~Alex Cetăţeanu: „Ultimele zile din viaţa maestrului Cezar Ivănescu“

Duminică, 13 aprilie. Maestrul Cezar m-a sunat la ora 05.00 dimineaţa. Plecare spre Tirana. Împreună cu Clara, fiica lui iubită şi Luan Tocciu, secretarul general al Albaniei, am luat drumul Bulgariei, Macedoniei, cu destinaţie finală Tirana. Plecarea a fost până la urmă întârziată. 10.30 dimineaţa. Maestrul era într-o formă deosebită. Am cântat pe drum, am recitat versuri şi ne-am bucurat de vremea frumoasă şi propice pentru un drum lung. Nici un incident, dar am greşit drumul la Sofia, luând-o spre Belgrad. Noroc cu poliţia bulgară, care ne-a oprit pentru exces de viteză. Întrebându-ne unde mergem şi-au dat seama că am luat-o într-o direcţie greşită şi ne-au iertat de amendă. Am ajuns pe malul lacului Ohridsk, la un hotel de lux, unde eram aşteptaţi. Am băut un pahar cu vin de Drăgăşani şi ne-am culcat.
Luni, 14 aprilie. Scularea la ora 07.00, ora locală. Panică. Cezar a crezul că şi-a uitat medicamentele în România, dar se pare că nu a fost aşa. Le-am găsit în bagaj. Am continuat drumul spre Tirana, trecând prin locuri de vis. Maestrul ne-a povestit despre mama domniei sale, originară din Albania. Ne-am cazat la un hotel de lângă impunătoarea clădire a operei din Tirana. Seara, masă mare, apoi plimbare prin centrul Tiranei. Aduceri aminte. Maestrul Cezar mai fusese în Tirana în urmă cu 35 de ani.
Marţi, 15 aprilie. Program de voie. Întâlnire cu ex-ministrul de externe al Albaniei, parlamentar, om de litere şi editor, Besnik Mustafaj. Seara, la ora 18.00, evenimentul pentru care venisem: lansarea cărţii sale de versuri, care a avut loc într-o sală a operei din Tirana. La lansarea cărţii în albaneză „Loje Dashurie” au fost prezente cca. 70 de persoane, mari personalităţi culturale şi politicieni de vază. În ciuda unei ploi torenţiale, care s-a declanşat cu aproximativ o oră înainte de eveniment, programul artistic ţinut de cei mai de seamă artişti ai operei din Tirana a întrecut aşteptările. Soprana Edith Mihali, baritonul Armando Licaj, soptrana Dorina Selimaj, soprană Eriona Gjyzeli, tenorul Erlimd Zeraliu şi mezosoprana Vikena Kamenica au cântat arii de Beethoven, de Mihai Jora, Dinu Lipatti sau cântece după versurile lui Puşkin, Eminescu ş.a. Programul artistic a fost regizat de profesorul Milto Cutali, care a făcut studiile în România. A fost o seară de neuitat pentru maestru, care a fost asaltat de admiratorii din Albania pentru autografe. A urmat o masă festivă în cinstea maestrului, oferită de d-nul Besnik Mustafaj.
Miercuri, 16 aprilie. Întoarcerea la Bucureşti. După un mic dejun la hotelul de lângă operă am plecat spre Bucureşti. Drum de vis în munţii Albaniei. Impresionant numărul de cazemate, construite de Hogea, fostul dictator al Albaniei. Aproximativ 700.000. Am ajuns la Bucureşti fără incidente majore, o altă oprire a poliţiei pentru exces de viteză în Bulgaria, soldată fără amendă. Am ajuns la ora 01.00, nu înainte de a opri la un restaurant, înainte de intrarea în Bucureşti, unde ne-am ospătat cu nelipsita ciorbă de burtă şi mici. Nu am găsit bere neagră, favorita maestrului Cezar.
Joi, 17 aprilie. Odihnă până târziu. La ora 17.00, maestrul Cezar, Luan Tocciu şi scriitorul Ion Murgeanu mi-au fost oaspeţi. Am admirat pozele făcute în Albania, am băut vin de Drăgăşani pe care îl numeam „vin făcut de Dumnezeu”, provenind din via mea de la Amărăşti, total nemuncită de 6 ani. Chiar şi Preaînaltul Bartolomeu a primit o sticlă din acest vin deosebit. Ne-am întins la taifas până la ora 22.30.
Vineri, 18 aprilie. Maestrul a rezolvat anumite probleme, a vorbit de câteva ori la telefon.
Sâmbătă, 19 aprilie. Întâlnire la casa maestrului de pe strada Silvestru, apoi vizită la diferite personalităţi din Bucureşti. La ora 14.00, întâlnire la Casa Scriitorilor, din strada Victoriei, cu doi prieteni scriitori şi poeţi. Masă la Muzeul Literaturii Române. Bere neagră şi mici. Discuţii interesante şi proiecte de viitor. Am decis să amânăm vizita în Vâlcea, în comuna mea natală, unde urma să întâlnim „Haiducii de Amărăşti” şi pe prietenul maestrului, scriitorul Ioan Barbu. Din nou, la locuinţa mea din Drumul Taberei, am ciocnit un pahar de vin, împreună, de despărţire, maestrul decizând să treacă pe ţigări subţiri, „pentru a fuma mai puţin”. În deplină formă, nu a vrut să luăm liftul trei etaje. A plecat spre Iaşi la ora 19.30.
Duminică, 20 aprilie. Am vorbit la telefon. Ajunsese cu bine şi era în formă.
Luni, 21 aprilie. S-a internat pentru o intervenţie chirurgicală minoră la spitalul din Bacău. Am vorbit la telefon şi era de bun umor. Urma ca intervenţia să se facă a doua zi, marţi, 22 aprilie. O nepoată, medic în Bacău, l-a convins să facă această intervenţie, nicidecum absolut necesară.
Marţi, 22 aprilie. Am vorbit la telefon şi mi-a spus că totul este în regulă.
Miercuri, 23 aprilie, ora 08.30. Telefon de la Cezar. Înainte de a aştepta un cuvânt, bucuros, am exclamat: „Bună dimineaţa, scump prieten!” Dar nu era el, ci iubita lui fiică, Clara. Se afla la spitalul din Bacău, avea nevoie de ajutor, de un medicament de urgenţă pe care spitalul nu-l poseda. Doctorul pe mâna căruia se afla mi-a spus că era vorba de o complicaţie gravă, embolie pulmonară. Am reuşit să contactez mai mulţi prieteni devotaţi ai maestrului şi s-a hotărât să fie transportat de urgenţă, cu elicopterul, la Spitalul Elias din Bucureşti, apoi s-a hotărât să meargă la Spitalul de Urgenţă, unde a ajuns în jurul orei 17.00. În ciuda eforturilor medicilor de la Spitalul de Urgenţă, România a pierdut unul dintre cei mai mari poeţi ai săi. Durerea este nespusă, iar cuvintele sunt de prisos. Sunt lacrimae rerum!

Corespondenţă, prin telefon, de la ALEX CETĂŢEANU,

preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada

(„Curierul de Vâlcea”, nr. 5233/26 aprilie 2008)