Gheorghe Dobre – ” Aer proaspat din Campie ” -scriitori din Ialomita

NOUA GEOGRAFIE A LITERATURII”

Publicam la această rubrică atât articole despre grupări de scriitori din toata ţara, a căror creaţie este tot atât de importantă ca şi cea a „veşnicilor abonaţi la premii şi onoruri”, cât şi puncte de vedere despre ceea ce însemnează „literatura română generală”: o realitate ce trebuie să se sustragă pe deplin monopolului ce încă ne împiedică sa ne cunoaştem cu adevărat.

„AER PROASPAT DIN CÂMPIE”

În teorie, suprafeţele plane sunt cele mai nespectaculoase locuri inventate de bunul Dumnezeu. Ele, prin definiţie, nu ascund nimic, n-au nici un mister, nu-ţi provoacă imaginaţia, pentru că privirea nu are în ce se opri. Poate doar în stele, dacă te uiţi spre cer. Realitatea se dovedeşte total diferită faţă de teorie, măcar atunci când restrângem discuţia la literatura produsă într-o zonă geografică plană, adică în câmpie.

Paradoxal, scriitorul născut la câmpie (sau trăitor în ea) are atâta imaginaţie cât să mai dea şi la alţii, acest surplus devenind, uneori, un mare duşman. Dar este, în cazurile fericite, când ai talent, îţi stăpâneşti imaginaţia şi munceşti cât cuprinde, aliatul decisiv, marca ta, care te deosebeşte de ceilalţi. De unde se naşte acest avantaj? Poate chiar din faptul că privirea nu are căluş şi mintea este obligată să inventeze ca să poţi exista. Bineînţeles că nu este chiar aşa, diversitatea câmpiei este extraordinară, frumuseţea şi misterul asigurând „materie primă” din abundenţă pentru minţile cu înclinaţii spre literatură, spre artă în general.

Aceasta ar fi legătura de adâncime, vectorii lui Blaga, între scriitorii Bărăganului, pentru că pe ei ne-am propus să-i prezentăm. Să restrângem şi mai mult aria geografică (e o tâmpenie, dar n-am altă soluţie), spunând că ne-am propus să prezentăm scriitorii din Ialomiţa. Constante blagiene se regăsesc şi la ceilalţi scriitori „sudişti”, şi ei ar merita studiaţi sub acest aspect. Surprizele sunt garantate, vă asigur.

Ialomiţa este o zonă interesantă, fără prea mult trecut literar, dar cu un prezent plin de promisiuni. De aici au plecat (luând cu ei şi câmpia) scriitori de prima linie: Ştefan Bănulescu, Paul Georgescu, Constantin Ţoiu, Mircea Dinescu, Mihai Ungheanu. Alţi scriitori plecaţi din Ialomiţa, în plină maturitate creatoare: Constantin Stănescu, Florin Costinescu, George Genoiu, Nicolae Motoc, Radu Cange, Cătălin Ciolca, Tia Şerbănescu, Ion Marin, Adrian Bucurescu, Emil Străinu, Marin Constantin, Andrei Damian, Victor Nicolae.

După atâtea plecări, vă puteţi întreba cine a mai rămas în Ialomiţa? Vă răspund eu: foarte mulţi scriitori interesanţi, aflaţi pe diferite trepte ale vârstei biologice, pe diferite trepte ale maturităţii artistice, unii mai talentaţi, alţii mai puţin talentaţi, unii mai harnici, alţii mai puţin, toţi contribuind la o viaţă literară surprinzător de intensă, în expansiune şi care permite apariţia unor vârfuri. Oricum, fiecare are şansa lui, măcar teoretică, de a ajunge mare scriitor, şansă pe care şi-o joacă în funcţie de armele din dotare. Ce va ieşi, nu putem şti noi. Noi trebuie doar să ne bucurăm şi să consemnăm.

Vom încerca să le facem o prezentare „din avion”, într-o ordine care nu are legătură cu nici un clasament.

