~Aurel Anghel: „Puberul Divin“, eseu despre poezia lui Gheorghe Istrate

Dimensiunea întoarcerilor în lupta cu timpul

În ultima vreme m-am îmbolnăvit de poezie. A altora. Scriu din ce în ce mai puţin din mine şi pentru mine şi din ce în ce mai mult din alţii şi pentru alţii. Acest adevăr îl remarca şi Gheorghe Ene în Cuvântul înainte la cartea mea ÎNTEMEIEREA TEXTULUI intitulat ”Vom sfârşi prin a fi scrişi?”

Pentru marele poet din meleagul Buzăului, mărturisirea mea în scris, că eu încă nu l-am citit până acum poate fi surprinzătoare şi incredibilă. Marin Ifrim a reacţionat ca la declanşarea unui dispozitiv care face poc.

-Cum, nu l-aţi citit pe Istrate?

-Nu. Şi aş dori să-l citesc. Vă rog să-mi daţi un volum de versuri care să-l reprezinte cât mai bine.

Caută îndelung în biblioteca pe care o pipăie zilnic, scoate o cărţulie,”PUBERUL DIVIN”, (33 sonete imperfecte, format A5 pe jumătate, Editura Palas.

Pe copertă un crochiu excelent cu chipul lui Gheorghe Istrate, pe care acum, când am citit de câteva ori această CĂRŢULIE, am deja instaurată în mine nerăbdarea de a-l cunoaşte personal, de a privi de aproape încă un mare poet al câmpiei.

Coperta exterioară înfăţişează chipul poetului surprins de un aparat foto, un chip de mag, de preot, de o deosebită distincţie cu privirea fixată exact în lungimea timpului pe care-l domină şi-l întoarce înapoi în aceste sonete.

Tema cărţii PUBERUL DIVIN este aceea a timpului poetului pe care-l conştientizează şi-l transfigurează cu atâta emoţie, încât pare chiar că îl stresează cumplit.

Dacă Gheorghe Istrate ar fi scris şi publicat doar această cărţulie(sper să nu pară peiorativ diminutivul) ar fi luat locul deja ocupat în poezia contemporană. Dar când ne informăm şi aflăm câte cărţi a scris ne reproşăm deja că prea devreme ne-am permis să-l comentăm.

Un orgolios dar şi talentat poet din Ialomiţa, după ce a citit două comentarii publicate în Revistele ARP, îmi recomanda ”întâi să citeşti toată opera mea şi apoi să scrii”.

Auzit-am prin cei ce-l cunosc mai de demult şi mai de aproape că nu orgoliul este dominanta personalităţii poetului Gheorghe Istrate , ci dimpotrivă, modestia şi omenia. Versurile din cartea pe care n-o mai pot lăsa doar citită o demonstrează cu prisosinţă. Iată ce găsim la numele lui Gheorghe Istrate pe INTERNET. Şase pagini cu situri despre autor şi ale autorului despre alţii.

Transcriem integral poezia ICOANĂ, o inedită ARS POETICA,  publicată recent pe INTERNET ŞI O FOTOGRAFIE  A  acestui mare poet buzoian, dar şi SONET INFANTIL, UN POEM FRUMOS ŞI TRIST pe una din temele preferate copilul, fascinanta şi veşnic minunata copilărie.

icoană

voi sunteti aerul meu parental

mi-am pierdut vocea mică a sângelui

de azi voi glăsui ca un tar al ierbilor fierbinti

ca un tar putrezit sub palatul tombal

azi mă voi refugia in pâine

in sarea sferică a lacrimilor

de azi voi fi impăratul tuturor infirmilor

voi dormi in transeea lalelelor

in subtioara crinilor trădători

albastru albastru albastru strig stelelor

port somnul nisipului obosit

mormăind la tărmul oceanului

a sosit albina – musafirul divin

si mi-a injectat nectarul de aur

până in zori trebuie totusi să mai rezist –

restul e o icoană definitiv spulberată.

sonet infantil

fiicei mele

nu mirosi fereastra mea bolnavă

vitraliile ei s-au scurs in cer

aici e strana-n care eu insor

aici mă-nsor cu moartea mea gângavă

copil de aur bucla ta-i mister

te mistuiesc pe nevăzute-n lavă

imi fac din pleoape scripete si navă

să luneci lin prin mările de ger

de-acuma sunt o casă fără usi

râma din mine vălureste crampe

mi se-nfăsoară sufletul pe lampe

bolesc boltit de boala celor dusi

tu spală-te in aerul domnesc

in care te-am născut si te lumesc

Apărută la EDITURA PALAS, Focşani, 2003, cartea este prezentată chiar de autor cu un Cuvânt introductiv-motivaţie a sintagmei (33 de sonete imperfecte) intitulat ”Auto-împricinare”

De ce SONETE IMPERFECTE ?

