~Loredana A. Stirbu: „Jocul”

 În amintirea tatălui meu 

             „Cîndva eu, Zhouang Zi, visam că sînt un fluture care zboară în rotogoale şi mă simţeam fericit; nu ştiam că sînt Zhou. Deodată m-am trezit şi am fost eu însumi adevaratul Zhou. Şi n-am mai ştiut dacă sînt Zhou care visează că e fluture sau un fluture care visează că e Zhou.”    

          Regina îşi aranjă inelul pe deget.O deranja când safirul încrustat în veriga de aur se răsucea în jos. Apoi cu o mişcare delicată aşeză unul din pioni în faţa nebunului oponent.

         Tabla de şah aflată în  faţa ei pe o măsuţă din lemn de sicomor părea una obişnuită, însă la o examinare mai atentă realizai ca lucrurile nu stau deloc aşa. Nu existau două figurine identice. Piesele pareau făcute din ceară, sculptate cu mare delicateţe redând trasăturile foarte fine ale personajelor. De exemplu; pionul pe care regina  tocmai îl muta-se, reprezenta un omuleţ burtos îmbrăcat într-un costum de tergal şifonat. Pionul pe care îl mută regele înfăţişa un bărbat înalt extrem de slab cu o mustăcioară în furculiţă.

      Regele era încîntat.  Ştia însă din proprie experienţă că nu se putea culca pe laurii gloriei deoarece consoarta lui era un adversar de temut. I se făcu sete. Schiţă un gest şi servitorul atent la dorinţele stăpînului său se apropie umil aducînd carafa cu vin. Gâlgâitul lichidului aromat în pahar era o melodie foarte plăcută pentru auzul delicat al suveranului. 

      Ridică paharul în faţa ochilor şi îi admiră culoarea la lumina unei lumânări. Îşi plimbă paharul pe la nas într-o mişcare circulară. Satisfăcut sorbi uşor apoi plescăi zgomotos şi exclamă încântat.

      -Uite ăsta este un vin excelent! Îţi incită simţurile şi apoi le copleşeşte pe rând. Întâi mirosul, apoi gustul şi apoi inima.

      Regina era adîncită în gînduri, trebuia să fie atentă. Augustul ei soţ era şiret şi inventiv. Ştia să profite de orice greşeală şi făcea asta sub masca celei mai desăvîrşite nepăsări. Mută un alt pion. Figurina reprezenta un bărbat îmbrăcat într-o  pijama cadrilată, încălţat cu nişte şlapi negri cu dungi fosforescente.

      Orologiul bătu ora 1. Jocul se terminase pentru… moment. Mâine vor juca din nou un alt joc, cu alte  piese. 

*

      Era ora 1 noaptea şi erau deja la a şaptea partidă.  Amândoi erau împătimiţi de şah. Nea Mircea conducea de data asta şi era vizibil încântat. Prietenul lui Andrei se gândea. Era rândul lui. Să mute nebunul sau calul? Din nefericire piesele din lemn lăcuit nu îl puteau sfătui. Oricum situaţia actuală nu îl avantaja.Trebuia să recunoscă în sinea lui că de data asta Mircea a fost mai bun.

      -Asta e ultima partidă. Mâine mergem cu femeile prin staţiune. Le-am promis.

      -Bine. Asta e! oftă Andrei. Azi nu am prea avut inspiraţie. Ai câştigat şi partida asta, hai să mergem la culcare.

      -Pe mîine. Noapte bună.

      -Noapte bună.

      Andrei se ridică şi cu tabla de şah sub braţ porni târâindu-şi şlapii negrii cu dungi fosforescente.