LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

NR. 3/2010

Anunțuri

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la NR. 3/2010

Ion Marin Almăjan: „De ce era rău dispus un director de editură?“

Am ezitat mult înainte să  purced la scrierea acestei însemnări. M-am tot întrebat şi mă  mai întreb şi acum dacă subiectul ei interesează pe cineva, acum la două decenii de la căderea cortinei peste un timp  al istoriei noastre contemporane extrem de controversat, de dificil, de rău în multe din faţetele sale dar , după credinţa mea, nu atât de rău încât să-l condamnăm în totalitate şi să ne dezicem de el ca şi cum nu l-am fi trăit, nu am fi suferit, nu ne-am fi bucurat şi nu am fi plâns şi gemut în  cei aproape cincizeci de ani cât a durat.

Înainte de 1989 am fost director al Editurii Facla din Timişoara. Despre zbaterile noastre ale celor ce am muncit în editurile, puţine, câte au existat atunci, ca să publicăm cărţi de  valoare nu doar maculatură politizată s-a mai scris şi probabil se va mai scrie. Despre furcile caudine prin care sau peste care trebuia să trecem la fiecare alcătuire de plan editorial, la fiecare carte aprobată şi publicată ar trebui probabil să se mai discute. Pentru a se vedea cât de diabolice au fost grilele scornite de ideologii partidului unic, cât de monstruoase şi de hilare în acelaşi timp se arată cerinţele, indicaţiile mai-marilor propagandei comuniste. >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ion Marin Almăjan: „De ce era rău dispus un director de editură?“

Mircea Micu: „Îngerul fără de somn“

Un gând pentru Nichita

Nu l-am văzut demult. Cu dânsul,

Orice-ntâlnire e un risc.

Când îl apucă „Râsul-plânsul”

Şi stă ca vulturele-n pisc,

Înconjurat de raze sfinte,

De voci de prieteni asaltat.

El perorează  şi se minte

De neatins şi-nsingurat…

Pată  de sânge ce vorbeşte,

Piatră  oftând ca un păcat,

Solz viu şi sclipitor de peşte

Pe ţărmul mării aruncat.

Noaptea, e pasăre şi zboară

Pe-un teritoriu interzis.

Îi cresc aripi la subţioară

Findcă  să zboare i-a fost scris.

Şi din nesomnul vieţii sale

Ce-l spintecă  cumplit pumnal,

Ascultă-nfăşurat în zale

Galopul stins al unui cal… >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Mircea Micu: „Îngerul fără de somn“

Mircea Micu: „Îngerul cu o carte-n mâini (Nichita Stănescu)“

Era mai singur decât Dumnezeu… El n-avea trup, era un fel de crin cu aerul în el. Era frumos ca un înger şi n-avea chip, numai imaginaţia noastră îi recompunea efigia de imperator roman abia desluşită pe monedele de la începuturile Lumii.

Ochiul meu ostenit mi-l readuce aşa cum l-am văzut pentru ultima oară în spaţiul de clor al unei camere de spital.

Cineva îl  îmbrăcase elegant, în unicul său costum de gală, şi, cum stătea întins şi impasibil, mi se părea că e un ginere care se odihneşte înaintea ceremoniei mult râvnite. Cineva îl îmbrăcase frumos. Faţa lui tatuată de fulgerele nopţilor refuzate cu bună ştiinţă somnului avea ceva din solemnitatea zăpezilor dintâi. Un zâmbet secret, fin, dar ironic, mă apropie de el, liniştindu-mă. Mi se părea că în orice secundă urma să se ridice zburând „prin aer şi prin ziduri la fel cum flutură un steag înfrânt”… >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Mircea Micu: „Îngerul cu o carte-n mâini (Nichita Stănescu)“

Traianus: „Paştele“

Satele plîng în întuneric,mamă,

Visul plecat e aşteptat la porţi.

În noaptea asta nimeni să nu doarmă,

Că Dumnezeu va învia din morţi.

Satele-n zori nu vor avea suspine,

Vor pune la uscat batiste reci

Şi te vor aştepta,Iisus,pe tine,

Să te implore iarăşi să nu pleci.

În cimitire crinii se răscoală

Asupra Morţii lor în care-au stat,

Cînd pruncii luminoşi ca după boală

Îngînă-n cor:”Christos a înviat”.

