene din ritualuri medievale.

            Pictorul G.I. Semiradsky s-a inspirat din documentele timpului. De exemplu, într-o barcă cu prora încrustată în formă de cap de dragon zace un bărbat bogat decedat. Sunt sacrificate animale dar şi o tânără femeie care trebuie să-l acompanieze pe cel stins din viaţă în imperiul morţii – bărcii i se dă foc împreună cu cadavrul şi tânăra femeie (funerariu medieval)…

            Analog, a fost pictat episodul luptei dintre Prinţul Kievului, Svyatoslav Igorevich şi Imperiul Bizantin, pentru fluviul Dunărea din anul 972 d.C. la fortăreaţa Dorospol.

            Influenţe scandinave în cultura timpurie rusă – de exemplu, imaginea lui Thor (zeul scandinav al războiului) ca decor pe cuţite.

            Cronica lui Radzivillov, „Povestea anilor trecuţi”, din sec. XII. Vladimir, Mare Prinţ de Kiev, apără în 1015 frontierele ruseşti de atacul pecenegilor (popor turcesc înfrânt de bizantinii ajutaţi de cumani în 1091).

            Prima colecţie de legi, Russkaya Pravda, este scrisă în sec. X sub Prinţul Yaroslav cel înţelept şi dezvoltată în sec. XI de fiii săi.

            Monede vechi, obiecte de aur, argint. Primul Mitropolit rus, Illarion, şi predica sa.

            Cele dintâi aşezări urbane (Gardarika – pământul oraşelor) se dezvoltă în sec. XI-XIII: Kiev, Novgorod, Chernigov,

            Fresce din biserici precum Sf. Naştere Virgină din Kiev (ridicată de Vladimir I în 988), Biserica Mântuitorului (1199).

            În feudalism (sec. XII) are loc împărţirea administrativă în 15 state independente, principate şi teritorii. Mereu aveau loc războaie intestinale. Dar se impune o limbă comună, cod penal comun.

            O remarcabilă operă literară a fost scrisă în 1180 – „Povestea campaniei lui Igor”, despre lupta Prinţului Igor (cu spade lungi) împotriva lui Polovtsky (cu săbii).

            Mongolii ocupă aproape toată ţara între 1238-1240. În timpul invaziei, locuitorii îşi îngropau lucrurile valoroase, dar mulţi nu mai apucau să le recupereze.

            Literatura medievală cuprinde cronici religioase, cărţi instructive, pelerinaje, hagiografie, enciclopedii creştine (de exemplu „Tratatul de şase zile”, de Gheorghi Pisida, din sec. XII).

            Abia în sec. XV se unesc toate provinciile ruseşti şi-şi consolidează hotarele contra suedezilor şi germanilor.

            Genghis Khan (1167-1227), devenit în 1206 hanul tuturor mongolilor prin unirea triburilor din Asia Centrală, formează un stat unitar mongol cu capitala la Karakorum. În mai puţin de o jumătate de secol hoardele mongole se-ntind de la Oceanul Pacific până la Marea Mediterană. Genghis Khan, care-şi luase titlul de Temüdjin, lăsase poruncă urmaşilor să întindă stăpânirea spre vest, până la „ultima mare”, adică până la Oceanul Atlantic. Aşa că Hoarda de Aur năvăleşte spre Europa. Batu Khan, nepotul lui Gengis Khan, între 1236-1237 ajunge pe Volga, nordul Caucazului, Crimeea, stepa Polovtsian. În Caucaz trăiesc multe popoare mici, precum: adygi, kabardinieni, circassieni, ossetini.

            Mongolii lăsau în urma lor praf şi cenuşă! Există balade şi povestiri populare despre năvala lor. Una dintre ele se numeşte „Viaţa Eufrosinei din Suzdal”, despre apărarea Mânăstirii Rizoplozensky din Suzdal.

            În sec. XIII ruşii sunt prinşi în cleşte, ameninţaţi din est de către mongoli şi din vest de suedezi şi germani. Prinţul Alexander Yaroslavich (canonizat Nevsky) învinge regimentele suedeze în Bătălia de pe Neva (de unde i se trage pseudonimul) în 1240. Iar Cavalerii Teutoni sunt distruşi în Bătălia de pe gheaţa Lacului Chudskoe.

            În sec. XIV-XV Principalitatea Moscovită se impune în faţa celorlalte aşezări ruseşti, ducând la unitatea statului. Pictorii V.N. Sigorsky şi N.P. Smolyak, în 1947 zugrăvesc un tablou despre cum ar fi arătat Kremlinul în sec. XVI, consultând documentele vremii.

            Primul cod de legi al Statului Unitar Rus este elaborat în 1497 (Sudebnik). Iobăgia este legalizată, ţăranii neputându-se muta de pe o moşie pe alta.