Nicolae STAN. Prozator, eseist, editor, autor de manuale şcolare. Debutează în România literară, prezentat de Constantin Ţoiu. Apariţii editoriale: Boare de Waterloo, proze scurte, Editura „Cartea Românească”, 1984; Aşezarea, roman, Editura „Cartea Românească”, 1989; Analize şi aplicaţii filozofice; Îndrumar al manualului de filozofie pentru licee, Editura „All”, 1998; Apă neagră, roman, Editura „Nemira”, 1999; Evelyn, roman mozaicat, 2003. A editat, imediat după revoluţie, revista Provincia. Este autorul manualelor de filozofie pentru clas a XII-a. Personalitate complexă, Nicolae Stan a realizat o mică revoluţie în proza actuală, depăşind limitele optzeciştilor, colegi de generaţie, atât prin folosirea mai „umană” a tehnicilor, cât şi prin substanţă. Poate fi considerat, deja, un prozator de prima linie.

Şerban CODRIN. Poet, prozator, dramaturg, eseist, editor. Debutează în revista Luceafărul, în 1967. A publicat peste treizeci de volume, primul, Imnuri către soare, Editura „Albatros”, apărut în 1982, ultimul(dar nu cel din urmă), Baladierul, Editura „HELIS”, 2006. Fără să emit judecăţi de valoare, trebuie să recunosc formidabila capacitate de adaptare, de înţelegere a lumii cu instrumentele literaturii a lui Şerban Codrin. Stăpân perfect pe nenumărate tehnici, îşi permite să atace cu succes toate genurile, el scriind la fel de bine, de la balade la haiku, de la imne la prelucrarea Ţiganiadei, de la epopee la teatru, de la eseu la critică literară. Ultima lui descoperire este poezia japoneză. Inspirat de ea, Şerban Codrin a îmbogăţit literatura română cu mici bijuterii originale, autonome, care vor face carieră sub numele de micropoeme. Pe acest teren, se pare, a devenit maestru absolut. Aflat în plină maturitate creatoare, scriitorul ne mai rezervă surprize, energia şi credinţa lui că literatura este salvarea se pot îndrepta în direcţii imprevizibile. Şi cu rezultate remarcabile, aşa cum o demonstrează în impozantul Baladier. Oricum, un critic serios va avea mari probleme cu autorul de până acum, pentru că nu va reuşi să-l agaţe în nici un insectar.

Ioan NEŞU. Prozator, eseist. Volume: Un pumn de iarbă, roman, Editura „Tai-Pan”, 1994; Marele necunoscut, roman, Editura „RAI”, 1996; Zi de toamnă cu cal, proză curtă, Editura „Scriptor”, 1998; Natură moartă cu statuie, Editura „Coresi”; Alesul, roman. „Ioan Neşu practică un realism pur, servit de o scriitură simplă, bazat pe observaţie, cu dialog cât se poate de natural…Îţi vine să crezi că autorul este un simplu reporter. Dar faptele îşi au tâlcul lor, expus fără ostentaţie, aproape invizibil în densitatea epicului.”(Horia Gârbea)

Prozator serios, Ioan Neşu îşi vede gospodăreşte de scris şi – cred eu – se apropie încet dar sigur de marea sa carte. O aşteptăm !

O extraordinar de interesantă proză scrie Vasile RADU. Vasile Radu a luat premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor pentru romanul Victorie minus unu, Editura „Eminescu”, 1982. Alte volume: Fratele meu Abel, roman, Editura „Eminescu”, 1984; Omul cu lupa, povestiri, Editura „Eminescu”, 1984. Obişnuită cu lungile lui tăceri, critica aşteaptă noile cărţi (ştiu că sunt scrise) ale lui Vasile Radu care, sunt sigur, mai are multe de spus.

Mihai VIŞOIU. Prozator, jurnalist, editor. Volume: Viaţă cu lupi, bani şi moarte, Slobozia, 1980; Dragoste mare cât o cruce, proză, Editura „Adevărul”, 1997; Mihai Leu în altarul durerii, publicistică, Editura „Star Tipp” Slobozia, 1998; Tragedia agriculturii româneşti. Răstignirea ţăranilor, anchete, publicistică, Editura „Star Tipp”, 1998; Spovedania unui învingător, o carte despre Leonard Doroftei.

Cel mai interesant personaj din zonă, Mihai Vişoiu chiar are biografie de scriitor american, aşa cum remarca Mircea Dinescu. Energia lui, care dă mereu în clocot, îi molipseşte pe cei ce se apropie de el, îi place spectacolul şi-l duce până la capăt, scenarist, regizor şi actor în acelaşi timp. Şi-a lansat cărţile în penitenciare, pe câmp sau la Marriot. Ştie multe, ştie să şi scrie şi cred că Mihai Vişoiu ne va mai da câteva cărţi mari, poate chiar CARTEA !