Bolnavii fi-vor lume vindecată,

Saloanele o să le-aducă flori,

Nu vor mai fi spitale niciodată,

Doar crize mari de pacienţi  în zori.

Cei trişti avea-vor binecuvîntatul

Tain de bucurie,negreşit

Şi vor veni Cerescul Fiu şi Tatăl

Întregii lumi cu gînd blagoslovit. >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Traianus: „Paştele“

Nae Georgescu: Cronica la vol. lui Gheorghe Doca „Eminescu – o perspectivă dialogică“

Mi-e greu să-i zic carte lucrării masive a d-lui Gheorghe Doca „Eminescu – o perspectivă dialogică” (vol.I 366 p., vol.II  472 p.), pentru că nu respectă proporţiile obişnuite dintre citate şi contribuţia proprie; cu multă îngăduinţă, răsfoind a doua şi a treia oară,  dau citatelor aproape două treimi şi apreciez că autorul acoperă cu vorbele sale cam o treime din spaţiul tipărit. Ar fi vorba mai degrabă de „caiete” – şi îmi vin în minte, ca termen de comparaţie, „Caietele Principelui” de Eugen Barbu (sau, mă rog,  „Caietele albastre, filozofice” ale lui Lenin care ni se recomandau ca bibliografie obligatorie în facultate…). S-ar putea vorbi de o antologie eminesciană comentată – dar lipsesc criteriile şi, mai ales, trimiterile la surse – şi, în plus, comentariile se pretează, şi ele, unei antologii paralele – aşadar: citate masive din Eminescu, din comentatori ai lui Eminescu, citatele comentate, comentariile idem – un fel de morişcă pusă între vânturi pentru a le capta suflul către un urdiniş.

Paginile de faţă nu sunt un pamflet, ci chiar o analiză, şi îmi pare rău mie însumi că trebuie să-l descurajez pe autor de la eventuala continuare a unui astfel de măciniş – dar cu asemenea făină opera lui Eminescu  nu poate „dospi” în hrană pedagogică pentru studenţi şi liceeni, cum ne spune dânsul la tot pasul. >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Nae Georgescu: Cronica la vol. lui Gheorghe Doca „Eminescu – o perspectivă dialogică“

Th. Codreanu: „Un don Quijote basarabean“

La aniversarea a 80-a a scriitorului Ion Druţă, în toamna lui 2008, Dumitru Matcovschi avea la dânsul două volume pe care mi le-a dăruit: unul de poezie, altul de teatru: Neamul Cain (Editura Ştiinţa, Chişinău, 2008) şi Teatru (Editura Prometeu, Chişinău, 2004). Dedicaţia de pe volumul de versuri sună aşa: „Vă rog, domnule Codreanu, citiţi aceste poeme, cu mintea moldoveanului cea de pe urmă le-am adunat într-un volum, D. Matcovschi”. Le-am citit şi eu tot cu mintea moldoveanului cea de pe urmă, adică la aproape un an de la primirea darului. Cu siguranţă, se poate scrie în cunoştinţă de cauză despre poezia lui Dumitru Matcovschi chiar pornind numai de la acest volum, care este o antologie de autor, făcută după criterii neortodoxe, aş zice în maniera eminesciană din Poesii (1883-1884), celebra ediţie princeps atribuită exclusiv lui Titu Maiorescu, dar unde se vede şi voinţa poetului, deşi încălcată de îngrijitor, după cum a argumentat N. Georgescu, cel mai bun cunoscător al tuturor ediţiilor eminesciene.

De regulă, antologiile de autor urmează criteriul cronologic, cu selecţii din volumele agreate de scriitor sau de editor. Dumitru Matcovschi nu procedează aşa. >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Th. Codreanu: „Un don Quijote basarabean“

Octavian Curpaş: Recenzie la „Femeie în faţa lui Dumnezeu“ de Melania Cuc

În romanele Melaniei Cuc, fiecare volum are  etapa sa cronologică, epoca istorică, personaje care se deosebesc între ele sau se aseamănă, după cum merge firul ,,poveştii”. În „Femeie în faţa lui Dumnezeu”, prozatoarea se apleacă spre civilizaţia  Samizegetusei şi credinţa bătrânului Zamolxes, dar  face şi trecerea spre condiţia femeii în lumea de azi. Romanul  se inscrie în proza erosului, având ca temă mitul iubirii şi motivul cuplului. Experienţele limită trăite de eroină, aflată în căutarea iubirii perfecte, simbolizează unitatea primordială a spiritului uman, dorinţa de a descoperi absolutul. Totuşi, o astfel de iubire nu poate fi oferită decât Dumnezeu, Cel despre care autoarea afirmă în carte că venea „călărind un asin; nu avea plete, nici barbă, nici mustăţi… doar o coroană aprinsă de spini.”