            În sec. XVI, Prinţul Vasily al III-lea consolidează unirea NE-ului şi NV-ului rusesc.

            Suzeranitatea mongolă ia sfârşit în 1480, în timpul domniei lui Ivan al III-lea (1462-1505). Khan Akhmat n-are curaj să atace armata lui Ivan al III-lea pe râul Ugra după ce ţarul rus refuzase în 1476 să plătească tribut hoardelor. O altă victorie importantă contra hoardelor mongole fusese repurtată de Dmitri Donskoy în 1380 la Kulikovo.

            Sfinţii pictaţi în sec XVII au chipurile ţarilor Vasily cel Mare şi Pafnuty cel Mare(!). Alte tablouri din expoziţie prezintă conducători ruşi din sec. XVI-XVII: Feodor Ioannovich, Mikhail Feodorovich, Aleksey Mikhailovich, Feodor Alekseyevich.

            Cultura s-a manifestat prin picturi de icoane, obiecte de artă, construiri de biserici, cronici (din Tver, Novgorod, Pskov), Evanghelia lui Andronik (sec. XV). Dintre operele literare amintim „Zadonshchina”, creată după Bătălia de la Kulikovo, „Povestea masacrului din Mamai”, „Cronicile din Moscova ale tuturor ruşilor”.

            Răscoalele ţărăneşti din sec. XVII. S-au păstrat în muzeu şi documente funciare (o carte despre plătirea taxelor de către cetăţeni, Dozornaya Kniga din Beluzero). Un cod al vieţii de familie, Domostroi, scris de Preotul Silvester pentru fiul său, în timpul ţarului Ivan cel Groaznic.

            Oraşul feudal reprezenta rezidenţa şi fortăreaţa conducătorului şi avea ziduri de apărare.

            Rubla, moneda rusească, este introdusă în 1534 şi are ca subdiviziune copeica – 1 rublă = 100 copeici, polushka (¼ de copeică) şi altyn (3 copeici) nu se mai folosesc astăzi.

            Trei dinastii de ţari au condus imperiul rusesc: Roerik (826-1598), de origine scandinavă; Godunov (1598-1613), fondattor Boris Feodorovich (ţar între 1598-1605) şi Romanov (1613-1917), fondator Mikhail Feodorovich (ţar între 1613-1645), dinastie înlocuită de ramura Holsein-Romanov (1762-1917) începând cu Petru al III-lea până la Nikolai al II-lea.

            Domnia lui Petru cel Mare (16821725) a debutat printr-o criză politică. În 1682 el avea zece ani, iar conducerea statului era asigurată de o regentă (Sophia) pe care Petru o îndepărtează în 1689.

            Patriarhia rusească s-a format în 1589, cea mai mare din lumea ortodoxă, după ce Mitropolitul Jonas asigurase independenţa Mitropoliei Ruse faţă de Patriarhia din Constantinopol în 1452.

Patriarhul Nikon, în sec. XVII consolidează şi unifică liturghiile şi cărţile religioase. Dar între 1666-1667 are loc schisma (raskol) Bisericii Ortodoxe prin condamnarea vechilor credincioşi.

Compozitorii Feodorv Krestyanin şi A.Titov creează muzică religioasă în sec XVI, folosind notaţia veche (znamennyy) dar şi portativul cu cinci linii european.

Rusia se occidentalizează în sec. XVI-XVII. Iluministul Simeon Polotskiy a creat primele texte dramatice, iar A.S. Matveev a contribuit la organizarea primului teatru rusesc (1672).

Un pictor celebru din sec. XVII este Karp Zolotarev, autorul icoanei Maicii Domnului.

Într-o sală a muzeului se află un glob mare, fabricat în Olanda de succesorii cartografului Willem Blew în 1690, reprezentând descoperirile geografice până la data aceea, cumpărat de Petru cel Mare în 1697. Ivan cel Groaznic încercase încă din sec. XVI crearea hărţii statului său.

Prima carte tipărită este „Apostolul”, de Ivan Fedorov, în 1564, iar primul manual de gramatică numit „ABC” în 1634. O carte de istorie, „Sinopsis”, de I. Gizel se publică în 1674 la Kiev.

Academia Slavonă-Greacă-Latină este înfiinţată în 1682 de Simeon Polotskiy.

Ruşii au susţinut multe războaie de cuceriri şi acces la mări. Ivan cel Groaznic, după trei campanii victorioase contra Khanatelor mongole la est de Volga, le anexează între 1552-1526 şi obţine acces la Marea Caspică, iar în 1558 acces la Marea Baltică.

În anul 1690 Petru cel Mare obţine acces la Marea Azov prin campania sa împotriva Turciei care controla estuarul Donului şi Khanatul din Crimeea. O armată regulată se formase deja din vremea lui Ivan cel Groaznic.

 

 

 

            Larissa obosită, iar eu şi mai şi! Am slăbit 10 lbs (4,5 kg) în acest periplu (ce bine!) dar nu m-am lăsat.