”Imperfecte, fiindcă uneori(rar) trădez iambul şi rătăcesc prin trohaic sau alte ritmuridezordonate şi chemătoare aşa cum mi-au curs ele din peniţă pe untura colii de scris.Imperfecţiunea îmi aparţine total-şi nu poeziei, care mă disciplinează şi căreia, adeseori, nu pot răspunde cerinţelpr sale de crista.

Oricum, eu n-am prea voit să scriu versuri, dar Poezia m-a provocat dintr-un interesal ei special-şi totdeauna înfricoşător.”Gh.I.

Acest excellent text poetic stă pe cuvântul PENIŢĂ, obiect ,instrument fin al scrisului la care lumea modernă a renunţat în sfânta îngemănare a lui cu tocul.Şi mai stă textul acesta pe cuvântul Poezie scris de două ori cu majuscule, poezia, care disciplinează şi înfricoşează.

Mă gândeam ce text ar putea scrie măcar o singură dată Gheorghe Istrate să nu fie un poem. De aici concluzia noastră că poetul născut şi nu cel făcut sau prefăcut are şasna de a personifica abstracţiuni şi de ale transforma în fiinţe, cum ar fi Poezia, în felurite ipostaze în lumea de aici şi în cea de dincolo.

Datorită Ei, Poeziei, care  pare că l-a adus pe lume, Gheorghe Istrate poate spune:”miros în zori a viaţă şi a faptă/de lacăte mi-e cerul gurii plin/mi-s buzele gravide-se aşteaptă/să nasc Cuvântul :Puberul Divin.

Puber : Om ajuns la vârsta pubertăţii.

Divin : DIVÍN, -Ă, divini, -e adj. 1. Considerat că provine de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însuşiri cu totul excepţionale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat.divinus.

Am transcris din DEX, pentru a sublinia semnificaţia dincolo de orice înţeles cunoscut a sintagmei ce dă titlul aceste cărţi de poezie, ce poate fi purtată ca dimensiune fizică în orice buzunar şi ca dimensiune poetică doar în sufletul celor care au un pitiş special pentru poezie.

Mă aflu printre cei care se descoperă în ţara poeziei cu fiecare pas pe care-l fac în cunoaşterea celor care ”nasc cuvântul” cu fiecare poezie şi carte publicată.

Mesajul este un inedit feed back, ”hai să vâslim copile înapoi/să-mpingem calul din cuvinte-n sânge/…

Întreaga carte este o întoarcere, în copilărie şi în cai. Adevărate imne pe aceste două teme aflăm în această carte pe care am citit-o de câteva ori şi mi-am luat curajul să o comentez.

Motivul este subiectiv şi de frăţie în emoţia ce ne cuprinde adesea.

Am văzut lumina zilei la câmpie ca şi autorul PUBERULUI DIVIN. :

”Si pe mine în copilărie/Rumenita zare m-a spălat/Am crescut în margine de sat/legănat pe braţe de câmpie ?(A.A., Răspuns, pag.82, din cartea La umbra firului de grâu, editura Alpha, Buzau, 2006)*

Ochii înrouraţi de emoţia lecturii reţin imaginea clipei din îndepărata copilărie : ”acolo-n rouă iarba tot mai plânge/ea ne aşteaptă cu cearşafuri moi/să ne desprindem talpa din noroi/să ne ferim de-ngheţul ce ne-ajunge/ :”

”hai să vâslim spre calul tutelar/prin el destinul nostru luminează/alunecare-n marele cântar/ce ne măsoar-n marele cântar/…vai pruncule zăpada n-are rost/noi mirosim a păsări care-au fost/” G.I.

Întoarcerile pe care le citesc în cartea PUBERUL DIVIN mă fac frate cu acest mare poet , a cărui forţă vine din imensitatea câmpiei şi iluzia zării după care de atâtea ori şi eu am alergat călare : Oră de echitaţie, ” călăream pe o noatină tânără/…Am despicat în două câmpia/ea era fulgerul din cer/eu eram poezia/agăţată de fuiorul coamei galbene/…zborul frânt în două/ea spre cer/eu spre luna cea nouă/agăţat în secera lunii/…A.A.*ibidem

O identificare cu aceleaşi orizonturi sufleteşti mă face frate cu un mare poet pe care nu-l cunosc încă decât din versul care mă întoarce înapoi în marea cea Mare a Marelui Verde, câmpia română care a dat poeziei pe Ion Gheorghe, Gheorghe Ene, şi Gheorghe Istrate, desoperit de curând şi, regretabil pentru mine , atât de târziu :”pe degetele cărora descifrez ”…inscripţii/săpate într-un veac necunoscut.”