Melania Cuc – „O scriitoare originală”

,,Numele scriitoarei Melania Cuc…  este un nume care mi-a reţinut atenţia prin  unele poezii, proze, însemnări, interviuri, reportaje şi anchete literare  ce au impus-o în peisajul  literaturii române contemporane ca pe o scriitoare originală şi înzestrată cu multiple disponibilităţi creatoare”, spunea istoricul literar Nicolae Scurtu.  >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Octavian Curpaş: Recenzie la „Femeie în faţa lui Dumnezeu“ de Melania Cuc

Const. Miu: „Teatrul lui Miron Radu Paraschivescu“

În Cuvântul autorului (1965), Miron Radu Paraschivescu mărturisea că nu a gândit/ scris cele trei poeme dramatice ca fiind piese de teatru ce ar putea fi reprezentate scenic. El a urmărit „o perspectivă lirică în primul rând, în care să răzbată conştiinţa dramatică a vremii sale, autorul a căutat să iasă din limitele versificării, ferindu-se (…) de formula poemului în proză. El a împrumutat astfel din tiparele teatrului numai convenţia împărţirii discursului poetic în dialoguri şi personaje…” (M. R. Paraschivescu, Scrieri, volumul IV, Editura Minerva, Bucureşti, 1975, p. 7-8).

Totuşi, poemul dramatic Asta-i ciudat!… este o comedie bufă, care aduce în prim plan lumea delincvenţilor (în care un grup de hoţi, pretins „profesionişti”, primeşte o lecţie de la un altul expert) şi care a văzut lumina rampei în 1970. În cronica sa după premiera piesei mai sus amintite (la Brăila, pe 27 martie 1970), Mircea Grigorescu nota în revista Teatru (anul XV, nr. 4/ 1970, p. 85): „În universul poetic creat de Miron Radu Paraschivescu <<păgubaşii>> au suflete ca roua (…) Se confruntă (…) două feluri de a înţelege viaţa. Păgubaşii cred în dragoste, cu frenezia sincerităţii. Profitorii nu cred în nimic…” >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Const. Miu: „Teatrul lui Miron Radu Paraschivescu“

Gheorghe Postelnicu: „Vasile Voiculescu: medicină şi credinţă“

Într-o ierarhie a ingratitudinii româneşti, indiferenţa faţă de valorile culturii ocupă unul din primele locuri. Comemorările nu pot îndrepta răul care i s-a făcut lui Vasile Voiculescu în ultimii săi ani de viaţă. Nestinse rămân doar eforturile livreşti ale unor distinşi cercetători de a scoate la lumină viaţa şi opera sa. Chiar şi manifestările locale, cu tot aerul lor ceremonios, au pălit în ultimii ani. La Pîrscov se întâlnesc tot mai rar voiculescologi de talia lui Florentin Popescu, Alexandru Oproescu, Rodica Pandele, Liviu Grăsoiu, Mircea Braga. Ajunge că o mulţime de instituţii publice buzoiene îi poartă numele cu fala brandurilor Pleşcoi şi Pietroasele. „Fantoma marelui om tulbură viaţa activiştilor culturali”, afirmă personajul Jan Zigu din romanul „Tânărul Veronel. „Ne-au dat în grijă toţi morţii şi nebunii”, se plâng ei, „Noi când să mai trăim?”

E greu de crezut că anul acesta, la 26 aprilie, când omagiem 47 de ani de la stingerea sa din viaţă, să mai cânte cineva „Veşnica Pomenire” în faţa bustului realizat de Oscar Han în 1974. >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Gheorghe Postelnicu: „Vasile Voiculescu: medicină şi credinţă“

Adrian Botez: „Satul românesc eminescian – ca dispoziţie metafizică spre transcendere“

1. SATUL-NATURĂ

La Eminescu, nu apare Ţăranul („oameni cu coasa-n spinare” sunt arhetipul-Thanathos multiplicat, cu aripă de fier-întunecare), dar apare Călugărul (ipostază ascetic-spiritualizată a Omului Locului, Omul-Axă (ca sens de transcendere), Magul-Regele-Împăratul fiind doar diversele trepte de intensitate a acţiunii metafizice; nu apare ogorul (spintecare spre plutonic), dar apare Moşia-Mocşă (tărâmul mitic).