 

Vade Mecum (hai cu mine!)…

 

            Şi ne-am dus la Galeria Tretyakov din Moscova. Înfiinţată de comerciantul şi industriaşul Pavel Mikhailovich Tretyakov (1832-1898) în 1856 când a început să colecţioneze tablouri. El donează în 1892 Consiliului Municipal 1 287 de picturi, 518 desene, 9 sculpturi, toate ruseşti din sec. XVIII-XIX, precum şi din Vestul Europei colecţionate de fratele său Sergei Mikhailovich (fost primar al Moscovei) – 75 de picturi, 8 desene şi 5 statuete.

            În prezent, galeria numără peste 100 000 de obiecte de artă din sec. X-XX. Predomină portretele şi stilul realist, conform gusturilor fraţilor Tretyakov.

Nu existau astfel de muzee cu artă rusească la acea vreme, creaţiile artiştilor fiind dispersate prin diverse colecţii private. Pavel Tretyakov a fost asociat la sfârşitul sec. XIV mai mult cu Societatea pentru Expoziţii de Artă Itinerantă, fiind principalul cumpărător al acesteia.

Ţari, ţarine, conţi, contese, mareşali prezentaţi în tablouri. Un recunoscut portretist: D.G. Levitsky (1735-1822).

C. Kiprinsky (1782-1836) este autorul celui mai cunoscut portret al lui Puşkin. A studiat pictura în Italia. Dacă arta timpurie, sec. X-XVII, abunda în subiecte religioase, apoi în imagini/figuri ale nobililor, sec. XVI-XVIII, abia în sec. XIX coboară în mijlocul oamenilor obişnuiţi şi a vieţii uzuale. Astfel, Vasily Trojinin (1776-1857) zugrăveşte „Dantelăreasa” în imagine poetică. Analog, Pavel Fedotov (1815-1852) coboară în cotidian.

Galeria cuprinde şi o bibliotecă însumând peste 200 000 de volume despre artă, dispozitive de restaurare, holuri de conferinţe, un studio pentru copii.

Fiica lui Tretyakov, Alexandra Pavlovna Botkina, a scris o carte despre tatăl ei şi crearea galeriei. Colecţionarul nu a ţinut cont de dispreţul sau dezaprobările criticilor de artă şi a colecţionat tot ce i-a plăcut lui.

Femeile, în secolele trecute, ce rochii înfoiate, largi, dantelate aveau! Azi le vezi în pantaloni de parcă ar fi bărbaţi (ori fiinţe asexuate de nu-ţi trezesc nici un simţământ). Feminitatea şi feminismul s-au transformat. Societăţile evoluează spre omogenizare? Culturile converg?

Un tablou de V.G. Shvartez (1838-1869) înfăţişându-l pe Ivan cel Groaznic după ce şi-a ucis fiul – după unele surse l-ar fi omorât din greşeală, după altele din cauză că fiul s-ar fi luat de tânăra nevastă a ţarului.

Portretul lui Vladimir Dal, autorul unui dicţionar de limbă rusă, executat de pictorul V. Perov (1834-1882). Portretul dramaturgului naţional A.N. Ostrovski (1823-1886) de A. Petrov. Portretul scriitorului universal, cu o vastă operă, Lev Tolstoi (1829-1910) de Ivan Kramskoi.

Am văzut şi portretul lui Gogol (1809-1852) cu ale sale „Suflete moarte”, roman tradus şi-n româneşte, de o mare forţă plastică şi comică (publicat în 1842).

Peisaje din Crimeea de F. Vasiliev (1850-1873), care a murit tânăr de tuberculoză.

Neva îngheţată în St.Petersburg, iarna, circulau sănii şi oameni pe gheaţă – într-un cunoscut tablou de A.Bogolubov (1824-1896). Marea Neagră (atât, numai apa) pictată la dimensiuni mari de I.Aivazovski (1817-1900).

Alţi pictori: V.Polenov (1844-1927), N. Kuznetzov (1850-1929), A.Vasnetsov (1856-1933) sau I. Levitan care n-avea casă şi era mereu bolnav (1860-1900), S. Ivanov (1864-1910), A.Rugabushkin (1861-1904). Îmi vine mereu să socotesc câţi ani a trăit fiecare.

M.Vrubel (1856-1910), o compoziţie simbolică pe sticlă, dar imagini mitice („Prinţesa-lebădă”). Un reprezentant al primei dinastii, N. Roerich (1874-1947), pictor care a trăit şi a fondat un muzeu în India (Hymalaya) – ca nişte nebuloase pânzele sale, pe mov, gri, albastru închis; Ilena Roerich, soţia lui, a scris cărţi despre yoga (cum să primeşti informaţii din cosmos).