Motivul întoarcerii este prezent ca o obsesie de o mare forţă emoţională :”ne înrudim cu clipa şi tăcerea/cu maicile înmărmurite-n noi/, acum când maicile noastre ne privesc de departe şi numără stelele printre care călătoresc. Maicile noastre, sfintele noastre maici, care au plecat Dincolo gătite cu dureri de care au uitat.

Iată un poem pe care abia îndrăznim să-l copiem.A comenta ar fi o întoarcere în zădărnicie :pag.19 :”

un prunc se-ntoarce în sărut

în moartea care vrea să moară

precum pământu-n început

precum lumina în fecioară 

în univers mai e un punct :

e timpul unic şi defunct

Este prima oară când citesc un poem în care spaţiul şi timpul se îngemănează în acelaşi punct al inevitabilulu sfârşit.

Care este reacţia cititorului la un asemenea Cuvânt poetic rămâne o propoziţie pe care nu avem puterea să o formulăm.Şi nu găsim nici interjecţia care s-o înlocuiască.Scriem doar …şi lăsăm spaţiu alb în textul comentariului.

Prin bunăvoinţa lui Aurelian Mareş am mai citit o carte a acestui autor SCEPTRUL SINGURĂTĂŢII POEME, EDIURA CARTEA ROMÂNEASCĂ

DE CÂTEVA ZILE MERG ÎNAINTE ŞI ÎNAPOI PRIN ACEASTĂ CARTE, PUN MICI SEMNE ÎN CAIETUL MEMORIEI MELE SCÂRŢÂIND CA ROATA CARULUI MARE UITAT NEUNS DE STĂPÂN.

Citesc şi în  mine încolţeşte gândul năstruşnic de aduna toate cărţile lui Gheorghe Istrate ,de ale citi şi de ale scrie.

Scurta biografie de la pag. 93 din PUBERUL DIVIN , mă apropie şi mai mult de un Mare poet necunoscut mie. Cu doi ani mai tânăr decât mine, copilărie în câmpie ca şi mine, clase primare în şcoală sătească, la Limpeziş ,prin care voi trece de azi cu mai multă atenţie, elev la Hasdeu (1954-11957), liceu în care am sosit după 6 ani ca profesor şi unde am lucrat 45 de ani , până la pensionare.

Sunt multe motivele care vor creşte în mine firul gândului încolţit de a scrie o carte despre Gheorghe Istrate.

Dar cel mai puternic argumenmt va fi citirea volumelor şi de ce nu o întâlnirea cu omul şi poetul care scrie atât de frumos despre cai, cei care au fost şi au rămas şi marea dragoste a vieţii mele, acum când soarta m-a pitit la loc strâmt , într-un bloc din Buzău.

Caii 

Sînteţi blestemul meu norocul meu

Sărut lumina care-o să vă soarbă

Merg îmbătat pe drumul uns cu seu

Prelins din năduşeala voastră oarbă

…………………………………………

eu plec cu voi sălbăticit şi bun

furând miresme proaspete în sânge

şi coama voastră-tunecat mi-o pun

când hamul zilnic încărnat mă strânge 

izbindu-ne de marginile lumii

vom fi aceleaşi suflete-surori

şi vom tîrî căruţele tărânii

pe drumurile blândelor erori

Da. Sunt deja sigur că voi scrie, voi înhăma la căruţa cu ţărănă şi blânde erori pe Pici şi pe Şoimu, caii mei dragi pe acre i-am crescut de mici, i-am ţinut în braţe şi din a nu ştiu cui eroare, i-am trimis la kolhozul 1Mai din Cocora spre a fi fierţi în cazanele din Iadul de la Căzănăşti, marea crescătorie de porci .

Domnule Gheorghe Istrate, voi pronunţa o dulce banalitate.

Din întâmplare mi-a căzut din cer o stea, numită PUBERUL DIVIN. Am prins-o în palmele mele, am deschis-o şi am descoperit altă banalitate.Oricât am citi poeţii au şansa de a fi cunoscuţi, din păcate de puţini muritori. Ori paote nici nu au ei nevoie să fie neapărat cunoscuţi. Poezia este misterul lor cu care se nasc să devină stele. Parcă noi oamenii suntem toţi cititori în stele ? Rari sunt cei care au acest privilegiu.  

AUREL ANGHEL