Arhetipurile poeziei eminesciene sunt arhetipurile satului arhaic românesc, ca dispoziţie metafizică spre transcendere – satul arhaic românesc, ca singură formă complexă (vag fixată terestru) structurată supraindividual (şi cu finalitate supraumană, aproape invizibilă ca arhitectură terestrizată, dar absolut determinantă, ca forţă de impunere a gestului şi gândirii-Logos. Ca-n filozofiile (sugestii de existenţă) buddhistă sau zen (a iluminării), nu au importanţă construcţiile pentru în-temeiere terestră, ci Acoperişul Arcuit spre Cer al Pavilionului, aşezat peste încăperea-cuptor iniţiatic (încăperea templu, nesemnificativă spaţial, infinită ca radiaţie spirituală), susţinută nu atât de pereţi, cât de mediul natural (profund energetizat spiritual): >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Adrian Botez: „Satul românesc eminescian – ca dispoziţie metafizică spre transcendere“

Lucia Olaru Nenati: „A plecat dintre noi un om de patrimoniu – Constatin Mălinaş“

Deşi mă aşteptam să se întâmple, totusi vestea săvârşirii din viaţă a lui Constantin Mălinaş m-a luat prin surprindere căci credeam că va mai fi încă timp pentru el să-şi ia rămas bun de la noi toţi, cei ce l-am cunoscut şi preţuit. Dar n-a fost decât timpul de pâna atunci, timpul vieţii lui pline în care, de fapt, a acumulat cu asupră de măsură motive  de-a nu se pierde în uitare.

L-am cunoscut cu mulţi ani în urmă, decenii, la nişte sesiuni de comuncări dedicate lui Eminescu, prilej cu care ne-am identificat reciproc, remarcându-ne unul altuia comunicările  şi intrând în discuţii avizate pe marginea lor.  Am corespondat din când în când, ne-am citit unul altuia cărţi şi articole publicate în presă, consolidându-ne impresiile de început. A citit şi ascultat cartea şi caseta mea de reconstituire a universului muzical eminescian şi a reacţionat cu un entuziasm năvalnic trimiţându-mi nişte aprecieri care m-au emoţionat şi pe care apoi le-am înserat în ediţiile următoare ale lucrării. I-am acordat cu sinceră bucurie recomandarea pentru intrarea în Uniunea Scriitorilor. >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Lucia Olaru Nenati: „A plecat dintre noi un om de patrimoniu – Constatin Mălinaş“

Al. Fl Ţene: „Întâlnire întâmplătoare cu Gib“

Sunt la vârsta când , din când în când, amintirile năvălesc peste mine precum cârdul de vrăbiuţe asupra unui codru de pâine aruncat în grădina din faţa casei. Mă întorsesem în oraşul natal, Drăgăşani, atras de un dor inefabil. Luasem o cameră la etajul întâi la Hotelul Rusidava şi priveam pe fereastră la concetăţenii mei ce se plimbau pe bulevardul Gib Mihăescu.Treceau alene discutând. Aşi fi dorit să ştiu ce-i frământă, să pătrund în gândurile lor. În tinereţea mea petrecută aici cunoşteam ,în parte, gândurile lor, frământările, suferinţele.Mai ales când stăteam la cozile nesfârşte pentru a cumpăra porţia de pâine neagră pe cartelă. Acum sunt alte probleme, alte neajunsuri ,de altă natură.

Privind pe fereastra hotelului nu am luat seama că vălul albastru-transparent al înserării se lăsase peste oraş. Priveam în neştire peste acoperişurile caselor iar gândul zbura precum vulturul de pradă, amuşinând  păsările amintirilor.