V.Sarov (1865-1911), impresionist. Peisaj îngheţat de Alexei Savrasov (1830-1897), „Corbii s-au întors” (1871), amintind de iernile friguroase din stepele ruseşti.

Clasicul peisagist Ivan Shishkin cu celebrul său tablou „Pădurea de pini” (1872), atât de perfect c-am avut impresia la început că e o fotografie!

În sec. XV-XVI pictura înflorea prin Theophanes Grecul (născut în Bizanţ), Andrei Rublev şi Dionysius. În sec. XVIII apăreau portretiştii Fiodor Rokotov, Dmitri Levitsky şi Vladimir Borovikovsky.

 

 

 

            În prima jumătate a sec. XIX alţi portretişti: Vasily Tropinin, Orest Kiprensky, Karl Briullov. Sunt create şi opere la scară enormă de către Alexander Ivanov – la o pictură, “Hristos în mijlocul poporului”, a lucrat 20 de ani (se înfiinţase deja Academia de Arte din St.Petersburg)!

În urma mişcării populiste din anii 1870 în Rusia, creaţia artistică este dirijată spre descrierea vieţii şi mediilor populare. Astfel, Ilya Repin (1844-1930) zugrăveşte intelligentsia populistă.

Alţii abordează teme diverse: Vasily Surikov picturi istorice, Viktor Vasnetsov se inspiră din folclor, Vasily Vereshchagin pictează scene de război, moderniştii (din curentul Sezession, asemănător cu Art Nouveau) apar în anii 1880 şi 1890: A.Arkhipov, fraţii Korovin, M. Nesterov, V.Serov.

La începutul sec. XX se publică revista Mir Iskusstva (Lumea Artelor) condusă de A.Benois, K.Somov, M.Dobizhinsky,Y.Lanceray, Z.Serebriakova, I.Grabar, N.Roerich.

Victor Borisov-Musatov introduce simbolismul poetic, influenţând pe M.Saryan, N.Krymov, P.Kuznetsov, K.Petrov-Vodkin.

Am mai vizitat o galerie de desene, una de acuarele, iar la subsol o expoziţie arhaică ortodoxă (icoane pe sticlă şi lemn).

 

 

 

 

 

sredni = mijlociu, zabâti = a uita

 

 

 

            Ia hai să şi număr până la cinci:

 

adin = unu (1), dva = doi (2), tri = trei (3),

cetâri = patru (4), piatr = cinci (5)

 

 

 

            Şi n-am apucat să văd, aşa cum mă afătuise mentorul meu apiritual într-ale călătoriilor, MM sau Mémé, din Rm.Vâlcea, Mircea Monu (care mi se adresează prin e-mail “Salve Florentinus Paradoxisticus Maximus”, prescurtat SFPM…), deci n-am apucat să văd din Kremlin, Arsenalul, “unde sunt expuse observării şi piese din tezaur, desigur nu cel românesc, pe care nici Brejnev, Gorbaciov sau Putin nu l-au văzut”, continua MM.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial românii ascunseseră tezaurul ţării într-o peşteră prin munţii Gorjului, pe la Tismana, îl păzea un preot, dar l-au descoperit ruşii când au trecut peste noi şi l-au “luat” ca să-l păzească de nemţi şi au “uitat” să ni-l înapoieze!

Larissa îmi spune că pentru vizitarea Arsenalului ne trebuia rezervare cu o lună înainte şi să fi fost într-un grup…

 

 

 

            Poeţi ruşi care mi-au plăcut: Lermontov, romantic, decedat tânăr (1814-1841) şi Esenin, imagist, de inspiraţie ţărănească, care devine alcoolic şi se sinucide la 30 de ani, (1895-1925).

 

 

 

padiom = să mergem, tvarojnik = mâncare

 

 

 

            60 de ruble biletul la Muzeul de Artă “Puşkin” din Moscova. Statuia uriaşă “David”, de Michelangelo la intrare. Sculpturi de zei din Grecia Antică şi Roma Antică.

Alexander Archipenko (1887-1964), rus exilat în America, trecut şi prin Şcoala din Paris (1910-1914), cu sculpto-picturile sale (asamblări).

Câţiva pictori moderni (după care-s eu ahtiat): de Chirico, Chagall, Miro, bineînţeles rusul Kandinsky, F.Léger. Apoi clasici: Matisse, Picasso, Cézane, Gaugin (francezii aştia îi văd prin toate expoziţiile!)

Alţi artişti mai puţin cunoscuţi: Aristide Maillol (1861-1944), sculptor; pictori: Rousseau Vameşul (1844-1910), cu stilul său naiv-fantastic care mă atrage atât de mult, Maurice Utrillo (1883-1955), Puy Jean (1876-1960), Louis Valtat (1869-1952), Ker Xavier Roussel (1867-1944), Maurice Denis (1870-1943), Armand Guillaumin (1870-1927), cu peisaje.

