Aurel Anghel: „Păcală“

Discuţia la telefon cu Gheorghe Iova despre Galeria cu ploşniţe s-a încheiat cu un coşmar.

M-am culcat ca să scap de fierbinţeala din aceste zile cu 40 de grade şi m-am visat la Cocora în Casa mea din vis.

Am auzit ceva zgomote la poartă şi am văzut o căruţă la care era înhămat un cal murg, Şoimu, slab, I se vedeau coastele şi greabănul osos. Semăna cu cel în care lovea sălbatic cineva cu câteva zile în urmă la PRO TV cu lopata, o imagine ce nu se uită şi care văd că mă chinuie şi în vis.

Din căruţă au coborât două persoane, V. R. şi A. S. În căruţă aveau câteva lemne şi câteva scânduri, Le duceau în Vlaşca. I-am invitat în casă, erau bucuroşi că m-au întâlnit, R. M-a recunoscut, se vedea că se bucură, mie îmi dăduseră lacrimile de emoţie , Dar şi de jenă pentru condiţiile nu tocmai bune de locuit. Casa era curată , cu preşuri noi, pe paturi macaturile ţesute de bunica cu nişte alesături în formă de biscuiţi, şi alte forme geometrice. Ştiu că biscuitul nu e o geometrie, Dar aşezarea lor oblică , cu biscuiţii în relief dădeau o frumuseţe aparte macatului. A. mângâia biscuiţii, R. S-a aşezat la măsuţa noastră cea de toate zilele care s-a transformat în biroul  lui de la Palatul Cotroceni când era Preşedintele Consiliului Naţional al Pionierilor.

Stătea exact ca în ziua când m-a chemat să mă verifice „la limba engleză” ca să mă poată trimite in Norvegia într-o tabără CISV cu patru copii de 11 ani. Profesorul pe care se sprijinea la această inedită testare era acum S., degajat şi bucuros, chiar l-a rugat pe R. să nu mă mai întrebe nimic. Îi povestea despre relaţia mea cu ARP-ul din ultimele luni, îi vorbea despre galeria cu Ploşniţe şi despre Casa din vis.

Toţi AI casei au dispărut. A venit un vecin mult mai tânăr decât mine, un fin care a ascultat câteva minute şi a început să urle la cei doi.

-Ce aveţi ,domnule cu naş Aurel? Ce v-a făcut ?

Cei doi s-au ridicat instantaneu şi m-au rugat să-I urmez. S-au dus la căruţă, m-au rugat să mă urc cu ei şi I-am refuzat .Mi s-a făcut milă de cele două animăluţe care trebuia să-I tragă. Calul avea un picior scos dincolo de lanţul legat de crucioi, îi făcuse o rană adâncă, sângele se scurgea şuvoaie  din partea interioară a pulpei.

-Eu merg pe jos, am apucat să zic .

-Bine, Dar vino la primărie să NE găseşti un hotel în care să dormim în noaptea asta, a zis A.

-Putem dormi şi la cineva mai înstărit a zis R.

Primarul era plecat în delegaţie.

Am trecut drumul la unul al lui Codalbu, nevasta şi copii făcuseră pământ să lipească prin casă.

Mi-a zis că îi primeşte, Le-am spus şi când au intrat în curte I-a lovit mirosul acela de pământ umed amestecat cu bălegar de cal. Au dat înapoi şi s-au dus la căruţă.

Le-am zis că-I duc eu cu Tico la Bucureşti iar căruţa Le-o trimit cu finul Vasile.I se spunea Păcală ,Dar n-a reuşit să păcălească şi moartea. Pe bună dreptate. Bea cam mult.Era tractorist şi asociat la hoţii cu cei mari de la CAP sau de la raion.

Într-o noapte a adus şi a răsturnat în obor la noi peste gardul lui o remorcă plină cu saci de grâu.

Dusese două remorci la preşedinte şi una acasă.

Către dimineaţă tata a ieşit in obor, a văzut sacii, a dat roată casei lui Păcală. Dormea pe o şubă pe talpa magaziei. Era mahmur. Mirosea de la poartă a votcă săniuţă.

-Fine, fine , măi Păcală, l-a scuturat tata de câteva ori.

-Ce e cu sacii din oborul meu,AI cui sunt, ce faci cu ei?

-Care saci ,naşule?

S-a ridicat cu greu, a ajuns la gard, a văzut sacii…

– Sacii? Nu vezi că sunt saci?Ce, scrie pe ei AI cui sunt?

-Şi dacă nu scrie nu se ştie de unde sunt?

-Da ăia pe care I-am dus o viaţă pe gratis la siloz scria AI cui sunt? Nu se ştia, şi  nu s-a aflat…

-Cum să nu se afle, că se vede din drum.

Naşule, dacă nu-I vede cine trebuie sunt AI noştri.

Cum adică?

Păi I-am dus şi miliţianului o remorcă. N-a zis nici măcar mulţumesc. Asta ştie să tacă dacă-I astupi gura.

-Ia şi matale câţi vrei şi pe restul pune nişte paie. Fă şi matale o căpiţă ca să AI ce DA la OI la iarnă.

-Măi, Păcală, ajungem la puşcărie…

-N-ajungem naşule, la puşcărie ajung doar cei care fură cu traista. Pe ăştia care fură cu remorca nu-i adună… are partidu nevoie de ei ca de aer.

Doar nu s-o sui SEFU pe tractor să fure. Mă pune pe mine. Fură el , iau şi eu..

M-am trezit din somn şi am reflectat îndelung.

Câţi neuroni mai am în stare de funcţionare dacă după o convorbire telefonică nevinovată, literară, despre text mă trezesc în plină acţiune textuală…

23.07.2007

AUREL ANGHEL