Alexandru Stanciulescu – Barda :”Unde baba face, dracul nu desface „

Azi vom vorbi despre un proverb pe cat de hazliu, pe atat de interesant si plinde invatatura : „Unde baba face, dracul nu desface !  Iata-l si pe dracul in impas !

Tocmai el, cu toata istetimea lui, ramane fara izbanda in fata omului. Si nu omul in toata

plinatatea puterii sale fizice, ci omul batran, „baba”, aparent neputincioasa, garbovita,

abia ducandusi durerile, slabiciunile si amintirile. Batrana aceasta, de cele mai multe ori

nedrepatita, parasita, tarandu-si greu incaltarile si sacosa pe la cozi, ori lucrandu-si cu

truda gradina, este in stare sa tina piept fortelor malefice ale necuratului. Si asta e posibil,

dupa cum ne spune proverbul !

     La prima vedere, proverbul are un sens peiorativ, ironic. Consideram ca el se refera mai

cu seama la faptul ca unele batrane cunosteau (si inca mai cunosc !) secretele vrajitoriei,

farmecelor si descantecelor. Cu acestea legau si dezlegau casnicii, faceau si desfaceau

iubiri, aduceau de departe pe cei doriti, ii faceau pe altii sa-si ia lumea-n cap, sa ramana ca

nimeni in lume. Erau batrane care maritau slutele cu chipesii, prindeau „goanga” si-o ucideau,

facand astfel sa moara, ori sa boleasca gospodina vizata. Cate nu faceau cotoroantele

dracului, dupa ce-si vindeau sufletul lui Scaraotki. Ele puteau sa vrajeasca la morminte, la

rascruci si hotare in miez de noapte si-nainte de cantatul cocosilor, reusind sa obtina efecte,

pe care dracul insusi(probabil unul mai mititel in grad !) nu le-ar fi putut face. Tot cu sens

ironic poate fi scotit proverbul si daca se refera la experienta de viata a batranilor. Ei stiu

toate cotloanele si chichitele vietii si ale firii umane, stiu dincotro ataca nefartatul, cu ce arme

si cu ce-i pot veni de hac. Batranii au intelepciunea unei experiente de viata si nu se lasa

indusi in eroare atat de usor de uneltirile diavolului. Tinerii sunt mai usor momiti de ispite si

de patimi, batranilor li s-au potolit valurile pornirilor necugetate, in care diavolul ar inota cu

placere. Ei au in fata perspectiva eternitatii, iminenta mortii si nu isi pot permite sa glumeasca

cu viata. Tocmai de aceea diavolul nu-i poate seduce atat de usor ca pe tineri.

     Si totusi! In cele de mai sus am gandit ca un om al zilelor noastre. Asa ne-am obisnuit,

sa-l suspectam pe oricare, sa gandim numai cu privire la posibilitatile de a face rau semenului,

sa nu avem incredere in nimeni si in nimic. Of ! De ce am incerca sa mergem cu gandul la

posibilitatea autorului anonim(care a apartinut altor generatii si altor vremi, altor mentalitati

despre lume si oameni) de a gandi si altfel despre batrani, despre „babe” in general. Batranele

sunt cele mai religioase, mai inclinate spre rugaciune, spre participare la slujbe, spre post si

religiozitate. Dupa o viata traita mai mult sau mai putin cu grija de cele sfinte si cele ale sufletului,

batranele sunt cele mai inclinate (si indreptatite) sa-si indrepte sperantele si nadejdea spre

Dumnezeu. Ele participa cu adevarat la slujbe, se spovedesc si se impartasesc destul de des,

traiesc cu frica si respect fata de Dumnezeu si, incet-incet, isi zidesc sau isi rezidesc cetatea

sufletului lor, pe care armele de tot felul ale deavolului nu o pot strapunge. Cele mai multe din

batrane cred cu toata puterea cugetului lor in Dumnezeu, fac fapte bune in masura posibilitatilor

de care dispun, se roaga pentru ele insele, pentru copii, nepoti si stranepoti, dar si pentru lumea

intreaga, prin sufletul lor trece nu numai grija de propria fiinta, ci si grija fata de toti cei carora

le-au dat viata. Lacrimile ce le insotesc rugaciunile sunt ca picaturile de sange, ce sterg pacatele lor

si ale celora pentru care se roaga. Ele sufera fiindca adesea nu sunt intelese, ori sunt neglijate, sfidate,

indepartate, dar continua sa iubeasca. Am intalnit batrane trimise la azilul de batrani de proprii lor

copii. Desi nu fuseserade acei copii de ani de zile, ele continua sa traiasca cu iubirea  fata de ei.

Se rugau pentru viata si sanatatea copiilor lor, pentru bubul mers in casa si in viata copiilor

nerecunoscatori. De fiecare data cand se ruga sau vorbea despre ei, o asemenea batrana isi depana cu

duiosie amintirile ce o legau de anii copilariei pruncilor, de vremea cand se lasase pe sine flamanda doar

pentru a-si satura odraslele, de vremea cand ii aduna pe toti sub acoperis, in jurul mesei si al inimii sale.

Iertarea si rugaciunea acestor batrani le dau aura de sfintenie, pe care diavolul nu o poate desface sau

imprastia. Aici, intr-adevar, se verifica adevarul exprimat de proverbul nostru: „Unde baba face, dracul nu

desface „. Batranele sunt adevarate oficiante ale unui cult al propriei lor case. Ele stiu toate randuielile si

toate datinile transmise din batrani, din generatie in generatie si se straduiesc sa le transmita urmasilor.

Batranele sunt cele dintai care-si invata nepoteii sa se inchine, sa se roage, sa paseasca pe calea bisericii,

a faptelor bune si a mantuirii. Batrana cladeste in sufletul nepotilor si stranepotilor dorul si dragostea fata de

Dumnezeu si de cele sfinte, pe acest fond isi vor cladi apoi copii educatia si cultura de mai tarziu.

Batranele pot fi adevarati apostoli ai neamului intru credinta, educatie si traditie. Asemenea fapte de cuget

si de inima, de viata si simtire crestineasca si romaneasca nu pot fi trecute cu vederea de oricine e de

buna credinta, nu pot fi nimicite de simbolul nimicirii, deavolul. Credem cu convingere ca tocmai in acest

aspect s-a gandit autorul anonim al proverbului. Tocmai de aici ar trebui sa intelegem cat de mult datoram batranelor noastre mame si bunice, sotii si surori, cat de mult respect merita cu prisosinta, fiindca ele

sunt cei dintai care zidesc la temelia neamului suflet si fapta, pe care vremea, moartea si dracul nu le pot

desface, nimici sau spulbera !”