O sală întreagă cu desene mici, ruseşti de: Agin Alexander (1817-1875), Pavel Fedotov (1815-1852), Fyodor Tolstoi (1783-1873 – nu Lev, scriitorul), Ivan Yermenev (1746-1790), Nikolay Utkin (1780-1863), Andrei Ivanov (1775-1848)… Ruşii nu scriu prenumele şi numele, ci invers: Ivanov Andrei!

Apoi Alexey Yegorov (1776-1851), Orest Kiprensky (1782-1836), Fiodor Jordan (1800-1883), Karl Bryullov (1799-1852)Piotr Basin (1793-1877).

Interesant că sunt afişate şi proiecte de clădiri, plus arhitecţii lor (ruşi ori străini) care au lucrat în Rusia: Charles Cameron (1743-1812), Pietro Gonzaga di Gottardo (1751-1831), Angelo Toselli (1770-1827), Fjodor Alexeyev ((1753-1824) care a construit şi în Piaţa Roşie, Jean-François Thomas de Thomas (1760-1831), ce nume sucit, am crezut la început că e o greşeală de tipar…! Giuseppe Valerian (1708-1762).

Mulţi pictori francezi din sec. XVIII-XX. Icoane pe lemn. Reproduceri de picturi vechi din sec. XIV-XVII, de: Tiuiano Vecellio, Girolamo Giovanni, Cesare Savoldo di Sesto, Gaudenzio Ferrari, Bartolomeo Vivarini, Giulio Romano (mulţi italieni).

Cultura babiloniană: fresce, basoreliefuri, cornuri de fildeş, pietre de tombe, vase, inscripţii în piatră, zei.

Cultura indiană, sec. IX-XI. Cultura egipteană. Am observat barometre în fiecare sală de muzeu pentru reglarea temperaturii exponatelor.

Voiam să văd, eram mai mult interesat de arta contemporană – avangardă, experimente – boala mea!… pe care  să le compar cu aut arta.

 

 

 

            Am ieşit de la Muzeul “Puşkin” şi-am luat-o pe jos, cu Larissa şi Dmitri prin oraş. Am trecut Podul Krimen peste râul Moskva. Pe un vapor improvizat se zărea Restaurantul Karaoke. Am purces în Expoziţia Casa Pictorilor, aşadar artă contemporană, cum îmi exprimasem dorinţa. Surprins să descopăr că se revine la neotradiţional. Culori vii. Tinerii de astăzi nu mai au gustul năstruşnic al avangardei?

Pictori precum P.Aniskin, V.Secret (uite ce nume!), G.Dimitriev, V.Rodionov, V.Narâshkin, N. Prohorov, A.Titov, Irina Cevereva (natură moartă), Igor Tcholaria (roşu predominant), Volodia Popov (culori aprinse, experimentale – aha, îmi place!), Gleb Bogomolov, Aleksandra Buganin, Andrei Makarevich, Arsen Avetinan, Umarov Umarbakov, Renan Vico, Serghei Kuzin, Valeri Cernenko, A. Kolotilov.

Experimente stilistice (bravo!): Natasha Perova, Elâmaz, Ramazan etc.

― E câte un peisaj, exclamă Larissa, de-ţi vine să intri în tablou!

Găsim şi tablouri de dimensiuni mari, cu clasici sovietici. Revenirea la realism în artă. Naiv şi mister la E.Markova, Andrei Nikylin, M. Petrov.

Avangardă, simplificare, culori mate pe zone întinse şi drepte, mult alb în unele tablouri la Serghei Laushkin.

Supracompoziţii la: V.Muhin, V.Pesin, M.Shereinina, A.Lufer, P.Dayrova, I.Krisiuk, N.Zaitev. Elemente novatoare la: Sergei Radiuk şi Nikolay Shirokov.

 

Ustau = obosit

 

Sunt obosit de-atâtea expoziţii – îmi vor fi necesare câteva luni să le diger!

 

 

 

velosiped = bicicletă, voda = apă, etaj = etaj, balcon = balcon (ultimele două sunt împrumutate din limba franceză)

 

Sub împărăteasa Elisaveta Petrovna (1741-1762) a pătruns multă influenţă franceză în Imperiul Ţarist. Romanul “Război şi Pace”, scris de Lev Tolstoi (1828-1910), între anii 1865-1869, abundă în franţuzisme (îl citeşti cu dicţionarul dacă n-are explicaţii în subsol!).

 

 

 

            Lenin, în afara soţiei Nadeja Krupskaia (Nadia), a avut şi o amantă, Inesa Armand (o suedeză cu păr negru). Inesa, care era măritată, şi-a lăsat bărbatul şi cei patru copii şi s-a dus după Marele Om, Vladimir Ilici Lenin. Tatăl ei era general. Lui Lenin îi plăcea să bea bere (ca lui Marx). Odată, în Londra, la o masă cu prietenii, a povestit: “Nadiei îi spun că mă duc la Inesa, Inesei îi spun că mă duc la Nadia, dar în realitate mă duc la bibliotecă!”

