~Nicolae Rotaru : ” Scriitor ”

E greu să scrii, dar şi mai greu e să fii scriitor. Dacă doreşti (argumentând cu cărţile tipărite – destule – sau cu cele nepublicate – numeroase) să intri în Uniunea Scriitorilor din România, trebuie să dai (şi să câştigi până la urmă) lupte umilitoare, grele, costisitoare. Şi ca membru al breslei scriitorilor, ce drepturi ai? De a alege, de a fi ales (la Paştele Cailor) şi de a fi (mereu) suspectat : “Ăsta e ăla de la Interne”. (Nu mai de mult decât anul trecut, pensionarii militari care-s membri ai Uniunii Scriitorilor au fost omologaţi de vicepreşedintele conjunctural al breslei şi, întâmplător, ministru al Finanţelor ca ne-făcând parte din sistemul public de pensii – de când Armata şi Internele sunt la …privat? – şi, deci, exceptaţi de la dreptul de a primi, acel ajutor dat prin lege scriitorilor pensionari cotizanţi şi practicanţi de aceleaşi privaţiuni şi drepturi de apartenenţi la un grup organizat constituit şi recunoscut legal!)

E foarte greu să scrii, indiferent de grad. (Apropo : dacă avem generali de handbal şi de fotbal, de literatură când vom avea, mai ales că la condeieri, există un precedent, cel al regretatului Laurenţiu Fulga? Recent, Mircea Micu observa pe micul ecran cum unui fotbalist căruia i s-a făcut rău pe teren i s-au acordat ore întregi de comentarii în audio-vizual, în timp ce despre moartea unor Marius Tupan, Nicolae Oancea şi Alec Hanţă nu s-a suflat o vorbă.)Fie că ţi s-a suit la cap celebritatea, fie că eşti ajutat de cei din preajmă să ţi se urce, statutul de scriitor e ca şi cel de comersant : pierzi, câştigi, negustor te numeşti. (Publici, nu publici, creator te chemi). Şi e greu. Dară-mi-te să fii şi purtător de grad şi funcţie la Interne. E şi mai greu. Colegii (şi şefii) te cataloghează drept scriitor (dispuşi să te considere chiar foarte bun), iar confraţii (poeţi, prozatori, dramaturgi, critici) să te privească drept jandarm (chiar unul bun ).