Mă  aflam în faţa restaurantului La “Grandiflora” , aşteptând să vină Gib Mihăescu. Vorbisem cu el cu câteva minute mai  înainte în cimitirul oraşului , privindu-i fotografia de pe crucea mormântului său. Stabilisem ora şi locul întâlniri pentru a bea împreună un şpriţ de vin la una din mesele aflate sub nuci. Al.Ştefănescu ,Cocoşel, porecrit de Gib în nuvela sa ce poartă numele acestui restaurant , ieşind în faţa localului m-a întrebat: >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Al. Fl Ţene: „Întâlnire întâmplătoare cu Gib“

Cezarina Adamescu: „Stihuri pentru Adala“

MUGUR CELEST

Cuvântului

îi fac  temenele,

mă  ploconesc

poate-l  înduplec,

poate-l răzbesc.

Cuvântului – stea

înfipt în inima mea,

mugur celest

al Duhului – lest,

pâine cu vin

AMIN! >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Cezarina Adamescu: „Stihuri pentru Adala“

Zoltan Terner: Un excepţional volum antologic Lucian Raicu*

Note de lectură

Orice nouă reeditare a vreunei lucrări din opera lui Lucian Raicu este încă un act de necesară repunere în circulaţie a unei valori. La o ediţie de „opera omnia Lucian Raicu” nici nu îndrăznim să visăm, deşi ar fi, în cazul lui, un lucru normal şi elementar.

În acest context, e de salutat iniţiativa  editurii „Hasefer”, aceea de a reuni într-un volum antologic, fragmente revelatorii din textele lui Lucian Raicu despre literatură, critica literară, lectură, despre propria sa metodă de abordare a (capod)operei.

Titlul acestei excelente antologii semnate de Carmen Muşat, „Dincolo de literatură”, ne redă chiar domeniul spre care tinde demersul marelui critic. Acest „dincolo” îl viza el întotdeauna. Asta a făcut în tot ce a scris. Prin amplitudinea unghiului vederii, prin fineţea intuirii nuanţelor  şi originalitatea gândirii sale despre literatură şi critica literară, Raicu a găsit cu adevărat „calea de acces” (titlul unuia din volumele sale) la misterul „abisal” al operei, printr-un fel de vizionarism cuprinzând un spaţiu întins până „dincolo de literatură”: „Caracteristica veritabilei literaturi, aceea de a fi ceea ce nu este, ceea ce este dincolo de ea… Zonele ultime, care depăşesc fiinţa literaturii, se revelează numai celui capabil de comuniune cu însăşi această fiinţă, luată în sine, dotat cu vocaţia iubirii pentru ea, pentru ceea ce nu este decât ea, într-o singură clipă valorând cât eternitatea.” >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Zoltan Terner: Un excepţional volum antologic Lucian Raicu*

Orghidan George Radu: „Schimbarea la faţă a României“ de Emil Cioran

Contextul în care Emil Cioran scrie această carte, fundamentală pentru a se putea construi o imagine pertinentă, relativ la prezentarea unui « sistem cioranian », este cel al anilor ’30-’40, când, o dată cu ”revoluţionarul” din Răşinari, şi-au dezvoltat creaţiile şi autori precum M.Eliade, M.Vulcănescu, E.Ionescu, P.Comarnescu, Al.Vianu, I.Vlasiu, P.Pandrea, P.Manoliu, C.Noica, I.Nestor, etc. Vorbim de fapt despre ceea ce a rămas în istoria contemporană a României sub denumirea de ”generaţia ‘27”.

O generaţie prolifică, tânără, ”trăiristă”, experienţialistă  şi ortodoxistă, cu centrul în Bucureşti unde activa atât ca profesor cât şi ca analist/scriitor politic, un real fenomen naţional, Nae Ionescu. Iniţial, această generaţie, care şi-a lansat programul prin Eliade (”Itinerariu spiritual”), s-a asemănat cu ”Junimea”. În cercul bucureştean intră apoi, treptat, artizanii întregii elite sociale româneşti. Totodată trebuie să amintim contextul politic în care s-a remarcat generaţia în cauză: avem de-a face cu două fenomene contradictorii – mai întâi o criză europeană a valorilor şi simultan, necesitatea edificării unei conştiinţe naţionale prin promovarea unei culturi majore legitimatoare, din moment ce, din 1918, s-au trasat graniţele României Mari. >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Orghidan George Radu: „Schimbarea la faţă a României“ de Emil Cioran

Adrian Botez: „Viersul bolii de viaţă“

UN ÎNGER, AZI-NOAPTE…

un înger

azi-noapte – m-a vizitat (nu vă temeţi

nu vă indignaţi: nu mi-a spus nimic

doar a stat

sau levitat – pe un raft de la bibliotecă…)