Lenin emana multă energie, era atractiv dar şi controversat. Vechii prieteni şi i-a menţinut. Stalin, dimpotrivă, a omorât prietenii şi rudele nevestelor fiindcă voia să apară ca “mare conducător”, nu om obişnuit cum îl descriau cei care îl cunoscuseră. A fost căsătorit de două ori, prima nevastă – gruzină – a murit de epidemie, a doua – rusoaică – s-a spânzurat din cauza certurilor cu el. Băiatul din prima căsătorie, Jacob, a luptat ca soldat voluntar în cel de-al doilea Război Mondial. Capturat de nemţi, a fost propus pentru schimb cu un general de-al lor, prizonier la ruşi. Dar Stalin, tătucul popoarelor, a refuzat:

“― Nu dau un general pe un soldat!”

Jacob (Djugashvili) a murit în 1944 electrocutat, încercând să treacă gardul electric de sârmă. Gardienii nemţi susţin că ei l-ar fi împuşcat înainte de a se sinucide. Băiatul din a doua căsătorie, Vasily (Stalin) era beţivan şi a murit în 1961 de alcoolism. Fata, Svetlana, trăieşte în Anglia. Nu s-a împăcat deloc cu tatăl ei, luându-şi numele de familie al mamei (Aleluieva).

Svetlana a făcut sex la 15 ani cu un regizor de film, Alex Capler, care avea în jur de 45 de ani. Stalin îl bagă la închisoare pe Capler, care este eliberat după moartea dictatorului. Svetlana a avut două mariaje, nereuşite însă.

Stalin, care în rusă înseamnă “oţel” voia să arate că este un leader de fier. Încerca s-ascundă originea sa georgiană ca să creadă lumea că e rus.

O carte cu biografia lui Stalin s-a tipărit într-un tiraj de 3 000 000 de exemplare! Şase editori au lucrat la ea. Am răsfoit-o şi eu. Într-o poză erau Lenin (prim-ministru), Kalin (şeful parlamentului) şi Stalin (secretar general al partidului comunist)

Stalin nu era popular, ci Kirov (primar al oraşului St.Petersburg), care a fost ucis (se zice că din ordinul lui Stalin, ca şi alţi comnişti care i se opuneau). După Revoluţia din 1917, care a schimbat Imperiul Rus de la Monarhie la Republică, s-a întors din exil şi scriitorul Maxim Gorki.

 

 

 

            Dmitri îmi pune muzică pop rusească la computer folosind Media Player. Solişti: Mikhail Krug (ucis acum doi ani de spărgatori azeri care au intrat în casa lui să-l jefuiască), Karednâi (poet şi interpret… cântece comice… “e mai bine să te odihneşti decât să munceşti!”).

            Copiez şi eu fişierele audio pe USB (memory stick). Dansez cu Tanya, fiica Larissei.

 

tanieţ = dans

 

 

 

            Alexei Abrikosov, laureat  al  Premiului Nobel în fizică teoretică

(2003), declara că singurul ajutor pe care-l dă oamenilor de ştiinţă ruşi este sfatul de a părăsi Rusia!

            “― Ştiinţa rusească este astăzi în mâinile foştilor leaders comunişti, adaugă Dmitri.

            Abrikosov a emigrat în SUA după perestroika. Premiul Nobel l-a împărţit cu Vitaly Ginzburg, care a rămas în Rusia. Ei au lucrat împreună cu Gorkov, alt fizician rus, însă acesta a decedat mai înainte şi n-a mai luat premiul. Au fost certuri între Ginzburg, care vedea o “cercetare colectivă” şi Abrikosov, care considera “cercetarea individuală”.

 

 

 

            Când Lobacevski a prezentat geometria sa neeuclidiană la o conferinţă în Kazan, cercetătorii i-au zis că e nebun! Ideile radicale întâmpină rezistenţă din cauza inerţiei intelectuale.

 

 

 

kukuruz (ca-n Moldova) = porumb, aleo = alo (Lilia are accentul ăsta),

şes = nu (în momentul de faţă – îmi tot repeta moldoveanca mea şi nu înţelegeam, credeam că vrea să-nsemne: şezi la un loc, stai cuminte…), paka = la revedere (vorbea Liliska la telefon cu maică-sa ori cu fratele ei şi mai auzeam, pe lângă româneşte – privet, vseo, ladna, paka…), ile = sau, dve = unde, pojaloşte = vă rog

 

 

 

            Cu o zi înainte de întoarcerea acasă, am fost în vizită la poetul şi activistul pacifist Igor Mikhailuscenko (n. 1932), pe Bulevardul Balshoya Gruzinska. Stătea aproape de Grădina Zoologică. Deoarece este invalid (amândouă picioarele I-au fost retezate de tren) n-a lucrat, ci primea ajutoare sociale (3 500 de ruble (~125 $) lunar în prezent). Şi pentru că n-are ce face, n-a fost însurat niciodată, creează poezii şi expediază scrisori pe la conducătorii politici, care (m-a mirat) îi şi răspund! Are epistole de la Gorbaciov, Putin, Bush Sr., ori autografe de la amiralul Jukov, dar şi de la personalităţi culturale contemporane.

