~Ioana Stuparu: „Roata dorinţelor“

“Vă dau vouă în stăpânire ţinutul acesta! a rostit Dumnezeu către fiii lui. Găsiţi aici tot ce vă trebuie pentru a duce o viaţă liniştită şi îndestulată. Eu voi veghea asupra voastră, ca să nu duceţi lipsă de nimic. Cât cuprindeţi cu privirea al vostru este ţinutul. O singură restricţie aveţi: să nu treceţi dincolo de dealul care abia se vede în zare”.

Cuvântul Domnului s-a transmis din generaţie în generaţie. Oamenii trăiau în pace şi bunăstare. Dumnezeu veghea asupra lor. Erau mulţi. Mulţi şi diferiţi. Diferiţi fie prin înfăţişare, ceea ce putea să observe orice muritor, fie prin amănunte pe care le vedea numai Dumnezeu: gânduri, dorinţe.

Trecerea dealului care abia se vedea în zare, era una dintre dorinţele care pa mulţi îi punea la încercare şi porneau într-acolo. Însă, o dată ajunşi la poalele dealului, Cuvântul Domnului se dovedea a fi mai puternic decât dorinţa, iar oamenii plecau ruşinaţi înapoi.

În cazul unui tânăr cioban lucrurile s-au petrecut cu totul altfel. Dorinţa de a afla ce este dincolo de deal îl mistuia cu fiecare zi ce trecea. Până şi-a luat turma de mioare şi după ce a străbătut drum lung şi-a instalat stâna chiar la poalele dealului. Măcar în apropierea lui să se afle. Pe când a venit ceasul amiezii, iar mioarele s-au aşezat galeşe la umbra pomului, tânărul a luat hotărârea să dea o fugă până în vârful dealului, să arunce de acolo măcar o privire în partea cealaltă.

Nici n-a plecat bine de lângă mioarele pe care le lăsase în grija dulăului, că s-a şi trezit dincolo de deal, unde o voce puternică l-a întrebat:

_ Ce te aduce aici, fiule?

_ Curiozitatea, Doamne. Dorinţa de cunoaştere.

_ Şi ce ai aflat aici?

_ O roată, Doamne.

_ Ştii la ce foloseşte?

_ Nu, pentru că nu seamănă cu cele pe care le folosesc oamenii.

_ Aceasta este Roata Dorinţelor. Cu ea se pot îndeplini dorinţele oamenilor. Ai vrea să îndeplineşti dorinţele semenilor tăi?

_ O, da. Îmi place când văd oameni bucuroşi!

_ Atunci, nu-ţi rămâne decât să începi a învârti Roata.

_ Dar cum voi afla care e dorinţa fiecăruia?

_ Te învrednicesc cu puterea de a le auzi.

Bucuros, ciobanul a pornit a mişca Roata, iar dorinţele au început să curgă una după alta, una peste alta. Mii şi milioane de dorinţe: cineva dorea să aibă cireşul înflorit, pe când altcineva dorea să mănânce cireşe coapte; cineva dorea ploaie fiindcă îşi semănase ogorul, pe când altcineva dorea alungarea norilor fiindcă trebuia să-şi adune recolta; cineva dorea să-şi afle dragostea, altcineva dorea să aibă copii, altcineva…

Asudat, ciobanul învârtea necontenit de Roată, mărind viteza, pentru a îndeplini toate dorinţele cerute. Deodată s-a oprit şi a strigat îngrozit:

_ Iartă-mă, Doamne!

_ Ce s-a întâmplat, fiule?

_ Nu mai vreau să deţin această putere.

_ De ce?

_ Fiindcă am auzit lucruri îngrozitoare. De exemplu un bărbat îşi ascuţea cuţitul, dorind să-l infigă în fratele lui, fiindcă i-a luat iubita; o mamă dorea să-şi aruce copilul în fundul prăpastiei, ca să se răzbune pe soţul ei; nişte hoţi dădeau târcoale unei gospodării şi doreau să nu-i simtă proprietarul etc. Tu, Doamne, cum te descurci cu atâtea feluri de dorinţe?

_ Eu nu am nevoie de Roata Dorinţelor. Cu o singură fracţiune din vrerea mea Eu pot să schimb întregul Univers. Eu cunosc cu mult timp înainte gândul omului şi îl înăbuş din faşă, până să devină dorinţă. Apoi, Eu pot să-i dau omului “Răbdarea”, “Speranţa”, “Iertarea”, “Iubirea”.

Ciobanul şi-a plecat privirea în faţa lui Dumnezeu şi l-a rugat să-l ajute să meargă printre semeni.

_ Ce vei face, fiule, după toate câte ai aflat?

_ Voi propovădui Cuvântul Tău, Doamne! Am să le spun oamenilor că nimic nu este mai presus decât Legea Ta. Să se roage Ţie să Le dai după trebuinţă. Tu eşti Cel care ştie ce-i trebuie fiecăruia, fiindcă Tu vezi la om ceea ce un muritor de rând nu poate să vadă. Slăvit în veci să fii, Doamne!

IOANA STUPARU

Februarie 2008