******

era supărat: ţinea

între degetele bucălate – o

ţigară – dar

n-a fumat

******

încruntat – mormăia

ininteligibil – ceva

în puful auriu din jurul buzelor:

a fâlfâit din aripile-i

albastre – de câteva ori – deranjându-mi

păianjenii de prin

colţurile camerei – apoi

fără veste – a

plecat >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Adrian Botez: „Viersul bolii de viaţă“

Cezarina Adamescu: Abisul – dincolo şi dincoace de noi înşine – marginalii la cartea lui Eugen Dorcescu – Abyssus Abyssum Invocat, Ed. Semănătorul, 2009

Aşa  cum spunea cineva, poate chiar o fată al cărei nume înseamnă „Dreptate”,  a încerca să scrii despre opera lui Eugen Dorcescu pare o îndrăzneală nemaipomenită. De ce?  De ce poeţii nu se îndeamnă să-şi spună părerea despre un confrate de-al lor, oricât l-ar preţui? Există înălţimi de neatins, lucrări de spirit vecine cu idealul. Şi de la înălţimea lor, oamenii par mici de tot, insignifianţi, rătăciţi, exact cum spune vechiul dicton latin, în Abisul care cheamă abisul. Şi prăvălirea pare iminentă.

Mărturisesc că şi eu am avut  această enormă reţinere faţă de opera acestui gigant al literaturii contemporane, a cărui prolificitate mă intimida şi a cărui  paletă tematică l-ar face pe oricine să dea înapoi. Dar mi-am luat avânt şi azi dimineaţă, zi de duminică, zi de mijloc de martie, m-am „aruncat” în abisul care, se spune că, abis invocă. Şi nu m-am înşelat. Voiam să am aceste poezii cât mai aproape de inimă. Acesta era singurul scop. Pornesc la lucru cu acest gând, să-mi apropii cărţile colegilor, şi, dacă s-ar putea, să le picur conţinutul înlăuntrul inimii. >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Cezarina Adamescu: Abisul – dincolo şi dincoace de noi înşine – marginalii la cartea lui Eugen Dorcescu – Abyssus Abyssum Invocat, Ed. Semănătorul, 2009

Corneliu Vasile: „Publicistica lui Ion Vinea în actualitate (cronică la OPERE vol. VIII)“

Acesta este al cincilea volum care reuneşte publicistica lui Ion Vinea şi cuprinde articolele apărute în perioada 1929-1931, în Cuvântul, Curentul, ziarele lui Pamfil Şeicaru, în Contimporanul şi Facla, publicaţie pe care o conduce timp de un deceniu. Multe articole sunt reluate, cu titluri schimbate, unele nesemnate, ori semnate: Facla, F, V, I.V., dr.Calligari, Dr.C., C.Aladin. editoarea menţionează, în Nota de la începutul cărţii, păstrarea grafiei unor neologisme care încă nu fuseseră adaptate sau asimilate în vremea respectivă: biurocrat, equestru, obsequios, hipothesă, stylo, skior, şampionat.

Cititorul poate observa cu uşurinţă că scrierile marelui scriitor român care a fost Ion Vinea (între altele, coeditor al revistei Simbolul, cu Tristan Tzara, director la Contimporanul avangardist, poet simbolist, apoi clasic al avangardei,autor de schiţe şi roman), răspândite prin periodice, îşi pătrează atât parfumul epocii, cât şi actualitatea, atât în sectorul cultural, cât şi în domeniul  social şi politic. >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Corneliu Vasile: „Publicistica lui Ion Vinea în actualitate (cronică la OPERE vol. VIII)“

Dumitru Mălin: „Timp de-amintire şi de uitare“

TIMP DE-AMINTIRE ŞI DE UITARE

să uiţi ceea ce credeai că  ţii lipit

în cleiul flămând al memoriei

şi-al vieţii

din care zboară timpul precum libelulele

din malul umbros în surpare

să te fereşti de cărări şi de case

ocolind precum râurile ştrangulate

piatră cu piatră şi sterpe tulpini

cu rădăcinile-n aer

s-aluneci din proprii-ţi ochi

până la ultima margine

ud şi mâlos şi plin de rugină  la capete

teama şi foşnetul ei în cuiburi fluide-aninate

pe stâlpii de calcar înfipţi

deasupra  speranţelor noastre

refuzul de-a şti că-ntr-o zi clopotul rece

va stinge

viespile trupului ars

memoria grea de uitare >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Dumitru Mălin: „Timp de-amintire şi de uitare“