            Mi-a înmânat, cu dedicaţie, câteva din volumele sale de versuri şi eseuri social-politice: “Visele poetului” (rusă – engleză), “Poeme care-mi oglindesc sufletul” (traduse din rusă în engleză de Walter May), “Tribut Mileniului Trei”, plus o sticluţă de vodcă (ce tip?) pe care am pus-o în geamantan pentru America.

 

 

 

mesto = loc, benzin = benzină, raion = raion

 

 

 

            Igor mi-a dedicat o poezie, “Vom descoperi lumi noi”, în cartea cu mileniul trei.

 

 

 

            Propun lui Dmitri şi Larissa, în afara proiectului de transmitere instantanee a informaţiilor, să abordăm şi crearea de energie nouă.

            ― Hai s-o dăm pe aplicaţii, am continuat. Astea se caută.

            Ei se specializează în energia înaltă, Teoria Relativităţii, Efectul Schnoll şi ortopositronium.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

            Mi-amintesc două reviste din care mai rezolvam probleme când eram elev: “Mathematika v Shkole” şi “Kvant” când îmi cădea în mână vreun exemplar.

            Iar “Referativnyi Zhurnal” mi-a recenzat multe cărţi şi articole, deşi aceasta apare destul de greu în prezent. Toate trei revistele sunt tipărite la Moscova.

            Vara asta am distribuit peste 50 de cărţi la cinci bilbioteci din Rusia.

 

 

 

            Doi scriitori ruşi de satiră, I-am citit traduşi în română când eram în ţară, Ief & Petrov, co-autori – scriau ca unul singur.

 

 

 

            Larissa mă duce la Expoziţia Socialismului (Prietenia Popoarelor)! Mă-ntreabă sfioasă dacă vreu să intru…

            Lume puhoi pe platformă, la promenadă. Biciclişti. Copii pe patine cu rotile. Muzică uşoară. Rondouri cu flori.

 

Dom Narodov Rossyi = Casa Popoarelor Rusiei

 

            Steaua lui Lenin (Ulianov). De ce şi-a ales pseudonimul “Lenin” (al Lenei)? O fântână arteziană cu 15 femei în costume naţionale reprezentând cele cincisprezece foste republici sovietice (construită în perioada interbelică).

            Steagul rusesc (alb – albastru – roşu), format din flori, în parc – loc de recreere publică – nostalgia imperiului destrămat. Fiecare fostă republică socialistă are pavilionul ei, astăzi transformate în magazine de vânzari electronice.

            Centrul ucrainean, de pildă, are şi în prezent secera şi ciocanul, plus steaua în vârf (simboluri comuniste).

            Trecem pe lângă Centrul “Cosmos”, cu o rachetă VOSTOK şi un avion în faţă. Când primul om a ieşit în spaţiu (Yuri Gagarin, în 1961), cetăţenii sovietici au ieşit în stradă să celebreze. A fost un eveniment în premieră mondială de care propaganda lui Hruşciov s-a folosit din plin.

            Ne oprim la restaurantul de lângă lac. MI-e ste pe soarele ăsta şi comand o bere cehă, bună şi rece, Kozel. Pe urmă încă una:

            ― Ya haciu halodnik pivo.

            Mă-nţeleg greu cu Larissa: eu vorbesc prea puţină rusă, iar ea prea puţină engleză. Câteodată mă şi enervez, dar îmi înfrânez supărarea – e mai degrabă vina mea.

            Mi-aduc aminte de Iarodlav Gaşek. Autorul ceh al Soldatului Şveik din primul Război Mondial, care afirma că berea e făcută din fecale!

            Miros de fum ca-n România în cârciumele unde se prăjesc mici, doar că aici sunt puse pe grătar bucăţi simple de carne.

            Larissa a împlinit 61 de ani. Îmi relatează că-n clasa ei, după război, majoritatea copiilor n-aveau tată… muriseră pe front. Prea multe femei nu aveau bărbaţi să se căsătorească (la fel era şi-n Germania). Mama ei a rămas nemăritată şi-n zia de astăzi (trăieşte, are 87 de ani). Tatăl ei era uzbec.

            S-a estimat la 20 000 000 numărul soldaţilor sovietici pieriţi în lupte. Frontul de est a fost cel mai dur…

 

 

 

            Seara era plăcut de umblat pe străzi. Se răcorise. Pe un trotuar câţiva băietani întinseseră trei pături şi făceau acrobaţii (era şi un negru care vorbea perfect ruseşte).

