LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Dan Brudaşcu: „Ştiu că am iubit cartea de când mă ştiu”

De ce scriu? Nu stiu foarte exact. Sau poate ceea ce am eu in minte e mai putin concludent, in aceasta privinta. Dar stiu ca am iubit cartea de cand ma stiu. La vreo trei ani, aflat cu bunicul meu, Mandrut Teodor, intr-un  magazin satesc, am facut un taraboi teribil, de copil rasfatat, cand el, poate si din lipsa de bani, nu a vrut sa imi mai cumpere o carte de desenat. Sau poate cu poze atragatoare. Atunci a intrat in a\cel magazin Veturia  Goga. Ei nu i-au prea placut copiii, dupa cum se stie. Oricum nu cei plangaciosi si zgomotosi ca mine. De aceea s-a oferit sa-i imprumute bunicului meu bastonul in care se sprijinea. Am privit-o – mi s-a spus mai  tarziu – foarte serios si i-am spus, cum am putut: Ce tu nu vrei sa imi cumpere carti? Spusele mele au surprins-o teribil. M-a privit cu mai multa ingaduinta si ar fi spus: Cum, tu plangi pentru ca vrei carti? Apoi mi-a cumparat cate un exemplar din fiecare titlu de carte pentru copii aflat
atunci si acolo spre vanzare. In anii care au urmat, inca de la inceperea scolii, mi-a urmarit atent evolutia. Astfel, a ajuns, dorind sa citesc cat mai mult, sa imi imprumute  zeci de carti din celebra biblioteca personala a poetului de la Ciucea. Asa am ajuns, mai tarziu, in vremea studiilor liceale, sa citesc autori si
titluri aflate demult la index si despre care nu auzisera sau nu le putusera  citi multi dintre profesorii mei.
Evident ca toate acestea, plus intalnirea, tot la Ciucea, a numerosi scriitori importanti, incepand cu Lucian Blaga, Onisifor Ghibu, Dimitrie Ciurezu, Tiberiu Utan, Mihai Gafita, Aurel Rau, D.R.Popescu, Aurel Gurghianu, Negoita Irimie, Miron Scorobete, Vasile Rebreanu, Alexandru Caprariu, Radu Enescu, Mircea Bradu, Damian Ureche, I.D. Balan, Mircea Zaciu, Ion Pop, Petre Bucsa, Dumitru Mircea, Ion Mircea, Mircea Oprita,  Constantin Cublesan, Nicolae Prelipceanu, Ioan Alexandru, Vasile Copilu-Cheatra etc. etc., nu a avut cum sa ramana fara urmari. Am publicat, in anii de liceu, doar vreo doua materiale, prin 1967-8, in
revista A.B.C. a liceului Sincai din Cluj. In anii studentiei, dupa frecventarea majoritatii cenaclurilor clujene, am inceput sa public, sporadic si putin, in Steaua, Echinox, Napoca universitara, iar mult mai
tarziu in reviste si ziare din alte centre culturale ale tarii. Tot in anii  studentiei am inceput colaborarea, din moitive pecuniare, cu ziarul Faclia si apoi cu Studioul de radio Cluj. Ani de zile, datorita muncii si conditii nepropice scrisului, m-am apropiat destul de rar de masa de scris. In deceniul ’80-90 al secolului trecut am
publicat mai mult in publicatii brasovene: Astra, Brassai Lapak, Karpaten Rundschau, Brasovul literar, Drum nou, precum si in alanahurile editate de Filiala Brasov a Uniunii Scriitorilor. Ulterior, am extins colaborarea la  aproape toate publicatiile literare din
tara. In 1990, reusisem sa public si in unele volume colective. Unul, din initiativa regretatului Ion Itu, era consacrat lui Eminescu si Brasovul, un al doilea, o antologie de prozã umoristica, Se casatoresc dovleceii, editat  de revista Astra. Dupa 1990 si pana in prezent, am publicat, in total, ca autor, traducator sau ingrijitor de editii, 58 de volume. La care se adauga peste 2500 de articole si materiale de toate felurile, aparute atat in tara, cat si in  publicatii din tari ca: Marea Britanie, SUA, Canada, Australia, Noua Zeelanda, Coreea de Sud, Iran, Israel, Croatia, Serbia, Ungaria, Moldova etc.