Ana Capotă: „Flori de mucigai de Tudor Arghezi“

Urâtul este categoria estetica în opoziţie cu ceea ce desemneaza frumosul, notele sale caracteristice fiind diformul,caracterul amorf, dizgraţiosul, lipsa de unitate in varietate,

prin dominaţia particularului, exagerarea in sens negativ.Trebuie însa tinut cont de faptul ca , în afara inţelegerii frumosului ca realitate estetica intemeiata pe criteriul armoniei ,echilibrului şi simetriei,trebuie analizat şi acel frumos care valorifică aspectele uratului existenţial :,,Astfel in anumite situaţii, sentimentul frumuseţii ia nastere nu din yugravirea frumosului existent in realitate ci, prin contrast cu acesta, el apare ca rezultat al zugravirii frumoase a unor aspecte urăte ale lumii reale, fiind o consecinta a expresivitaţii si frumusetii tratarii artistice a laturilor anestetice sub care se manifesta adevarul vietii. „

In acest context graniţa dintre frumos si urăt este aleatorie pentru ca orice canoane ale frumuseţii sar contura,generarea acelei senzaţii de placere specifice esteticii,,frumosului,, ţine în fond de masura în care individul este mişcat sufleteşte de acel ,,nivel prag” al intensităţii informaţiei necesare declanşării senzaţiei. >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ana Capotă: „Flori de mucigai de Tudor Arghezi“

Gabriela Petcu: „125 de ani de la naşterea lui Mateiu Caragiale“

„Şi când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde

Şi mut, văzduhul veşted tresaltă-n lung fior,

Va răsări iar umbra cu chip înşelător

Cu ochi a căror taină  tu n-ai ştiut pătrunde”.

(Grădinele amăgirii)

La data de 24 martie 1885, la Bucureşti, se naşte Mateiu Caragiale fiul nelegitim al lui I. L. Caragiale şi al Mariei Constantinescu. După ce I. L. Caragiale se căsătoreşte cu Alexandrina Burelly în anul 1889, îşi aduce fiul în noua familie unde va trăi o bună parte a copilăriei sale. Tânărul, frustrat de lipsa mamei, de diferenţa dintre el şi ceilalţi copii începând cu strigarea catalogului la şcoală pentru acea rubrică unde erau trecute numele părinţilor, de faptul că Maria Constantinescu era de condiţie materială şi intelectuală simplă, simţea nevoia de a demonstra că originea lui se află în trecutul unor familii aristocratice, atribuind descendenţe uimitoare acesteia.

La numai 14 ani, Mateiu inventează o genealogie favorabilă familiei sale şi odată cu acest pas, începe dezinteresul pentru orice fel de activitate practică producătoare de confort material. Studiază heraldica, reconstituie steaguri şi blazonuri nobiliare inoculânduşi ideea că este descendentul unei familii cu tradiţie aristocrată. Mateiu, îşi însuşea încă de la vârstă fragedă, o maturitate precoce iar atunci când se ivea ocazia, încerca să demonstreze acest lucru. Colegii de şcoală îl porecleau „contele” iar viitorul scriitor, lua acest lucru în serios. >>>>

Martie 31, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Gabriela Petcu: „125 de ani de la naşterea lui Mateiu Caragiale“

Traianus: „Poeme“

CÎNTEC DE DOR DE ILINCA

La ora cinci urcăm în Dumnezeu,

Păşi-vom lin,am să  te-aştept în soartă.

Poeţi sunt mulţi,dar clinchet ca al meu

Nu va cunoaşte  nimeni niciodată.

Ia-mă de braţ,jură-mi că vei mai fi,

Să-ţi spun că-n zori,furînd din zei misterul,

De dincolo de lumi te voi iubi

Cum am iubit doar îngerii şi cerul.

Femeia dansînd

Dansatoarea pe flăcări scria  cu pasii ei lini

Poemul de neşters al clipelor nopţii.

Săltam din lumină,alergînd printre spini

Spre Patria de întuneric ninsă–a Morţii.

Femeia se dezbrăca sub lună  şi dansa, >>>>

Martie 2, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Traianus: „Poeme“