 

 

 

            Larissa a susţinut doctoratul în astro-fizică. O interesează studierea din punct de vedere ştiinţific a fenomenelor anormale din experimentele fizice.

 

 

 

            Profesorul Nikolay Kozyrev a efectuat în 1978 în Crimeea şi în 1991 în Siberia un experiment prin care oglinzile telescopuluidetectează în focar radiaţii stelare (energie ne-electromagnetică, probabil cumva reflectată).

            Problema care s-ar pune este colectarea, păstrarea şi distribuirea noii energii (similară electricităţii).

            Yuri Arepiev, de la Institutul din Kiev, încearcă să repete experimentul.

 

 

 

 

 

poska = pisică, cot = motan, sobaka = câine

 

 

 

            Dr. Simon Schnoll predă Istoria Ştiinţelor la Universitatea din Moscova. În anul 1995 a publicat o carte “Genii şi gangsteri”, tradusă în Polonia şi Argentina, unde relatează despre oamenii de ştiinţă sovietici închişi şi torturaţi sub regimurile lui Stalin, Hruşciov şi Brejnev pentru că fuseseră turnaţi de alţii din gelozie profesională ori din ură personală.

            ― Disputele pentru sponsorizări există şi astăzi, remarcă Dmitri. Doar prietenii gangserilor în ştiinţă primesc burse “Sörös”.

 

 

 

            Când călătoresc mai beau câte o bere, un păhărel de alcool tare. Mă relaxez, sunt în vacanţă (activă totuşi), deoarece acasă trec luni fără să pun un strop pe limbă.

            Fizicianul rus Leon Landau se destăinuia că, după ce a băut un pahar de vin, mintea I-a fost distrasă trei luni de zile!

 

 

 

            Patru alfabete se utilizează în fostele republici sovietice socialiste: chirilic (în Rusia, Bielorusia şi Ucraina), latin (în Republica Moldova, Estonia, Lituania, Letonia, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Adzerbaidjan, Tadjikistan, Kirgzstan – înainte, în aceste ţări era alfabetul chirilic), georgian în Georgia şi armean în Armenia – ultimele două compuse din caractere vechi.

De pildă, “Tbilisi” se scria în georgiană astfel:

 

 

 

Răsfoiesc albumul de artă rusească din biblioteca lui Dmitri. De curiozitate. Natan Altman (1889-1970), pictor şi sculptor. Portrete ale lui Lenin, nuduri, peisaje realiste.

Constantin Alekseevici Korovin (1861-1939). Impresionist. Flori, natură moartă, peşti, imagini citadine, portrete.

            Alţi pictori ruşi impresionişti: Boris Kustotziev, Constantin Andreevici Somov. Postimpresioniştii au extins stilul.

 

 

 

            Intrarea în blocuri e neîngrijită, miroase urât – tot ca în România…

 

 

 

            Istoria se rescrie. Nume de străzi şi oraşe schimbate după perestroika. De pildă, Stalingrad a devenit Volgograd.

 

 

 

            După ce beau multă bere vorbesc “mai bine” rusă!

 

 

 

            Chinezi în oraşele ruseşti din orientul îndepărtat: Irkutski, Chita, Khabarovsk, Vladivostok. Circa 2 000 000 – jumătate legal, jumătate ilegal. Obţin viza pe 4-5 luni şi rămân acolo, depăşind numrul rusofonilor. Emigranţii chinezi nu mai au restricţie doar un copil ca în ţara de origine şi se înmulţesc mai repede.

            Natalitatea ruşilor este foarte mică (mai puţin de un copil pe familie).

 

 

 

            Biletele de intrare în muzee, expoziţii etc. sunt de 2-3 ori mai scumpe pentru străini decât pentru localnici.

 

 

 

            Întâlnesc un american din Philadelphia, consultant în Industria Oţelului. Lucrase şi pentru Combinatele din Galaţi şi Hunedoara. Amanta lui (ladyfriend) este rudoaică. Afirmă că “rusoaicele sunt mai feminine decât americancele” (se-mbracă mai cu gust, mai provocator, mai sexy).

 

 

 

            11 linii de metrou în Moscova. Pe hartă apar cu diverse culori. Vechiul oraş e cuprins în interiorul liniei 5 (centura). Noul oraş s-a dezvoltat împrejur. Tunelul metroului trece când pe sub râul Moscova, când pe deasupra, pe poduri solide.

            Două autobuze şi două metrouri am schimbat până la aeroport. Dmitri şi Larissa m-au condus. Îmi părea rău de despărţire, dar mă bucuram de întoarcerea acasă – am atâtea de făcut (s-au adunat în perioada călătoriei)

            Îmi iau la revedere: Paka!