Ion IANOLE. Poet, eseist, autor de lucrări pedagogice şi metodică. Volume: Iminenta provocare a inimii; Tripunct; Punct imaginar; Putere de punct; Proces punctului. În 2004, prima carte apărută la Editura „HELIS”, În puncte încolţite, versuri, este semnată Ion Ianole. Ion Ianole scrie o poezie interesantă tocmai prin excesul de încifrare, încercând să reîmpace discursul liric actual cu mesajele pitagoreice sau delphice.

Dan ELIAS. Poet, eseist. Volume de poezie: Umbraria, Editura „Pandora”, 1994; Erotica, Editura „Pandora”, 1995; Arta singurătăţii, Editura HELIS, 2006. Prezentat şi susţinut cu convingere de către Daniela Crăsnaru. După umila mea părere, Dan Elias este un mare poet român contemporan şi un eseist de profunzime.

Anghel MACEDON PIŞCU. Nepotul favorit al Prea Cuviosului Arhimandrit Arsenie Papacioc. Volumele de versuri Bobote(Editura „Anteu”, 1999) şi Ingerinţe(Editura HELIS, 2006), de o consistenţă remarcabilă, dezvăluie un poet complex, obsedat de mesaj şi de formă până aproape de manierism.

Ioan VLASIA. Poet, critic, eseist. Volume: Râul Doamnei, 1980; Ode pentru cei învinşi, Editura „Star Tipp” Slobozia; Poeme întârziate; Poeme vechi; Zorile de seară, toate apărute la Editura „Heron” Slobozia, 2001. Cu o sensibilitate de melc, Ioan Vlasia a aşteptat ani de zile până s-a hotărât să iasă în public cu textele sale. A fost un pas important, care ne-a adus în faţă un poet adevărat, cu o voce clară şi personală.

Aurel SEFCIUC. A publicat două volume de versuri: Casa apelor, Slobozia, 1995; După chipul şi asemănarea mea, Editura „Star Tipp”, 1998. Inteligenţa şi bonomia lui Aurel Sefciuc, prieten de taină al lui Mircea Dinescu, fac bine de câte ori îl ai în preajmă sau îi citeşti versurile.

Gheorghe DOBRE. Poet, prozator, ziarist, editor, critic. Fondator şi conducător al Asociaţiei Culturale HELIS Slobozia, redactor şef al revistei şi editurii HELIS. Volume de versuri: Cântece şi semne (volum colectiv scos de membrii cenaclului „Dor fără saţiu” din Urziceni), 1982; Hyperouranios topos, 1998; despre singurătate ca esenţă a materiei, 1999; Dragon cu lotuşi în gură, 2000; Ghilotina realităţii, 2001, toate apărute la Editura „Star Tipp”; Exerciţii de libertate (antologie), Editura „HELIS”, 2005.

La sfârşitul anului 2006, la Editura HELIS a apărut o carte care va zgudui cultura română şi o va reaşeza pe alt făgaş: Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa – o anchetă literară, scrisă de Alexandru BULANDRA. După o documentare care l-a costat ani mulţi din viaţă, cu o infinită delicateţe, dar necruţător în demonstraţie, Alexandru Bulandra face dovada că Mioriţa este o creaţie cultă, semnată Vasile Alecsandri. Geniul poporului român rămâne intact, poate chiar mai de respectat şi de cercetat de acum încolo, dar Mioriţa este opera boierului Alecsandri, nu a ciobanului din vârf de munte. Reiese că, în secolul XIX, avem două mari creaţii culte, Luceafărul şi Mioriţa. Consecinţa: avem doi poeţi naţionali, nu unul. Ceea ce face să fim mult mai bogaţi. Cărţi şi cariere, construite pe nimic, se vor prăbuşi. De aceea, Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa – o anchetă literară va pătrunde greu în circuitul naţional şi va fi digerată şi mai greu, atât de către specialişti, cât şi de către omul obişnuit. Dar ea există şi nu mai poate fi ocolită.