O parte insemnata a scrisului meu l-am consacrat traducerilor, in special  celor de poezie, dar nu numai. Am tradus si publicat, prin diverse reviste, dar si in antologii, peste 800 de poeti din intreaga lume. Mi-am inceput activitatea de traducator in urma cu peste 35 de ani si o continui si in  prezent. Consider – cel putin aceasta a fost motivatia mea – ca un traducator trebuie, pe langa cunoasterea limbii sau limbilor din care
traduce, sa aiba si un nivel de cultura aparte. Munca lui nu este una mecanica. De aceea trebuie sa ii acorde toata atentia si energia sa. El,  traducatorul, trebuie sa constientizeze ca nu traduce doar cuvinte, ci, mai  ales, trairi, sentimente, fapte de suflet, conceptii despre viata si relatiile interumane, dovezi ale istoriei, culturii si spiritualitatii unui  popor. El, constient sau nu, se pune in slujba a cel putin doua popoare pe care, prin munca sa, incearca sa le apropie, sa le faca sa se inteleaga reciproc si, implicit, sa se respecte mai mult. De aceea, in plus, el,  traducatorul, trebuie sa slujeasca, in egala masura, sa se abtina de a traduce orice, doar de dragul traducerii. Un alt
camp literar in care mi-am exersat scrisul a fost si este cel al istoriei literare. Am incercat si incerc sa largesc cunoasterea unor  adevaruri despre oameni si opere semnificative pentru cultura romana si universala. Scrisul, daca este cu har, dar si cu multa munca, contribuie la progresul cunoasterii, largeste orizontul spiritual al cititorilor. Poate ca, uneori,  din varii motive, am incercat sa imi sochez cititorii. Asta pentru ca am avut in vedere un adevar major. Un text scris este impoortant si prin ceea ce aduce nou, prin ceea ce imbogateste cunostintele cuiva. In opinia mea, nu  este important sa nu depasesti nivelul de asteptare al cititorului. Asta pentru ca el, cititorul, trebuie sa gaseasca in textul tau ceva ce nu stia, fie ca informatie, fie ca mod de tratare si abordare. De altfel, doar in  felul acesta, scrisul tau va retine atentia. Altfel, risca sa intre doar, cu titlu de inventar, in evidentele bibliotecilor sau arhivelor. Imi place sa comunic cu oamenii, cu semenii mei. Imi place sa comunic cu  contemporanii mei din lumea intreaga, sa le c unosc preocuparile, sa ma imbogatesc spiritual din operele create pretutindeni. De asemenea, imi doresc sa pot fi, la randul meu, util contemporanilor mei, sa le pot  mijloci, prin scris, prin traduceri, luarea de contact. Caci, prin cunoastere si dialog, se poate ajunge la cooperare ºi colaborare. Se poate ajunge la aplanarea neintelegerilor si conflictelor. Intelectualul,
scriitorul, indiferent unde traieste pe glob, are si acest rol. Dar si datorie. Pentru ca acolo unde nu este dialog, unde muzele tac, vorbesc tunurile sau sabiile, iar mai nou bombele si rachetele devastatoare. Eu sunt destul de constient si de limitele posibilitatilor de afirmare ale scriitorului in lumea de azi. Dar nu cred ca asta trebuie sa il determine sa se inchida in turnul lui de ivoriu, sa contemple, dispretuitor, evenimentele, sa ramana indiferent la neajunsurile si greutatile traiului de  zi cu zi. Pentru ca daca nu scrie si actioneaza pentru oameni, daca se doreste un guru, admirat si adulat de un grup restrans, scriitorul pierde o sansa majora – aceea de a fi o voce responsabila a timpului sau.

Dan BRUDAŞCU

Anunțuri