Încet, dar sigur, pătrunde şi romanul lui Titi DAMIAN, Fagul, apărut în 2005. S-ar părea că este prima lucrare literară valoroasă care are ca subiect adevărata colectivizare. Oricât de mari ar fi operele şi oricât de valoroşi şi rebeli ar fi fost autorii care au atacat această temă până în 1989 (care nu este, nu trebuie ă fie depăşită, cum cred unii), pe dedesubt, frânele sistemului au acţionat insidios şi au deformat o rană dureroasă din istoria poporului român. Nu înaintez în discuţie, dar ea trebuie făcută, sine ira et studio. Dealtfel, zisa lui Tacit trebuie folosită în foarte multe discuţii care trebuie să înceapă de acum încolo în societatea românească, altfel nu ajungem nicăieri.

Nu pot să-l uit pe eminentul profesor Ioan MAN, care a scos în 2005, la Editura HELIS, o monumentală Monografie a comunei Ion Roată – Ialomiţa. Când combini dragostea de oameni cu ştiinţa, poţi obţine o capodoperă, chiar dacă scrii despre o comunitate cu câteva mii de suflete, aruncată în mijlocul Bărăganului. Este o carte care conţine o imensitate de informaţii, aşezate după toate regulile ştiinţifice, dar ea se citeşte cu o plăcere extraordinară, pentru că cercetătorul este dublat de un scriitor care-şi iubeşte consătenii. E aici şi literatură şi ştiinţă, la fel ca la Alexandru Bulandra.

Sunt convins că am nedreptăţit pe mulţi „conjudeţeni”, fie pierzându-i pe drum, fie spunând prea puţine despre ei. Trebuie să numesc alţi câţiva autori de cărţi, trăitori în Ialomiţa, la fel de valoroşi ca şi cei prezentaţi mai sus: Costel BUNOAICA, un poet excepţional, foarte puţin cunoscut pentru că timiditatea lui excesivă îi este cel mai mare duşman, chiar dacă are trei cărţi solide (Dreptul la singurătate; Coridorul de ceaţă şi uciderea sinelui, demoni sau zei ); Adria BĂNESCU a scos în 2002 un volum de sonete şi balade(Inorogul verde, Editura „Orion”), prefaţat de poetul Radu Cârneci, care ne-a dezvăluit un poet surprinzător de matur şi de profund; F.M. CIOCEA, fost marinar de cursă lungă, îşi foloseşte experienţa cu inteligenţă şi talent în volumele de versuri nemaipomenitele isprăvi ale lui florin ciocea la capul bunei speranţe (Editura „Pod peste suflete”, 2002) şi În rai, prietene, totul este perfect !(Editura „HELIS”, 2007); Grigore SPERMEZAN, cu ale sale Introducere în gândirea unor mari filosofi

(Editura Didactică şi Pedagogică, 2003), Economie. Ghid pentru elevi şi profesori (Editura „Risoprint” Cluj, 2002, coautor) şi America la ea acasă (2005); Dorina ENE, cu interesantul său roman istoric Umbra Romei (2006); ziariştii Enciu BOBÂRNICHE (Eiffel de carton, Editura „Arnina”, 2002) şi Ion ALECU (care-va-să-zică, Slobozia, 2006); neobositul Ştefan GRIGORESCU (Aşezări şi monumente ialomiţene, Editura HELIS, 2006, o excepţională carte-document); Marcel FOTACHE, poet şi critic sensibil, coautor de compendii, dar şi autor al „anti-manualului” O istorie a literaturii române, Editura „Adonis” Bucureşti, 2003.

Toţi aceşti autori sunt fie fondatori ai Asociaţiei Culturale HELIS, fie colaboratori ai revistei cu acelaşi nume, fie şi una şi cealaltă. Nu am cum să-i uit pe Răzvan CIUCĂ, directorul Muzeului Agriculturii din România, şi pe arheologul Florin VLAD, directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa, adevărate „motoare” culturale de nivel naţional, şi ei membri ai asociaţiei.

Dealtfel, asociaţia cu pricina(înfiinţată în mai, 2003) şi-a propus ca scop principal afirmarea identităţii culturale a zonei în care fiinţează, cu ajutorul oamenilor de aici, dar şi al celor plecaţi de pe aceste meleaguri şi care n-au uitat de unde au plecat. Acest lucru nu înseamnă blocarea în local, dimpotrivă. „Maşinăria”, surprinzător, chiar funcţionează. Atunci când întâlniţi texte semnate de numele de mai sus, rupeţi-vă puţin timp şi citiţi-le, pentru că nu veţi avea ce regreta.

GHEORGHE DOBRE